nu-ti parasi prietenul la greu…..(2)

S-ar putea ca tu cel care citeşti aceste rânduri să ai în decursul vieţii tale câţiva oameni pe care i-ai părăsit pentru că la un moment dat au devenit enervanţi cu problemele lor, pentru că au devenit plângăcioşi, pentru că îţi stricau cheful şi buna dispoziţie cu vaietele lor. S-ar putea să fi unul din cei care şi-a întors spatele şi a considerat că nu merită să îşi strice confortul sufletesc pentru a fi alături de cineva care nu este în stare decât să se plangă.

Ştiu că nu este tocmai cea mai uşoară alegere să renunţi la confortul tău şi să ţii în braţe pe cineva care tremura de nesiguraţa, de durere şi care îţi murdăreşte hainele cu lacrimile care nu se mai opresc. Nimeni nu a spus că este usor, dar este o alegere pe care fiecare din noi o putem face, să părăsim sau să fim alături, să învăţăm de la D-zeu sau să învăţăm de la fire, să plângem cu cei ce plâng, sau să trecem pe langă ei fără să le dăm atentie.

Dar pentru cel aflat într-o situaţie dificilă, o vorbă plină de dragoste şi afecţiune, un semnal că cuiva îi pasă de el, poate face diferenţa dintre viaţa şi moarte. Şi tot pentru un astfel de om, răceala ta, ignoranţa ta îl poate îngropa definitiv…………

S-ar părea că doar oamenii cu un suflet deosebit ar fi în stare de sacrificiul propriului confort. Dar voia lui D-zeu nu este doar pentru cei cu o sensibilitate aparte, este pentru toţi, pentru fiecare om. Fiecare dintre noi ne naştem cu defecte şi de-a lungul vieţii D-zeu ne schimbă, ne modelează. Dacă defectul tău este nepăsarea şi ignoranţa, D-zeu te poate schimba, nu trebuie să te fi născut cu o sensibilitate aparte ca să poţi să fii un prieten devotat, poţi deveni un astfel de prieten dacă vrei şi dacă Il laşi pe D-zeu să te schimbe. Doar Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci; noi nu trebuie să rămânem la fel ieri, azi şi în veci, putem evolua, trebuie să evoluam, să Îi dăm voie Duhului Sfânt să ne modeleze caracaterul şi inima.

D-zeu ne cere să fim alături chiar şi de un străin aflat în situaţii dificile, cu cât mai mult trebuie să ne tratam prietenii cu aceeaşi dragoste indiferent de starea în care se află. Din pacate cei mai mulţi oameni nu stiu să facă aceasta şi fundamentul pe care se bazează relaţiilor lor de prietenie sunt mofturile sau gradul în care pot profita unii de alţii. Şi nu trebuie să fie un profit evident, sau unul pe care una dintre cele două părţi să îl conştientizeze. Este suficient ca atunci când toate lucrurile sunt în regulă, poţi profita de buna dispoziţie a prietenului sau prietenei tale, iar când problemele apar nu o să mai ai parte de acea bună dispoziţie, şi dacă eşti un laş vei fugi din faţa tristeţii şi îţi vei lăsa prietenul să zacă aşteptând în zadar un zâmbet sau o îmbrăţişare din partea ta.

Imaginează-ţi un om care de mai mulţi ani are probleme mari, inima lui este frânta şi umblă întristat fără măsura. Ce crezi că face D-zeu? Crezi că în mintea Lui se gândeşte că deja este prea mult, că nu se mai poate să fii alături de un astfel de om, este prea enervant, cere prea multă dragoste, vrea prea multe, este nemulţumit, este pur şi simplu prea greu şi deja durează de ani de zile toată nebunia asta.  Intr-un final îţi poţi imagina un D-zeu care a inventat prietenia, să îl abandoneze pe cel căzut de atatia ani? O, nu, doar noi oamenii suntem capabili de asa ceva. D-zeu are o altă strategie……cineva aflat în probleme are nevoie şi de mai multă dragoste şi de mai multă afecţiune, întelegere decât cel care se simte bine şi D-zeul dragostei desăvârşite îşi va revărsa inima spre acel ciudat şi neînţeles, spre acel devenit nebun de durere, ca într-un final să îl ridice din valea plângerii şi să îi pună piciorul pe stâncă.

Nu aştepta să experimentezi singurătatea ca abia apoi să te simţi vinovat că nu ai fost alături de cei care se simt singuri, nu aştepta să ai nevoie de o îmbrăţişare ca abia apoi să te simti vinovat că nu ai dăruit când cineva a avut nevoie de aceasta, nu aştepta să îţi lipsească o mangâiere atât de mult încât să simţi că o să faci infarct, ca abia atunci să te simţi vinovat că nu ai mângâiat pe cei din jurul tău când ei aveau nevoie……nu aştepta să ai nevoie să ţi se spună “te iubesc” ca abia apoi să te simţi vinovat că nu ai spus “te iubesc” celor din jurul tău care poate au tânjit după asta…… nu aştepta să ţi se întâmple vreo nenorocire ca abia apoi să înţelegi lucrurile pe care ai fi putut să le înţelegi când îţi era bine.

Nu Il ruga pe D-zeu să facă ceea ce tu trebuie să faci……. Nu il ruga să încurajeze pe cineva când este datoria ta sa o faci…. Nu ii mai cere lui D-zeu să înconjoare cu dragoste pe cineva care are nevoie de asta, este datoria ta să dăruieşti. D-zeu vrea să foloseasca cuvintele tale, faptele tale, îmbrăţişarea ta, ca să încurajeze, să ridice, să aduca la viaţa……… Dacă nu vrei să faci asta, degeaba te rogi……