OAMENI AI LEGAMANTULUI!
Ii admir pe cei din Vechiul Testament pentru ca nu au fost eradicati ca specie umana, tinand cont de legile pe care le aveau de tinut si de consecintele fatale ale nerespectarii lor. Daca generatia actuala ar trebui sa tina legea Vechiului Testament cu siguranta ca ar mai ramane putini oameni pe Terra, pentru ca restul ar fi nimiciti de Dumnezeu. Daca am fi trait noi in acel sistem in care ruperea unui legamant avea urmari foarte grave, ar fi fost un dezastru, masacru mondial.
Totul in Imparatia lui Dumnezeu se bazeaza pe legamant, relatia lui Dumnezeu cu noi, relatia noastra cu El. El ne-a creat sa fim oameni care sa se tina de legamintele pe care le fac. Nici macar legamantul sacru al casatoriei nu mai are prea mare importanta, ce sa mai vorbesc despre legamantul prieteniei. Ne jucam unii cu altii ca si cum nu ar trebui sa dam socoteala pentru faptele noastre. Acum promitem si dupa doua minute uitam ca am promis.
Esti un om al legamantului sau te schimbi in functie de avantaje sau dupa cum se schimba vremea? Majoritatea oamenilor nu stiu sa isi pastreze promisiunile si te trezesti ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Increderea se cladeste si se castiga, increderea nu vine asa de la sine, este un proces, poate dura mult pana ajungi sa ai incredere in cineva, ani de zile dupa probe de foc. Un eveniment singular nu iti poate spune despre cineva ce fel de om este, o greseala nu poate vorbi despre intreg caracterul unui om, doar suma mai multor fapte te vor edifica daca acel om este un om de legamant sau nu.
Si sa nu aud povesti de genul, sunt credincios lui Dumnezeu dar cu oamenii am o problema, nu stiu sa pastrez relatii pe termen lung. Viata aceasta este un tot, nu putem separa un lucru de altul. Dumnezeu a spus ca atunci va stii ca Il iubim cand ne vom iubi unii pe altii. Nu s-a multumit cu : Doamne pe Tine te iubesc dar pe fratii mei nu. Ne dezvoltam o filosofie proprie nebiblica ca sa scuzam o gramada de nereguli din caracterul nostru. Lucrurile acestea mi le spun in primul rand mie si apoi voua.
Din pacate eu nu prea cunosc oameni de legamant, a fost o permanenta cautare si un permanent esec. In ce biserica ati auzit voi vreodata subliniindu-se acest aspect al legamintelor pe care ni le facem unii altora ? Si cum sa pornesti la un drum, la o lucrare daca nu ai in jur oameni pe care sa te poti baza, fie iarna, fie vara. Atatea lucrari au sfarsit in derizoriu si multa suferinta pentru ca membrii echipei au uitat de legamintele pe care le-au facut si s-au razgandit brusc, nici ei nu stiu cum dar s-au razgandit. Am observat ca lipsa credinciosiei poate fi scuzata in fel si chip, ba chiar pusa pe seama lui Dumnezeu in loc sa se caute sursa acestor oscilatii.
Dumnezeu cauta oameni care fac un legamant si care stiu sa il pastreze chiar daca se vor simti dezavantajati la un moment dat de acel legamant, chiar daca vor avea de suferit de pe urma lui. Daca ne abandonam asa usor unii pe altii, din fleacuri, ce vom face cand va trebui sa murim pentru legamantul facut cu Dumnezeu, daca ne vom trezi cu pusca la tampla si ni se va cere sa ne lepadam, daca in vreme de pace nu stim sa ne modelam caracterul si sa devenim oameni fermi si de incredere ?
BUNUL SIMT!
Omul a pierdut măsura justă în toate, dar mai ales a modului în care trebuie să se comporte cu aproapele său. Sînt multe persoane care consideră că, dacă o fiinţă le ajută sau este bună cu ele şi le respectă, ele pot face orice, se pot comporta oricum. De multe ori bunătatea este confundată cu prostia, astfel fiind perceput omul bun de cei lipsiţi de bun simţ.
Atunci când o fiinţă nu înţelege adevărata valoare a unor lucruri, stări, relaţii, sentimente, tinde să-şi piardă bunul simţ şi să desconsidere fiinţa prin care acea graţie s-a manifestat. În spatele unei mari graţii se ascunde şi o mare încercare, deoarece în momentul când ţi se dă, ţi se cere şi să te transformi. Deseori o mare graţie este ocultată, ascunzându-se în spatele unor fiinţe sau situaţii diferite de tot ceea ce ne imaginăm că ar trebui să fie. Aceasta pentru că sistemul de valori divin este diferit de sistemul de valori uman. Starea de bun simţ ne poate ajuta să avem discernământ în aprecierea corectă a realităţii.
În esenţă, starea de bun simţ este o stare de empatie la nivel afectiv, dublată de o stare de comuniune cu Dumnezeu. Ea poate fi exprimată foarte bine prin zicala: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului simţ empatizezi cu cel de lângă tine şi astfel ştii cum să te comporţi cu o fiinţă fără a o răni şi fără a o face să sufere. Ştii cum să o ajuţi în mod tăcut şi fără zarvă, simţindu-i starea sufletească şi dăruindu-i mai mult decât dărui de obicei. Dacă ajutorul nostru pentru ceilalţi îl oferim în primul rând lui Dumnezeu, vom primi atunci binecuvântarea Sa neîncetată, manifestată în cele mai frumoase feluri şi care ne va îmbunăţi viaţa pe toate planurile.
Starea de bun simţ nu exclude luarea unor măsuri drastice, chiar severe atunci când situaţia o cere. Bunul simţ înseamnă să ai discernământ în ceea ce faci, să găseşti măsura justă, să ajungi să dai fiecăruia ceea ce merită.
De asemenea, starea de bun simţ este strâns legată de starea de umilinţă. Fiinţele orgolioase, care nu au starea de umilinţă în faţa Divinităţii, nu manifestă nici starea de bun simţ, deoarece orgoliul le orbeşte şi le face să piardă măsura justă a tuturor lucrurilor.
Starea de bun simţ este generată de o stare de iubire profundă. În momentul în care sufletul se deschide în faţa iubirii, bunul simţ apare ca o manifestare exterioară a acestei stări interioare.
Sufletul omului este ca o floare, iar cu ajutorul bunului simţ putem face această floare să înflorească.
Articol scris de MARIA DAN si preluat de pe: http://www.artadeatrai.ro/arhiva/26/bunul_simt.26.php
Comentarii recente