ROSE IN THE DESERT

Archive for decembrie 28, 2008

A MAI TRECUT UN AN DE RAZBOI!!!!

2008Anul acesta am experimentat superlativele in materie de suferinta si intalnire cu Dumnezeu, cu inima Lui, am inteles cum este sa fi pe marginea prapastiei, cum este sa te tarasti de unul singur dar si cum este sa zbori. Am inteles adancimi ale inimii care m-au facut praf si pulbere. Dupa acest an nu o sa mai fiu la fel, renunt la naivitate dar nu pot renunta la a iubi asa cum vrea El, chiar daca aparent nu merita sa iti pui inima in palma de fapt merita pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu si este singurul lucru care conteaza.

Anul acesta am fost izbita in plin de realitatea acestei lumi, probabil ca la varsta mea ar fi trebuit sa fi invatat pe ce planeta traiesc dar acum m-am vindecat in mare masura de retardul de experienta in ce priveste vorba goala, impresii false, joaca de-a viata, aparente, aparente, aparente. Cu stupoare am aflat ca se pot « vinde » lucruri pe care le credeam de nevandut. Si mi-e frica ca nu am invatat totul, mi-e frica ca in continuare o sa descopar alte adancimi perfide ale inimii omului, un domeniu in care fiinta umana are un izvor care din pacate nu seaca. Cred ca exista lucruri care nu se pot schimba, desi Dumnezeu poate schimba totul, pentru ca omul nu-i permite decat teoretic dar practic nu, lucrurile raman la fel si nu trebuie decat sa te consolezi cu gandul ca nu se poate si gata.

M-am trezit ca trebuie sa incep din nou cautarile unor lucruri pe care le credeam gasite, a fost un soc sa ma aud rugandu-ma din nou pentru lucruri pe care credeam ca le am. Pana anul acesta revenirea lui Isus era pentru mine o poveste pe care nu o constientizam foarte bine, dar acum vreau din toata inima sa vina. Imi era mai bine cand nu stiam ce stiu acum si ma intreb daca nu cumva este mai bine sa nu stii prea multe, macar nu iti schimonosesti inima cu durerea ce deriva din izbirea cu realitatea. Sincer m-am temut sa nu devin un om rau, mi-a trecut prin minte ideea ca a fi rau iti aduce o viata mai usoara, compromisurile iti pot usura povara pe moment.

M-am hranit cu lacrimi ca niciodata inainte, este o binecuvantare sa plangi cand simti ca nu mai poti. Regret ca mi-am zis de prea multe ori ca sunt fraiera si proasta (prost nu poti sa spui fratelui tau dar tie insuti nu se specifica asa ca am avut indrazneala).Regret ca am dat prea multe explicatii unor lucruri care trebuie pricepute din prima si ca nu am avut intelepciune suficienta.

Anul acesta m-am pierdut pe mine din multe puncte de vedere Am inteles in sfarsit ce e dragostea si ce nu e dragostea, si nu cred ca aceasta se poate invata din carti sau predici ci din experienta zilnica, si nu vorbesc despre dragostea din familie care este implementata in genele noastre ci despre dragostea in sine, dezinteresata. Nu este usor sa descoperi inima lui Isus, descoperirea aproape ca m-a omorat in prima faza, mi-a sfasiat inima intelegerea durerii pe care o are pentru ca nu ii raspundem cu aceeasi dragoste cu care ne iubeste El.

Un an din viata aparent pierdut, pentru ca am abandonat cel putin un proiect important si un alt aspect al vietii mele care credeam sa se imbunatateasca a dat inapoi.

Acest blog m-a salvat de la o explozie care mi-ar fi putut fi fatala. Faptul ca am scris a fost un refugiu si in acelasi timp o posibilitate de a impartasi si altora din ce m-a invatat trecerea prin cea mai adanca vale a umbrei mortii din viata mea. Sunt surprinsa de numarul mare de vizite si vreau sa va multumesc pentru ca ati dat clikul spre roseinthedesert. Pentru orice lucru pretios trebuie platit un pret si pentru ca stiu ca ceea ce am scris nu a venit din propria mea intelepciune a trebuit sa platesc un pret imens pentru a intelege ce vrea Dumnezeu de fapt de la om.

Este bine sa poti spune si la altii ce te invata Domnul, unele lucruri pot sa te arda pe dinlauntru daca nu le impartasesti, de aceea a scrie aici a fost un mod de a ma elibera de presiunea celor descoperite si daca cineva a fost atins si s-a pus pe ganduri in urma a ceea ce a citit aici atunci aceasta este si mai important decat faptul ca am scapat de presiune scriind.

Sa fiti binecuvantati din plin !!!

Va imbratisez cu toata dragostea in Hristos !!!


La fel ca Isus!

cross-featureChiar daca Isus a murit pentru noi si ne-a dat totul, aceasta nu a fost nici o garantie pentru El ca o sa fim impresionati peste masura si o sa Il urmam intr-un mod perfect, ca nu o sa il tradam, ca nu o sa ne departam de El sau ca nu ne vom gasi alt prieten mai bun ca El si vom uita de El. Chiar daca ne-a facut numai bine, aceasta nu a fost o garantie ca o sa petrecem timp cu El si ca o sa Il iubim pe masura a ceea ce ne-a dat. In milioane sau miliarde de cazuri a primit in schimb nepasare, oamenii au pus alti prieteni de-ai lor pe primul loc in detrimentul Lui.

In alte cazuri desi oamenii s-au imprietenit cu El cat a durat scanteia aceea de inceput, dragostea dintai, desi I-au promis prietenie vesnica, fara sa tina cont de cat de mult bine le-a facut, L-au parasit si I-au starnit gelozia.

In lumea aceasta a iubi neconditionat si din toata inima nu iti garanteaza nimic. Si daca Isus a primit si inca primeste de la atatea fiinte exact ce nu merita, de ce oare ar fi mirati cei preocupati de a face bine ca binele lor va fi luat cu usuratate si nu va fi apreciat pe masura investitiei, a inimii, a slujirii ba vor fi acuzati ca exagereaza sau ca au intentii ascunse.

Daca Il vei urma pas cu pas pe Isus vei primi exact ce a primit El, asa ca nu te mira. Nu este usor de acceptat dar trebuie aceptat acest adevar care in cer cu siguranta nu va mai functiona dar aici pe pamant este o regula de baza.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 47 other followers