Fericire – Nefericire (1)
Imi aduc aminte cu multi ani in urma, pe cand inca eram o copila, neintelegand prea multe, evanghelizam oamenii cam asa: ‘Daca Il vei accepta pe Isus in viata ta, toate problemele o sa dispara, vei fi fericit, viata va fi altfel, nu va mai trebui sa suporti lucrurile pe care le suporti acum, deci « pocaieste-te omule pana nu e prea tarziu ».’ Si imi aduc aminte odata cand ii spuneam unei persoane textul de mai sus, ca parca nici eu nu credeam ce ii spun, doar ca auzindu-i pe altii ca spun asa, mi-am zis ca precis acesta e secretul unei evanghelizari reusite.
Acum am alta teorie : Daca te vei pocai, vei scapa de iad, dar asta nu iti garanteaza o viata usoara, s-ar putea ca viata sa ti se complice peste masura, dar de acum Il ai pe Cel care e mai puternic decat intreg iadul, de acum ai garantia victoriei in umblarea de zi cu zi, de acum nu mai esti cu diavolul, esti cu Dumnezeu.
Chiar ma gandesc de o vreme ca oamenii sunt disperati sa fie fericiti si ca tot ce fac, tot ce isi propun, are ca si scop ultim fericirea. La urma urmei nu prea conteaza, cat la suta ai fost fericit si cat la suta nefericit. La urma urmei conteaza daca apuci premiul, daca alergarea ta va fi premiata cu viata vesnica sau nu. Ce conteaza ca duci o viata fericita si la final te duci cu tot cu fericire in iad. Nu sunt adepta nefericirii, sa nu ma intelegeti gresit, spun doar ca noi ne dorim mai mult sa fim fericiti decat sa ne luam crucea si sa Il urmam. Complet opus conceptiilor mele de la inceput, s-ar putea ca pe alocuri viata de crestin sa nu aiba prea mult de a face cu fericirea. O spun din proprie experienta, si marturisesc ca perioadele de nefericire, de zbucium si rupere launtrica pentru mine au fost cele mai pretioase perioade din viata mea, pentru ca atunci mi s-au deschis ochii sa vad. Si stiu ca mai toti oamenii sunt incapabili sa vada, sa tina ochii deschisi cand sunt fericiti, omul fericit e cu capul in nori, de multe ori pierdut in vise ireale. Nu intotdeauna nefericirea este un blestem. Nu intotdeauna lacrimile si zbuciumul sunt o nenorocire.
Toti ne dorim sa fim fericiti, tanjim dupa fericire, dar nu stiu cat de corect este drumul acesta. A-ti lua crucea si a-L urma, presupune sa iti asumi riscul unor vai ale umbrei mortii, vai care sunt exact in drumul tau spre fericire, a trece pe acolo te conduce spre fericirea de care vorbeste Biblia.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Ati observat cum punem caruta in fata calului ? Cautam fericirea si dupa cum se vede intreaga rasa umana da din groapa in groapa la capitolul asta. De ce ? Pentru ca o cautam mai presus de Imparatia lui Dumnezeu. Nu aceasta este ordinea corecta. Si inversarea aceasta o putem gasi in mai toate aspectele vietii noastre. Cautam fericirea prin diverse forme si nu ajungem la ea pentru simplul motiv ca nu asa se ajunge la ea. Fericirea e la capatul drumului pe care umblam cu crucea in spate, fericirea este precedata de zdrobire, de sudori de sange, fericirea are ca inaintemergator, moartea fata de sine.
Cine iti spune ca este fericit si nu a trecut prin fazele acestea, iti vorbeste despre o fericire superficiala, imitatia fericirii de care vorbeste Dumnezeu.
Comentarii recente