Mandrie spirituala??

Am auzit o teorie conform careia trebuie sa ne asteptam unii pe altii in ce priveste nivelul spiritual, ca nu cumva unii dintre noi sa inaintam prea mult si sa ne mandrim cu asta. O mai mare aberatie mai rar, cred ca exact contrariul este corect.

La urma urmei relatia noastra cu Dumnezeu este individuala, nu in grup, si daca Dumnezeu pune foame si sete dupa El in inima ta nu vad de ce ar trebui sa stai pe loc pana cei care inca cască si se intorc pe cealallta partem se vor trezi si vor tine pasul cu tine. Nici nu este vorba de mandrie in cazul acesta, a te avanta cu tot ce ai inainte spre a apuca premiul, tine chiar de invatatura Biblie, si dupa cum stim Biblia nu ne indeamna la mandrie, a te arunca inainte indiferent daca mai sunt altii cu tine in aceeasi directie, este datoria fiecarui crestin.

Daca teoria de mai sus ar fi fost aplicata in orice alt domeniu al vietii, probabil ca omenirea ar fi stagnat si acum la nivelul epocii de piatra, dar au fost oameni care au avut o idee, s-au aruncat inainte, au riscat sa fie considerati nebuni, mandrii, etc, si au pus in aplicare ceea ce ulterior a ajutat si celor fara idei, celor care bat pasul pe loc la infinit.

Da, in timp ce cresti spiritual, in timp ce iti dezvolti tot mai mult relatia cu Dumnezeu, poti foarte bine sa incerci sa tragi dupa tine si pe altii, poti foarte bine sa te cobori la nivelul lor si sa le explici cum stau lucrurile, dar a-i astepta pana se dezmeticesc, a bate cu ei pasul pe loc la acelasi nivel la care sunt de cand se stiu crestini, inseamna o lipsa de intelepciune ca sa nu spun prostie.

Smerenia falsa este una din bolile crestinismului in care ne invartim cu totii, a fi smerit doar asa ca sa para bine la lume, este o virtute care automat te promoveaza in ochii oamenilor, dar smerenia falsa este la fel de paguboasa ca mandria in sine. Imi aduc aminte in adolescenta, cu multi ani in urma, in biserica in care mergeam a fost o mica trezire printre tineri si unii dintre noi ne-am permis sa ridicam mainile in inchinare, iar pastorul a tras concluzia ca suferim de mandrie, asta a inteles el pentru ca nu am ramas fideli nivelului general. Nu foarte demult am auzit teoria aceasta predicata in biserica, trebuie sa ne asteptam unii pe altii, sa nu ne “ingamfam” in cunoastinta, in trairea cu Dumnezeu, nu trebuie ca unul sa fie inaintea celuilalt.

O smerenie comunista, parca atunci se propovaduia egalitarismul in toate si in tot. Biblia ma indeamna insa la a fi extravagant, la a sari peste bariere, la a face pasi in directia  lui Dumnezeu chiar daca toti stau pe loc. Smerenia propovaduita de Biblie arata altfel, smerenia Bibliei imi spune sa cuceresc noi teritorii, sa nu stau ca blegul si sa astept ca cei mai blegi ca mine sa sara din sezlogurile lor, si abia apoi sa actionez.

Cu totii suntem de acord ca Isus a fost smerit. Uitati-va la El; nu si-a incetinit cu nimic lucrarea, nu s-a dat inapoi in relatia cu Dumnezeu chiar daca cei din jur nu au inteles mare lucru din ceea ce facea El, nu a stat pe loc pana ei se vor dezmeticii, ci a cautat ca de la intelegerea pe care o avea cu privire la relatia cu Tatal sa le explice, sa incerce sa ii traga dupa El, dar in nici un caz nu a batut pasul pe loc ca nu care cumva sa fie acuzat de mandrie spirituala. Cine a vrut sa mearga cu El, a mers, cine nu, nu. insa Isus nu a stagnat.