Dragoste exagerata
Dumnezeu nu a spus niciodata in Biblie ca a fi exagerat de bun este un pacat, ca a iubi exagerat este nelegiuire. Noi oamenii habar nu am cum am ajuns la concluzii din astea, ba chiar consideram bunatatea excesiva prostie, si dragoste prea multa la fel, prostie sau cu siguranta exista un interes ascuns. Atat de mult am pervertit totul incat parca nimic nu mai functioneaza dupa regulile dupa care viata a fost creata. Poate ca la nervi exagerez, dar senzatia aceasta o am si cand sunt foarte calma. Traim dar mimam viata, scopuri si idealuri facute handicapate prin educatia, religia, cultura etc. Dumnezeu ne-a creat intr-un fel si noi ne luptam din rasputeri sa functionam pe dos .
A iubi exagerat este porunca lui Dumnezeu. Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu. Cum vi se pare dragostea lui Dumnezeu pentru noi ? Normala sau exagerata ? Ei, la fel ne cere Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Exagerat ! Deci nu iti mai fa griji daca cineva e exagerat in bunatate sau dragoste, fa-ti griji in ce te priveste, nu in ce il priveste. A iubi exagerat este porunca lui Dumnezeu.
A ma gandii la acest subiect ma duce de fiecare data la un fel de jale sufleteasca, pentru ca lumea in care traim, biserica in care traim nu prea are habar de asa ceva. Uneori am impresia ca am luat-o eu razna, pentru ca sustinatori ai acestei idei nu prea gasesc si e normal sa te gandesti daca nu cumva te-ai tzacanit cand cei mai multi din jur vad viata ca fiind normala intr-un alt fel decat a urma invatatura pura a Bibliei.
Nu cred ca poate exista dragoste exagerata. Dumnezeu este dragoste. Ce poate fi mai mult decat El?
Cel care iubeste cu adevarat se simte mereu dator tuturor. Nu cred ca exista o mai buna definitie a dragostei decat cea din 1 Corinteni 13:
“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.”
Dragostea, dupa standardul lui Dumnezeu este un ideal inalt, spre care tindem, dar nu putem avea pretentia ca l-am si atins. In fapt, este lucrarea Duhului Sfant in noi, nu este performanta noastra.
Durerea mea nu este ca altii, biserica, cei din jurul meu nu iubesc, ci ca eu nu iubesc indeajuns! Dragostea nu-mi da voie sa ma manii pe nimeni, ci doar pe mine insumi.
iulie 16, 2009 la 9:55 am
miron,
Si tu ai dreptate si eu am dreptate. Am exagerat voit notiunea de dragoste, si asa am ajuns la “dragoste exagerata”. Daca dragoste se numeste ceea ce exista intre noi, atunci cu siguranta ca dragostea lui Dumnezeu in comparatia cu dragostea noastra este exagerata. Depinde din ce directie te apuci sa discuti subiectul asta, daca vrei sa scoti in evidenta anumite lucruri, exagerand voit anumite aspecte, se poate ajunge si la lucruri care aparent contrazic felul in care altii trateaza subiectul, dar de fapt e unul si acelasi lucru, privit si discutat din unghiuri diferite
Fi binecuvantat
iulie 16, 2009 la 1:58 pm
“Dumnezeu este dragoste. Ce poate fi mai mult decat El?” imi place mult cum suna, e foarte adevarat. noi nu iubim nici jumatate din cat ne iubeste El pe noi. pt kti oameni am fi gata sa ne dam viata. de multe ori nu suntem gata nici sa ne iertam prietenii care ne’au gresit de mai multe ori in aceeasi chestie. dar dak stai sa te gandesti de cate ori ii gresim noi lui Dumnezeu, mereu si mereu in aceeasi problema… incepi sa stai si sa te gandesti putin inainte sa te enervezi pe prietenul tau. dar ideea e k noi nu ne gandim la ce gresim noi, sau dak o facem, o facem fff rar. ne uitam doar la cei din jurul nostru. unii stau si pandesc uneori sa vada ce mai greseste unu si altu k mai apoi sa le poata scoate ochii.. si vrem darurile Duhului Sfant, vrem botezul cu Duhul Sfant, vrem sa avem parte de prorocii si vindecari in bisericile noastre… dar suntem atat de lipsiti de dragoste…….
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor“
iulie 16, 2009 la 10:43 pm