Depresia lui Ilie
In 1 Imparati 19:1-8, marele Ilie, care a chemat seceta ( 1 Imparati 17:1), apoi a chemat ploaia (1 Imparati 18:41-46), marele om a lui Dumnezeu la a carui cuvant a venit foc din cer sa mistuie arderea de tot pentru a demonstra participantilor cine e adevaratul Dumnezeu ( 1 Imparati 18), Ilie care il invie pe fiul vaduvei (1 Imparati 19:17-24), care desparte apele Iordanului in doua (2 Imparati 2:8), acest Ilie cade intr-o depresie sora cu moartea. Versetul 4 “El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară, zicând: “Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”
Ilie cel puternic, care a jungheat pe toti proorocii lui Baal, cel care aducea ploaia, seceta, focul din cer, cel care este hranit de corbi, cel care invie morti, ajunge cu nervii la pamant, isi doreste moartea, si cade intr-o autocompatimire de toata frumusetea: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”(1 Imparati 19:10).
Dumnezeu ca de obicei la astfel de faze, ii spune ceva de genul: “hai hai sus, avem treaba, mananca turta asta coapta, bea apa din ulcior si sus, ce stai aici si te complaci in autocompatimire, avem de uns un imparat, la treaba Ilie, nu e timp pentru ati plange de mila”. Cred ca Ilie ar mai fi avut chef sa se planga, dar Dumnezeu il ia cumva pe sus si desi ii intelege depresia, isi trimite ingerul care il impinge de la spate sa o ia din loc.
Adevarul este ca traim intr-o lume in care se prea poate ca la un moment dat sa te lase nervii, si daca esti un om a lui Dumnezeu nu vei fi scutit de asta, ba mai mult diavolul va face tot ce e posibil, va folosi pe cine poate din preajma ta, prieteni, familie, va folosi boala, singuratatea ca sa te stranga la colt incat sa clachezi.
Dumnezeu niciodata nu a incurajat depresia cuiva, a inteles-o dar nu a incurajat-o. Depresia este o minciuna a diavolului, o minciuna foarte sireata, pe care mai toti o credem in momentul in care vine, si trebuie multa putere sa reusesti sa o demasti si sa ii spui pe nume, sa o respingi, sa iti revii mai ales daca nu esti sustinut de nimeni. De obicei oamenii care cad in depresie sunt lasati balta de prieteni, pentru ca prieteni adevarati foarte rar gasesti, si atunci si cu singuratatea si cu depresia este foarte greu a te repune pe picioare, dar pentru omul care se increde in Dumnezeu, chiar Dumnezeu este Cel care il va scoate din deznadejde, va trimite un inger, daca nu va gasi un om care sa il ajute, va muta muntii , va intoarce universul pe dos pentru a-si ajuta copilulul.
Cat a fost Ilie de mare om a lui Dumnezeu la fel ca si altii in Biblie, s-a comportat ca si cum nu a vazut in viata lui nici o minune a lui Dumnezeu, ca si cum nu mai exista nici o sansa pentru el, asta ne arata ca nimeni nu e scutit de astfel de episoade in viata, in care deznadejdea te face sa te prabusesti, dar cum spuneam mai sus cei care se incred din toata inima in Dumnezeu vor fi ajutati si ridicati in vremuri de deznadejde, vor fi ridicati si readusi la viata chiar de Datatorul vietii.
‘Tot felul de instrumente’
Rog seriozitate la citirea acestui articol!
Exista o teorie printre unii frati si surori din bisericile pocaitilor de la noi, cum ca bateria si alte instrumente mai moderne sunt instrumente ale celui rau, si ca nu este bine si nici sanatos sa fie folosite in biserica pentru ca ele sunt folosite in muzica lumeasca si in unele practici oculte. Am citit un verset care m-a pus pe ganduri.
Nebucadnetar o ia razna, face un chip de aur si porunceste tuturor sa se inchine in fata lui iar in Daniel 3:5 spune asa : In clipa cand veti auzi sunetul trambitei, cavalului, chitarei, alautei, psaltirii, cimpoiului si a tot felul de instrumente de muzica, sa va aruncati cu fata la pamant, si sa va inchinati chipului de aur pe care l-a inaltat imparatul Nebucadnetar
Aici era vorba de inchinare la idoli, si citind relaxata capitolul 3, cand am ajuns la versetul acesta, am tresarit pentru ca am dat de trambita, am dat de chitara si alauta si am dat de ‘tot felul de instrumente’. Deci daca trambita care face parte din categoria instrumentelor de fanfara, ruda apropiata cu celelalte instrumente de suflat, daca chitara si alauta care fac parte din categoria instrumentelor de orchestra, rude apropiata cu mandolina, mandola etc, au fost instrumente folosite in inchinarea la idoli……. ce mai cauta in biserica?
Docila fiind si ascultand de fratii si surorile care urasc bateria si alte instrumente care le provoaca tulburare spirituala, le-as propune sa fie mai severi. Din moment ce acest verset vorbeste de ‘tot felul de instrumente’, indraznesc sa ma gandesc la acordeon, chiar daca acesta a aparut mai recent, probabil sa fi fost ceva instrument care sa ii semene, si prin alianta, sa putem pune si acest instrument pe lista ‘tot felul de instumente’. Apoi pot furniza dovezi ca acordeonul e folosit in muzica pe care oamenii se imbata si de la atata adrenalina provocata de acordeon si bautura ajung sa isi dea in cap.
Acest verset ma face sa ma gandesc impreuna cu ‘fratii si surorile anti baterie’ la o biserica acapella, in care nici un instrument sa nu fie acceptat, pentru ca ‘tot felul de instrumente’ au fost folosite in inchinarea la idoli.
Sper ca articolul a fost citit cu maxima seriozitate 
Ps: Oare cat de departe poate ajunge absurditatea la pocait? Sunt tare curioasa daca exista vreo limita…
Invatati-va sa faceti binele
Isaia 1:17 – Invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva.
Invatati-va, educati-va, deprindeti-va, antrenati-va sa faceti binele. Daca nu sunteti nascuti cu intuitia de a face bine, daca nu aveti nativ mecanismul care sa se declanseze la vederea nevoilor din jur, construiti-va mecanismul, daca nu stiti, invatati, daca nu ati fost educati in directia asta, autoeducati-va, daca ati fost invatati exact contrariul, dezinvatati-va de a fi nepasatori, si invatati-va sa fiti saritori, cu initiativa, dezvoltati-va latura asta.
Vezi saracul si nu reactionezi, nu sti sa ajuti, invata, invata de la Isus, invata din Cuvant, invata de la cei care stiu sa ajute, INVATA. Nu astepta ca in timp ce lenevesti si nu faci nimic, in timp ce nu faci nici un efort pentru a invata, brusc sa te trezesti o masina de ajutorat, asta nu se va intampla niciodata, invata, progresiv, dezvolta-te in a ajuta, si treptat vei ajunge o masina de ajutatorat sarind in ajutorul celor cu diverse nevoi.
Cauta dreptatea, du-te la orfan, du-te la vaduva si apara-i, apara-i impotriva saraciei, fi alaturi de ei, apara-i impotriva depresiei si singuratatii, zambeste-le, da-le un telefon, cauta sa le faci dreptate in fata soartei crude, fata de care noi crestinii ne resemnam ca niste fraieri pentru ca uitam cine suntem, noi nu avem o soarta cruda ci avem o speranta, un viitor, o nadejde, promisiuni ale lui Dumnezeu; ajuta-i sa vada lucrurile astea.
Nepasarea, ignoranta si comoditatea, parca au fost inventate de pocaitul roman, care sta si asteapta pară mălăiaţă in gura la Nătăfleaţă, el vrea sa fie ajutat, dar nu care cumva la randul lui sa ajute, el vrea sa fie dreptate in lume, dar nu sare niciodata sa faca dreptate celui asuprit, el vrea sa i se faca bine, dar el habar nu are sa faca bine, si nici macar nu invata desi Biblia pocaitului spune sa invatam sa facem bine.
Invata sa faci binele frate, invata sa faci binele soro, inteleg ca nu ai fost invatat asta nici de mama, nici de tata, nici de popa, nici de prieteni, inteleg ca asta e moda, sa iti vezi de propriile treburi si sa pari un om cumsecade, dar daca nu inveti sa faci binele, se pare ca o sa ai o problema majora. DUCEŢI-VĂ DE LA MINE, BLESTEMAŢILOR ÎN FOCUL CEL VECINIC CARE A FOST PREGĂTIT DIAVOLULUI ŞI ÎNGERILOR LUI! CĂCI AM FOST FLĂMÂND ŞI NU MI-AŢI DAT SĂ MĂNÂNC, MI-A FOST SETE ŞI NU MI-AŢI DAT SĂ BEAU, AM FOST STRĂIN ŞI NU M-AŢI PRIMIT, AM FOST GOL ŞI NU M-AŢI ÎMBRĂCAT, AM FOST BOLNAV ŞI ÎN TEMNIŢĂ ŞI N-AŢI VENIT PE LA MINE!!
Articole cu teme asemanatoare: Duceti-va de la Mine , Nepasarea si indiferenta-pacat? , Despre nepasare (1) , Despre nepasare (2)
Cum te bucuri cand te bucuri?
Tu cum te bucuri cand te bucuri? Cum te manifesti atunci cand bucuria e la maxim? (vorbesc de lucrurile pamantesti care iti provoaca acest sentiment). Cand bucuria e la maxim care sunt lucrurile care se pot vedea pe fata ta, care sunt sunetele pe care le scoti, chiuiesti, strigi de bucurie, râzi, sau esti sobru, si incruntat?
Cum arati cand nu mai poti de bucurie? Incerci sa stai serios, sa iti infranezi orice gest care sa arate ca esti bucuros, sau izbucnesti in bucurie? Cum faci cand echipa ta de fotbal favorita marcheaza gol? Cum esti cand ti se intampla exact lucrul pe care il asteptai de ani de zile? Zambesti, râzi in hohote, aplauzi, sari, strigi de bucurie, sau stai incruntat si rumegi bucuria pe dinlauntru?
Eu cand ma bucur ma bucur, si cand sunt trista sunt trista, bucuria se poate vedea prin zambet, râs, chiuit, chiar sarit in sus, sau anumite lucruri pe care le spun cu entuziasm. Tristetea de asemenea se poate vedea, stau imbufnata si nu zic nimic, imi ies in evidenta ridurile dintre ochi de la atata incruntare, inghit in sec, ma uit in gol ca un om pierdut in spatiu. Mi-ar fi complet imposibil sa ma manifest asa cand sunt bucuroasa, nu as putea sa stau incruntata, sa am fata posomorata, si sa rumeg bucuria doar pe dinlauntru, sa ii pacalesc pe cei din jur ca as fi trista, desi eu sunt super bucuroasa.
Au fost momente in viata mea cand ma rugam si am inceput sa râd, de vreo doua ori am râs foarte tare si nu ma mai puteam opri, fara sa fi avut un motiv anume ca sa râd si fara sa ma fi gandit ca vreau sa râd, pur si simplu am izbucnit. Sper, deci sper din toata inima ca nu o sa vina nimeni sa imi spuna ca sunt o carismatica inraita, si ca am primit nu stiu ce duh rau mergand la carismatici si am preluat acest râs sfant de la ei, si uite asa am devenit o eretica. Sper ca cei care citesc randurile astea sa inteleaga ca nu am fost niciodata la carismatici, si lucrurile pe care le relatez s-au intamplat in camera mea, singura in rugaciune, fara sa ma fi gandit ca vreau sa râd, fara sa fi cautat asta, ci pur si simplu m-am trezit ca râd incontrolabil, si ca ceva curge din mine ca un râu.
In prezenta Domnului sunt bucurii de nedescris. Aha, deci daca ma bucur in Domnul cu bucurii de nedescris cel mult am voie sa zambesc, ce depaseste zambetul e de la diavolul. In prezenta prietenilor, in prezenta televizorului, in prezenta bancurilor, cand baga gol Steaua am voie sa izbucnesc in strigate, sa râd si nu e exagerat, dar in prezenta lui Dumnezeu facand cunostinta cu bucuria lui Dumnezeu nu am voie sa râd in hohote pentru ca e ciudat. Deci bucuria de origine fireasca nu e exagerat daca se manifesta in hohote de râs, dar bucuria care vine de la Dumnezeu care nu are margini, trebuie sa se limiteze la cel mult schitatul unui zambet?
Crestinul e un om limitat, culmea are un Dumnezeu nelimitat, imens, fara margini, fara limite, dar crestinul e expert in bariere, in limite in idei preconcepute complet ilogice. Oameni mai ilogici ca si crestinii nu ai cum sa gasesti, ceilalti macar nu au cu ce sa isi compare limitele inventate chiar de ei, dar crestinul limitat de propria teologie pus in oglinda cu maretia si imensitatea lui Dumnezeu e de râs, pur si simplu de râs, desi se crede mare intelectual, mare teolog, e de râs, de râsul diavolului care nu mai poate de bucurie cand il prinde pe crestin in inchisoarea propriilor idei care cladesc limitele unui Dumnezeu nelimitat.
Eu am obosit cu teoria carismaticilor care fac numai rău pe unde calca. Eu nu sunt carismatica, punct. Nu sunt, ce e asa greu de inteles. Sunt un om care Il cauta pe Dumnezeu si care m-am trezit in cautarea asta disperata ca am avut parte de anumite manifestari si culmea toate cu exceptia uneia au avut loc la mine in camera singura, repet singura. Asa ca daca cineva ma mai face carismatica o sa trag concluzia ca ori e neintelegator, ori lipsit complet de intelepciune ori mai rău.
Mi s-a intamplat sa râd in hohote de bucurie, nu asa o bucurie generata de ceva vazut, de ceva care s-a intamplat, nu o bucurie fireasca, ci pur si simplu bucuria in Duhul Sfant, care a pornit din adancul meu in timp ce ma rugam. Nu stiu ce interes o fi avut diavolul sa ma faca bucuroasa in timp ce ma rugam, din cate stiu el vine cu ispitele, cu tentatia de a nu ma mai ruga, cu diverse strategii, dar nu imi inunda inima cu bucurie, o bucurie dementa, o bucurie de necontrolat. Sau poate ca la unii asa e, diavolul ii umple de bucurie, le da chef de rugaciune, ii face sa simta legatura cu Dumnezeu. Spun absurditatile astea pentru ca cei din jur ma obliga sa fac asta, cu lucrurile ilogice pe care le spun.
Eu stiu ca noi suntem obisnuiti cu o religie moarta, care are un Dumnezeu imens dar care experimenteaza un Dumnezeu minuscul, dar nu inteleg de ce cei care au dorinta sa il cunoasca si sa Il experimenteze pe Dumnezeul imens si care chiar ajung sa experimenteze lucruri deosebite in prezenta Lui sunt considerati nebuni, eretici, demonizati? Oare nu tot asa l-au catalogat si pe Isus? Oare nu va dati seama voi cei care aruncati cu pietre in lucrarea supranaturala a Duhului Sfant ca de fapt Il acuzati pe Isus ca lucreaza cu Beelzebul?
‘…nimanui nu-i pasa de sufletul meu’
Am citit azi un Psalm in care marele David se lăfăie intr-o autocompatimire de toate frumusetea. Priviti ce spune David in Psalmul 142:4 ‘…..nimanui nu-i pasa de sufletul meu’ . Am vrut sa vad cand a fost scris acest Psalm, si vad ca titlul lui este: ‘ O cantare a lui David. O rugaciune facuta cand era in pestera’. Ma uit in 1 Samuel 22 si intr-adevar David se ascunde in pestera, fugarit fiind de Saul care vrea sa il omoare.
Insa nu cu foarte mult timp inainte de asta prietenul lui, Ionatan isi pune viata in pericol pentru ca David sa fie avertizat de planurile tatalui sau, nu cu mult inainte Ionatan face un legamant cu David si cu casa lui, ‘ Ionatan a intarit si mai mult fata de David dragostea pe care o avea pentru el, caci il iubea ca pe sufletul lui’ (1 Samuel 20:17)
David desi avea un prieten cum foarte putini dintre oameni au sansa sa aiba, cineva care l-a iubit din tot sufletul, caruia i-a pasat din toata inima de el, cineva care si-a pus viata in primejdie din dragoste pentru el, cineva care atunci cand a fost cazul s-a dus in pustie sa il incurajeze si sa il sprijine (am scris aici un articol pe tema aceasta), tot cu riscuri enorme, cineva care s-a gandit la el zi si noapte si care nu a avut liniste pentru ca prietenul lui era in pericol, cu toate astea, David spune ceva fara logica, ceva generat de disperare, o disperare care anuleaza realitatea, care impaienjeneste mintea si sufletul: ‘nimanui nu-i pasa de sufletul meu’. Cu un prieten ca Ionatan, nu ai voie sa spui asa ceva.
Cred ca Ionatan s-ar fi simtit ofensat, s-ar fi suparat, s-ar fi intristat sa il auda pe David văicărindu-se in felul asta, lui ii pasa de sufletul lui David, iubea sufletul lui David ca pe propriul suflet, dar cu toate astea lui David i s-a intunecat ratiunea, strans in menghina a spus lucruri care nu sunt adevarate. Cel putin Ionatan il iubea si era alaturi de el, ii pasa de el si sunt sigura ca i-a marturisit aceste lucruri.
Eu nu stiu cum sunteti voi, dar eu am facut ce a facut David, nu odata, am spus ce a spus David, de mai multe ori, uneori justificat, alteori nu. Unii dintre voi ati facut si faceti la fel ca mine, ne vaicarim si stransi in menghina de anumite situatii nu mai vedem realitatea, uitam de Ionatan. Stiu ca putini aveti un Ionatan langa voi, e o lume in care Ionatanii sunt pe cale de disparitie, dar poate aveti jumatati de Ionatani sau Ionatani in devenire (unii au nevoie de timp sa se formeze, sa inteleaga valorile, care sunt lucrurile de pret).
Si apoi suprema greseala a lui David a fost ca Dumnezeul caruia i se adresa, in fata caruia striga, plangea, si se văicărea, era Cel care avea o grija desavarsita de sufletul lui, Dumnezeu nu cunoaste nepasarea fata de cei in probleme, Ii pasa. Daca chiar iti lipseste Ionatan, si te cred, se prea poate sa nu fi intalnit niciodata si sa nu intalnesti niciodata un Ionatan, Isus e prezent, desi nu Il putem percepe cu ochii fizici, dezvoltarea relatiei cu El il va face din ce in ce mai real. Lui Isus ii pasa de sufletul tau si de sufletul meu
Nu vreau sa luam acest episod din viata lui David ca pe o scuza, si sa ne simtim indreptatiti in a ne autocompatimi; daca marele David a facut asta, nu e nici un bai daca ii tragem si noi o autocompatimire de nota 10, ci ar fi bine sa constientizam ca nici macar oamenii mari ai lui Dumnezeu pe care noi ii vedem ca niste super oameni, nu sunt scutiti de depresie si deznadejde.
David a fost un om care s-a văitat mult, dar intotdeauna si-a revenit din depresie, a spus destule lucruri aiurea ca cel pe care l-am discutat in acest articol, dar intotdeauna a ajuns la o concluzie finala care ar putea suna asa: Nu conteaza cum arata circumstantele, nu conteaza ca totul pare intors pe dos, nu conteaza ca vrajmasii imi stau pe cap, eu ma incred in Tine Doamne, Tu esti locul meu de adapost, locul meu de scapare, nu conteaza cat de aiurea pare totul eu ma incred in Tine, ma bazez pe Tine, cred promisiunile Tale, chiar daca acum imi este foarte rau, stiu ca Tu ai grija de mine si ma izbavesti’
Dragoste de Dumnezeu
M-am gandit la un moment dat ca daca noua ne-ar fi la indemana fulgerul cred ca majoritatea dintre noi l-am fi folosit de multe ori pana acum. Cata rabdare, indurare, mila, dragoste poate avea Dumnezeu care are la indemana fulgerul si desi ar avea motive in fiecare secunda sa fulgere ba pe unul ba pe altul, nu face asta.
Cata diferenta intre El si noi, cata diferenta intre cantitatea de dragoste din inima Lui si cantitatea de dragoste din inima noastra, cata diferenta intre felul de dragoste pe care omul o are si felul de dragoste pe care El o are. Ma gandesc la limitele pe care le are omul in comparatie cu El. Ma gandesc la Petru si Pavel, cel putin Pavel ne spune ca nu mai are nimic impotriva lui, ca a ajuns la o stare de desavarsire, ne spune sa il urmam pe el, pentru ca el de fapt Il urmeaza in toate pe Isus, oare daca Pavel ar fi avut la indemana fulgerul, in momentele cele mai tensionate credeti ca l-ar fi folosit?
O sa imi spui ca tu nu ai facut mare lucru incat sa meriti un fulger direct in cap, ca tu ai crescut intr-o familie de pocaiti si nu ai calcat chiar rau pe langa, dar iti aduc aminte de incapatanarea, barfa, mandria, invidia, ignoranta, lipsa de rugaciune, lacomia, pofta, clevetirea, razbunarea, nepasarea, care probabil ca au facut casa buna cu tine in anumite perioade din viata . Cum ar fi sa ai pe cineva pe care il iubesti din toata inima, si care sa te intristeze prin cele enumerate mai sus, care sa iti starneasca gelozia la maxim iar tu sa ai fulgerul la indemana…….
Rabdarea si dragostea lui Dumnezeu sunt infinite, daca ar avea margini, nici unul nu am avea vreo sansa, daca harul lui Dumnezeu nu ar fi unul absolut, nu am scapa nici unul de pedeapsa pe care o meritam cu varf si indesat, dar slava Lui pentru ca dragostea Lui este infinita, pentru ca rabdarea Lui este fara margini si pentru ca isi inmulteste in fiecare zi harul fata de noi.
Oh To See The Dawn (The Power Of The Cross)
Oh, to see the dawn
Of the darkest day:
Christ on the road to Calvary.
Tried by sinful men,
Torn and beaten, then
Nailed to a cross of wood.
Chorus:
This, the power of the cross:
Christ became sin for us
Took the blame, bore the wrath—
We stand forgiven at the cross.
Oh, to see the pain
Written on Your face,
Bearing the awesome weight of sin.
Every bitter thought,
Every evil deed
Crowning Your bloodstained brow.
Now the daylight flees
Now the ground beneath
Quakes as its Maker bows His head.
Curtain torn in two,
Dead are raised to life;
“Finished!” the victory cry.
Oh, to see my name
Written in the wounds,
For through Your suffering I am free.
Death is crushed to death
Life is mine to live,
Won through Your selfless love.
This, the power of the cross:
Son of God—slain for us
What a love! What a cost!
We stand forgiven at the cross.
What??????
Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt este suveran în felul în care dă daruri spirituale pentru desăvârşirea sfinţilor. Vorbirea în limbi şi vindecările au fost “daruri semne” ale Duhului Sfânt date înainte de completarea cărţilor Bibliei pentru a autentitica lucrarea apostolilor şi ele n-au fost lăsate ca să devină caracteristici obligatorii ale vieţii creştine.
Asta am gasit azi, cand am dat click pe Ce credem noi pe un site al unei biserici evanghelice din Romania, am ajuns intamplator si nu stiu cand o sa ma opresc din crucire. Adica Isus ne spune: ‘Adevarat adevarat va spun ca cine crede in Mine, va face si el lucrarile pe care le fac Eu, ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu ma duc la Tatal si orice veti cere in Numele meu voi face‘ doar asa ca sa ne pacaleasca?
Oare Marcu 16 e pus in Biblie asa de fenta? ‘ Iata semnele cari vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi in limbi noi … isi vor pune mainile peste bolnavi si bolnavii se vor insanatosa‘. Probabil in Bibliile celor de la biserica cu pricina si de la alte sute de biserici din Romania scrie asa: Iata semnele care vor insoti pe cei ce vor crede in perioada de la Rusalii pana inainte de completarea cartilor Biblie pentru a autentifica lucrarea apostolilor….. La mine in Biblie nu se precizeaza o perioada anume din istorie, ci spune Iata semnele cari vor insoti PE CEI CE VOR CREDE. Punct.
Oare Pavel atat de aiurit a putut fi cand ne-a spus sa cautam sa avem din belsug darurile Duhului Sfant, a uitat si el sa precizeze perioada in care se poate asta si dupa aia nu mai are rost pentru nimeni sa ceara?
Si asta e o biserica evanghelica, cica se ghideaza dupa Biblie, dar propovaduie o minciuna a diavolului, o predica, o publica pe net, si membrii bisericii sunt indoctrinati cu aceeasi minciuna nerusinata a diavolului care se bucura teribil cand ii vede pe crestini crezand niste inventii ale lui.
Are dreptate doctrina bisericii asteia, nu ii dau numele, (mai toate bisericile baptiste si cde din Romania si nu numai au aceeasi doctrina, asa ca nu ar fi corect sa ii dau numele) , nu e obligatoriu sa ai darurile Duhului, Dumnezeu nu prezinta nici mantuirea ca pe ceva obligatoriu, ramane la alegerea noastra daca vrem sau nu, dar sa propovaduiesti ca darurile Duhului Sfant nu mai sunt necesare…… Si daca nu sunt obligatorii, atunci macar o parte din biserica ar trebui sa le aiba, banuiesc ca la biserica cu pricina vorbire in limbi nu vezi, proorocie nu vezi, minuni, vindecari iar nu vezi, iar daca cumva se intampla asa ceva acel om va fi considerat un slujitor al diavolului.
Parca nu imi vine sa cred, desi am auzit teoria asta de multe ori, imi sta mintea in loc. Adica nu avem nevoie de vindecari, de eliberari, de vorbire in limbi, de proorocie, de talmacire, de darul minunilor, intelepciunii, cunostintei? Chiar ne descurcam cu propria putere, nu ne mai trebuie lucrarea supranaturala a lui Dumnezeu, lumea de azi care moare si merge in iad cu argumentele si predicile noastre seci legate de gat, nu are nevoie de vindecare, eliberare de demonii care ii chinuie? Nici nu stiu exact sa ma enervez sau sa rad, mi se pare de-a dreptul incredibil, probabil peste jumatate din pocaitii din Romania asa cred. E incredibil dar adevarat.
Vreau si eu un verset, o propozitie in Biblie care sa spuna ca darurile astea nu mai sunt valabile, ca nu mai sunt de actualitate, ca nu sunt de folos, ca Dumnezeu nu le mai vrea din toata inima pentru noi ci doar cu 10% din inima, de vreme ce nu mai sunt importante, vreau sa vad doua cuvinte din Biblie daca gaseste cineva, care sa imi spuna ca la un moment dat a incetat importanta acestor daruri. Orice argument, teologie, explicatie, care sa nu vine cu acest verset legat de ea, nu are nici o valoare.
Diavolul isi bate joc de noi, asta face, ne minte in fel si chip si atat de siret este incat si-a pus puncte importante in doctrina denominatiunilor crestine, si cu nesimtire truncheaza adevarul Bibliei care e foarte clar si simplu.
Suntem urmasi ai lui Isus dar ne comportam ca urmasi ai Papei de la Roma, sau a Patriarhului, sau a presedintelui de cult, sau a nu mai stiu ce alt om lipsit de putere. Urmasii lui Isus traiesc si umbla ca Isus, li se intampla aceleasi lucruri, manifesta aceleasi lucruri, idem.
Petru – Iuda
Este curios ca atat Petru cat si Iuda l-au tradat pe Isus fiecare in felul lui, sunt sigura ca pe Isus l-a durut in mod egal aceste tradari, (desi noi am putea socoti tradarea lui Iuda ca fiind mult mai grava, cum si este) dar deznodamantul lor a fost complet diferit. Petru a primit iertarea si a fost reabilitat iar Iuda s-a spanzurat. Inima sincera a facut diferenta.
In timp ce Petru din toata inima i-a promis lui Isus ca nu Il va trada si parasi si tot din toata inima s-a lepadat de El fiind coplesit de frica si lasitate, Iuda a actionat manat de o inima sireata, fatarnica, cu doua feţe, o inima lacoma. Cred ca Petru a fost un om foarte usor de cunoscut, si faptele bune si greselile le facea dintr-o inima sincera, atat era in stare sa faca, coplesit si paralizat de o eventuala raspundere, Petru se leapada, si tot cu aceeasi inima curata si sincera, atunci cand isi da seama de greseala pe care a facut-o, plange si se pocaieste.
Iuda era unul greu de cunoscut, om cu ascunzisuri, om care pozeaza in ucenicul lui Hristos, dar in acelasi timp fura banii, bani care ii erau incredintati spre administrare. Nu fura banii impulsionat pe moment de frica de ceva anume, ci pentru ca avea o inima marsava, isi doreste castigul cu orice pret, chiar furandu-i si trandandu-i pe cei apropiati. Diavolul a vazut inima lui Iuda si a actionat, si-a indreptat atentia spre el si folosindu-se de inima lui duplicitara, lacoma si-a pus demonii la lucru.
Iuda isi gandeste actiunile, greselile lui sunt premeditate, Petru actioneaza din instinct, răul pe care il face nu este rezultatul unui plan, unor socoteli, atat poate Petru pe moment, in schimb Iuda calculeaza totul mânat de o inima rea si desi realizeaza ca a gresit nu are taria de a recunoaste, nu suporta umilinta, alege sa moara, astfel nu va mai trebui sa isi ceara scuze de la nimeni, nu va mai trebui sa se umileasca in fata nimanui, nu va trebui sa se vada dispretuit de cei din jur, alege sa se omoare.
Petru a strans din dinti si desi banuiesc ca se simtea ingrozitor numai la gandul ca va trebui sa dea ochii cu Isus, pentru ca inima ii spunea ca a gresit, a sperat la iertare, Il iubea pe Isus si desi probabil ca a avut o cadere nervoasa si a avut momente de autocompatimire si condamnare suprema, inima lui sincera l-a impins la a spera.
De multe ori oamenii gen Petru sunt o pacoste, si sunt condamnati de cei din jur, in fata lui Dumnezeu insa ei au un avantaj, din cauza inimii lor sincere. Dumnezeu stie ca prin propriile nostre forte nu suntem in stare de mai nimic, ca frica si situatiile dificile ne pot face sa actionam exact cum nu am vrea; El cunoste inima si vede motivatiile, vede premeditarea sau neputinta de a actiona corect. Iuda a premeditat tradarea lui Isus, a primit oferta, a gandit si a acceptat oferta, si-a facut niste calcule, in schimb Petru a promis ceva si era convins ca asa va face, dar incarcatura nervoasa a acelei situatii a fost prea mult pentru el, a clacat si s-a lepadat si cum a iesit din menghina acelei situatii si-a venit in fire si a vazut ce a facut.
Tradarea lui Iuda l-a dus pe acesta la moarte, pe cand lepadarea lui Petru a avut un alt rezultat tocmai datorita inimilor diferite pe care acestia le-au avut.
Urma pacatului.
Azi am iesit sa profit de vremea mai calda, undeva in natura unde obisnuiam in vara sa ma rog. Mi-a fost dor de locul acela si desi unii vor avea impresia ca exagerez sau ca aberez, cand m-am apropiat de acel loc am fost coplesita de prezenta Domnului, am simtit ca Isus ma astepta la locul nostru, unde am impartasit atatea in fiecare seara cand mergeam acolo. Si cum stateam si vorbeam cu El am vazut un caine de vanatoare care mirosea ceva, cauta o urma. Am intrat in masina pentru ca am o oarecare teama de caini si de la adapostul masinii l-am strigat dar nu m-a bagat in seama chiar daca era langa masina, era foarte preocupat si agitat pentru a gasi urma aceea, a mirosit spatiul din preajma si a plecat mai departe.
Am continuat sa ma rog, iar dupa cateva minute am simtit ca Duhul Sfant imi spune: Dana, stii cine face asa ca si cainele asta? zic: cine? Diavolul, care cauta urma pe care o lasa pacatul, omul care pacatuieste lasa o duhoare in urma, iar diavolul ii da de urma, adulmeca mirosul si ajunge la persoana care infaptuieste pacatul. Pacatul lasa un miros aparte, iar diavolul este expert in a detecta acel miros, nimeni nu scapa fara a fi prins de diavol atata timp cat persista in pacat, atata timp cat nu se pocaieste si nu se lasa de acel pacat, oriunde ar incerca sa se ascunda. Singurul loc in care cineva poate fi in siguranta este in bratele lui Isus, in curatie si lepadare de sine.
Am auzit rugaciunea ta…
Poate ca tu nu ai avut niciodata in viata momente in care ti s-a parut ca toate lucrurile sunt cu susul in jos si ca nimic nu mai are logica. Poate ca nu ai avut niciodata impresia ca Dumnezeu nu te aude, ca lucrurile sunt batute in cuie si ca nimic nu se schimba in bine. Am avut un astfel de moment zilele astea si cateva minute am avut o lupta teribila in mine, nu ca m-as indoi ca Dumnezeu este cu mine, sau ca m-as indoi ca El se tine de promisiuni, dar in momente din astea de tensiune vrei raspunsuri, vrei certitudini, altfel ai impresia ca nu mai poti continua.
Am plans si am cerut Domnului deblocarea unei anumite situatii din viata mea si asa in durerea aceea L-am intrebat daca ma aude, daca e cu mine, aveam nevoie de ceva concret si am intins mana dupa Biblie pe care am deschis-o intamplator la Isaia 38:5 si ochii mi s-au oprit exact asupra cuvintelor urmatoare: …am auzit rugaciunea ta si am vazut lacrimile tale….. Parca nu ma asteptam la asa ceva, m-a socat si linistit in acelasi timp.
Povestesc asta pentru ca probabil vreunul dintre voi care cititi aceste randuri trece prin situatii carora nu le mai vede capatul, poate aveti impresia ca Dumnezeu a uitat pur si simplu de problema respectiva. El aude si vede, aude ce Ii ceri, vede lacrimile si zbuciumul tau. Putem sa ne indoim de multe lucruri, dar chiar si in cele mai ilogice situatii, chiar cand nu se mai poate intelege nimic din tot ce se intampla, un lucru este sigur, El nu ne-a lasat balta.
Cand te crezi prea important!
Cand te crezi prea important, se prea poate ca deja sa te lăfăi in pacatul mandriei, sau cel putin sa cochetezi cu acest pacat care produce atata placere si care din pacate afunda omul in cea mai groaznica mocirla, mocirla in care chiar diavolul in persoana se afla tras exact de acelasi pacat. Nimeni nu este de neinlocuit si la urma urmei orice loc pe care il ocupi in lucrarea lui Dumnezeu este rezultatul harului, un har care merita respect, merita umilinta de a-l vedea pe cel de langa tine mai presus, desi dupa anumite criterii omenesti s-ar putea ca tu sa fi cel de pe primul loc.
Evlavia, dorinta sincera de implicare in slujire, trebuie insotite neaparat de intelepciune, altfel, fara ca omul sa isi dea seama il vor târâ pas cu pas in pacatul de a se crede prea important. Intelepciunea il face si pe cel mai important om sa taca si sa stea deoparte atunci cand este cazul, iar lipsa intelepciunii il va face pe acelasi om sa monopolizeze totul, cladindu-si statuia pe nervii celor din jur, care niciodata nu vor iubi pe cineva care nu isi stie locul. Cartea Proverbe este plina de invatatura in directia aceasta, este recomandata celor care au impresia ca persoana lor este de neinlocuit, care uita ca lucrarea facuta prin propriile forte si cu motivatii gresite, va arde la fel ca pleava, si ca singurele lucruri care vor sta in picioare sunt cele facute in smerenia si dragostea care Il caractereizeaza pe Isus.
Mandria fiind fundamentul acestei atitudini de a te crede prea important, va genera dezgustul celor din jur, singurele persoane care se vor simti bine esti tu si diavolul, desi din diplomatie, bun simt, bataie de joc sau fatarnicie unii dintre cei din jur iti vor alimenta aceast comportament. Cel care se inalta va fi smerit intotdeauna, fara exceptie, Cuvantul lui Dumnezeu promite smerirea celor care se inalta, este o soarta garantata a celor care se cred prea importanti, mai devreme sau mai tarziu, vor da cu capul de pragul de sus si vor cadea in genunchi.
Justificarea in fata oamenilor.
De fiecare data cand cineva ne ataca simtim nevoia de a ne justifica, de a aduce explicatii, de a ne apara si uitam de faptul ca putem da margaritare la porci. De obicei cei care ataca sunt dupa cum ne spune Biblia, la figurat niste porci pentru ca un om neprihanit cu nici un chip nu-si va presa fratele si nu il va pune in situatii stanjenitoare din care acesta sa poata iesi doar prin justificari dupa justificari.
Asa ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor, a te justifica si a incerca sa te aperi este sinonim cu aruncarea margaritarelor la porci. Si Bibia ne mai spune ca acesti porci vor manca margaritarele si hraniti cu acestea se vor intoarce sa ne atace. Cred ca de cele mai multe ori justificarea este arma celui care nu a murit de tot fata de fire si fata de propriile drepturi. Cand jignesti, barfesti sau ataci un mort acesta nu va reactiona. Moartea firii va duce dupa sine si lipsa nevoii de justificare.
Daca avem parte de aprobarea si acceptarea lui Dumnezeu, nu vom mai lupta ca sa ne aparam drepturile in fata oamenilor, desi lipsa aceasta de justificare va fi vazuta de multi ca lasitate sau lipsa de responsabilitate, nu vom simti nevoia sa ne facem dreptate, pentru ca Dumnezeu care stie si vede tot ne va face El insusi dreptate.
Sa ne uitam la reactia lui Isus atunci cand a fost atacat. Isus a raspuns scurt si la subiect, nu a intrat in polemici, nu a venit cu sirul nesfarsit de argumente pe care cu siguranta le avea, ci a preferat sa fie nedreptatit de oameni pentru ca stia ca Dumnezeu ii da dreptate. Sa ne uitam la Isus care atunci cand a fost rastignit a fost acuzat de nenumarate lucruri false. Isus nu s-a aparat si nici nu si-a facut dreptate singur, nici nu a dat explicatii.
Am incercat de-a lungul anilor aceasta tactica si este de departe cea mai buna.
Isus-acelas ieri, azi si in veci?
Isus Hristos este acelas ieri si azi si in veci! Evrei 13:8
Pentru a putea intelege acest verset va trebui ca fiecare dintre noi sa facem cel putin o scoala teologica, sa citim cele mai bune carti teologice scrise pana acum, sa disecam doctrinele tuturor confesiunilor crestine ba chiar sa intelegem in detaliu doctrinele celorlalte religii, sa postim mult si bine, sa stam de vorba cu cel mai grozav pastor sau calugar din zona, sa meditam vreo doi ani undeva retrasi in munti, chiar am putea sa ne facem cruce de doua ori pe zi, poate poate ajuta la intensificarea procesului de intelegere, sau poate ar fi recomandat sa facem un pelerinaj in tara sfanta cel putin o luna.
Daca nu indeplineste cel putin doua din aceste conditii, nu cred ca cineva poate intelege o propozitie atat de complicata si grea, atat de plina de taine si mistere. Multe minti luminate dupa ce au studiat toata viata, au citit tone de carti, au meditat si iar meditat nu au reusit sa inteleaga ca Isus e acelasi ieri azi si in veci, deci trebuie un efort si mai si, poate trebuie sa simti ca iti crapa capul de atata studiu si meditatie si chiar inainte de a-l simti cum crapa sa ai revelatia si intelegerea acestei propozitii.
Nebunia nu te lasa sa intelegi un lucru atat de simplu, prea multa nebunie, nebunia de a te crede mai destept ca Dumnezeu, nebunia de a-I spune tu lui Dumnezeu cum este El de fapt.
Ce poate fi atat de greu de inteles, cred ca si cel mai prost om din lume din punct de vedere intelectual, poate intelege ca daca Biblia spune ca Isus e acelasi ieri, azi si in veci, si daca Isus a facut minuni, a vindecat, a inviat morti, a eliberat demonizati, dupa o logica elementara El nu s-a schimbat ci este la fel, face aceleasi lucruri, manat de aceleasi motivatii.
Te uiti la Isus cum arata in Biblie si stii clar cum arata si acum, cum a aratat dintotdeauna, te uiti ce a facut si vezi ce face si azi, bineinteles daca e lasat. Cate scoli teologice si meditatie iti trebuie pentru asta? Cat de greu de cap trebuie sa fii ca sa intelegi ca Isus nu s-a schimbat? Cum ai putea sa pui pe seama diavolului, minunile pe care le face Isus acum, daca le-a facut si in trecut, din moment ce Biblia spune raspicat ca El nu se schimba? Frati baptisti, cde si unii penti, nu pot sa va inteleg, de ce puneti lucrarea lui Isus pe seama diavolului cand de fapt Biblia va spune clar cum stau lucrurile?
Pe aripi de vultur!
Exod 19:4 Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
Deuteronom 32:9-11 Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, Într-o singurătate plină de urlete înfricoşate;
L-a înconjurat, l-a îngrijit, Şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi-i poartă pe penele lui
Un vis (2)
Acum vreo luna am avut un vis foarte ciudat care m-a ingrozit, m-am trezit speriata si socata de ceea ce am vazut in vis. Mergeam cu masina pe o sosea pe care erau foarte multi copii care stateau pur si simplu pe asfalt, majoritatea raniti si dezbracati. Faceam eforturi mari sa ii evit pentru ca era plina soseaua cu ei. Strigam din masina la ei sa se dea la o parte, pentru ca nu e normal sa stea asa pe sosea, dar am perceput imediat o nepasare si lene fara margini care ii impiedica sa faca vreun gest, erau paralizati de acea stare de indiferenta si erau incapabili de a se trage spre marginea soselei.
Am uitat de vis dupa ce cateva zile m-am tot intrebat ce poate insemna, pana azi cand am ajuns cu cititul in Biblie la Plangerile lui Ieremia 2.11 Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţâţă leşinaţi pe uliţele cetăţii. (Vezi si Plangerile lui Ieremia 2:19 si 4:5,6)
Oare acest vis sa imi fi aratat cum arata crestinii, intr-o stare permanenta de copii, raniti, dezbracati si incapabili sa faca vreo miscare, intoxicati cu lene, indiferenta si nepasare?
Comentarii recente