Cand te crezi prea important!

Cand te crezi prea important, se prea poate ca deja sa te lăfăi in pacatul mandriei, sau cel putin sa cochetezi cu acest pacat care produce atata placere si care din pacate afunda omul in cea mai groaznica mocirla, mocirla in care chiar diavolul in persoana se afla tras exact de acelasi pacat. Nimeni nu este de neinlocuit si la urma urmei orice loc pe care il ocupi in lucrarea lui Dumnezeu este rezultatul harului, un har care merita respect, merita umilinta de a-l vedea pe cel de langa tine mai presus, desi dupa anumite criterii omenesti s-ar putea ca tu sa fi cel de pe primul loc.

Evlavia, dorinta sincera de implicare in slujire, trebuie insotite neaparat de intelepciune, altfel, fara ca omul sa isi dea seama il vor târâ pas cu pas in pacatul de a se crede prea important. Intelepciunea il face si pe cel mai important om sa taca si sa stea deoparte atunci cand este cazul, iar lipsa intelepciunii il va face pe acelasi om sa monopolizeze totul, cladindu-si statuia pe nervii celor din jur, care niciodata nu vor iubi pe cineva care nu isi stie locul. Cartea Proverbe este plina de invatatura in directia aceasta, este recomandata celor care au impresia ca persoana lor este de neinlocuit, care uita ca lucrarea facuta prin propriile forte si cu motivatii gresite, va arde la fel ca pleava, si ca singurele lucruri care vor sta in picioare sunt cele facute in smerenia si dragostea care Il caractereizeaza pe Isus.

Mandria fiind fundamentul acestei atitudini de a te crede prea important, va genera dezgustul celor din jur, singurele persoane care se vor simti bine esti tu si diavolul, desi din diplomatie, bun simt, bataie de joc sau fatarnicie unii dintre cei din jur iti vor alimenta aceast comportament. Cel care se inalta va fi smerit intotdeauna, fara exceptie, Cuvantul lui Dumnezeu promite smerirea celor care se inalta, este o soarta garantata a celor care se cred prea importanti, mai devreme sau mai tarziu, vor da cu capul de pragul de sus si vor cadea in genunchi.