ROLUL FEMEII IN BISERICA

DESPRE ROLUL FEMEII ÎN BISERICA ORTODOXĂ
(Beti dintru acesta toti – Cap. 17- de Liviu Oltean, Editura Eikon, 2005)

Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Întrucât săptămâna viitoare, pe 22 Iulie, Biserica noastră sărbătoreşte pe Sfânta Maria Magdalena, iar pe 25 Iulie pe diaconiţele Elisanthia, Martyria, Palladia şi Olimpia, m-am gândit că ar fi potrivit să spun astăzi câteva cuvinte despre rolul femeii în cadrul Ortodoxiei. După cum bine ştiţi, încă de la începuturile creştinismului şi până în zilele noastre, femeile au jucat un rol deosebit de important, fiind ucenice ale Mântuitorului, binevestitoare, făcătoare de minuni şi tămăduitoare, proorociţe şi diaconiţe.

Mai puţin ştiut este însă faptul că femeile au fost şi apostoli. Sf. Maria Magdalena, de exemplu, este trecută în calendarul ortodox românesc ca „Sfânta Mironosiţă întocmai cu Apostolii”, dar în vechile scrieri bisericeşti ea este numită „Apostol către Apostoli”, întrucât ea a binevestit celor 12 Apostoli Învierea Domnului.
Dar Sf. Maria Magdalena nu este singura femeie-Apostol; obişnuiţi fiind cu cei 12 Apostoli bărbaţi, existenţa femeilor apostoli ne poate apărea la prima vedere ca o dezvăluire nouă, când în realitate Scriptura şi în special epistolele Sfântului Pavel ne vorbesc despre numeroase femei cărora li s-a dat titlul de apostoli. În Epistola sa către Romani, Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre femeile „împreună lucrătoare cu mine în Iisus Hristos” (16.3), ceea ce nu înseamnă altceva decât femei-apostoli.

Adevărata învăţătură ortodoxă recunoaşte pe toate cele ce au lucrat împreună cu Sf. Pavel ca femei-apostoli: Iunia (17 Mai), Priscila (13 Februarie), Apphia (22 Noiembrie) şi Nympha (28 Februarie). Despre Sfânta Iunia, care fusese întemniţată împreună cu Sf. Pavel şi pe care acesta o numeşte „vestită între Apostoli” (16.7), Sf. Ioan Gura de Aur spune următoarele: „O, cât de mare trebuie să fi fost credinţa şi spiritul de sacrificiu al acestei femei, ca să fie demnă de titlul de apostol” (Migne 60-669). Dar şirul femeilor-apostoli nu se opreşte aici, ci continuă cu Sf. Mariamna şi Foteina (Februarie 17 şi respectiv 26), cu Sf. Tecla (24 Septembrie) căreia Sf. Pavel însuşi i-a încredinţat propovăduirea Evangheliei lui Hristos, de asemenea Sfânta Horaiozela căreia Sf. Andrei cel Dintâi Chemat şi primul Patriarh al Constantinopolului i-a încredinţat continuarea apostolatului său, şi multe altele. Femeile Apostoli propovăduiau, făceau minuni, tămăduiau şi multe dintre ele, asemenea Sfintei Tecla, au murit ca martire pentru cauza Bisericii lui Hristos. După cum arată Sf. Pavel în prima sa epistolă către Corinteni (12.28), după Apostoli urmează imediat Proorocii şi trebuie să ne amintim că un mare număr de femei prooroceau în Biserica primară, întrucât harul Duhului Sfânt se pogorâse asupra tuturor celor ce se aflau în odaia de sus, fără deosebire de sex. Poate că cele mai cunoscute dintre proorociţe ne sunt cele patru fiice ale binevestitorului Filip, despre care se vorbeşte în Fapte (21:8-9). Vedem dar că prin toate aceste femei prooroci s-a îndeplinit cuvântul care spune „voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci” (Fapte 6.17).

Dragii mei,
Un alt mare rol pe care femeile l-au jucat în cadrul Bisericii noastre, dar care din păcate a dispărut în zilele noastre, este Diaconatul. Prima din lungul şir de diaconiţe ale Bisericii este Phoebe care a trăit într-un oraş din apropierea Corintului.

În Epistola sa către Romani, Sf. Apostol Pavel o numeşte „diaconos”, adică diacon şi nu diaconiţă aşa cum a fost tradus în Biblia de la Bucureşti. Sfintei Phoebe (3 Septembrie) i-au fost încredinţate misiuni importante în cadrul Bisericii din Cenchreae, dar totodată ea a îndeplinit misiuni în afara graniţelor, fiind trimisă la Roma de însuşi Sf. Pavel. Alte binecunoscute diaconiţe pe care le serbăm pe data de 25 Iulie sunt: Elisanthia, Martyria, Palladia şi Olimpia.

Dintre ele se remarcă desigur Sf. Olimpia (sau Olimpiada) care după cum ştiţi a fost o înfocată apărătoare a Sfântului Ioan Gură de Aur atunci când împărăteasa Eudoxia, cu concursul patriarhilor Alexandriei şi Antiohului, l-au surghiunit pe acesta. Din cele 17 scrisori pe care Sf. Ioan Hrisostom le-a trimis Sfintei Olimpia, putem vedea cât de mult acesta o preţuia şi o respecta. La rândul său, Olimpia a înfruntat orice persecuţie, inclusiv exilul şi pierderea comunităţii de femei pe care o întemeiase la Catedrala Sf. Sofia şi în care pusese atâta trudă, decât să-l trădeze pe acest Sfânt Părinte al Bisericii, atunci când toţi ceilalţi îl părăsiseră.
Din păcate însă, începând cu secolul IV, imediat după evenimentele legate de surghiunirea Sfântului Ioan Gură de Aur, se face simţită în cadrul Bisericii o tendinţă de minimalizare a diaconatului femeii, care dispare apoi cu totul în perioada dintre secolele XII şi XIII. Există însă speranţe întemeiate ca situaţia ecleziastică a femeii în cadrul Bisericii Ortodoxe să fie revizuită, întrucât o parte din ierarhii contemporani sunt hotărâţi să se întoarcă la valorile fundamentale ale Bisericii, care au fost stabilite de Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei.

În încheiere aş vrea să subliniez poate cel mai important aspect legat de rolul femeii în cadrul creştinismului.

Până la Iisus Hristos, tradiţia iudaică interzicea femeii accesul la învăţătura religioasă, iar rabinii nu puteau învăţa pe femei în public sau în particular. Domnul nostru a dărâmat însă această barieră prin faptul că a chemat atât pe bărbaţi, cât şi pe femei să-I urmeze (Luca 8.1), dar totodată, aşa cum se relatează în Luca 10: 38-42, El Însuşi a învăţat pe femei. După cum vă amintiţi, când Iisus vizita Betania împreună cu apostolii, a intrat în casa Martei care avea o soră numită Maria. În timp ce Marta se ocupa cu pregătirea bucatelor, Maria „s-a aşezat la picioarele” Domnului şi asculta cuvintele Lui. Trebuie neapărat reţinut că expresia rabinică de „a sta la picioarele cuiva” înseamnă „a învăţa de la cineva” sau de „a fi discipolul cuiva”. Maria şi-a asumat astfel un rol care la acea vreme nu se cuvenea decât bărbaţilor şi de aceea sora sa Marta i-a spus Domnului să o trimită înapoi în bucătărie. De aceea cuvintele Domnului: „Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” reprezintă respingerea de către Hristos a ideii că femeia nu se poate ocupa decât cu grijile casnice. Domnul nostru a oferit astfel femeii un nou rol şi o nouă misiune.

Asemenea Sfintei Maria din Betania (4 Iunie), multe femei şi-au asumat răspunderi şi roluri noi în afara celor casnice şi au urmat lui Hristos. Tot din Evanghelie putem afla că, spre deosebire de bărbaţi, femeile ce-L însoţeau pe Hristos nu L-au părăsit în momentul în care a fost prins şi s-au aflat la picioarele crucii Sale pe Golgota. Tot ele au mers la mormântul Lui în prima zi a săptămânii şi au găsit piatra răsturnată, iar Iisus S-a arătat întâi Mariei (Ioan 20.17) şi i-a spus: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi La Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul Vostru”, iar ea a alergat într-un suflet şi le-a spus ucenicilor vestea cea bună (evanghelia), devenind astfel primul propovăduitor al Învierii Domnului.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Din acele timpuri şi până în zilele noastre, femeile au luptat şi au apărat Biserica în toate perioadele de criză şi la toate nivelurile sociale. Împărătesele bizantine au susţinut Consiliile de la Efes, Chalcedon şi Niceea II; împărăteasa Teodora a salvat practic Ortodoxia în anul 843, iar împărătesele Pulcheria, Irina şi altele au fost puternice apărătoare ale Bisericii, adăugând la coroanele lor împărăteşti aure ce niciodată nu pier. De aproape două mii de ani, în nenumărate mănăstiri, femeile au slujit lui Hristos, s-au rugat pentru tot poporul şi au ajutat pe cei bolnavi şi necăjiţi. Din vremurile lui Nero şi până în cele ale prigoanei comuniste, de câte ori Biserica a fost persecutată, femeile au plătit cu libertatea sau chiar cu propria viaţă tribut pentru credinţa noastră, şi de aceea în calendarul ortodox sunt trecute numele atâtor sfinte şi martire.

Se cuvine astfel ca să nu uităm niciodată sacrificiul lor, iar ierarhia contemporană să găsească modalităţi de a le deschide tot mai mult accesul la viaţa Bisericii pentru ca ele să îşi poată pune în valoare tot mai mult calităţile ce le au fost dăruite de la Dumnezeu.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

SURSA