Focusing on the seen instead of the unseen is adultery against God…. (Rolland Baker)
Saul si David – scuze ieftine – praf in ochi
De unde a pornit ura lui Saul fata de David? Saul avea o problema spirituala, iar David pentru ca era unsul Domnului a incercat sa il ajute, totul a fost bine si frumos, atata timp cat David a fost sluga lui, atata timp cat i-a slujit, cat Saul a putut profita de pe urma lui, dar intr-o zi David l-a invins pe Goliat si Saul nu a suportat ca era apreciat mai mult decat el. Atata timp cat relatia lui David cu Dumnezeu era in beneficiul lui Saul, asta nu l-a deranjat, ba dimpotriva, i-a placut sa profite de ungerea de eliberare prin cantare a lui David, dar in momentul in care aceeasi ungere a lui Dumnezeu l-a propulsat pe David, a intervenit invidia, invidia care a dus la idea fixa din mintea lui Saul de a-l omora cu orice prêt pe David.
Prima data incearca sa il omoare chiar in timp ce David era cu el, cantandu-i, ulterior avand si alte tentative, dar sa urmarim atitudinea lui Saul si a lui David in acesta hartuiala. Saul il urmareste pe David, aproape ca il prinde dar sa nu iti vina sa crezi inainte de asta, intra si doarme in aceeasi pestera cu David. Desi il are la mana, David il cruta, isi spune parerea si…
1Sam 24:16-22. Cand a sfarsit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: “Glasul tau este, fiule David?” Si Saul a ridicat glasul si a plans. Si a zis lui David: “Tu esti mai bun decat mine; caci tu mi-ai facut bine, iar eu ti-am facut rau. Tu iti arati azi bunatatea cu care te porti fata de mine, caci Domnul ma daduse in mainile tale, si nu m-ai omorat. Daca intalneste cineva pe vrajmasul lui, il lasa oare sa-si urmeze drumul in liniste? Domnul sa-ti rasplateasca pentru ce mi-ai facut in ziua aceasta! Acum iata, stiu ca tu vei domni si ca imparatia lui Israel va ramane in mainile tale. Jura-mi, dar, pe Domnul ca nu-mi vei nimici samanta mea dupa mine si ca nu-mi vei sterge numele din casa tatalui meu.” David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasa, iar David si oamenii lui s-au suit in locul intarit.
Uneori sau de cele mai multe ori e bine sa nu crezi scuzele oamenilor. De iertat trebuie sa iertam indiferent de situatie, si noi am fost iertati de Dumnezeu, dar trebuie avut grija cu credulitatea si naivitatea, o spun asta din cruda mea experienta de viata in ce priveste inghitirea scuzelor care au fost urmate de recidive parca mai dureroase decat prima lovitura. Saul pus la zid de atitudinea generoasa a lui David, pe moment are inima induiosata, chiar plange, tine o cuvantare dupa care ai zice ca Saul a devenit un sfant.
Dar omul care nu are inima schimbata de Duhul Sfant, probabil ca in majoritatea cazurilor va face exact ce a facut Saul. Dupa cum bine stim, cuvintele lui Saul prin care si-a cerut iertare, au fost praf in ochi, pentru ca dupa ce a trecut sentimentul acelui moment, Saul a revenit la dorinta de razbunare, la dorinta de a-l omora pe David. Cine te loveste odata, te va lovi si a doua oara, si a treia oara pana cand, nu stiu, dar e o regula interesanta, care functioneaza aproape intotdeauna, daca pe parcurs nu are loc cumva vreo transformare generata de Duhul Sfant in viata acelei persoane.
Scuzele sunt bune, cerutul de iertare iar e bun, dar la urma urmei nu valoreaza doi lei daca este urmat de o recidiva. Asa ca atentie la astfel de scuze, care te pot face sa lasi jos garda si sa te duci singur in gura lupului cand acesta va vrea sa muste din nou.
David a avut intelepciune, nu cred ca l-a crezut o secunda pe Saul, ar fi fost fatal pentru el sa fie influentat de pocainta de moment a lui Saul, stilul lui Saul era clar acela de a recidiva, daca a fost odata in stare sa il atace pe David cu intentia de a-l omora, a fost in stare si a doua oara, si a treia oara, asta era natura lui Saul indiferent de scuzele si cererile de iertare, de injosirile in momente cheie. Pentru ca in viata sa nu a intervenit o schimbare radicala prin Duhul Sfant, pentru ca omul acesta a trait pana la capat fara de Dumnezeu, era inutil sa te astepti ca cererile de iertare sa fie insotite de o schimbare adevarata.
David si-a dat seama ca atunci cand Saul a venit dupa el, nu a facut-o de dorul lui sau cu intentii bune ci urma sa aiba loc recidiva 1Sam 26 3. A tabarat pe dealul Hachila, in fata pustiului, langa drum. David era in pustiu; si, intelegand ca Saul merge in urmarirea lui in pustiu…
Reactia lui David este una superba. De iertat il iarta, dar incredere nu mai poate sa aiba in el, in momentul in care e provocat la sah, David ii da mat de doua ori, nu pentru ca ar fi vrut, ci pentru ca nu a avut alta solutie. David a inteles ca nu mai este dorit si a disparut din preajma lui Saul, si-a vazut de viata, a incercat sa stea departe de cel care odata il vrea mort, odata se caieste, iar il ataca, iar se caiestei.
Are loc al doilea episod aproape tras la indigoo cu primul, Saul il vrea mort din nou pe David, si iar doarme pe unde nu trebuie. David il are la mana dar il cruta. Reactia lui Saul este ca si prima data: foloseste cuvinte prin care sa impresioneze, dulcegarii, linguseli, doar doar se va vedea cat de bun este el, cat e de plin de intentii bune, si cum de fapt a facut si el o greseala doar e om, de fapt nu asta e natura lui, a fost o gafa de moment. 1 Sam 26:17. Saul a cunoscut glasul lui David si a zis: “Glasul tau este, fiul meu David?” Saul isi continua smiorcaiala, scuzele si teatrul vs 21. Saul a zis: “Am pacatuit; intoarce-te, fiul meu David, caci nu-ti voi mai face rau, fiindca in ziua aceasta viata mea a fost scumpa inaintea ta. Am lucrat ca un nebun si am facut o mare greseala.” 25. Saul a zis lui David: “Fii binecuvantat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari si vei birui.” David si-a vazut de drum, si Saul s-a intors acasa.”
Sa ti se inmoaie inima, nu alta. Dar David a inteles cum stau lucrurile, drac pocait nu exista (vorba cuiva), . Sti ce a facut David dupa tot spectacolul lui Saul? A plecat cat mai departe de el, undeva unde sa se simta la adapost, undeva unde sa nu mai fie nici o conexiune intre el si Saul, undeva unde totul sa se rupa intre ei. 1 Sam 27:1. David si-a zis in sine: “Voi pieri intr-o zi ucis de mana lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decat sa fug in tara filistenilor, pentru ca Saul sa inceteze sa ma mai caute in tot tinutul lui Israel; asa voi scapa de mana lui.”
Vi se pare familiara aceasta poveste? Stati linistiti nu va suspectez ca fiind toti persoane care se incadreaza in categoria lui David:), cred ca procentul celor ca Saul e net superior, dar daca se intampla sa fi un David, poti sa inveti enorm de multe din povestea asta, eu am facut un sumar, dar citirea intregii carti 1 Samuel iti va da o imagine mai completa.
Soldat fara sabie
1 Samuel 13: 19-22. In toata tara lui Israel nu se gasea niciun fierar; caci filistenii zisesera: “Sa impiedicam pe evrei sa-si faca sabii sau sulite.” Si fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca sa-si ascuta fierul plugului, coasa, securea si sapa, cand se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne si securea, si ca sa faca varf tepusului cu care mana boii. Si asa s-a intamplat ca in ziua luptei nu era nici sabie, nici sulita in mainile intregului popor care era cu Saul si Ionatan: nu avea decat Saul si fiul sau Ionatan.
Parca ii aud pe demoni stand la o consfatuire pe seama pocaitilor: “Haidem sa ii impiedicam pe pocaiti sa isi faca sabii si sulite, haidem sa diluam invatatura atat de mult incat sa nu mai fie eficienta, sa ne infiltram in scolile teologice si sa facem invatatura dupa placul nostru, ca pocaitii sa nu aiba habar cum sa lupte, sa nu aiba habar ca au biruinta asigurata, sa nu aiba habar ca au toate armele in depozit si ca ne pot invinge la orice ora. Haidem sa facem o religie care sa fie lejera pentru noi, daca ei nu vor sti sa isi foloseasca armele, daca ii vom pacali, ne vom desfasura activitatea in liniste. Poate ca doi trei datorita faptului ca au stat langa vreun om al Domnului vor avea sabia Cuvantului, dar hai sa facem un macel general la nivelul pocaitilor, sa le furam Cuvantul adevarului, sa le predicam o alta Evanghelie, si vor fi la cheremul nostru, in orice batalie ii vom chinui, jefui, distruge fara ca ei sa aiba cunostinta ca ne pot invinge. Sa decretam prin hotarare religioasa la nivelul cultelor ca botezul cu Duhul Sfant nu mai exista, ca razboiul spiritual este o bazaconie, ba mai mult ca noi nu existam ci ca doar mintile bolnave se pot gandi ca exista demoni. Hai sa decretam de la nivelurile cele mai inalte ca o buna parte din Biblie e doar istorie si nu mai are nici o relevanta pentru zilele noastre, sa interzicem manifestarea supranaturala a Duhului Sfant, si sa-i prostim ca toate necazurile pe care le generam sunt opera Dumnezeului lor. Hai sa ii pregatim pe pocaiti pentru un esec total in ziua luptei, hai sa ii tinem neechipati, sa ii imbatam cu apa rece, sa ii imbatam cu teoria ca sunt pocaiti, ca sunt poporul Domnului, fara ca ei sa stie ce inseamna asta de fapt.”
“Vrajitorie prin Duhul Sfant”
Exista oameni care s-ar duce pan la capatul pamantului, ar investi toti banii ca sa aiba parte de puterea Duhului Sfant, dar nu pentru a face lucrarea lui Dumnezeu asa cum vrea Duhul Sfant, de dragul lui Dumnezeu, ci pentru a se simti superiori, pentru a fi siguri ca vor atrage atentia, pentru a avea o arma puternica de manipulare si injosire a celor din jur, pentru a fi renumiti si pentru a domina. Le e frica sa se dea pe mana diavolului ca sa aiba puteri supranaturale asa ca incearca pe latura cealalta. Desi nu avem cum sa aflam procentul celor care isi doresc puterea lui Dumnezeu din astfel de motive, parerea mea umila este ca procentul este destul de insemnat.
Cand omul isi doreste puterea lui Dumnezeu dar nu vrea sa plateasca pretul lepadarii de sine, pretul mortii fata de sine si luarea crucii, putem sa ne punem semne de intrebare. Cine vrea sa sara peste partea cu luarea crucii, cizelarea caracterului, petrecutul in desert, ar putea sa isi puna singur semne de intrebare care e motivul pentru care isi doreste putere supranaturala.
Fapte 8:9-24. In cetate era un om, numit Simon, care zicea ca este un om insemnat; el vrajea si punea in uimire pe poporul Samariei. Toti, de la mic pana la mare, il ascultau cu luare aminte si ziceau: “Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeste “mare”.” Il ascultau cu luare aminte, pentru ca multa vreme ii uimise cu vrajitoriile lui. Dar cand au crezut pe Filip, care propovaduia Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu si a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezati, atat barbati cat si femei. Chiar Simon a crezut; si dupa ce a fost botezat, nu se mai despartea de Filip si privea cu uimire minunile si semnele mari care se faceau. Apostolii care erau in Ierusalim, cand au auzit ca Samaria a primit Cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan. Acestia au venit la samariteni si s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfant. Caci nu Se coborase inca peste niciunul din ei, ci fusesera numai botezati in Numele Domnului Isus. Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia au primit Duhul Sfant. Cand a vazut Simon ca Duhul Sfant era dat prin punerea mainilor apostolilor, le-a dat bani si a zis: “Dati-mi si mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mainile sa primeasca Duhul Sfant.” Dar Petru i-a zis: “Banii tai sa piara impreuna cu tine, pentru ca ai crezut ca darul lui Dumnezeu s-ar putea capata cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sort in toata treaba aceasta, caci inima ta nu este curata inaintea lui Dumnezeu. Pocaieste-te, dar, de aceasta rautate a ta si roaga-te Domnului sa ti se ierte gandul acesta al inimii tale, daca este cu putinta; caci vad ca esti plin de fiere amara si in lanturile faradelegii.” Simon a raspuns: “Rugati-va voi Domnului pentru mine, ca sa nu mi se intample nimic din ce ati zis.”
Simon vrajitorul era obisnuit sa domine oamenii, sa ii vrajeasca, sa ii faca admiratorii lui, si acum vede pocainta ca pe o oportunitate sa se ridice la alt nivel in manipulare, dominare, si vrajitorie. Nu se da la o parte nici de la botezul in apa, probabil ca a ridicat mana la apelul de final al predicii lui Petru, nu se da la o parte nici de la rugaciunea pentru botezul cu Duhul Sfant. Simon nu se da la o parte de la nici o activitate religioasa, pentru ca el s-a plictisit cu doar 100 de adoratori, vrea 1000 si observa ca Petru aduna multimile, e invidios intr-un fel malefic, si pentru ca nu e dispus sa plateasca pretul increderii in Domnul, lepadarii de sine, incredintarii cu totul in mana Lui, pentru ca nu e dispus la toate astea care aduc la urma urmei credinta care te face sa primesti botezul cu Duhul Sfant si puterea supranaturala a lui Dumnezeu, vrea o scurtatura si da bani. Una doua s-a spalat pe maini de traseul normal al umblarii cu Dumnezeu, vrea scurtaturi, scurtaturi in care caracterul nu mai conteaza, scurtaturi prin care sa ii dea firii repede ceea ce vrea.
Petru a fost pe faza si nu a avut nici cea mai mica indulgenta fata de Simon, nu l-a luat la o parte si nu a incercat sa nu il piarda ca membru in biserica, doar era proaspat botezat. Petru il trozneste intr-un mod caracteristic lui Isus, lui Pavel si nu numai. Uneori bunul nostru simt e o plecaciune in fata diavolului, uneori bunul simt pe care il cunoastem din perspectiva lumii e o hranire a firii si a demonilor.
De ce oare vrei sa fi botezat cu Duhul Sfant si sa ai darurile Lui? De ce vrei sa ai ungerea prin care sa faci semne si minuni? Nu ma refer neaparat la concurenta din bisericile penticostale, dar daca tot veni vorba, asa am observat eu ca in bisericile penticostale, daca nu esti botezat cu Duhul Sfant oamenii te percep ca si cum ai avea raie sau ceva grav, iar cei care dupa ce au staruit pana nu mai au voce si pretind ca au primit Duhul Sfant, se considera favoritii lui Dumnezeu si acuma trebuie sa fie apreciati, si vazuti cu alti ochi. Unii saracii staruie pana nu mai pot doar doar o sa primeasca si o sa scape de eticheta nefavorabila, sa promoveze ierarhic in ochii oamenilor. E multa ceata in ce priveste subiectul asta asa ca ma opresc aici, in articol vorbeam in special de cei care de fapt vor vrajitorie prin Duhul Sfant, care vad ca daca esti insotit de semne si minuni poti deveni vedeta si automat imaginea ta e imbunatatita, ceea ce au visat toata viata. Oameni a caror caracter e bazat pe manipulare, siretenie si vrajeala. Despre pocaiti vorbesc………….
A Recent Encounter: Embrace the Awe of Almighty God! – Bobby Conner
The lion has roared; who will not fear? The Lord God has spoken; who can but prophesy? Amos 3:7-8
A Divine Veil of Light
Recently, I was overwhelmed by a heavenly visitation. Without notice, I received one of the most significant and captivating encounters of my life.
I was enjoying an ordinary day with my family in Texas. I had much to do to prepare for an upcoming ministry trip to Europe, so I excused myself to retreat to my study. As I arranged some papers on my desk, I heard a slight sound behind me. Thinking it was my wife or perhaps one of my grandchildren, I casually turned around to see who was in the room.
Without warning, I found myself in a spiritual realm. There suddenly appeared – just inches in front of my face – a living, incandescent wall of translucent light, suspended within brilliant, blue-green waters. The waters were glowing and luminous – and also alive. A soft swishing sound came from the moving mass of living liquid light, much like the sound of wind through trees.
This glorious wall was a divine veil reflecting the most stunning, alluring rays of brilliant light I had ever seen. They were refreshing beyond words. Astonished, I wanted to absorb everything I could from within that veil. Its purpose seemed to be to enlighten and refresh.
Suddenly, He Roars!
All of my senses were extremely alert as I admired this breathtaking veil and wondered what was about to transpire. I reflected on how peaceful, tranquil and good I felt, when suddenly, without warning, a magnificent LION exploded from the wall of living light. This was an enormous, fearsome creature, a gigantic lion of golden-amber color whose mane radiated a halo of golden light. He was tall enough to look me straight in the eye. In fact, He locked his eyes on mine, gazing into my eyes with such intensity that I knew He was looking into my very soul. As I returned His steadfast gaze, I felt I was peering into eternity.
I wanted to flee from sheer terror, but also wanted to embrace this wonderful being from another realm. This Lion had an extraordinary fierceness, but from within this indescribable strength and power an overwhelming gentleness also radiated. I was amazed at the warmth and love pulsing within Him, and the peace and sense of protection that exuded from His presence.
Our eyes were locked in a gaze for what seemed to be a very long time, when suddenly the Lion opened wide His mouth and began to roar. The roar was unlike any sound I had ever experienced – ear-piercing, overwhelming, indescribable. Mere words simply cannot convey the force and beauty of that blast of breath from another world. This massive roar lasted for quite some time and released a vibration and reverberation that shook the heavens and earth – and felt as though it could be heard and felt throughout the entire universe.
Standing within that divine current of the Lion’s roar, I felt a divine invincibility. Before I had time to ask, I understand the nature of the roar: Within my spirit, I heard the words, “The breath of God.”
As suddenly as the Lion’s roar began, it stopped – so swiftly that its absence created a vacuum that sucked the air and sound from the room. Out of that deep, sublime silence a booming voice from Heaven rang out with a holy declaration that shook my entire being. The voice surged with supernatural power and authority:
“Prepare My people to embrace the awe of Almighty God!”
And then the beautiful liquid light disappeared also, as swiftly as it came. I stood trembling in my office, my heart pounding hard and fast, my spirit ablaze with the fire from Heaven’s altar.
At this point, in a quiet, comforting and convincing tone of voice, the Holy Spirit said, “Yes, prepare the people of God to embrace the Awe of God!“
The Spirit then explained that much revelation would be released concerning the Lion of the Tribe of Judah – a revelation that would produce the holy, wholesome fear of the LORD.
click here to read the rest of this word
Pe calea ingusta
Calea ingusta nu-i o cale usoara. Pe calea ingusta trebuie sa fi convins suta la suta ca merita sa mergi, ca sa nu te intorci din drum. Pe calea ingusta o sa faci nenumarate popasuri in care sa iti lingi ranile, sa te asiguri ca mai poti respira, sa te asiguri ca mai ai inima, sa te asiguri ca mai ai capul intreg; pe calea ingusta e imposibil de mers de unul singur desi de unul singur trebuie sa mergi, e absolut necesar stalpul de foc in fata noaptea si stalpul de nor ziua, Duhul Sfant trebuie sa fie cu tine, altfel esti terminat. Doar calauzirea si insufletirea Lui, credinta in promisiunile lui Dumnezeu te poate face sa duci drumul la capat, pentru ca in rest totul iti va sta impotriva.
“In lume veti avea necazuri dar indrazniti, mergeti pe cale, pe calea ingusta, pentru ca Eu am biruit. In lume veti avea impotriviri, atacuri din partea celui rau, veti fi loviti, denigrati, mintiti, abandonati, intelesi gresit, chiar de cei care ar trebui sa va inteleaga, dar indrazniti, nu conteaza de cate ori veti simti ca omeneste nu mai exista nici o solutie, indrazinti pentru ca Eu am biruit.” V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea” Ioan 16:33
Pe calea ingusta “Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi. Iacov 4:7
Pe calea ingusta “Cu Tine doboram pe vrajmasii nostri, cu Numele Tau zdrobim pe potrivnicii nostri. Caci nu in arcul meu ma incred, nu sabia mea ma va scapa; ci Tu ne izbavesti de vrajmasii nostri “ Ps 44: 5-7
Pe calea ingusta “Vei fi intarita prin neprihanire. Izgoneste nelinistea, caci n-ai nimic de temut, si spaima, caci nu se va apropia de tine. Daca se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine; oricine se va uni impotriva ta va cadea sub puterea ta. Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta o vei osandi. Aceasta este mostenirea robilor Domnului, asa este mantuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.” Isaia 54: 14-17
Pe calea ingusta: “Domnul te va calauzi neincetat, iti va satura sufletul chiar in locuri fara apa si va da din nou putere madularelor tale; vei fi ca o gradina bine udata, ca un izvor ale carui ape nu seaca.” Isaia 58:11
Pe calea ingusta “Eu voi merge inaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfarama usile de arama si voi rupe zavoarele de fier. Iti voi da vistierii ascunse, bogatii ingropate, ca sa stii ca Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, si pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ti-am vorbit cu bunavointa, inainte ca tu sa Ma cunosti. Eu sunt Domnul, si nu mai este altul, afara de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am incins, inainte ca tu sa Ma cunosti. Ca sa se stie, de la rasaritul soarelui pana la apusul soarelui, ca afara de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, si nu este altul.” Isaia 45:2-6
Pe calea ingusta “Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau! Eu dau Egiptul ca pret pentru rascumpararea ta, Etiopia si Saba, in locul tau. De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic, caci Eu sunt cu tine Isaia 43:1-5
Si toate acestea doar pe calea ingusta, pentru ca odata facut pasul in afara caii inguste, diavolul va avea grija sa fure, sa distruga si sa ucida.
Nobody Greater Than You
Nobody Greater
[Verse 1:]
I climbed up to the highest mountain
I looked all around, couldn’t find nobody
Went down into the deepest valley
Looked all around down there, couldn’t find nobody
I went across the deep blue sea
Couldn’t find one to compare… to your grace, your love, your mercy
Nobody greater… nobody greater than you
[Chorus]
Searched all over… couldn’t find nobody
I looked high and low… still couldn’t find nobody
Nobody greater… nobody greater no… nobody greater than you
[Verse 2:]
Nobody can heal… like you can
Oh most holy one you are the Great I Am
Awesome in all your ways and mighty is your hand
You are He who carried out redemption’s plan
You are He who carried out redemption’s plan
[Chorus: x2]
Searched all over… couldn’t find nobody
I looked high and low… still couldn’t find nobody
Nobody greater… nobody greater… nobody greater than you
Nobody greater… nobody greater… nobody greater than you
Restaurare
Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin revelatia Duhului Sfant, degeaba sti teorie, daca inima ta nu cauta revelatia directa si personala a Duhului Sfant, nu Il vei cunoaste pe Dumnezeu. Perpetuarea teoriei, teologiei, vorbelor fara de revelatia Duhului Sfant a dus la ce avem acum, o minciuna numita “pocainta”, care e departe ca cerul de pamant de realitatea spirituala a lui Dumnezeu.
Se intampla ceva extrem de straniu, profetit de ani de zile de o gramada de profeti, e o valvataie spirituala pe care doar oamenii Duhului o percep, dar e ca si cum s-ar schimba fundamentul a ceva. Dumnezeu isi restaureaza imaginea, imagine terfelita chiar de “copiii” Lui, imagine terfelita chiar de biserica.
Ezechiel 36
21. Si am vrut sa scap cinstea Numelui Meu celui sfant pe care-l pangarea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.
22. De aceea, spune casei lui Israel: “Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: “Nu din pricina voastra fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfant pe care l-ati pangarit printre neamurile la care ati mers.
23. De aceea voi sfinti Numele Meu cel mare care a fost pangarit printre neamuri, pe care l-ati pangarit in mijlocul lor. Si neamurile vor cunoaste ca Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cand voi fi sfintit in voi sub ochii lor.
Slava si puterea Numelui lui Dumnezeu sunt in proces de restaurare in biserica, Numele Lui care a fost pangarit chiar de poporul Lui este in proces de restaurare, e o renovare generala, o renovare a bisericii, nu a institutiilor bisericesti, nu a denominatiunilor ci a oamenilor care intr-adevar formeaza biserica. Minciunile diavolului cu privire la Dumnezeu, teologia diavolului din biserica sunt date pe fatza.
E clar timpul restaurarii slavei lui Dumnezeu printre noi, dar doar cei care Il cauta pe Dumnezeu cu o inima curata Il vor vedea pe Dumnezeu. Cei care isi gasesc placerea in lucrurile firii vor ramane la lucrurile firii. Dar pentru cei care tanjesc sa cunoasca inima lui Isus, care tanjesc sa umble pe urmele Lui, care au o singura dorinta si tinta si anume El, traim niste vremuri incredibile, de revelatie din ce in ce mai puternica si cum in Faptele Apostolilor revelatia si umblarea in conformitate cu revelatia primita erau insotite de persecutie, asa e si acum, si o sa fie din ce in ce mai puternic. Desi nu stim ce ne rezerva viitorul, totusi stim.
25. Va voi stropi cu apa curata, si veti fi curatati; va voi curata de toate spurcaciunile voastre si de toti idolii vostri.
26. Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne.
27. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele, si sa paziti, si sa impliniti legile Mele.
Inima curata.
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu! Matei 5:8
Tinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inima curata, dintr-un cuget bun si dintr-o credinta neprefacuta. 1 Tim 1:5
Dragostea care nu vine dintr-o inima curata, e un ghiveci, a carei componenta probabil va fi si un fior doua de dragoste, dar atat, un fior trecator. O inima care nu e curata nu e capabila de dragoste, fie ea si fireasca. Inima cu dedesupturi, cu interese ascunse, care una spune alta gandeste, e un teritoriu confuz, care nu are nimic de a face cu simplitatea dragostei. Dragostea nu e ceva complicat, dragostea e simpla, spune lucrurile pe fatza, nu incearca sa pastreze aparente doar de dragul unor interese de moment, dragostea care vine dintr-o inima curata e statornica.
Ce inteleg eu prin inima curata? Inima curata nu isi permite sa se joace cu cei din jur, inima curata e garantia ca vorbele sunt in concordanta perfecta cu intentiile si gandurile, inima curata e incapabila sa te ademeneasca si apoi sa iti dea un shut in fund, inima curata nu se foloseste de linguseala sa pastreze aparentele sau sa isi atinga scopurile, inima curata niciodata nu face jocuri pe spatele altora, nu isi incalca promisiunile, inima curata isi cere scuze imediat ce a vazut ca a gresit, inima curata e dintr-o bucata, cand inima curata iti spune ceva poti fi sigur ca asa e, inima curata nu poate sta cu povara minciunii, prefacatoriei, urmaririi interesului facand rau altuia, nu poate supravietui cu gandul ca a nedreptatit, si din aceasta cauza inima curata nu asteapta un secol pana sa isi recunoasca vina si sa rezolve situatia, de altfel inimii curate nu ii este greu sa recunoasca ca a gresit pentru ca gandeste simplu.
Cel cu inima curata il va vedea pe Dumnezeu…. De ce oare cel cu inima curata il va vedea pe Dumnezeu? Pentru simplul motiv ca Dumnezeu are inima curata, desi din necunoastere si prostie uneori avem impresia ca El se joaca cu vietile noastre, El nu face asta niciodata, ce vrea de la noi ne-a spus clar, ce are pentru noi iar ne-a spus clar. A pus cartile pe masa, prin Cuvant ne-a spus mura in gura tot ce avem nevoie pentru a relationa cu El. Ne ascunde doar lucrurile pe care mintea noastra nu le poate filtra, pentru ca suntem redusi, in rest ne-a facut cunoscut tot ce e de trebuinta ca sa ducem o viata din belsug.
Dumnezeu are inima curata fata de noi, nu ne joaca pe degete, nu ne ademeneste si apoi ne abandoneaza, nu ne minte, nu joaca sah cu noi, nu trebuie sa fim cu ochii in patru ca poate poate ne face vreo faza nasoala. Isus si-a scos inima din El si ne-a aratat-o la cruce, totul e limpede. Inima curata e limpede, chiar daca sfideaza legile din jur, traditia, mersul lucrurilor si al vremilor, chiar daca e ciudata, inima curata e clara si limpede.
Cei cu inima curata au viata grea pe pamantul asta in relatiile cu oameni, dar din punct de vedere spiritual sunt in avantaj, nu ca Dumnezeu ar avea preferati printre oameni ci pentru ca sistemul de relationare cu El se bazeaza tocmai pe inima curata, si fiecare om alege singur daca merge spre El sau isi alimenteaza eul, orgoliul, mandria, interesul, imaginea, pofta, pasiunile de moment.
Omul cu inima curata are viata grea in relatiile cu ceilalti pentru ca in primul rand va fi calcat in picioare si apoi pt ca nimeni nu il va crede ca el chiar e asa cum spune ca e, cei cu inima plina de ascunzisuri nu pot sa creada ca altii chiar spun ceea ce cred si ca nu au interese ascunse. E complicat, chiar foarte complicat, dar indiferent ce ti se intampla la nivel de relatii cu oamenii, inima curata e trambulina care te va propulsa spre Dumnezeu, si ce poate fi mai important decat cunoasterea Lui????
Darurile Duhului Sfant – actuale
1 Cor 1: 7. asa ca nu duceti lipsa de niciun fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos.
Pentru cei care sunt adeptii cesationismului, care credeti ca darurile Duhului Sfant nu mai sunt actuale si ca fara sa ne fi anuntat cineva ele au disparut subit, chiar daca nu ar fi alt argument impotriva acestei invataturi dracesti, e suficient sa cititi partea a doua a acestui verset….. “in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos”.
Crestinii din Corint aveau din abundenta darurile Duhului Sfant manifestate printre ei, erau martori ai lui Isus Hristos prin umblarea lor supranaturala. Oamenii astia umblau in puterea Duhului Sfant cu speranta revenirii lui Isus. Si noi traim exact in aceeasi perioada de timp, perioada asteptarii aratarii Domnului Isus. Si cum nicaieri in Biblie nu ni se spune ca regulile s-au schimbat pe parcurs, nu ramane decat sa ne dorim toate darurile Duhului Sfant.
Desi in 1 Cor 14 Pavel atrage atentia asupra folosirii aberante a darurilor in anumite situatii, el ii incurajeaza sa caute aceste daruri : 1 Cor 12:31. Umblati, dar, dupa darurile cele mai bune. Si va voi arata o cale nespus mai buna.
Odata activate darurile Duhului Sfant in viata unui credincios acesta poate descoperi lucruri extraordinare in umblarea cu Dumnezeu. Pavel le spune sa caute darurile Duhului Sfant, pt ca odata manifestate, el va putea sa le impartaseasca hrana tare, pe care in lipsa acestor daruri nu ar fi putut sa le-o dea. Nimeni nu poate intelege limbajul duhovnicesc legat de aceste daruri daca nu traieste personal manifestarea acestora.
Darurile Duhului Sfant sunt : 1 Cor 12: 8-10. De pilda, unuia ii este dat, prin Duhul, sa vorbeasca despre intelepciune; altuia, sa vorbeasca despre cunostinta, datorita aceluiasi Duh; altuia, credinta, prin acelasi Duh; altuia, darul tamaduirilor, prin acelasi Duh; altuia, puterea sa faca minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; si altuia, talmacirea limbilor.
Ca urmare a acestor daruri, iata ierarhia pe care Dumnezeu a instituit-o in biserica: 1 Cor 12:28. Si Dumnezeu a randuit in Biserica, intai, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, invatatori; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor si vorbirii in felurite limbi.
Invidia
Matei 27:18 Ca stia ca
din invidie L-au dat in mana lui. (traducerea ortodoxa)
Caci stia ca din pizma dadusera pe Isus in mainile lui. (Trad Cornilescu). (Pisma-sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația cuiva în societate sau de calitățile cuiva; invidie; ciudă. DEX)
Deci liderii religiosi ai vremii L-au dat pe Isus sa fie judecat din invidie?? Se pare ca da. Pilat isi da seama care e adevaratul motivul pentru care preotii cei mai de seama sunt impotriva lui Isus. In sfarsit am un fundament pentru presupunerile mele. De multa vreme am banuit ca cei care ii fac cu apa si cu otet pe cei care lucreaza prin puterea Duhului Sfant cu semne si minuni, cei care ii considera demonizati, nebuni, eretici, de fapt sufera de o invidie din aia extrema. Ar vrea sa fie si ei in “lumina reflectoarelor”, ar vrea si ei sa aiba puterea de a face semne si minuni, dar cu o inima rea, impartita, plina de rautate, invidie, barfa, ranchiuna etc, nu prea se poate, nici macar nu pornesc pe drumul acesta, asa ca daca tot nu isi lasa inima modelata de Duhul Sfant, recurg la acuzatii, improasca cu pietre, si pot ajunge la chestii extreme. De ce? Din invidie.
Ce a facut Isus de i-a scos din sarite pe religiosi? I-a vindecat pe toti cei care au venit la El, a hranit mii de oameni, inmultind mancarea si a inviat morti, cel putin cu invierea lui Lazar i-a scos din minti.
Ioan 11: 47. Atunci preotii cei mai de seama si fariseii au adunat soborul si au zis: “Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. 48. Daca-L lasam asa, toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor nimici si locul nostru si neamul.”
53. Din ziua aceea, au hotarat sa-L omoare.
Invidia!!! Adica cum un necunoscut brusc ajunge sa le ia pozitia de “vedete”. Adica cum El sa invie mortii si ei doar sa predice, nu se poate ca unul fara de scoala sa faca minuni si ei cu scoala nu. Nici macar nu mai conteaza care e adevarul teologic, invidia nu mai tine cont de logica, invidia te strange de gat, te omoara, te face sa bagi cutitul in spatele oricui, doar sa te simti bine, invidia e moarte curata, care netratata ajunge la moarte sigura in diverse forme, dar tot moarte e.
Nu-i asa fratilor care aruncati cu pietre in lucrarea Duhului Sfant, ca v-ati dori si voi sa vedeti slabanogii umbland, mortii inviind, painile inmultindu-se, nu-i asa ca v-ar placea sa vedeti si macar o banala durere de cap plecand la rugaciunea voastra, nu-i asa ca v-ati simti bine sa vedeti puterea supranaturala a lui Dumnezeu lucrand prin voi??? Sunt sigura ca nu o sa recunoasteti, dar v-ati dori asa ceva.
Nu e nici o diferenta intre batjocoritorii lui Hristos din vremea Bibliei si batjocoritorii lucrarii Duhului Sfant din vremea noastra. Totul e tras la indigoo. Ei au fost manati de invidie, iar voi care denigrate lucrarea supranaturala a Duhului Sfant sunteti manati tot de invidie.
Un mic exemplu: au aparut niste filmulete cu doi indivizi care au fost in Africa la pastorul Chris, si care au venit cu niste povesti stranii de acolo, s-au lasat filmati sa spuna lumii cat de gresit si cu diavolul e Chris, cum de fapt nu se intampla nimic veritabil acolo. Imi vine sa rad. Pe langa faptul ca sunt penibili si trebuie sa fi la fel de penibil ca ei sa ii crezi, oamenii astia sunt niste invidiosi de prima clasa. Isi dau seama foarte bine ca nu o sa fie niciodata ca pastorul Chris, desi si-ar dori, si ca aparare, in lipsa smereniei, intelepciunii si a unei inimi curate, lasa invidia sa rodeasca si vedem cu totii rezultatele acesteia.
Simplu ca buna ziua.






Comentarii recente