O ce valuri de indurare
Versurile cantarii in romana:
O, ce valuri de îndurare
Curg din crucea lui Isus!
O, ce jertfă minunată
Este jertfa lui Isus!
Curăţit în al lui sânge
Şi crezând în jertfa Lui,
Te apropii fără teamă
De preasfântul Dumnezeu.
Pretutindeni să se-ntindă
Valu-acestei mari iubiri;
Toată lumea să audă
Despre jertfa lui Isus.
Orice suflet ce se află
În ruină şi păcat,
Să privească, deci, la Tatăl
Şi să fie mântuit.
Concluzii eclesiastice
Am stat si am meditat, de ani de zile tot meditez si……
Mi-am dat seama ca nu ma duce capul sa inteleg viclenia oamenilor, rautatile lor si din acest motiv am abandonat incercarea de a intelege ce e in capul lor, am incercat mult si bine sa pricep, dar m-am dat batuta pentru ca e mult prea complicat. Si l-am rugat pe Dumnezeu sa preia El toata chestia asta, viclenia si rautatile oamenilor ma depasesc, asa ca pentru a nu fi in continuare tinta lor, L-am rugat pe Dumnezeu sa se ocupe El de ele.
Am tras concluzia ca dragostea si prietenia sunt de fapt sinonime cu interesul in majoritatea cazurile. Sa spun ca prietenia nu exista? Poate as exagera, dar nici departe de adevar nu as fi. Sa ma iluzionez ca exista dragoste intre frati? Give me a break. Ma abtin sa detaliez, mai ales ca o sa imi sariti in cap unii naivi si o sa imi spuneti ca nu e adevarat, si stiu ca habar nu aveti ce vorbiti.
Un alt lucru pe care l-am observat este faptul ca in aproape orice fel de relatie se ajunge la concurenta. E terifiant si imi vine sa fug cand vad ca ma trezesc cu cate cineva din preajma ca vrea concurs, cine e cel mai grozav, cine e cel mai tare, cine e cel mai frumos, cine e cel mai minunat, mai corect si mai cu mot. Niciodata nu am avut chef de astfel de concursuri si mai nou fac alergie, si plec cat mai departe. Vorbesc despre starea aia permanenta de competitie care te toaca marunt mai ales daca pe tine nu te intereseaza asa ceva.
Mai cred ca majoritatea covarsitoare a oamenilor nu se schimba. Isi pot masca anumite apucaturi, le pot ascunde, dar in launtrul lor tot asa raman. Stiu ca Dumnezeu poate schimba pe oricine, odata inteles harul lui Dumnezeu e imposibil sa nu te schimbi dar foarte putini se lasa schimbati radical de El, extrem de putini sunt dispusi sa renunte la sine in favoarea lui Dumnezeu. Am intrebat doua persoane in varsta daca au vazut in decursul vietii pe cineva schimbat radical si mi-au spus ca nu.
Am mai ajuns la concluzia ca bunul simt exagerat si mila aiurea sunt niste porti deschise diavolului prin care te face efectiv sa mangai pe crestet prostia oamenilor, si sa ii incurajezi sa continue in aceeasi nota. Asa ca eu de anul asta nu mai sunt in echipa celor care isi dau toate silintele sa nu supere si sa nu deranjeze. De acum supar si deranjez, ba chiar par obraznica uneori, pentru ca emiterea adevarului e o chestie extrem de incomoda.
Nimic din ce am inteles in ultimii ani despre om nu imi place, ma ingrozeste ba chiar ma face sa ma intreb care e faza cu specia asta. Stiu ca Dumnezeu a creat omul cu un anume scop, stiu ca Isus a murit pe cruce ca omul sa redevina fiinta pe care El a conceput-o la inceput, dar omul in sine ma baga in ceata complet.
Cand Isus a spus ca exista o cale ingusta pe care intra doar putini, se pare ca nu a exagerat, oameni cu inima curata care sa Il caute pe Dumnezeu din toata inima, pe care sa ii vezi ca se leapada de sine si care intr-adevar isi iau crucea si Il urmeaza, pe care sa ii vezi ca se straduiesc din rasputeri sa inteleaga care e planul lui Dumnezeu cu privire la om, care sunt smeriti, la locul lor fara figuri in cap, si merg pe calea ingusta, sunt rari.
Naivitatea e prostie curata, am trecut si eu pe acolo si probabil gresesc enervandu-ma cand vad naivitatea sau prostia unora tineri care habar nu au pe ce planeta traiesc. Poate ar trebui sa fiu mai toleranta, dar se pierd ani importanti crezandu-se tampenii si aiureli despre viata asta, lucruri ireale si inexistente, ani pe care daca te trezesti la realitate si vezi jungla in care traiesti, ai putea sa ii traiesti altfel.
M-am luminat la cap si am inteles ca viata fara experimentarea concreta a lui Dumnezeu e o pierdere de vreme. Cunoasterea teoretica a unor lucruri nu valoreaza cam nimic, eventual ajuta la ingamfarea persoanei care are impresia ca daca stie doua trei maxime e marele inteligent al planetei
Biserica? Nu-mi vine sa cred ca biserica asa cum e ea acum in Romania e ceva inutil, ba mai grav in foarte multe cazuri este piedica perfecta in cunoasterea lui Dumnezeu. Invatatura din biserica e de origine omeneasca si nu are nici o finalitate. Biserica din Romania nu Il cunoaste pe Dumnezeu, cu foarte putine exceptii.
Am mai ajuns la concluzia stranie ca pe multi pocaiti nu ii duce capul la chestii destul de banale, si ca atunci cand Biblia spune: Caci fiii veacului acestuia, fata de semenii lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii. (Luc 16:8) are mare dreptate.
Si as putea sa continui probabil pana maine sa tot scriu despre aspectele negative in ce priveste omul si umanitate.
Vestea buna? Daca nu te incadrezi in nota celor de mai sus, sunt sigura ca deja ai descoperit ca majoritatea oamenilor se incadreaza. Exista totusi o solutie. Isus pleca pe munte in singuratate ca sa stea cu Tatal, si in felul asta s-a separat de cei care azi il laudau si maine il crucificau. Isus a stiut care e singura scapare, intimitatea cu Dumnezeu. Orice altceva L-ar fi distrus. A petrecut timp cu oamenii atat cat sa le predice, sa ii vindece si sa ii elibereze, in rest El statea cu Tatal. Pavel a inteles si el care e singura cale, intimitatea cu Dumnezeu. A avut partasie cu oamenii, le-a slujit, dar viata Lui a fost doar in Dumnezeu.
Stiu ca unii nu intelegeti ce scriu eu aici, si nu pt ca as fi mai desteapta ca voi, ci pentru ca nu ati trecut prin situatii care sa va arate cum stau lucrurile de fapt, si inca credeti ca viata asta pe pamant e pe baza de panselute si porumbei. Nu e, va garantez ca nu e, jungla e pe baza de serpi, hiene, lei, si specii asemanatoare. Singura alinare, dar absolut singura este Dumnezeu, si nu vorbesc de teorie ci experimentare practica, singura realitate sau stil de viata care te poate tine in picioare este experimentarea concreta a lui Dumnezeu, pentru ca in felul asta nu mai esti din lume ci esti ascuns cu Hristos in Dumnezeu. In rest …… “O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o, desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune….si goana dupa vant”. (Ecl.1:2;2:17)
Simtirile cumpatate
Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia. (Rom 12:3)
Versetul asta e luat in seama de putina lume. De obicei oamenii se admira atat de mult, si-au facut o parere atat de inalta despre sine incat e greu sa te mai intelegi cu ei pentru ca ei sunt superiori. De cand ma stiu pe lumea asta am avut o problema cu cei care se dau mari, si desi unii au impresia ca nu se vede, se vede, si se vede de la o posta. Fiecare gand de autoinaltare miroase urat, si mirosul se emana automat. Si am mai observat ca unii oameni se ascund in spatele autoinjosirii, desi aparent se injosesc prin propriile cuvinte, de fapt inlauntru lor e o inchinare 24 de ore din 24 la propria persoana.
Cunosc foarte putini oameni intr-adevar smeriti, care ar putea sa se laude non stop cu multe, pornind de la situatia financiara pana la statura lor spirituala si totusi nu o fac, si nici macar nu lasa impresia ca s-ar simti grozavi, nu miroase in jurul lor a “parere mai inalta decat se cuvine” dar cunosc o gramada care orice ai face te lovesti permanent de statuia pe care si-au ridicat-o si de care nu ai cum sa treci.
“Simtirile cumpatate” despre care vorbeste Pavel aici sunt niste simtiri care iti aduc fericirea. Ferice de cel cu simtirile cumpatate. Mandria si umflarea in pene aduc numai tulburare si sunt o usa laarg deschisa pentru ca toti demonii posibili sa isi faca de cap, asta e teritoriul preferat al diavolului, e natura lui, simtirile si inchipuirile de autoinaltare sunt inventia lui.. Din pacate putini au curajul si puterea sa aiba simtiri cumpatate despre sine. E si asta o dovada de maturitate.
Comentarii recente