thanks Ben

Comentariile de la articolul precedent, mi-au dat ideea continuarii seriei de articole “heavy metal”. Intr-adevar, un supliciu mai mare in biserica decat sa stai sa asculti o predica intreaga, care poate tine juma de ora sau mai mult, spusa cu volumul dat la maxim, cu urlete si pe alocuri spume la gura, nu prea ai cum sa gasesti. E greu, e foarte greu, pentru ca urechile noastre sunt create sa suporte un anumit volum, iar unii frati ignora asta si ne pun in pericol timpanele.

Cu ceva vreme in urma o familie de canadieni, mi-a marturisit ca asa ceva nu au mai trait in viata lor, intr-o vizita la o biserica penticostala din vestul Romaniei, sora canadiana a stat toata predica cu degetele in urechi, pentru ca nu mai putea, fratele a rezistat un pic mai bine, dar oricum li s-a parut o experienta extrema, pe care cu siguranta ca au povestit-o multora, poate si asa preventiv, daca cumva unii mai dau prin biserici romanesti sa isi duca cu ei casti de protectie, pentru ca nu e bine sa ai timpanul fisurat.

Oare ce urmareste un frate care urla, striga si tipa de la primul cuvant pana la ultimul cuvant atunci cand predica? Probabil ca asa crede el ca starneste prezenta lui Dumnezeu, prin urlete. Si macar sa te alegi cu ceva, dar de obicei in marea majoritate a cazurilor singurul lucru pe care poti sa ti-l amintesti din predicile de felul asta, sunt urletele, nimic mai mult, mesaj ioc, putere ioc, doar tipete.

Predicile spuse sub puterea Duhului Sfant chiar daca sunt spuse la volum maxim, se deosebesc foarte clar de predicile “heavy metal”, nu cred ca cineva ar putea sa confunde lucrurile. In orice caz fratii “heavy metal” te baga intr-o stare ca iti vine sa fugi, sa te izolezi pe varful muntelui pana le trec crizele de spiritualitate. Simt ca oricat de ironica as fi nu gresesc cu nimic, pentru ca asa cum au remarcat si altii, oamenii acestia in marea lor majoritate nu cred ca au o relatie vie cu Dumnezeu, probabil ca nu Il cunosc, tinand cont de mesajul pe are il transmit, condamnari, insulte si judecati de doi lei spuse in asa fel incat sa iti blocheze sistemul auditiv.

Ma indoiesc ca vreun predicator “heavy metal” va citi randurile astea, dar daca cumva le va citi, tare m-as bucura sa inteleaga ca urletele lui nu fac decat sa enerveze audienta, doar ca nimeni nu va avea curaj sa ii spuna, din bun simt sau pentru ca unii au impresia si ei ca urletele sunt mare branza, la urma urmei, daca mesaj nu e, daca putere nu e, macar urlete sa fie.

Cei mai inversunati critici ai muzicii moderne, implicit ai muzicii rock sunt practicantii rugaciunii heavy metal. Ce inteleg eu prin rugaciune heavy metal? Cunosti si tu banuiesc macar o sora sau un frate care indiferent de starea lui sufleteasca, cand se roaga in biserica urla, tipa, striga atat de tare de la inceputul rugaciunii pana la capatul ei, incat ciocanelul, scăriţa si nicovala urechii tale mai mai sa cedeze.

Cand te rogi in biserica (vorbesc de biserica penticostala) alaturi de cineva care se roaga in felul acesta nu iti mai auzi gandurile, nu mai sti cum sa te rogi, nu te mai poti concentra, ba chiar poti sa bufnesti in ras cum mi s-a intamplat mie odata, dar hilarul situatiei a fost prea de tot. Nu am inteles niciodata de ce unii se roaga asa, au impresia ca Dumnezeu e surd si trebuie sa Ii desfunde cumva urechile, au impresia ca sunt mai spirituali, au impresia ca doar asa le sunt ascultate rugaciunile? Chiar nu inteleg.

Dumnezeu este prietenul nostru! Oare cum v-ati simti ca atunci cand prietenii vostri cei mai buni in loc sa vorbeasca cu voi urla, striga si tipa cat pot la voi de fiecare data cand va intalniti?

Nu spun ca rugaciunea trebuie sa fie spusa totdeauna pe un ton bland, am si eu momente in care strig catre Domnul cat ma tine gura, dar nu fac asta tot timpul. Chiar Isus s-a rugat cu strigate Tatalui, dar El a practicat si rugaciunea linistita, rugaciunea duhului, apoi o putem intalni pe Ana in paginile Bibliei care abia isi misca buzele in timp ce se ruga. Ar trebui cumva sa avem puterea de a le spune fratilor si surorilor, unii dintre ei sinceri in umblarea lor cu Dumnezeu, dar care nu stiu sa se roage decat cu volumul la maxim, ca rugaciunea poate avea forme diverse iar una dintre ele poate fi intr-adevar si urlatul din toate puterile.

Exista biserici in care asa e traditia, toti sunt practicanti ai rugaciunii heavy metal de iti vine sa fugi, un prieten al meu a avut nu demult o astfel de experienta care l-a ingrozit, pentru ca nu era vorba de cercetarea Duhului neaparat, ci oridecate ori se roaga, fratii urla cat pot, care mai de care mai tare.

Daca ai pune rugaciunea respectiva pe muzica ar iesi o melodie heavy metal in toata regula, doar datul din cap lipseste.

De la inceput precizez ca nu sunt disperata dupa manifestari, nu ele sunt motivul cautarilor mele spirituale,  Il caut pe Dumnezeu si in rest El hotaraste cum si ce, iar in cazul in care apar si manifestari foarte bine. Vreau sa disec subiectul asta cu manifestarile pentru ca mi se par incredibile argumentele contra acestora.

Voi cum credeti ca a cazut Pavel cand Dumnezeu I s-a revelat. A cazut in genunchi, in fata, in spate, pe partea dreapta, pe partea stanga, dezordonat, ordonat? Oare a cazut in atitudine de inchinare, sau a cazut ca traznit, a avut el chef la ora aia sa se inchine sau nici nu a mai stiut de el, doar s-a trezit ca s-a prabusit. Oare cum arata un om care cade asa surprinzator? Pavel nici nu stia cine ii vorbeste, asa ca nu a avut cum sa cada in semn de reverenta si inchinare, omul a cazut fiind coplesit de situatie. Ma intreb daca a fost pe cal sau magar, cum o fi aterizat la pamant, in ce pozitie, oare a aterizat in cap? Si dupa ce a cazut a ramas nemiscat, sau a dat din picioare , din maini, oare o fi tremurat, oare nu o fi tremurat, oare tremuratul a fost doar la maini sau intreg corpul?

Voi cum credeti ca a aratat Pavel cand a fost rapit in cer, el ne marturiseste ca nu stia exact daca rapirea a fost doar in duhul sau a fost plecat cu trupul. Sa presupunem ca a fost rapit doar in duhul, oare cum a aratat trupul lui atunci, o fi stat in pozitie perfect ordonata, o fi stat intins pe spate, sau pe burta, sau in genunchi, sau o fi fost asa ca si cum ceva l-ar fi traznit, dezordonat, fara putere si vlaga, probabil fara puls.

Oare cum credeti voi ca a aratat Ioan care a cazut ca mort? Cum cade un om cand moare, oare cade asa ordonat, in pozitie de inchinare, sau imprastiat, cum apuca saracul, doar moare? Intreb pentru ca sunt curioasa si eu care cadere e autentica, in fata, in spate, pe margine, in cap, oblic, incovoiat, si daca incovoiat la ce unghi.

Fleacurile, astea ne intereseaza pe noi, ca sa ne dam seama daca rapirea a fost de la Dumnezeu si nu de la diavolul va trebui in prima instanta sa aflam sigur sigur, daca fizic oamenii astia erau cazuti in fata sau pe spate, sau in cine stie ce alta pozitie dezordonata, si in functie de aceasta, calculat cumva matematic, putem spune cu siguranta ca Duhul Sfant sau un duh rau a facut toata lucrarea respectiva.

Daniel in timp ce ii vorbea Dumnezeu a cazut lesinat cu fata la pamant, si nu numai odata, se pare ca Daniel lesina cam des atunci cand ii vorbea Dumnezeu. Aici ni se spune ca a cazut cu fata la pamant, dar atunci cand lesini indiferent daca lesini pe spate, in fata sau in alta directie tot lesin se numeste, sunt sigura ca pt Dumnezeu lesinul in fata nu e diferit de lesinul pe spate si nici de lesinul intr-o parte, noi insa avem impresia ca a lesina in fata e muuult mai cool si spiritual decat lesinul pe spate sau lesinul pe o parte. Oricum omul a lesinat, spune clar, nu s-a inchinat, a lesinat, repet pentru ca unii confunda lesinul cu inchinarea, iar mie mi se par doua chestii diferite, poate gresesc eu. Si culmea dupa ce si-a revenit din lesin, Daniel tremura. Cum arata omul cand tremura, oare? Sta asa nemiscat, fara sa schiteze nici un gest, sau chiar tremura ca bagat la curent? Intreb pentru ca am vazut ca sunt foarte multi experti care explica in fel si chip si lesinul si rapirea in duhul si tremuratul, si sunt curioasa si eu.

Dumnezeu nu vorbeste oamenilor si ei lesina, Dumnezeu e un Dumnezeu al ordinii si disciplinei, a lesina nu se include in ordine, a lesina e haos, El nu face haos. Ups, dar tocmai in Biblie vedem ca unii au lesinat, au cazut in diverse pozitii, ba la Rusalii au aratat ca niste oameni beti. Dumnezeu nu vrea sa aratam ca niste beti, El e ordonat, totul e pace, fara zgomot si asa in pozitie stat pe scaun, picior peste picior. Ori noi nu am inteles Biblia si nu am inteles nimic, ori Biblia a deformat adevarul despre experientele unora dintre personaje, si atunci noi avem dreptate.

Din cate stiu eu Dumnezeu nu se manifesta cu forta acolo unde nu e lasat, nu ii pocaieste cu forta pe cei care nu vor sa creada in El, nu se revarsa cu putere peste cei care nu vor asta, asa ca faptul ca la noi nu se intampla ca oamenii sa cada de pe picioare in prezenta lui Dumnezeu nu inseamna decat ca noi nu Il lasam sa se manifeste asa cum vrea. punct. Pentru ca daca L-am lasa sa faca asta cu siguranta ca nu multi ar fi in stare sa stea in picioiare cand s-ar cobora puterea si prezenta Lui. Probabil ca multi destepti care mai de care mai destepti, de fapt cei mai destepti dintre destepti m-ar contrazice, ei ar putea sta in picioare in fata revelatiei puterii, prezentei si maretiei lui Dumnezeu, un pumn de tarana, un fir de praf,  pe care daca ii loveste o masina nu mai ramane nimic intreg in ei, ar putea cu siguranta sa stea neclintiti in fata imensitatii lui Dumnezeu. Ma gandesc ca in cer nu o sa mai avem trupuri de carne pentru simplul motiv ca trupurile acestea de carne sunt atat de limitate, si neputincioase, nu ar rezista in prezenta lui Dumnezue, ar exploda, si de aceea o sa avem un alt fel de trupuri care sa fie in stare sa faca fata atmosferei din cer.

Imi imaginez putin faza cu umbra lui Petru care vindeca. Oare cum s-a intamplat practic. Imi imaginez ca oamenii dupa ce s-au prins ca umbra lui Petru vindeca, au insirat bolnavii exact pe partea drumului pe care urma sa bata umbra lui Petru. Deci Petru umbla si umbra vindeca. Ce se intampla oare cand umbra aceea atingea oamenii? Banuiesc ca unii erau vindecati fara sa simta nimic, altii banuiesc ca simteau cum puterea lui Dumnezeu trece prin ei mai mult sau mai putin iar cei care simteau ca ii loveste pur si simplu puterea lui Dumnezeu banuiesc eu ca se clatinau pe picioare ba chiar cadeau acolo sub puterea lui Dumnezeu.

Imi permit sa imi imaginez asta pentru simplul motiv ca nu pot sa cred cum cred foarte multi ca a face cunostinta cu revelatia si atingerea lui Dumnezeu e ceva banal la care reactia e cel mult cazutul in genunchi in semn de reverenta. In umblarea mea cu Dumnezeu au fost situatii in care fizic nu m-am putut tine pe picioare, acasa singura in camera de rugaciune, pentru ca am simtit ca sunt coplesita, ca prezenta lui Dumnezeu e ceva imens. Cum poti sa minimalizezi asa ceva, cum poti sa spui ca e o bazaconie asta, cum poti sa crezi ca Dumnezeu e banal, ca e ceva asa minuscul care cel mult te va gadila in rest nimic deosebit? Trebuie sa fi cel putin lipsit de intelepciune sa consideri imensitatea si maretia lui Dumnezeu ca pe ceva la care tu sigur poti rezista fara sa schitezi nici o reactie. Dumnezeu e real si cand te atinge o sa simti.

Manifestarile ciudate de care noi abia acum auzim, ele se intampla de mult la cei care Il lasa pe Dumnezeu sa lucreze asa cum vrea, chiar de la  Rusalii, noi abia acuma am fost izbiti de realitatea lor si din pacate in loc sa gandim logic lucrurile si bineinteles Biblic, le catalogam imediat ca fiind de la diavolul. Si in felul acesta avem pretentia ca Dumnezeu sa lucreze din moment ce noi punem lucrarea Lui pe seama diavolului. Nu am nici o reputatie de aparat, nici o imagine de pastrat, asa ca in continuare o sa spun pe sleau ceea ce cred, nu ma tem ca imi pierd admiratori scriind ce scriu, nu mi-e teama ca voi fi categorisita intr-un fel sau altul, ba chiar mi se pare extraordinar cum cei care vor sa umble intocmai dupa urmele lui Isus, au parte de aceleasi categorisiri ca si Isus.

Sper ca cei care privesc critic acest articol isi dau seama ca stiu si eu ca diavolul la randul lui se manifesta in fel si chip, ca da nastere la manifestari tare ciudate si stranii, dar eu vorbesc aici strict de manifestarea Duhului Sfant.

Imi vine sa rad cum am putut sa cred in trecut ca exista intr-adevar un conflict intre generatii in biserica. Fals. Singurele motive pentru care tinerii si batranii s-ar incaiera nu sunt principiile de viata ci felul cum sa ne imbracam si ce muzica ascultam. Daca luam principiile Bibliei acela de slujire si dragoste, tinerii din biserica sunt urmasii fideli ai nepasarii care domneste printre cei mai in varsta. Sa nu mai aud de conflict intre generatii, nu exista, pur si simplu e o exagerare.

Felul in care ne imbracam sau muzica pe care o ascultam sunt niste fleacuri, ele se schimba de la o vreme la alta, dar dragostea, bunatatea, facerea de bine, a fi un om de cuvant, altruismul, acestea nu se schimba, sunt la fel, acestea sunt caracteristicile inimii lui Isus, si Isus este acelasi ieri azi si in veci, atat in ce priveste inima cat si puterea pe care o poate manifesta printre oameni.

Voi tinerilor care nu va interesati de cei din jur, nu va pasa ca exista batrani care o sa moara de frig din cauza ca nu au lemne pentru iarna, care nici nu v-a trecut prin cap sa mergeti sa cercetati pe cei in nevoi din preajma voastra, nu va deosebiti cu nimic de cei din biserica voastra care nu fac nici ei lucrurile astea. Asa că, sa va iasa din cap ideea ca batranii sunt fixisti si voi nu. E aceeasi varza si in capul lor si in al vostru. Daca tu ca tanar vanjos si energic nu ai nici o persoana luata in vizor pe care sa o sprijini, pentru care sa te zbati, asa neconditionat, sa oferi fara sa te astepti la nimic in schimb, sa nu ai nici o obligatie pentru persoana aceea decat obligatia dragostei care teoretic ar trebui sa te insufleteasca, atunci sa nu te mai aud cu ideea de conflict intre generatii.

Am asa o durere in suflet pentru ca oriunde m-as uita in jurul meu cu una, doua exceptii vad o mare de tineri care urmeaza acelasi drum al egoismului dus la cote maxime, al nepasarii fata de aproape. Singurele lucruri care conteaza pentru ei e anturajul, distractia de la biserica, eventual cantatul in biserica si maxim fiorul pe care il simt la programul de lauda si inchinare, si cam atat, asa fac si cei mai in varsta, majoritatea dintre ei, fiecare cu problemele lor, fara sa bage de seama ca cei din jur au nevoie de ei.

Pot sa numar pe degete tinerii care intr-adevar au un conflict real in ce priveste conceptiile de viata ale celor mai in varsta, un conflict bazat pe principii de viata, nu pe ce tricou, blugi poarta sau ce muzica asculta.

Dragostea de la inceput, entuziasmul de inceput, senzatia aceea de uimire, de multumire, de satisfactie, de mirare in urma unei binecuvantari este o stare care atunci cand dispare compromite intreaga binecuvantare a lui Dumnezeu. Indiferent cum se numeste binecuvantarea cu pricina cand ajungem sa ne obisnuim cu ea, cand ni se pare ca e ceva banal, cand nu mai tresarim de uimire, drumul pe care am luat-o este unul care duce la seceta spirituala.

Senzatia pe care o ai in prima perioada dupa ce primesti o binecuvantare, trebuie pastrata, pentru ca totul e HAR, un har nemeritat, un har care nu poate fi cumparat cu nimic, un har bazat pe jertfa totala. Cand ajungem sa nu mai fim uimiti de minunile lui Dumnezeu si le tratam cu raceala si nu ne mai miram cum noi o mana de pamant putem avea parte de atata dragoste din partea lui Dumnezeu, cu siguranta ca ceva nu functioneaza cum trebuie in mecanismul inimii noastre.

Un mod prin care Dumnezeu imi vorbeste sunt visele, cred ca daca le-as fi numarat as fi socata si eu de numarul viselor prin care mi-a vorbit Dumnezeu si cate s-au implinit, vorbesc de foarte multe vise si la fiecare vis pe care il vad implinit, desi am mai vazut asta de nenumarate ori, ma mir, ma socheaza cumva, raman marcata. Atitudinea gresita din partea mea ar fi sa ma obisnuiesc cu fenomenul si sa il privesc ca pe ceva banal, ceva ce mi s-ar cuveni, ceva care s-a intamplat de atatea ori incat nu ar mai trebui sa imi starneasca mirarea. Si cu toate astea la fiecare vis care se implineste, spun ceva de genul: incredibil, extraordinar, nu imi vine sa cred, si chiar asta simt.

Am dat doar un exemplu, felul in care poate vorbi Dumnezeu este variat, binecuvantarile Sale sunt diverse, iar cand ajungem sa nu ne mai minunam de felul in care El lucreaza, sa ne obisnuim, sa nu mai tresarim, si sa privim totul ca pe ceva ieftin, cand dragostea dintai a pierit, s-ar putea ca acesta sa fie drumul dintre starea de caldicel spre starea de inghet.

Inteleg ca te rogi pentru cineva bolnav si acel cineva nu se vindeca, ba mai rau moare, asa cum mi s-a intamplat mie de exemplu cu multi ani in urma. Ce pot sa fac eu acuma, sa spun ca Dumnezeu nu mai vindeca, sa acuz ca omul nu a avut credinta, sau mai bine incerc sa inteleg mecanismele lui Isus, cum a vindecat Isus si sa invat de la El.  Isus a vindecat inclusiv pe leprosii care nu au mai venit sa ii multumeasca, stia ca asa se intampla si cu toate astea nu i-a trimis bolnavi pana o sa invete sa fie politicosi si sa invete ce e aia multumire. Isus stia ca vor profita de pe urma Lui , dar pentru ca El nu suporta boala, nu a putut sa ii lase sa plece bolnavi, de la El nimeni nu a plecat bolnav, nimeni.

Noi trimitem oamenii acasa si le spunem ca Dumnezeu nu vrea sa ii vindece, Isus nu i-a trimis acasa, i-a vindecat, chiar daca erau maturi spirituali, chiar daca erau badarani, imaturi, nespirituali, pe El nu l-a interesat decat sa isi manifleste dragostea. La El a lasa bolnav pe cineva nu a insemnat dragoste, ba mai mult dupa ce a vindecat mii de oameni prin prezenta Lui pe pamant, a murit pe cruce ca vindecarea asta sa fie la dispozitia tuturor.

Singura explicatie pe care o gasesc celor care tin mortis de ideea ca Isus vrea ca noi sa fim bolnavi este ori ca sunt incuiati la cap, ori ca sunt orbi, din doua una. Si nu o spun ca sa jignesc pe cineva ci pentru ca eu alta explicatie nu am, la cat de limpede vorbeste Biblia despre subiectul asta. Am fost si eu ani de zile incuiata la cap asa ca stiu cum este sa fi incuiat la cap. Ar mai fi indoctrinarea la care am fost supusi toti, dar din indoctrinare se poate iesi cu putin efort, Biblia este detergentul care spala si inoieste.

Si eu am trecut prin situatii dificile, m-am rugat si nu s-a intamplat nimic, s-au rugat si altii pentru mine si nu s-a intamplat nimic, dar nu pot sa pun pe seama lui Dumnezeu problema respectiva, niciodata, asa ca nu vorbesc in necunostinta de cauza, nu am trait intr-o veselie continua ca sa spun vorbe in vant. Trebuie perseverat, pana vine rezolvarea, e clar ca problema nu e la Dumnezeu, problema nu e in voia lui Dumnezeu care nu ar fi clara, problema e la noi care nu pricepem din prima, cateodata nici din a suta oara, noi trebuie sa ne dumirim, si sa ne incredem asa ca un copil mic in spusele Bibliei.

Adica slujim lui Isus, suntem slujitorii Lui, toata suflarea crestina crede asta, nu? Dar atunci cand El ca Stapan ne spune: predicati Evanghelia, vindecati bolnavi, eliberati demonizati, inviati morti, nu ascultam decat prima parte, ne consideram slujitori ai lui Dumnezeu, dar nu ascultam de El. Macar de nu ne-am mai considera nimic, daca tot nu ascultam , daca tot avem propria parere, propria voie, suntem slujitorii propriilor filosofii si pareri, nu slujitorii lui Isus. Daca am fi slujitori ai lui Isus, am asculta de El, slujitorul asculta de Stapan , merge unde il trimite stapanul si face ce ii cere Stapanul sa faca.

Iar cei care hotaram sa ascultam de Stapan, sa mergem sa propovaduim Evanghelia, sa vindecam bolnavi si nu vedem intampladu-se vindecarea, trebuie sa perseveram, sa ascultam de ce ne spune Stapanul, pentru ca noi Il slujim pe El si ascultam de ceea ce ne spune, mergem unde ne trimite si facem ceea ce ne spune. Perseverenta ne va aduce la explozia aceea pe care o asteptam, idealul e Isus, El a vindecat pe toti care au venit la El, suta la suta, asta trebuie sa fie si idealul nostru, chiar daca acum nu stim de capul nostru, nu intelegem tot ce trebuie inteles, dar cu increderea unui copil trebuie sa ne bazam pe ce spune Isus, si o sa vedem rezultate.

Garantat o sa vedem rezultate, unii dintre noi le vedem si acum intr-o masura mai mica, dar o sa vina vremea descatusarii pentru fiecare din cei care cauta din toata inima sa placa Stapanului, care asculta si nu comenteaza, care inteleg ce trebuie sa faca fara sa mai vina si cu o varianta proprie de umblare in aceasta lume, care isi abandoneaza planurile si imbratiseaza planurile Stapanului.