ROSE

Mandria (2)

5549288_ee8741271f

Prima parte AICI

Din proprie experienta stiu ca atunci cand vine ispita aceasta daca nu o pun la punct din prima secunda, ma va desfinta ulterior, asa ca nu am decat sa veghez si daca simt ca se apropie sa nu ii dau nici o sansa. Nimeni nu este imun la mandrie, mandria face ravagii in vietile oamenilor, unii nestiind ca sufera de asa ceva, pentru ca mediul in care traiesc considera ca ceva normal sa te dai mare, sa fi fălos, smecher, sa iti etalezi tot ce ai tu mai bun pentru a desfinta, umili si face in ciuda celor din jur. Un obicei stramosesc, asa este obiceiul taranului roman sa faca in ciuda vecinilor cu recolta de porumb de anul acesta, cu vaca care da mai mult lapte, ajungandu-se la masina care o umileste pe cea a vecinului, la cunostintele superioare pe care le flutura multi ca si cum nu toti oamenii cu un singur cap ar fi si fac tot posibilul sa te faca sa te simti ultimul om daca cumva nu stii tot ce stiu ei.

Ati vedea lungul nasului este o calitate extraordinara cu care daca nu te nasti, poti sa o dobandesti cu timpul. Intelepciunea lui Dumnezeu este de folos in situatii din astea sa te faca sa intelegi ca nu esti buricul pamantului si ca obiceiul de a-i umili pe cei din jur si a te simti grozav de pe urma umilirii lor este un obicei dracesc.

Nu am de gand sa imi imblanzesc tonul, este un subiect la care nu gasesc cuvinte blande, uneori am impresia ca miroase greu in urma celor care se dau mari, si daca ai acest obicei te asigur ca lasi in urma un miros oribil. Am vazut in viata mea cativa absolventi de teologie sau care au citit multe carti de teOLOGIE care cand iti trec prin preajma lasa un asemenea miros. Frate, se simte de la o posta, nu trebuie sa te chinui sa adulmeci, dimpotriva iti vine sa iti pui o batista la nas pentru protectie. Acelasi lucru cu unii care canta, nu generalizez spun doar ca exista frati si surori care atunci cand canta vezi cum din moment in moment o sa plesneasca ceva in ei de cat de coplesiti sunt de narcisismul ce ii incearca. Scopul acestui articol nu este doar sa mai am ce posta si azi, m-as bucura sa te instig la rusine si nervi fata de acest comportament daca cumva este unul care are un loc nestingherit in viata ta.

Infumurarea pe langa faptul ca te face sa devii enervantul enervantilor, te mai ajuta sa ii faci pe plac diavolului si sa Il intristezi pe Dumnezeu. Doar tu si diavolul va simtiti bine cand te dai mare, cand simti cum plesnesti de automultumire, da, tu si diavolul. Cred ca nu esti constient de echipa ce o faci cu diavolul, inventatorul mandriei, atunci cand lasi ca sentimentele alea nemernice de mandrie sa isi faca cuibar in viata ta.

Daca de cand te stii ai facut echipa cu diavolul cochetand cu acest obicei dar de fapt tu iti doresti o relatie cu Dumnezeu, ma rog ca dupa ce vei citi acest articol sa sari ca ars si sa nu mai permiti in vecii vecilor ca mandria sa fie principiul dupa care functionezi, ma rog ca duhul de mandrie sa plece din viata ta in Numele lui Isus si sa fi eliberat de aceasta stransoare a diavolului.

Anunțuri

20 responses

  1. violeta shalom

    Dur acest articol, dar pe drept.
    Ai dreptate ca nu trebuie sa facem concesii acestui pacat.
    Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceste cuvinte.

    Pot sa iti dau un sfat? Cred ca ar fi util ca la inceputul articolului sa pui link spre precedentul cu aceeasi tema.

    Martie 11, 2009 la 2:35 pm

  2. Multumesc Violeta pentru sfat 🙂
    Sa fii binecuvantata.

    Martie 11, 2009 la 4:51 pm

  3. V D Filip

    :-))) Asa, asa.! Nu-ti imblanzi tonul ca nu se merita. Nu stiu cum se face ca tocmai cand asteptam sa alunece subiectul de pe un alt site spre o idee ce am coclit-o in minte, tu ai consumat-o deja in acest articol, si anume, cochetarea cu diavolul. Mai Dana, fii mai miloasa,pls! Vin cu o sugestie in acest sens si chiar incerc sa te ajut. E atat de greu de detectat faptul ca si mandria asta nu vine decat dintr-o doza de rautate. Pai nu degeaba cred ca sta scris ca de fapt avem de luptat impotriva duhurilor rautatii. Fa-i cumva pe ASCULTATORI sa devina iubitori, poate mai rugandu-te odata pentru ei. Acum, ca tot ai consumat din acel ton neimblanzit, nu a fost rau dar ai ocazia sa renasti ceva din cenusa ce a rezultat tonului tau. Ca de fript ne-ai fript cum se cuvine. :-))) Care este motivul acestei interventii? Am experimentat pe pielea mea ca satisfactia ce am avut-o ca am reusit ceva si de care s-au bucurat si altii, a fost confundata, ori rau intentionat tratata ca mandrie. Si cand as fi dorit sa imi indrept gandul catre Dumnezeu ca un copil naiv sa vada si El bucuria efemera si poate amagitoare prin care am trecut, am fost nevoit pana la urma sa-l intreb pe Dumnezeu: Doamne, iar am smintit ceva pe undeva? ce am facut rau? Ma gandesc ca avem nevoie de a acumula energie din cateva satisfactii si bucurii si care ar trebui oblojite cum se cuvine, altfel ajungem la epuizare. Chiar ai amintit intr-un articol ca e bine sa incurajezi pe cel de langa tine si ce as dori, ca aceasta latura sa nu ramana neglijata, ci sa te ingrijesti si de ea in egala masura. Zic bine? Nu vreau ca pastorii sa creada ca suntem o tabara de dusmani a lor ci sa fie convinsi ca dorim sa ne bucuram pana la urma de rezultate bune si de succes pe calea mantuirii. Poate ei tre sa fie niste vase tare rezistente, dar cu toate acestea nu tre impinsi la deznadejde, la descurajare.

    Martie 11, 2009 la 4:57 pm

  4. Filip
    Eu cred ca ai inteles bine ce am vrut sa spun in acest articol. Bineinteles ca avem voie sa ne bucuram , iooi cum sa nu ne bucuram??? :)) chiar trebuie sa ne bucuram si sa ne incurajam, aici am vb de mandria pura pe care nu o putem confunda. Simti cand esti mandru, sau cand te bucuri sincer, curat, de o realizare. E o diferenta clara, pe care nu trebuie sa ti-o spuna nimeni ca fiecare simtim inlauntru cand e vb de mandrie si cand e ceva curat, sfant. Nu cred ca se pot confunda lucrurile;
    In ce priveste un ton mai bland, o sa il am la subiecte unde se poate vb si cu ton bland :d la subiectul asta nu se poate, sau cel putin eu nu pot.
    fi binecuvantat

    Martie 11, 2009 la 5:14 pm

  5. V D Filip

    Sigur ca nu se pot confunda si nici nu e permis prin neglijenta, sau alte modalitati ori intentii sa le confundam. Am adus un exemplu doar ca sa scot in relief niste efecte la care s-ar putea ajunge si pe alte cai. Nu vad ceva rau in articolul ce l-ai afisat, din contra, pe langa necesitate apreciez si maiestria cu care l-ai intocmit. In schimb de la te-OLOGIE sa nu ne pomenim ca ne-am ales numai cu teo-COTONOGIE. :-)))) aici voiam sa ajung. Pastorilor, fara doar si poate nu trebuie sa le lipseasca simtul masurii in acest sens.
    „toiagul si nuiaua Ta ma mangaie” ?!?!
    fii binecuvantata, Amin!

    Martie 11, 2009 la 5:40 pm

  6. Mara

    rose, eu nu pot fi decat de acord cu tine, insa tare as vrea sa te intreb ceva: oare uneori, unii dintre noi nu au dreptul sa fie mandri, nu atat pt. talentele pe care le au, sau pt. implinirile lor, ci pt. felul in care ei au stiut sa-si dezvolte acele calitati pe care Dumnezeu le-a pus in ei. Adica vreau sa te intreb: in lumea lui Dumnezeu nu exista mandrie? rose, cred ca ai inteles ce vreau sa spun, abia astept parerea ta …
    DOMNUL SA TE BINECUVANTEZE!!!!

    Martie 12, 2009 la 10:08 am

  7. V D Filip

    Buna intrebare Mara. Si eu mi-am cam macinat mintea cu intrebarea asta. As fi vrut parca sa o pun si eu dar eram coplesit de stangacie pt a formula aceasta intrebare. Si oricat de bine as fi formulat-o, mi s-ar fi parut nepotrivit sa o prezint altora. Ma gandesc la apostolul Pavel care plin de bucurie ca a reusit sa suporte neplaceri pt Dumnezeu, s-a laudat in Domnul. Daca te lauzi, ma gandesc ca este dintr-un fel de mandrie. Nu ma prea duce mintea cum sa definesc acest aspect. Vad ca Dana se lasa asteptata sa dea un raspuns. Am incercat sa intervin inaintea ei, fiind o situatie destul de complexa. Nu strica sa o ajut cu ceva daca pot, desi nu vad prea mare ajutor din partea mea de data aceasta. Poate ne va ajuta parerile mai multor persoane. Iar tu Mara cum crezi, exista vreo mandrie sfanta ori ba? Eu unul nu prefer sa mai am cu ce ma lauda in acest sens. Ma refer la cum s-a laudat Pavel. Sincer. Ca de laudat multi sunt tentati sa se laude, dar dupa ce a trecut printr-o incercare. Sa vad cine o poate face vazandu-se inaintea incercarii.

    Martie 12, 2009 la 12:26 pm

  8. Mara
    Filip
    M-am gandit si eu la intrebarea asta de multe ori si in ce ma priveste cred ca am un raspuns. Atunci cand te simti bine ca ai o realizare, bucuria aceea este ok daca stii sa controlezi sentimentele. Nu prea stiu sa explic dar exista ceva inlauntrul nostru care face diferenta dintre mandria diabolica si bucuria de care e vb in intrebarea voastra si asta nu stiu daca se poate explica in cuvinte dar fiecare simtim si putem face diferenta. Pavel se lauda cu Dumnezeu, era bucuros de realizari dar in acelasi timp de fiecare data cand avea ocazia explica faptul ca totul se datoreaza lui Dumnezeu si nu numai explica ci asta se reflecta si la nivelul sentimentelor lui
    Cand ajungi sa ai parte de acel sentiment de inaltare personala, sa crezi ca tu esti cel mai tare, ca esti superior celor din jur si sa uiti ca totul se datoreaza lui Dumnezeu, ca intr-o secunda poti sa nu mai ai nimic, nici bani, nici sanatate, nici cunostinte, nici nimic asta e drumul sigur spre mandria care distruge atatia oameni fara ca ei sa isi dea seama. Au impresia ca e justificat acel sentiment in viata lor pentru simplul fapt ca ei au muncit, ei au facut, ei au dres dar uita de unde au totul, uita cine sunt. Omul smerit in adevaratul sens al smereniei, se poate bucura sincer, intr-un mod curat, dupa voia lui Dumnezeu si acea bucurie nu o sa raneasca pe nimeni, si nu o sa aduca in viata lui impresia ca e buricul pamantului si acea bucurie curata nu o sa incerce sa umileasca niciodata pe nimeni nici nu va incerca sa faca tot felul de ierarhizari prin care el sa fie cel tare si mare iar restul slugile lui

    Martie 12, 2009 la 2:15 pm

  9. Bucuria pentru realizarile pe care le avem si care vine din Hristos este imbibata cu dragoste iar mandria de care am vb in articolul asta este imbibata cu egoism, invidie, dorinta de superioritate si repet, nu e greu de facut diferenta inlauntrul nostru daca ne cercetam

    Martie 12, 2009 la 2:27 pm

  10. Mara

    rose, filip – cred ca acest lucru vroiam sa-l spun si eu, ce spune rose, si anume ca bucuriile atunci cand sant sfinte, adica atunci cand vin de la Dumnezeu si raman in lumea lui Dumnezeu, sant ffff greu de explicat, ele sant inainte de orice trairi pesonale greu de imbracat in cuvinte. Cand vin din alte parti e mult mai usor, toata lumea e fericita, iar cel mai fericit e cel ce simte acea bucurie fara Dumnezeu, lumeasca si atunci acela devine mandru, orgolios, devine o vedeta printre ceilalti. Apostolul Pavel a fost bucuros dar a fost si f. umil, de aceea el nu poate fi niciodata o vedeta. Asa cred eu. Intr-o pauza de-a mea, eu invat pt. a ma pregati de facultate, mi-au venit, prin Dumnezeu si prin voi, aceste ganduri, si de unde inainte de a scrie aceste randuri simteam ca sant obosita si ca e deajuns astazi cu invatatul, acum ma simt odihnita, si voi mai invta pana spre seara. E si acesta un efect al bucuriei divine, nu?

    Martie 12, 2009 la 2:38 pm

  11. violeta shalom

    Da, poti face diferenta in sufletul tau intre aceste stari.
    Si, in plus, in afara de faptul ca te simti mandru de realizari, in cazul unei mandrii satanice, acea mandrie mai este uneori alimentata si de ceilalti. Prin laude, prin linguseli sau aluzii admirative (sincere sau nu). Si daca nu este bine stabilita in interiorul tau Sursa acelei realizari – Isus, si constiinta faptului ca Lui ii datorezi totul si fara El esti, si ai fi un nimic, risti sa te lasi purtat de acele vorbe si sa iti alimenteze mandria.
    E trist, dar pot face diferenta asta, pentru ca am trait ambele stari. Si le constientizez mai bine acum, cand am citit ultimul tau comment, roseintrehdesert, in care sintetizezi simptomele.

    E ca la judecata: o observatie devine judecata atunci cand e insotita de „critica” ta personala, declarata sau nu verbal, si lipsita de dragoste, mila, simpatie, sentimente fratesti, etc.
    Dar asta e alt subiect.

    Martie 12, 2009 la 2:43 pm

  12. V D Filip

    Imi plac enorm mesajele voastre. Si trecerea spre „alt subiect” este atragatoare. sa fiti binecuvantate,Amin!

    Martie 12, 2009 la 6:32 pm

  13. Pingback: Perfectiune « Shalom - Jurnal de Pace

  14. tzrafrira

    „nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine” spunea pavel in 1 corinteni 6:12
    asadar, parerea mea este k mandria de care ai scris in articol, e mandria aia care pune stapanire pe tine. k orice lucru care vine de la diavolul de altfel.

    Martie 13, 2009 la 10:52 am

  15. Pingback: Mandria (1) « Roseinthedesert’s Weblog

  16. Mara

    Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti !!!
    Dintr-un unghi de vedere tzrafrira are dreptate, din alt unghi insa eu cred ca nu, adica eu, de ex. ma rog in fiecare zi ca bucuriile si mandria care simt eu ca imi vin de la Dumnezeu sa puna stapanire pe mine. Nu vreau sa inteleg ca numai bucuriile diavolesti ma pot stapani …

    Martie 15, 2009 la 4:46 pm

  17. Augusto

    „Pacatul mandriei” la care tu te referi este o expresie copilareasca, infantila (ceea ce oricum este condamnabil) a ceea ce Biblia numeste mandrie in legatura cu pacatul primordial>Lucifer, desi intr-un mediu nepropice pacatului a ales sa se mandreasca si a cazut. Exista o forma a mandriei foarte subtila si mult mai periculoasa decat genul de mandrie la care s-a facut referire in articol. Aceasta mandrie este „mandria in smerenie sau/si in sfintenie”
    Cel ce se mandreste cu smerenia lui devine incapabil de a percepe pacatul in raport cu sine insusi. ( CS Lewis – Un mare ganditor si apologet crestin – spunea ca acest gen de mandrie e mai periculos decat pacatele sexuale)
    Oare prin faptul ca noi afirmam ca noi pocaitii mergem in rai si nepocaitii merg in iad nu este tot o forma de mandrie?

    Martie 31, 2009 la 5:11 pm

  18. V D Filip

    Augusto, de unde si pana unde ai descoperit ca noi pocaitii ne-am mandri ca mergem in rai si altii ba? Nu te-a chemat nimeni niciodata la pocaiti ori la calea pocaintei? Aud deseori preotul ortodox cum canta la inmormantari:”ajuta-ne doamne sa gasim calea cea buna prin pocainta”. pai daca te-a chemat cineva, ar insemna sa o iei prea copilareste si sa crezi ca cineva ar avea tot o atitudine copilareasca si sa-ti faca in ciuda ca el merge in rai si tu ba. ca si cum s-ar bucura mai mult nu de faptul ca merge el in rai ci de faptul ca nu poti merge tu.Nu stiu ce traducere au studiat enoriasii ortodocsi (ce e de scos bun in evidenta de ce sa nu fie scos, iar ce-i rau criticat?), ca de-abia dupa revolutie au descoperit ca Biblia se poate valorifica doar pe calea pocaintei. Pana la revolutie au tinut isonul ateilor, a traducerilor staliniste, a securistilor, comunistilor, bolsevicilor sa ia in desert acest cuvant, sa-l foloseasca drept batjocura. adica acest cuvant care este de fapt esenta in Biblie. Cum intelegi tu in grai banatean, ori moldovean, ori oltean ori regatean ori din alte traduceri si limbi verbul a te pocai care zgarie acum in urechile multor crestini?

    Martie 31, 2009 la 7:25 pm

  19. V D Filip

    Nu te supara Augusto draga ca iti spun, dar eu cuvantul pocainta l-am auzit si din gura preotilor ortodocsi inca de pe vremea raposatului pe cand enoriasi ortodocsi nu aveau urechi sa-l auda decat de la secretarul pcr.

    Martie 31, 2009 la 7:28 pm

  20. Pingback: Ramai smerit « Roseinthedesert’s Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s