ROSE

La fel ca Isus.

05_08_5-cross-on-a-hill_webDaca ai impresia ca esti prea neinsemnat sa fii folosit de Dumnezeu, conform Bibliei ai sansele cele mai mari sa fi o unealta in mana Lui, o unealta prin care El sa schimbe lumea. Daca chiar te simti asa, ai sanse mai mari decat cei cu 2 scoli teologice (nu am nimic impotriva lor) sa fi ales de Dumnezeu pentru lucrarea Lui, pentru ca Dumnezeu nu alege pe cei care se cred puternici, pentru ca nu are nevoie de taria lor. Oamenii te vor face sa crezi ca tu trebuie sa fii puternic si talentat ca Dumnezeu sa poata face ceva prin tine, oamenii cu ideile lor pur pamantesti te vor intimida in loc sa te incurajeze, dar stai linistit, la fel au facut si cu Isus, asa ca bucura-te.

Si Isus a fost privit ca un incapabil, doar era fiu de tamplar, nu de doctor, nu de teolog, nu de academician, sau politician. Vezi, Isus nu a avut nevoie de recunoasterea oamenilor ca sa continuie ceea ce stia ca este voia Tatalui cu privire la viata Lui. La fel si tu, nu te mai uita ca esti fiu de tamplar, sau fiica de tamplar, nu te mai uita la fii de academicieni, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu nu se masoara in astfel de lucruri. Drumul spre El nu este pavat cu diplome, cu bani sau pozitii, ci cu inima curata, dragoste si slujire in Duhul Sfant. la urma urmei  cu cruce. Nu inteleg de ce multi crestini au impresia ca lucrurile astea pamantesti au vreo valoare cand este vorba de a intra in Imparatia lui Dumnezeu, cand Biblia spune clar ca nu.

Te anunt ca la fel ca si Isus vei fi subestimat de cei din familie, de unii prieteni, de cei din jur. Doar nu crezi ca o sa scapi de asta, ce vrei ca Isus sa fi fost privit cu scepticism de cei cu care a copilarit, de familia lui, de orasul lui si tu sa nu fi?? Asteapta-te sa nu fi apreciat de cei de la care ai astepta apreciere, nu spun ca toti, dar majoriatea asta o sa faca cu tine. Pentru ca oamenii nu se uita la ce se uita Domnul, ei dispretuiesc ce Dumnezeu adora. Dar fi linistit, asta o sa dureze o perioada, nu spun ca e usor, dar va dura o perioada, si daca ramai credincios, o sa traiesti si descatusarea, si cei care nu au dat doi bani pe tine vor regreta, unii isi vor cere iertare iar unii te vor detesta cu si mai multa inversunare.

A trai radical pentru Dumnezeu iti va atrage automat si emblema de ciudat, ia ca pe ceva normal. Nu stiu de ce ne miram de dificultatile pe care le intalnim, cand Isus a avut parte de exact aceleasi lucruri. De ce ne miram ca familia ne dispretuieste si considera in unele cazuri ca suntem nebuni, cand si Isus a trecut prin asa ceva ? De ce ne miram ca suntem subestimati exact de cei care ar trebui sa ne aprecieze si sa ne incurajeze, cand si Isus a experimentat asa ceva ? Si in final de ce oare ar trebui sa ne miram ca vom fi dati afara din sinagogi, ca vom fi considerati eretici, ca vom primi cateva pietre in cap, ca se va incerca sa ni se puna in gura cuvinte pe care nu le-am spsu, ca se vor ridica martori mincinosi impotriva noastra ?????? Isus a trecut prin asa ceva, o sa trecem si noi, suntem urmasii Lui si asta face parte din intreg.

A umbla cu Hristos automat te face inamic al celeilalte tabere si vei primi din cand in cand sau mai des acelasi tratament ca si Isus. Si tinand cont de vremurile care ne asteapta, probabil ca unii dintre noi vor fi omorati din pricina Numelui Lui. L-am auzit pe Mike Bickle spunand recent ca el nu se pregateste de pensie, nu se gandeste la asta, dar se gandeste si se pregateste pentru un eventual martiraj. Foarte logic, am preluat ideea, doar crezi ca a fi radical pentru Dumnezeu te poate face sa ai o viata asa in gri si sa scapi de ceea ce Isus a avut parte. Pana acuma nu m-am gandit la ideea de martiraj, dar se poate intampla, poate curand, habar nu am. Peste 5 – 10 ani sau mai mult o sa avem parte unii dintre noi de ghilotina sau alte tratamente de genul asta.

A fi urmasul lui Hristos inseamna a trai o viata dupa exemplul Lui si aceasta va atrage automat acelasi fel de reactie in partea oamenilor.

8 responses

  1. tzrafrira

    cine este urmas al lui Cristos are un pret de platit aici pe pamant. cine Il ignora pe Cristos si jertfa Lui, va plati un pret vesnic..

    Martie 23, 2009 la 1:15 pm

  2. da, asa e tzrafrira, un mare adevar ai spus……..

    Martie 23, 2009 la 2:14 pm

  3. Tiberiu

    NU E NIMENEA CA SI ISUS/Aseara la o Evanghelizare am vazut CREDINTA DE 24 DE KARATE/Bunatea lui D-zeu ma indeamna la pocainta/Pt mine lumescul nu mai are nici un sens sau consistenta/God Bless

    Martie 23, 2009 la 8:40 pm

  4. Pingback: Articole interesante pe bloguri (16-22 martie) « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!

  5. Tiberiu

    ‘Nu e nimenea ca si Isus’ e un cantec d la Evanghelizare,care il am si p o caseta si care mi-a staruit in minte toata ziua d ieri.

    Martie 24, 2009 la 4:12 pm

  6. D-ne, ajuta-ma sa vad asa cum vezi Tu ,sa vorbesc asa cum vorbesti Tu si sa actionez ca Tine. Vreau sa invat sa ma incred in Tine ori de cate ori situatia mea pare lipsita de orice speranta Aminteste-mi ca pentru mine ,a declara despre ceva ca este lipsit de speranta, inseamna a spune ca am un Dumnezeu neputincios. Nimic nu este imposibil cu Tine. Tu esti mai mare decat orice munte pe care l-as putea intalni.

    Iulie 30, 2009 la 3:31 pm

  7. D-ne, ajuta-ma sa vad asa cum vezi Tu ,sa vorbesc asa cum vorbesti Tu si sa actionez ca Tine. Vreau sa invat sa ma incred in Tine ori de cate ori situatia mea pare lipsita de orice speranta Aminteste-mi ca pentru mine a declara despre ceva ca este lipsit de speranta, inseamna a spune ca am un Dumnezeu neputincios. Nimic nu este imposibil cu Tine. Tu esti mai mare decat orice munte pe care l-as putea intalni.

    Iulie 30, 2009 la 3:32 pm

  8. MARIA

    aveti credinta ca DUMNEZEU ne ocroteste si ne vegheaza si de cite ori sintem in nevoi sau necaz este cu noi

    Martie 7, 2010 la 12:07 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s