ROSE

Egali in fata lui Dumnezeu

Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. (Romani 2:11) (Efes.6:9; Col.3:25)

Dumnezeu nu are favoriti, El nu iubeste pe cineva mai mult decat pe altcineva, nu a murit pe cruce doar pentru unii si pentru unii nu, Dumnezeu e drept, are o egala dragoste si bunatate fata de fiecare pamantean, ofera sanse egale fiecaruia. Nu tine cont de nimic din lucrurile care sunt pentru noi sisteme de comparatie. Tot ce vedem in lumea asta, sistemul lumii asteia e alterat de diavolul, totul e pe baza de comparatie si intrecere, dar Dumnezeu nu se uita la noi prin prizma lumescului. Singura intrecere la care trebuie sa ne angajam este cea cu noi insine, trebuie sa ne intrecem firea, sa o lasam in urma, sa ne lasam pe noi in urma, sa nu mai privim la lucrurile din trecut  si sa ne atintim privirile spre Isus.

Cuvantul Lui si voia Lui nu sunt facute doar pentru cei care au absolvit nu stiu ce scoala grozava, umblarea cu El asa cum ne-o prezinta in Biblie nu e ceva ce doar cei foarte destepti pot sa duca la bun sfarsit. E egal pentru toti. Exista un plafon de excelenta pe care toti il putem atinge, indiferent de varsta, de desteptaciune, de cate gafe am facut in trecut, de cat ne simtim sau nu in stare, Dumnezeu are nevoie doar de hotararea noastra de a plati pretul, pretul ascultarii de El, o ascultare radicala, pretul separarii complet de lume si de roadele firii care se razboiesc cu sufletul, nu are nevoie de nimic altceva decat de hotararea noastra, pentru ca in ochii Lui suntem egali.

Pentru toti este valabil versetul : DESPARTITI DE MINE NU PUTETI FACE NIMIC (Ioan 11:5)

As putea sa spun ca esti preferata lui Dumnezeu, esti preferatul lui Dumnezeu, pentru ca El se gandeste la noi individual in primul rand, si are ganduri marete pentru fiecare dintre noi, nu se uita la nimic decat la inima noastra daca e intreaga a Lui, nu cauta altceva, nu se uita in sertarul de diplome, nu se uita in contul din banca, ci doar la inima, pregatit cu o oferta egala pentru fiecare, o mostenire perfect egala pentru toti, diferita poate ca aspect dar cu acelasi continut.

Un răspuns

  1. VDFilip

    „Cine nu este cu Mine este impotriva Mea, si cine nu strange cu Mine risipeste.”

    august 26, 2011 la 12:40 pm

Lasă un comentariu