ROSE

Sodomitii

Ezechiel 16: 49-50.Iată care a fost nelegiuirea surorii tale, Sodoma: era mândră, îmbuibată de hrană, ea şi fiicele ei trăind în lâncezeală şi nepăsare. Ele nu sprijineau mâna săracului şi a nevoiaşului. S-au îngâmfat şi au săvârşit urâciuni înaintea Mea. Când am văzut ce fac, le-am îndepărtat. NTR

Iata care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era ingamfata, traia in belsug si intr-o liniste nepasatoare, ea si fiicele ei, si nu sprijinea mana celui nenorocit si celui lipsit. Ele s-au semetit si au facut uraciuni blestemate inaintea Mea; de aceea le-am si nimicit, cand am vazut lucrul acesta. (Cornilescu)

Singurul loc in care este precizat motivul pentru care Sodoma a fost nimicita este pasajul de mai sus. Surpriza mare, se pare ca termenul de „sodomie”, „sodomiti”, nu ii are in vedere doar pe gay ci si pe cei ingamfati, mandri, nepasatori, care nu sprijinesc saracii.

Pacatul Sodomei era unu complex, oamenii astia erau rai, traiau in fire, isi exploatau firea la maxim. De aceea Avraam cand mijloceste pentru cetate spune: Poate ca in mijlocul cetatii sunt cincizeci de oameni buni ( Suppose there were fifty righteous within the city… NKJV): ii vei nimici oare si pe ei si nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt in mijlocul ei? (Genesa 18:24)

Avraam nu spune: „Doamne, daca vei gasi 50 de oameni heterosexuali in Sodoma, scuteste cetatea”. Avraam stia ca pacatul Sodomei era unu complex, oamenii erau rai, mandri, ingamfati, centrati doar pe sine si pe placeri, nu le pasa de aproape, nu dadeau doi lei pe necazul saracului, tot ce faceau faceau cu gand sa isi implineasca eul, orgoliul, firea.

Genesa 13:13. Oamenii din Sodoma erau rai si afara din cale de pacatosi impotriva Domnului  

Pe mine „ma distreaza” cum  oamenii au senzatia ca daca nu sunt gay sunt ok, desi sunt mandri, ingamfati, nepasatori. Se pare ca unul din pacatele cele mai strigatoare la cer din Sodoma a fost acela ca oamenilor nu le pasa de saraci. Asta e tare de tot, nici prin cap nu mi-a trecut ca pacatul Sodomei ar putea fi altul decat pacatul homosexualitatii, sau ca Dumnezeu a distrus cetatea din cauza altor pacate, si la faza asta se pare ca am cazut prada legendelor bisericesti.

Peste tot in Biblie pacatul homosexualitatii este pus pe acelas palier cu alte pacate acceptate si considerate ca fiind mai putin grave.

1 Corinteni 6:9-10 Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Romani 1: 20 De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor mici5. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca săurmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă viciilor ruşinoase, căci femeile lor au schimbat relaţiile intime naturale cu unele care sunt contrare naturii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii şi primind astfel în ei înşişi răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. Pentru că n-au socotit că merită să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri pe care n-ar trebui să le facă. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.

Pacatul Sodomei era mare, si era compus din toate pacatele posibile. Oamenii astia ascultau doar de fire si nu aveau cam nimic in comun cu Dumnezeu. Ar fi interesant cand se fac demonstratii anti gay sa se scrie pe pancarde toata lista de pacate, pentru ca unii chiar cred ca daca nu sunt gay si participa la manifestatii de genul asta o sa primeasca o coronita desi sunt practicanti ai curviei, adulterului, lacomiei, nepasarii, mandriei, ingamfarii, desi sunt nemilosi, desi nu ii ajuta pe cei saraci, desi sunt aroganti, desi sunt fatarnici, barfitori, mincinosi, desi nu isi tin promisiunile, sunt nedrepti sunt plini de rautate si invidie, ucid in fel si chip, inseala, etc. Chiar, cand ati vazut ultimul miting  impotriva poftei, lacomiei, adulterului, minciunii, mandriei, insensibilitatii fata de aproape si restul lucrurilor care vin din fire?? Daca dintr-o inima curata suntem ingroziti de pacatul homosexualitatii la fel de tare ar trebui sa fim ingroziti si de restul pacatelor. Cand ti s-a intors stomacul pe dos ultima data cand ai vazut pe cineva insensibil fata de saraci?

Daca cineva  crede ca e nascut din nou si totusi se incadreaza la aceste pacate si nu e disperat sa scape de urgenta de ele ci dimpotriva isi apara conditia si se simte bine in propria piele, eu cred ca nu e nascut din nou, si trebuie sa se pocaiasca, pentru ca va merge in iad. 1 Corinteni 5:11 Ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi!

Dupa noua intelegere a termenului „sodomit”, nu pot sa trag concluzia decat ca societatea in care traim e Sodoma in toata regula. Lumea chiar a inebunit, pentru ca nu Il cunoaste pe Dumnezeu. Din necunoasterea Lui deriva toate pacatele astea fara numar, din respingerea lui Dumnezeu ies la suprafata toate mizeriile firii pamantesti. Galateni 5:19-21 Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar daca este cineva in Hristos, este o faptura noua, cele vechi s-au dus si iata ca toate lucrurile s-au facut noi! (2 Corinteni 5:17 ) Pacatul respingerii lui Dumnezeu constient sau inconstient, duce la moarte si la umblarea in degradarea prezentata de versetele de mai sus, si chiar daca dupa unele pareri, Dumnezeu poate nu mai pedepseste tari, orase dupa principiul Vechiului Testament, oricum finalul fiecarui individ care nu a devenit o faptura noua in Hristos, e iadul. Am o strangere de inima cand scriu aceste lucruri pentru ca am si eu oameni la care tin, care sunt pe calea asta, dar asta e purul adevar.

Sodomia e practicata de cei care nu ajuta saracii, de cei ingamfati, mandri, imbuibati si de cei care fac diverse uraciuni. Va vine sa credeti? Asta inteleg eu din ce spune versetul cu care am inceput acest articol! Poate nu inteleg eu bine.

PS:  Versetele din Ezechiel 16 in traducerea NKJV 49 Look, this was the iniquity of your sister Sodom: She and her daughter had pride, fullness of food, and abundance of idleness; neither did she strengthen the hand of the poor and needy. 50 And they were haughty and committed abomination before Me; therefore I took them away as I saw fit.

Definitia idle: – (of a person) not working; unemployed.
– (of a person) avoiding work; lazy

„Traind in lancezeala si nepasare” (varianta NTR), se traduce prin a fi lenes. Mi-a atras atentia o prietena asupra traducerii in engleza si ce sa vezi, inca o surpriza, sodomitii erau lenesi, evitau munca, cu alte cuvinte cam ceea ce practica multi din semenii nostri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s