ROSE

Posts tagged “biserica

Despre har și Cățeluș cu parul creț

Acum vreo 15 ani părea ca romanii încep sa înțeleagă treaba cu harul. A fost interesant o vreme, după care s-a revenit la lege. Acum cu puține excepții e lege pura în care oamenii se căiesc, aducând ca jertfa oaia la templu, după care pleacă făcând același păcate. Și tot asa……

Bineînțeles ca la fel ca în poezia Cățeluș cu parul creț, oamenii se jura ca nu și nu, dar e da și da….

După roade ii veți cunoaste. Omul care trăiește în har și prin har e liber de sine…….celalalt se străduie de ii sar capacele, are o viata de lupta și straduinta…… UN CERC VICIOS


Invitat in biserica ta??? (1)

Spune-mi un personaj din Biblie care ar fi primit cu bucurie in biserica ta! Pe care dintre urmatorii l-ai dorii invitat duminica viitoare la amvonul bisericii tale?

Cum v-ati simti in biserica alaturi de un Petru care are pretentia ca umbra lui vindeca bolnavii? Ce parere ati avea despre el daca ar incepe sa se plimbe prin biserica cautand un unghi bun, ca umbra lui sa ii atinga pe oameni. Omul acesta mai avea si obiceiul cu basmalele, se atingea de niste bucati de material sau ce or fi fost si cei care intrau in contact cu ele erau vindecati.

Cum ar arata Petru la tine in biserica stand undeva langa amvon si cei cu probleme sa vina cu diverse batiste si servetele sa il atinga pe Petru cu credinta ca cei de acasa vor fi vindecati. Bizar, nu? Aproape ocult pentru noi, crestinii. Ca sa nu mai vorbim despre implicarea lui Petru in povestea cu Anania si Safira, se pare ca pe vremea aceea nu se jucau cu pacatul. Ti-ar placea sa vina Petru la biserica si tocmai atunci sa aiba o revelatie asupra pacatelor ascunse din biserica si sa procedeze cum a procedat in cazul amintit mai sus?

Care ar fi reactia voastra daca v-ati trezi cu Pavel in biserica, care avea obiceiul sa dea pe mana diavolului pe cei care persistau in a trai in curvie mai rau ca cei din lume, o sa imi spui ca la noi nu exista asa ceva, te asigur ca exista biserici in care e la fel sau chiar mai rau ca in lume, recent am facut o descoperire macabra, inca nu imi vine sa cred, nu vreau sa intru in detalii, dar cred ca pe vremea lui Pavel erau mici copii pe langa ce e acuma. Pavel ajuns intr-o biserica de felul asta, sfatuia conducerea bisericii sa ii dea pe mana diavolului pe cei care nici nu plecau in lume nici nu se pocaiau, ci aduceau o imagine rea bisericii lui Hristos (1 Corinteni 5)Ati vrea un astel de om in biserica voastra, cu astfel de sfaturi?

Sa vina dragul nostru frate Pavel la amvonul bisericii si sa va povesteasca ca el nu mai stie exact daca a fost in trup sau nu, nu mai are habar ce si cum, dar a ajuns in rai si a auzit cuvinte pe care nu le poate spune. Parca, parca ar fi un caz concludent de proiectie astrala, de fapt e clar, proiectie astrala in toata regula. Parca si vad o parte din biserica ta intorcand ochii pe dos gandindu-se ca un nebun a intrat in biserica, de ce oare pastorul nu a avut grija pe cine invita, crestinismul arata altfel, Pavel sa ne lase in pace cu rapirile lui cine stie pe unde, cica a auzit cuvinte care nu pot fi spuse, auzi la el, atunci ce rost a mai avut sa le auda daca tot nu le poate spune. Se contrazice, Pavel cred ca era afectat prea tare de tepus si a avut niste scapari, sau poate a fost batut de prea multe ori si a ramas cu sechele.

Pavel mai avea obiceiul sa isi puna mainile peste oameni si acestia sa fie umpluti cu Duhul Sfant si sa vorbeasca in limbi. Ups, fratii baptisti sau crestini dupa evanghelie cu siguranta ca nu ar permite asa ceva in biserica la ei, practici pagane, vorbire in limbi diavoleasca, mai bine nu. Deci Pavel sa mearga inapoi in timp cand lucrurile astea erau de la Dumnezeu, trecerea timpului le-a transformat in lucruri oculte.

Daca nu v-a placut de cei doi pana acum, presupun ca Isaia v-ar interesa ca musafir in biserica. Ar incepe Isaia sa va povesteasca cum Dumnezeu Insusi i-a cerut sa umble gol 3 ani de zile, (Isaia 20). “Ce lucrare minunata a Domnului”, s-ar auzi din sala. Frate Isaia, dar nu ti-a fost rusine, totusi puteai sa arunci pe tine ceva, un sac, ceva, totusi sa umbli gol prin fata copiilor, a familiei, a vecinilor, si sa mai si urlii ca descreieratul pe strada.

Isaia ti-ar spune ca Domnul i-a cerut asta, si El nu indrazneste sa nu asculte de El, dar noi care suntem mult mai intelepti decat Isaia, pentru ca mintea noastra nu pricepe, cred ca am trece la exorcizarea acestuia. Cu siguranta un duh de curvie a pus stapanire pe el si s-a ajuns unde s-a ajuns, am cauta radacina problemei, am cauta cativa batrani din biserica si exorcizarea s-ar lasa cu urlete si tipete. Am incerca sa scoatem Duhul Sfant din el pe motiv ca ar fi duh rau, cum sunt convinsa ca exista si azi cazuri suficiente de oameni care au discenamant spiritual zero, si care il considera pe Dumnezeu, diavol si invers.

Bun, Isaia e cam scarbos, inteleg. Ce spuneti de un Ezechiel? Ezechiel nici mai mult nici mai putin Il aude pe Dumnezeu cerandu-i sa isi pregateasca hrana, sa isi coaca hrana pe balega de om (Ezechiel 4) Măi, totul are o limita, precis nu Dumnezeu i-a vorbit, e imposibil…. Si totusi Biblia ne spune ca Dumnezeu i-a vorbit asa. Mi-l si inchipui pe Ezechiel la amvon, in fata microfonului impartasind experienta minunata a acestei revelatii, cerinte ale lui Dumnezeu. Aoleu, saracu Ezechiel, nu i-ar ajunge doua vieti sa isi spele imaginea dupa o astfel de predica, nimeni, absolut nimeni nu l-ar crede ca Dumnezeu i-a vorbit, sau poate doar vreun alt “nebun” ca el ar intelege.


Avantajele celibatului

ARTICOLUL ACESTA NU SE ADRESEAZA CELOR CASATORITI

Poate nu am vazut eu sau poate nu am auzit, dar nimeni nu trateaza subiectul asta inca in biserica, e o tacere de mormant, teama de sinceritate de care am vorbit intr-un articol precedent. Pastorii si liderii sunt incantati de invataturile lui Pavel dar nu dau doi lei pe ceea ce spune el despre posibilitatea de a trai singur, adica necasatorit, sa nu mai spun ca nici ceea ce a spus Isus cu privire la subiectul asta nu e luat in seama (un articol pe aceeasi tema AICI). Parca subiectul asta ar fi legat de cesationism, adica era valabil pana s-a scris Biblia si dupa aia la revedere. O sa va suparati unii cand o sa cititi articolul dar n-am ce face, scriu ce scriu pentru ca sunt sigura de lucrurile astea, nu pentru ca am citit in ceva carte, ca oricum nu exista asa ceva, ci pentru ca am experimentat si pentru ca vad in jur, nu e nevoie de analize profunde, se pot trage concluzii la o simpla privire in jur. Cred ca unii trebuie sa se casatoreasca, asta e menirea lor, iar altii nu, asa ca cine scoate din vorbele astea ca sunt impotriva casatoriei inseamna ca e cel putin obosit.

Prin celibat inteleg ca omul dupa ce a inteles cum e viata asta si care sunt avantajele si dezavantajele casatoriei a hotarat ca e mult mai bine sa ramana singur, desi i s-au oferit ocazii, pentru ca peste tot sunt ocazii, celibatarul a spus nu si si-a vazut de viata lui. Nu vorbesc in acest articol despre cei care cauta sa se casatoreasca si nu isi gasesc partener, ei sunt o categie aparte, vorbesc despre cei care dupa ce au cantarit lucrurile au ajuns sa fie celibatari si in fapta si in gandire si in traire, cum era Pavel de ex.

Avantajele celibatarului nu sunt deloc putine. Nu mai stiu de cate ori mi s-a spus ca eu nu stiu ce inseamna sa fi ingrijorat. Si adevarul asta e, am avut putine griji. Sunt o celibatara multumita de alegerea pe care am facut-o pentru ca alegerea asta mi-a adus enorm de multe beneficii pentru care ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi. Celibatarul e liber sa fie cum vrea si sa faca ce vrea, nu e constrans sa faca lucruri pe care nu le vrea doar sa faca pe plac cuiva, celibatarul nu depinde emotional de un om, de toanele unui om sau de programul lui, si e ferit de colaborarea pe alocuri sau permanent tensionata cu familia largita a acestuia.

Celibatarul nu trebuie sa munceasca pana ii sar capacele ca sa hraneasca alti doi, trei, cinci, sau zece persoane, celibatarul are timp sa isi dezvolte pasiunile, si sa investeasca in exact ce isi doreste fara sa primeasca reprosuri care sa il faca la urma urmei pentru binele conjugal sa renunte la ele, sa nu mai vorbesc despre certuri, hartuiala emotionala pe care o vad la absolut toate cuplurile. Celibatarul nu trebuie sa fie stresat ca partenerul il inseala, nu trebuie sa fie ingrijorat cand partenerul are perioade de raceala, nu trebuie sa indure defectele cuiva de care nu mai scapa toata viata, daca nu luam in calcul divortul, nu trebuie sa se streseze ca daca cumva o sa aiba o perioada mai nasoala dpdv financiar, o sa fie in pericol copiii, nu trebuie sa se streseze pentru sanatatea, siguranta si viitorul copiilor. Celibatarul nu are stresuri de genul: vai ma ingras, partenerul se va uita dupa altele, partenera se va uita dupa altii. Pavel spune asa despre cei care nu sunt casatoriti:Dar eu as vrea ca voi sa fiti fara griji. Cine nu este insurat se ingrijeste de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului. Dar cine este insurat se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa nevestei. Tot asa, intre femeia maritata si fecioara este o deosebire: cea nemaritata se ingrijeste de lucrurile Domnului, ca sa fie sfanta, si cu trupul, si cu duhul; iar cea maritata se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa barbatului ei. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa va prind intr-un lat, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedici. (1 Cor 7:32-35)

I-am auzit de nenumarate ori pe cei casatoriti spunand: „Impreuna o sa trecem peste toate obstacolele, daca esti singur e greu, dar impreuna o sa trecem cu bine peste obstacole”. Faza e ca celibatarul nu are parte de obstacolele de care e vorba in zicala asta. Motivul principal pentru care celibatarul nu s-a casatorit sunt tocmai acele obstacole pe care nu le-a dorit, deci celibatarul nu va trebui sa sara singur peste obstacolele evocate mai sus pentru ca el nu le are, el are obstacolele care sunt comune si inerente existentei pe pamant si cam atat. Tocmai despre obstacolele astea vorbeste Pavel cand spune: „Insa, daca te insori, nu pacatuiesti. Daca fecioara se marita, nu pacatuieste. Dar fiintele acestea vor avea necazuri pamantesti, si eu as vrea sa vi le crut.” ( 1 Cor 7:28). Am auzit si ineptia urmatoare: „vai dar e o dovada de egoism sa ramai singur”. Serios? De cand e o dovada de egoism ca nu vrei sa ai griji, ca nu iti trebuie obstacole suplimentare pe care sa le depasesti, de cand e dovada de egoism sa alegi ce ti se pare mai bine pentru tine fara sa faci rau nimanui prin aceasta alegere? Nu toti oamenii incearca sa isi faca viata mai usoara? As spune mai multe despre egoismul asta si ce e de fapt egoismul dar mai bine tac deocamdata.

Multi din jurul meu gandesc asa despre cei care nu sunt casatoriti: „degeaba are ce are, ca nu are cu cine imparti, degeaba a lucrat toata viata ca nu are cui lasa mostenirea, nu are copii, degeaba a muncit, degeaba. What? Pentru ca sunt foarte sincera in ceea ce spun in articolul asta, cred ca afirmatiile astea sunt generate de invidie. De ce cred asta? Oamenii nu se simt confortabili sa vada pe cineva care nu duce lipsa pe plan financiar si nu are griji. Daca vrei sa fi singur si iti place singur, nu faci altceva decat sa iti indeplinesti dorinta inimii si iti e bine, de fapt asta te intereseaza sa iti fie bine, si iti e bine ca ai ce vrei, adica sa fi singur, ai ajuns la performanta sa poti trai asa cum vrei. Daca vroiai copii te casatoreai, dar tocmai asta e faza ca nu ai vrut din diverse motive sau din toate motivele, nu vrei si gata, si esti bucuros ca nu ai, de fapt ai exact ce iti doresti. Ce se intampla cu averea dupa ce mori? Imi vine sa rad. Cui ii mai pasa de niste caramizi, metale si alte lucruri dupa ce ai ajuns in prezenta lui Dumnezeu unde te vei bucura vesnic de binele maxim. A, daca ai inima legata de posesiunile astea pamantesti, si asta apropo e pacat, atunci te poti gandi cu groaza ca niste caramizi sau metale vor fi alterate de vreme si vai nu vor avea stapan, sau vai cine stie pe mana cui vor ajunge.

Apoi celibatarul nu lucreaza aiurea si degeaba, lucreaza sa isi faca lui bine, sa isi construiasca un spatiu in care sa se simta bine dpdv material, asa ca nu trebuie nimeni sa ii planga de mila ca nu are cu cine imparti, celibatarul nu simte nevoia asta, de fapt a luptat sa isi creeze un spatiu a lui, asa ca no problem. Apropo celibatarul o duce bine din punct de vedere material, si vorbesc de cei care nu s-au casatorit niciodata, nu de cei care s-au casatorit si divortat ulterior, acolo e discutabil, dar cei care nu s-au casatorit niciodata observ ca au bani, cel putin pe cei pe care ii cunosc eu, fie tineri fie batrani si chiar f batrani au suficient, ba majoritatea au din belsug pentru ca dintr-un salariu sau pensie trebuie sa traiasca doar o persoana, si nu ii vad frustrati ca nu au cu cine sa isi imparta averea, s-a inventat filantropia asa ca daca celibatarul simte nevoia sa fie filantrop, poate avea satisfactia darniciei fara probleme si e o darnicie pura, care nu cere nimic in schimb.

Oh dar la batranete vai de el, ramane singur nu are cine avea grija de el. Intotdeauna am fost „fascinata” de motivatiile oamenilor vizavi de facerea de copii. Nu spun ca nu sunt exceptii, dar perceptia generala e ca iti faci copii ca sa ai cu cine sa te joci cand sunt mici ca sunt draguti, si apoi sa aiba cine avea grija de tine la batranete. Stiti cum suna asta? E ca si cum ai concepe o sluga care sa iti faca tie pe plac, si nu conteaza ca fiinta aia are multe sanse sa ajunga in iad, tu vrei sa ai o jucarie si apoi sa fi sigur la batranete ca iti da cineva sa mananci. Stiu ca acum v-am suparat pe unii, dar asta e purul adevar. Un copil nu il faci din motivele astea, pentru ca sunt motive de doi lei, stiu ca aproape toti am aparut din motivele astea, nici eu nu fac exceptie de la regula, dar ele sunt motive de doi lei. Un crestin ar trebui sa faca copii daca chiar vrea din alte motive si sa stie ca e responsabil pentru sufletul ala.

Vai dar celibatarul nu are parte de dragoste. Adica vreti sa spuneti de sex. Da, aveti dreptate celibatarul nu are parte de asa ceva, dar nu are parte nici de problemele generate de sex. Celibatarul a renuntat la asta pentru ca poate si-a dat seama ca desi aproape toata lumea e activa dpdv sexual, in mare parte oamenii sunt la pamant la capitolul fericire, implinire si echilibru launtric, asa ca celibatarul poate trage o concluzie extrem de simpla si anume ca nu se merita sa isi genereze o gramada de probleme pentru ceva ce nu e esential pentru echilibrul omului, asa ca daca reuseste sa isi puna in ordine gandurile si pornirile firii, celibatarul va fi linistit, credeti-ma chiar foarte linistit. Apropo omul are capacitatea de a se infrana si chiar daca esti casatorit nu ai voie nici macar in gand sa poftesti la altcineva, asa ca va trebui sa rezolvi problema asta a firii, oricum ar fi omul trebuie sa lupte cu partea asta. Pofta e pacat, fie ca esti casatorit fie ca nu, iar casatoria nu te izbaveste de pacatul asta, doar credinta, nasterea din nou si umblarea in Hristos te poate salva de pofta firii.

Daca vrei sa plangi de mila cuiva, poti sa plangi de mila fiecarei persoane din lumea asta, poti sa ii iei pe rand si sa gasesti o gramada de motive pentru care sa ii plangi de mila, dar macar sa fie reale. Observ ca celibatarului i se plange de mila exact pentru motivele pentru care el se simte bine, cei casatoriti privesc viata celibatarului prin prisma lor de oameni casatoriti si scapa din vedere ca celibatarul asa vrea el sa fie. De casatorit poti sa te casatoresti cand vrei, la orice varsta, nu cred ca e o problema pentru majoritatea oamenilor, dar cei care vor sa ramana singuri asta vor, de ce sa le plangi de mila pentru ca ei se simt bine asa?

Celibatarul are si el frustrarile lui, dar nu cele de care e acuzat, alea se prea poate sa fie tocmai fericirile lui. Sa zicem ca celibatarul are o problema de sanatate si nu e nimeni sa ii duca aspirina la pat, sau ceaiul, poate are nevoie de sprijin sufletesc uneori si nu il are, dar s-au inventat prietenii, chiar daca celibatarul nu a dat de un prieten adevarat, are cel putin prieteni care pentru anumite avantaje il vor ajuta pe moment, daca celibatarul sta bine dpdv material, vor veni unii sa ii duca aspirina la pat si chiar sa se prefaca pentru un moment ca le pasa.

Celibatarul crestin ca de fapt orice alt crestin isi va lua dragostea din Dumnezeu, el e complet in Dumnezeu si nu marseaza la ideea ca un om te poate completa cand de fapt nu poate, din moment ce tu esti deja complet in Dumnezeu.

Celibatarul poate avea perioade mai bune si perioade mai putin bune, poate avea chiar o cadere nervoasa cand se gandeste pe ce planeta traieste, care sunt motivatiile oamenilor, etc. Celibatarul poate avea perioade cu lupte launtrice, spirituale, perioade in care sa planga, sa aiba senzatia ca e pierdut in spatiu, sau perioade fara lupte, dar asta nu tine de a fi casatorit sau nu, tine de conditia de om, pentru ca in momentul in care ai aparut pe lume intri automat in ceea ce a spus Isus: „In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan.16:33)

Isus cand a trait pe pamant in conditia de om, a trait singur, nu s-a casatorit niciodata, Pavel la fel, alti apostoli la fel, atat barbati cat si femei, e o optiune de viata profitabila dar pentru ca societatea, biserica si familia in general sufera de teama de sinceritate, putina lume adopta celibatul si din cauza asta se petrec atatea tragedii ca nu mai vreau sa ma gandesc. E inoculat in mintea omului ca iti poti gasi fericirea si echilibrul in alt om, si asta e pacaleala suprema pe care diavolul o serveste omenirii. Omul isi poate gasi echilibrul doar in Dumnezeu iar casatoria si facerea de copii au cu totul alte motivatii in ochii lui Dumnezeu decat le prezinta societatea si din pacate si biserica.


Fiul risipitor se intoarce la Tatal (viziune)

Ma rugam si dintr-o data am vazut o masa, iar la masa se afla o persoana care semana cu un fiu de Dumnezeu, am crezut prima data ca e Isus, dar nu era Isus, avea o stralucire din care nu puteai sa tragi decat concluzia ca e din Dumnezeu, si persoana asta manca, manca ce se afla pe masa, era mancare pentru un fiu de Dumnezeu, si mi-am amintit de Romani 8:19 „De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu„. Era mancare pentru cineva infometat, i se dadea mancare celui infometat, era mancare pentru fii de Dumnezeu, pentru cei care trebuie sa se manifeste ca si fii ai lui Dumnezeu.

(Ieri am avut o alta viziune in care am vazut un fel de galeata, nu stiu cum sa o descriu, dar din obiectul ala curgea miere, ca mierea de albina, curgea din cer pe pamant, cineva a rasturnat galeata aia si curgea, nu se mai oprea, si am simtit ca nu era doar pentru mine, era ceva general)

Si pentru acestia, pentru fiii de Dumnezeu, sunt nenumarate mantale, Imparatia lui Dumnezeu e atat de diversa, sunt infinite aspecte si fiecare madular din trup are ceva special de indeplinit pe pamant, o manta speciala, unica, de aceea madularele nu au de ce sa se ia la intrecere, sa se compare, pentru ca au destine speciale, unice. Fiecare madular care e chemat sa fie invatator de exemplu, are menirea sa invete ceva anume, special destinat lui, iar altul sa invete alt aspect al Imparatiei, fiecare madular care are chemarea de prooroc, are un domeniu anume pe care trebuie sa il cuprinda, iar altul, alt domeniu. Sunt nenumarate mantale, si suficiente pentru toti cei care sunt fii de Dumnezeu, dar toti au ceva comun, mantaua care arata ca sunt fii de Dumnezeu, ca au fost spalati prin sangele Mielului, ca au fost acceptati in Imparatie, ca sunt neprihaniti, perfecti si fara vina inaintea Tatalui.

Si am mai vazut scena fiului risipitor, iar Duhul Sfant mi-a aratat ca fiul ratacitor reprezinta biserica. Si am inceput sa plang dezlantuit, cateva minute am plans in hohote, ceva parca a explodat in mine. Fiul risipitor reprezinta biserica, biserica care si-a pierdut stralucirea, care a plecat de acasa, care a adoptat o alta Evanghelie, biserica care a mancat secole intregi roscovele porcilor cand trebuia sa stea la masa Tatalui si sa se infrupte din ce e mai bun. Si am vazut cum Tatal si-a luat mantaua si a pus-o pe umerii fiului risipitor si a pecetluit intoarcerea acasa, intoarcerea acasa din saracie, boala, lipsa, blestem, din incapatanare, din rebeliune, din mandrie, din lipsa de minte, intoarcerea acasa si dezlantuirea belsugului care se afla in casa Tatalui.

Cu totii am fost invatati ca fiul risipitor il reprezinta pe cel din lume, care nu are legatura cu Dumnezeu, doar ca azi pentru prima data mi-am dat seama ca pe langa interpretarea aceea, lucrurile pot fi vazute si din alt punct de vedere. Fiul risipitor era fiu, era fiul Tatalui, avea calitatea de fiu, dar nu se manifesta ca fiu, nu isi traia conditia de fiu, a trait oricum altcumva decat ca fiu, Tatal nu l-a dezmostenit, Tatal l-a asteptat sa isi revina din nebunia de moment, din oribire. Fiul risipitor a avut o avere, dar a risipit-o, nu a fructificat-o, fiul risipitor desi si-a batut joc de ce a primit, avea inca calitatea de fiu, si putea sa se intoarca acasa la bogatie. Fiul risipitor e biserica, biserica a risipit mostenirea imensa pe care o are de la Tatal prin Fiul Sau Isus, biserica a trait departe de ceea ce Tatal a vrut sa ii ofere, biserica a adoptat alt stil de viata decat cel pe care Tatal il avea pregatit pentru ea. Dar se intampla ceva, o schimbare radicala de macaz, biserica se intoarce la Tatal, si cand spun biserica nu ma refer la cladiri, denominatiuni, ci ma refer la indivizii nascuti din nou care impreuna formeaza biserica.

Am scris AICI un vis, ca sa intelegeti ce zic acum trebuie sa cititi visul, se pregateste coborarea „parasutistilor”, daca nu cumva a inceput. Se petrec lucruri extraordinare in lumea invizibila, schimbari radicale, nu mai e mult si Mirele va veni.

Scoala-te, lumineaza-te! Caci lumina ta vine, si slava Domnului rasare peste tine.
Caci iata, intunericul acopera pamantul, si negura mare, popoarele; dar peste tine rasare Domnul, si slava Lui se arata peste tine. (Isaia 60:1,2)


Ca voi sa va minunati

Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face; si-I va arata lucrari mai mari decat acestea, ca voi sa va minunati. (Ioan.5:20)

Isus il vindeca pe fiul slujbasului imparatesc (Ioan 4:43-54), apoi vindeca slabanogul de 38 de ani (Ioan 4:1-16) iar religiosii reactioneaza ca de obicei, se arata nemultumiti de lucrarea supranaturala a lui Dumnezeu, urmarind sa Il omoare pe Isus pentru ca a indraznit sa arate inima Tatalui, vindecand oamenii. Banuiesc ca la fel ca azi fariseii se intrebau: dar de ce e nevoie de minuni, noi credem fara semne si minuni, oricum doar caracterul conteaza, minunile nu au nici un rost decat sa induca in eroare enoriasii, de fapt minunile nici nu mai exista sunt de la diavol, ne e suficient cuvantul, Doamne noi nu vrem sa ne minunam!

Se pare ca Tatal are o alta parere, vrea sa ne minunam de maretia Lui, vrea sa ramanem uimiti, vrea sa ne fascineze, sa ne arate cat de minunat este, cat de imens, cat de lipsit de limite. Religiosii au o alta parere, religiosii sunt mai destepti ca Dumnezeu, ei vor fara minuni, si-ar da viata pentru o viata de crestin fara minuni.


Isuse du-te Tu, fa Tu, rezolva Tu, ajuta Tu, incurajeaza Tu……

Atata ii tot spunem lui Isus unde sa mearga, ba il trimitem la spital, ba il trimitem la batrani, ba la vaduve, ba la orfani, ba sa ii converteasca pe cei din lume, ba sa dea de mancare la cei care nu au ce manca, ba il trimitem in inchisori, ba il trimitem sa schimbe vietile prostituatelor, ba il trimitem sa le convinga pe femei sa nu mai faca avort. Il trimitem peste tot. „Du-te Isuse si fa si du-te si fa, si iar du-te, dar te rugam sa te duci, trebuie neaparat sa te duci, Tu trebuie sa te duci.”

Acuma sa nu credeti ca sunt impotriva rugaciunii, deloc, chiar sunt pentru rugaciune cat mai multa, numa ca la fel ca alte o gramada de chestii noi am inteles lucrurile gresit. Isus ne-a spus nici mai mult nici mai putin: „mergeti si predicati Evanghelia, voi mergeti sa dati de mancare celor care nu au ce manca, voi vindecati bolnavi, voi vizitati pe cei din puscarii, voi iubiti pe cei abandonati, voi aratati dragoste si explicati celor de pe strazi ca prostitutia nu e buna si ca Eu ii iubesc, voi stati de vorba cu tinerele insarcinate sa le lamuriti ca nu e bine sa faca avort, voi , voi, voi„.

Ne-am smecherit, am luat partea care ne convine, sa stam intr-un spatiu sigur, cand de fapt El ne-a trimis sa mergem. „Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti, dar, intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii. (Mat.10:16)” Ba mai mult sa nu uitam ca in Matei 25:29-46 la un moment dat Isus isi arata indignarea pentru ca unii nu au ascultat aceasta trimitere din partea Lui incat le-a spus: „plecati de la Mine, nu ati mers sa vindecati bolnavi, nu ati mers sa hraniti saracii, nu ati mers in inchisori, nu ati mers sa predicati la cei care aveau nevoie, nu ati mers, m-ati trimis pe Mine, cand de fapt stiti bine ca am fost clar in ceea ce v-am spus, voi trebuia sa mergeti. V-am dat autoritate peste pamant, dar voi nu stiti, v-am delegat puterea necesara sa faceti tot ce v-am spus sa faceti”. Probabil unii dintre astia L-au tot trimis pe Isus sa mearga sa ajute pe cei care au nevoie de ajutor cand Dumnezeu i-a trimis pe ei sa faca lucrarea asta.

Isus a plecat de pe pamant acum 2000 de ani, a invatat si antrenat 12 ucenici plus ceilalti 70 sau cati au mai fost, si le-a spus sa antreneze la randul lor o intreaga armata. Isus a plecat de pe pamant fizic, iar acum are un alt trup prin care locuieste pe pamant, si anume biserica , trupul lui Hristos, format din tineri, batrani, copii, barbati si femei.

La cati dintre voi a venit Isus personal cand v-ati convertit sa va predice si sa va spuna Evanghelia? La cati dintre voi cand nu ati avut bani si ce manca a venit Isus personal si v-a adus mancare si bani? Cate femei care au avut intentia sa avorteze, nu au mai avortat pentru ca Isus a venit la ele in camera si le-a spus asta? Cati dintre voi cand ati fost in spital, a venit Isus personal la voi sa va viziteze? Cati dintre voi care ati fost acasa bolnavi, a venit Isus personal la voi sa va incurajeze? Si cand spun personal, ma refer la un om in carne si oase. Si as putea sa continui cu intrebarile. Probabil ca nici macar jumatate din 1 la suta dintre oameni nu au avut o astfel de experienta.

Aproape toti care s-au pocait, s-au pocait pentru ca cineva le-a spus despre Dumnezeu, sau cineva i-a luat de mana si i-a dus la biserica, aproape toti cei care au fost la un moment dat intr-o situatie financiara disperata, au primit mancare si bani pentru ca cineva s-a dus si le-a dat, femeile care au decis sa nu mai apeleze la avort, nu au mai avortat pentru ca cineva le-a explicat cum stau lucrurile si le-a dat de gandit, aproape toti cei bolnavi cand au fost vizitati, au fost vizitati de madulare ale trupului lui Hristos, membrii ai bisericii si au fost incurajati. Isus a venit la oamenii enumerati mai sus, dar a venit prin intermediul altor oameni, temple ale Duhului Sfant, pentru ca El locuieste in noi iar noi suntem trupul Sau.

Si atunci degeaba ne tot rugam ca El sa mearga personal sa faca si sa dreaga, cand noi nu vrem sa facem asta, El lucreaza prin biserica Sa, iar daca biserica sta intre patru pereti si nu face nimic, degeaba se roaga. Dumnezeu chiar e revoltat de astfel de rugaciuni la infinit prin care trupul Sau care teoretic trebuie sa raspandeasca Evanghelia, sa vindece bolnavi, sa elibereze captivii din legaturile celui rau, sa aduca adevarul, sta si Ii cere Lui sa coboare cumva din cer si sa faca El ce trebuie facut.

Uitati-va la orice trezire vreti voi din lumea asta, si din orice timp. Peste tot Dumnezeu a lucrat prin oameni, sau printr-un om care s-a pus la dispozitia Lui. Nu stiu sa se fi intamplat ca vreodata dupa ce Isus s-a inaltat la cer si de cand sta la dreapta Tatalui, sa mai fi coborat pe pamant si sa fi facut cruciade pe stadion, sa fi adunat saracii dintr-un cartier si sa ii hraneasca, sa adune prostituatele de pe strada sa le predice, sa faca programe de sfatuire a tinerelor insarcinate sa nu mai avorteze. El asteapta ca tu si cu mine sa intelegem cine suntem cu adevarat si sa mergem sa facem lucrarea la care El ne-a trimis, Isus asteapta sa lucreze prin tine si prin mine, pentru ca noi suntem trupul Lui acum pe pamant.

Daca noi nu facem ce trebuie facut, eu nu cred ca Isus va cobora de pe tronul Sau sa vina sa faca ceva ce a spus clar ca e misiunea bisericii Sale.

Putem gasi un milion de scuze si lamentari, dar nu avem dreptate, intr-adevar trebuie sa ne rugam cat mai mult, dar in nici un caz nu trebuie sa asteptam ca Isus sa mearga in locul nostru ca nu va merge, pentru simplul fapt ca a spus foarte clar: Duceti-va voi. Daca rugaciunea nu e impletita cu actiune, in mare parte e o dovada ca omul nu are chef sa isi miste fundul dintr-un loc confortabil si sa mearga la lupta. Eu m-am saturat sa aud cum oamenii se roaga pentru saraci, ba chiar sunt in stare sa verse o lacrima, m-am saturat sa ii vad pe oameni ca se roaga pentru vaduve, ba chiar pot sa boceasca, dar aproape nimeni nu misca un deget. M-am saturat sa aud „Doamne intoarce la Tine orasul nostru”, dar noi nu mergem sa manifestam practic Imparatia lui Dumnezeu intre oameni, stam si frecam menta, cand Isus a spus clar ce trebuie facut.

Cu extrem de putine exceptii, nimeni nu are nici o justificare pentru faptul ca nu face nimic concret. Doar daca esti fara maini, surd si orb, sau mut , dar astea toate la un loc, atunci nu ai putea sa ajuti, in rest sunt scuze de doi lei, care nu tin. Sa nu credeti vreo clipa ca Dumnezeu e impresionat de rugaciunile voastre daca Il trimiteti pe El in loc sa mergeti voi cand puteti sa faceti asta, e o pierdere de vreme, Dumnezeu se uita cu jale la rugaciunile astea. Stiu ca exista un razboi spiritual, dar dupa ce ne-am luat la tranta cu puterile intunericului, mergem sa stapanim tara, nu stam si ne rugam o suta de ani cand de fapt trebuie sa punem in practica trimiterea lui Isus.


Acum 2000 de ani vs Zilele noastre

Acum 2000 de ani – Matei 14:14. Cand a iesit din corabie, Isus a vazut o gloata mare, I s-a facut mila de ea, si a vindecat pe cei bolnavi.

In zilele noastre – Matei 14:14 Cand a iesit din corabie, Isus a vazut o gloata mare, I s-a facut mila de ea:
– si i-a dus pe cei bolnavi la spitalul cel mai apropiat, rugandu-se Tatalui sa aiba grija de ei si sa le pregateasca cel mai bun doctor din spital
–  si celor bolnavi le-a predicat, i-a imbarbatat si le-a spus cum boala ii va apropia mai mult de Dumnezeu.

Cica Isus e acelasi ieri azi si in veci……


Trebuie sa vedeti asta neaparat

Merita sa va uitati pana la capat, desi inceputul poate o sa va descurajeze, continuarea e super, o sa aflati chestii f interesante care cred ca trebuie stiute, de ex cine se ascunde in spatele aparitiilor „Fecioarei Maria”. E tradus in romana

Sursa


Laudarosia vietii

1 Ioan 15. Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. 16. Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume.

Laudarosia vietii este de fapt mandrie, aroganta, fala, lauda de sine, lucruri facute cu intentia de a impresiona si injosi, de a provoca, de a demonstra cine e cel mai tare, cine e cel mai plin de calitati, cine arata cel mai bine, cine are mai multe posesiuni si realizari, cam cat de superior e el sau ea celorlalti, cine e cel mai cu motz si daca vezi ca nu ai nici o sansa sa iei locul intai, incepi sa ii urasti pe cei care iti sunt superiori, sa ii invidiezi si sa visezi cum intr-o zi printr-o minune o sa ajungi tu in fata si atunci ei o sa crape de ciuda. Oamenii care se complac intr-o astfel de atitudine, carora li se pare normal sa fie asa, cei care isi gasesc placerea si isi iau hrana pentru suflet din asa ceva, Biblia ne spune ca dragostea lui Dumnezeu nu locuieste in ei, si cum Dumnezeu e dragoste, putem trage usor concluzia ca oamenii astia nu Il cunosc pe Dumnezeu.

M-a blocat versetul asta, nu pentru ca nu l-as fi citit pana acum, nu pentru ca ar fi ceva greu de inteles si acuma am avut o revelatie, ci pentru ca poate pentru prima data m-am gandit practic la cati oameni din biserica isi gasesc placerea in asa ceva, e absolut devastator. De cand ma stiu pe lume, laudarosia vietii a fost o componenta absolut normala in bisericile pe care le-am frecventat, atat bapti cat si penti, e ceva general acceptat.  Ma deprima realitatea asta.


ROLUL FEMEII IN BISERICA

DESPRE ROLUL FEMEII ÎN BISERICA ORTODOXĂ
(Beti dintru acesta toti – Cap. 17- de Liviu Oltean, Editura Eikon, 2005)

Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Întrucât săptămâna viitoare, pe 22 Iulie, Biserica noastră sărbătoreşte pe Sfânta Maria Magdalena, iar pe 25 Iulie pe diaconiţele Elisanthia, Martyria, Palladia şi Olimpia, m-am gândit că ar fi potrivit să spun astăzi câteva cuvinte despre rolul femeii în cadrul Ortodoxiei. După cum bine ştiţi, încă de la începuturile creştinismului şi până în zilele noastre, femeile au jucat un rol deosebit de important, fiind ucenice ale Mântuitorului, binevestitoare, făcătoare de minuni şi tămăduitoare, proorociţe şi diaconiţe.

Mai puţin ştiut este însă faptul că femeile au fost şi apostoli. Sf. Maria Magdalena, de exemplu, este trecută în calendarul ortodox românesc ca „Sfânta Mironosiţă întocmai cu Apostolii”, dar în vechile scrieri bisericeşti ea este numită „Apostol către Apostoli”, întrucât ea a binevestit celor 12 Apostoli Învierea Domnului.
Dar Sf. Maria Magdalena nu este singura femeie-Apostol; obişnuiţi fiind cu cei 12 Apostoli bărbaţi, existenţa femeilor apostoli ne poate apărea la prima vedere ca o dezvăluire nouă, când în realitate Scriptura şi în special epistolele Sfântului Pavel ne vorbesc despre numeroase femei cărora li s-a dat titlul de apostoli. În Epistola sa către Romani, Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre femeile „împreună lucrătoare cu mine în Iisus Hristos” (16.3), ceea ce nu înseamnă altceva decât femei-apostoli.

Adevărata învăţătură ortodoxă recunoaşte pe toate cele ce au lucrat împreună cu Sf. Pavel ca femei-apostoli: Iunia (17 Mai), Priscila (13 Februarie), Apphia (22 Noiembrie) şi Nympha (28 Februarie). Despre Sfânta Iunia, care fusese întemniţată împreună cu Sf. Pavel şi pe care acesta o numeşte „vestită între Apostoli” (16.7), Sf. Ioan Gura de Aur spune următoarele: „O, cât de mare trebuie să fi fost credinţa şi spiritul de sacrificiu al acestei femei, ca să fie demnă de titlul de apostol” (Migne 60-669). Dar şirul femeilor-apostoli nu se opreşte aici, ci continuă cu Sf. Mariamna şi Foteina (Februarie 17 şi respectiv 26), cu Sf. Tecla (24 Septembrie) căreia Sf. Pavel însuşi i-a încredinţat propovăduirea Evangheliei lui Hristos, de asemenea Sfânta Horaiozela căreia Sf. Andrei cel Dintâi Chemat şi primul Patriarh al Constantinopolului i-a încredinţat continuarea apostolatului său, şi multe altele. Femeile Apostoli propovăduiau, făceau minuni, tămăduiau şi multe dintre ele, asemenea Sfintei Tecla, au murit ca martire pentru cauza Bisericii lui Hristos. După cum arată Sf. Pavel în prima sa epistolă către Corinteni (12.28), după Apostoli urmează imediat Proorocii şi trebuie să ne amintim că un mare număr de femei prooroceau în Biserica primară, întrucât harul Duhului Sfânt se pogorâse asupra tuturor celor ce se aflau în odaia de sus, fără deosebire de sex. Poate că cele mai cunoscute dintre proorociţe ne sunt cele patru fiice ale binevestitorului Filip, despre care se vorbeşte în Fapte (21:8-9). Vedem dar că prin toate aceste femei prooroci s-a îndeplinit cuvântul care spune „voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci” (Fapte 6.17).

Dragii mei,
Un alt mare rol pe care femeile l-au jucat în cadrul Bisericii noastre, dar care din păcate a dispărut în zilele noastre, este Diaconatul. Prima din lungul şir de diaconiţe ale Bisericii este Phoebe care a trăit într-un oraş din apropierea Corintului.

În Epistola sa către Romani, Sf. Apostol Pavel o numeşte „diaconos”, adică diacon şi nu diaconiţă aşa cum a fost tradus în Biblia de la Bucureşti. Sfintei Phoebe (3 Septembrie) i-au fost încredinţate misiuni importante în cadrul Bisericii din Cenchreae, dar totodată ea a îndeplinit misiuni în afara graniţelor, fiind trimisă la Roma de însuşi Sf. Pavel. Alte binecunoscute diaconiţe pe care le serbăm pe data de 25 Iulie sunt: Elisanthia, Martyria, Palladia şi Olimpia.

Dintre ele se remarcă desigur Sf. Olimpia (sau Olimpiada) care după cum ştiţi a fost o înfocată apărătoare a Sfântului Ioan Gură de Aur atunci când împărăteasa Eudoxia, cu concursul patriarhilor Alexandriei şi Antiohului, l-au surghiunit pe acesta. Din cele 17 scrisori pe care Sf. Ioan Hrisostom le-a trimis Sfintei Olimpia, putem vedea cât de mult acesta o preţuia şi o respecta. La rândul său, Olimpia a înfruntat orice persecuţie, inclusiv exilul şi pierderea comunităţii de femei pe care o întemeiase la Catedrala Sf. Sofia şi în care pusese atâta trudă, decât să-l trădeze pe acest Sfânt Părinte al Bisericii, atunci când toţi ceilalţi îl părăsiseră.
Din păcate însă, începând cu secolul IV, imediat după evenimentele legate de surghiunirea Sfântului Ioan Gură de Aur, se face simţită în cadrul Bisericii o tendinţă de minimalizare a diaconatului femeii, care dispare apoi cu totul în perioada dintre secolele XII şi XIII. Există însă speranţe întemeiate ca situaţia ecleziastică a femeii în cadrul Bisericii Ortodoxe să fie revizuită, întrucât o parte din ierarhii contemporani sunt hotărâţi să se întoarcă la valorile fundamentale ale Bisericii, care au fost stabilite de Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei.

În încheiere aş vrea să subliniez poate cel mai important aspect legat de rolul femeii în cadrul creştinismului.

Până la Iisus Hristos, tradiţia iudaică interzicea femeii accesul la învăţătura religioasă, iar rabinii nu puteau învăţa pe femei în public sau în particular. Domnul nostru a dărâmat însă această barieră prin faptul că a chemat atât pe bărbaţi, cât şi pe femei să-I urmeze (Luca 8.1), dar totodată, aşa cum se relatează în Luca 10: 38-42, El Însuşi a învăţat pe femei. După cum vă amintiţi, când Iisus vizita Betania împreună cu apostolii, a intrat în casa Martei care avea o soră numită Maria. În timp ce Marta se ocupa cu pregătirea bucatelor, Maria „s-a aşezat la picioarele” Domnului şi asculta cuvintele Lui. Trebuie neapărat reţinut că expresia rabinică de „a sta la picioarele cuiva” înseamnă „a învăţa de la cineva” sau de „a fi discipolul cuiva”. Maria şi-a asumat astfel un rol care la acea vreme nu se cuvenea decât bărbaţilor şi de aceea sora sa Marta i-a spus Domnului să o trimită înapoi în bucătărie. De aceea cuvintele Domnului: „Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” reprezintă respingerea de către Hristos a ideii că femeia nu se poate ocupa decât cu grijile casnice. Domnul nostru a oferit astfel femeii un nou rol şi o nouă misiune.

Asemenea Sfintei Maria din Betania (4 Iunie), multe femei şi-au asumat răspunderi şi roluri noi în afara celor casnice şi au urmat lui Hristos. Tot din Evanghelie putem afla că, spre deosebire de bărbaţi, femeile ce-L însoţeau pe Hristos nu L-au părăsit în momentul în care a fost prins şi s-au aflat la picioarele crucii Sale pe Golgota. Tot ele au mers la mormântul Lui în prima zi a săptămânii şi au găsit piatra răsturnată, iar Iisus S-a arătat întâi Mariei (Ioan 20.17) şi i-a spus: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi La Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul Vostru”, iar ea a alergat într-un suflet şi le-a spus ucenicilor vestea cea bună (evanghelia), devenind astfel primul propovăduitor al Învierii Domnului.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Din acele timpuri şi până în zilele noastre, femeile au luptat şi au apărat Biserica în toate perioadele de criză şi la toate nivelurile sociale. Împărătesele bizantine au susţinut Consiliile de la Efes, Chalcedon şi Niceea II; împărăteasa Teodora a salvat practic Ortodoxia în anul 843, iar împărătesele Pulcheria, Irina şi altele au fost puternice apărătoare ale Bisericii, adăugând la coroanele lor împărăteşti aure ce niciodată nu pier. De aproape două mii de ani, în nenumărate mănăstiri, femeile au slujit lui Hristos, s-au rugat pentru tot poporul şi au ajutat pe cei bolnavi şi necăjiţi. Din vremurile lui Nero şi până în cele ale prigoanei comuniste, de câte ori Biserica a fost persecutată, femeile au plătit cu libertatea sau chiar cu propria viaţă tribut pentru credinţa noastră, şi de aceea în calendarul ortodox sunt trecute numele atâtor sfinte şi martire.

Se cuvine astfel ca să nu uităm niciodată sacrificiul lor, iar ierarhia contemporană să găsească modalităţi de a le deschide tot mai mult accesul la viaţa Bisericii pentru ca ele să îşi poată pune în valoare tot mai mult calităţile ce le au fost dăruite de la Dumnezeu.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

SURSA

Un alt articol pe aceeasi tema AICI


Sutasul emergent

Matei 8: 5-10 Pe cand intra Isus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, care-L ruga si-I zicea: „Doamne, robul meu zace in casa slabanog si se chinuie cumplit.” Isus i-a zis: „Am sa vin si sa-l tamaduiesc.” „Doamne”, a raspuns sutasul, „nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu; ci zi numai un cuvant, si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu sunt om sub stapanire; am sub mine ostasi, si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.” Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat si a zis celor ce veneau dupa El: „Adevarat va spun ca nici in Israel n-am gasit o credinta asa de mare.

Sutasul a fost baiat destept, cu mintea deschisa, si-a dat seama ca daca Isus tot are puterea de a vindeca si se parea ca nimic nu ii poate sta impotriva, a tras concluzia ca Isus nu e limitat doar la 3 metode de vindecare. Sutasul nu a fost religiosul ingust la minte care Il baga pe Dumnezeu intr-o cutie si orice altceva in afara de cele 3 metode de evanghelizare sau vindecare, e de origine diavoleasca, orice nu a fost vazut inainte si verificat de stramosi, este de la cel rau. Uite ca omul asta s-a prins cum sta treaba cu Dumnezeu, daca Dumnezeu e nelimitat, atunci e nelimitat, nu poate fi ingradit de nimic, daca spune un cuvant, robul lui poate fi vindecat, si chiar asa a fost. Avantajul sutasului fata de multi dintre noi este ca nu a crescut intr-o biserica evanghelica de acum, nu a fost intoxicat de lege, si si-a folosit capul.

Isus a fost incantat de idee, a fost incantat de faptul ca sutasul a inteles ce fel de putere are El, si anume fara limite. Isus l-a laudat, a apreciat indrazneala credintei lui, nimeni pana atunci nu ii ceruse ceva atat de nonconformist. Dupa regulile mintii lor, Isus trebuia sa fie prezent langa bolnav, sa-si puna mainile peste el, ca acesta sa fie vindecat, aici insa metoda de vindecare a sfidat aceasta regula. Religiosii cu siguranta ca ar fi considerat cererea sutasului complet deplasata, eretica, sutasul ar fi fost un viitor adept al bisericii emergente (vad ca acum asta e jignirea la moda), a iesit din tipar, nu e in rand cu “oile”, e un lup in haine de oaie, il ispiteste pe Dumnezeu, nu isi vede lungul nasului, cere o vindecare prin telepatie, de la distanta, etc.

Multe bloguri ale pastorilor baptisti ar fi sters cu el pe jos, multe “elise” s-ar fi alertat, s-ar fi facut scrisori speciale ale pastorilor de prin America romani bineinteles, pentru a-l denigra, pentru a avertiza enoriasii sa stea departe de sutas, unu la mana Domnul vrea ca robul sa fie bolnav, pentru slava Lui of course, doi la mana, nu vi sa ceri lui Dumnezeu ceva ce nu e scris in “lege” in traditie,  ia auzi si ce daca sutasul ii spune subalternului “du-te” si el se duce, asa functioneaza institutia militareasca, ce treaba are una cu alta, sutasul e complet pe langa credinta, traditie, biserica, viata si moralitate, si apoi se opune dorintei lui Isus de a veni in casa lui, asta e culmea indraznelii.

Plus ca sutasul cred ca era imbracat neadecvat, din filme stiu ca astia aveau un fel de fuste mini si erau cu picioarele neacoperite, deci ispita frate, aoleu, sutasul a incalcat toate regulile, in alaiul lui Isus erau si femei, nu e bine, picioarele descoperite, pfuu, grav, probabil si-au pus mana la ochi ca sa nu fie ispitite de gambele sutasului sau cine stie, oricum in zilele noastre ar fi fost nasol, putini ar fi inteles ca gambele lui nu conteaza, azi e cu ispita frate, atunci oamenii erau imuni, sau stai ca inghit povestea conform careia barbatii au problema asta si femeile nu, femeile tre sa umble cu sacul pe cap iar barbatii pot sa isi scoata in evidenta muschii, no problem. Daca sutasul era femeie dupa mintea unora, inainte de vindecarea cu pricina, femeia ar fi trebuit probabil ucisa cu pietre ca sa poata avea loc vindecarea in liniste, intr-o atmosfera decenta fara picioare la vedere.  (In fine…duc ironia exact pana unde merg unii cu prostia.)

Cu toate ca sutasul a incalcat cateva reguli, Isus a fost incantat ca acesta a sfidat limitele, modelele si tiparele, Isus a scos in evidenta credinta lui iesita din comun si i-a indeplinit dorinta, fara sa ii reproseze nimic.


Ratele si biserica

Era un oraş al raţelor. În fiecare duminică dimineaţa raţele plecau, legănându-se de pe un picior pe altul, la biserică. Pătrundeau legănându-se în sanctur şi se aşezau pe bănci. Corul raţelor intra legănându-se şi îşi lua locul în strană. Intra apoi predicatorul legănându-se şi el pe cele lăbuţe. Răţoiul ordinat deschidea Biblia raţelor (Raţele, se pare că aveau şi ele ca toate celelalte creaturi ale pământului, versiunea lor a Bibliei). După ce citea, începea predica: “Iubitele mele raţe! Dumnezeu ne-a dat aripi! Aripi cu care putem zbura! Cu ele ne putem ridica sus de tot în văzduh şi să plutim ca vulturii. Nici un zid nu ne poate ţine prizoniere! Nici un gard nu ne poate împiedica! Avem aripi! Dumnezeu ne-a dat aripi şi putem zbura ca păsările cerului!”

Toate raţele măcăiau din răsputeri: “Amin! Amin!” După care plecau legănându-se pe cele două lăbuţe spre casele lor.

Cu aceeaşi înţelepciune de raţă, auzim duminică de duminică despre potenţialul nostru în Christos. Zicem entuziaşti: Amin! Amin! şi ne întoarcem legănându-ne la ale noastre. Şi nu zburăm.

Parabola luata de pe   www.lascaupetru.wordpress.com


Isus primit in biserica ta??????

Sa ne imaginam pentru cateva minute ca Isus ar fi printre noi in trup, asa cum a fost acum 2000 ani.

Cum si-ar desfasura Isus  lucrarea in Romania, din moment ce in bisericile neoprotestante nu ar fi primit, nu mai vb de cele traditonale, ortodoxa, catolica etc? Unde si-ar tine intalnirile? Sa nu imi spui ca la tine in biserica se accepta scuiparea pe ochi a orbilor ca sa fie vindecati…. Sa nu imi spui ca la tine la bise ar avea voie sa faca un aluat din noroi si sa unga ochii cuiva care nu vede… Sa nu imi spui ca dupa modelul Petru, la voi la bise se accepta vindecare prin umbra.

Nu-mi spune ca la tine la biserica, ar fi primit, mi-e greu sa cred. Vezi ca demonii o sa inceapa sa faca spume, nu te pripi cu raspunsul, o sa fie show cu demonii intrati in criza. Fiind plin de Duhul Sfant se poate declansa ceva gen Rusalii cu oameni care sa para beti, asa ca stai si mediteaza, nu da raspunsul pripit, foloseste-ti imaginatia.

M-am saturat de foarta multa lume care imi tot spune aici pe blog cum e de bine in Romania la biserici, cat de pocaiti suntem noi.  Na bine, e bine, e chiar f bine,  dar pe Isus l-ati da afara cu picioare in fund, l-ati lua la pietre, ati vrea sa il aruncati de pe creasta dealului, pentru ca v-ar strica ordinea, pentru ca ar face lucruri nebunesti pentru traditia voastra limitata. Da, l-ati da afara din biserica, crezand ca ati face lucrarea lui Dumnezeu. Isus v-ar rasturna mesele si afacerile din biserica, v-ar face morminte varuite pe multi dintre pastori si lideri, nu cred ca L-ati primi in biserica. Aveti doar impresia ca El este la voi in biserica, dar nu este, vi se pare, pentru ca daca nu L-ati primi intrupat si umbland printre noi, nu Il primiti nici asa in duhul, El e acelasi, nu are doua variante.

In bisericile unora dintre voi toate minunile sunt de la diavolul, El ar veni si ar face minuni, asa ca L-ati da afara pe motiv ca lucreaza cu Belzebul, L-ati acuza ca e prooroc fals. E atat de clar. Oare de ce nu vedeti? Da, l-ati da afara pe Isus din biserica. Nu va mai uitati crucis la articolul asta. Sunt prea dura? Aici nu e vorba de duritate, ci de spus lucrurile pe sleau, asa fara nici un petec de perdea.

Stiu ca omul obisnuit cu trairea dupa perdea, nu suporta adevarul spus pe sleau, intra intr-un fel de criza si incearca sa se refugieze in adapostul facut cu multa grija din iluzii, minciuni, traditii, aparente si bla bla-uri crestine dupa ureche. Daca iesi din adapostul asta, daca dai foc perdelei si infrunti adevarul, pe cuvant ca o sa simti eliberarea de multe lucruri, o sa si platesti pretul si anume dispretul celor care raman la adapostul perdelei, dar o sa respiri alt aer, si o sa Il poti accepta pe Hristos asa cum e, un Dumnezeu al dragostei manifestata atat prin schimbarea caracterului cat si  prin semne si minuni.

Sti ce cred ca ar face Isus daca ar fi printre noi acum fizic? Cred ca s-ar duce la cateva biserici, din care ar fi dat afara, si apoi ar incepe intalnirile pe campuri, prin piete, ar chema pe toata lumea la El, le-ar predica Evanghelia, si ar vindeca si elibera pe cei in nevoie, s-ar duce la cei pe care nu ii intereseaza programele religioase, pentru ca El nu face din astea, si si-ar aduna un popor cu care s-ar intalni sub cerul liber pe undeva, pentru ca in „sinagoga” nu ar avea loc.

Si cei din „sinagogi” care s-au saturat de predicile fariseilor goi pe dinlauntru, ar parasi sinagogile si s-ar duce la intalnirile lui Isus, si si-ar lasa haina religioasa pe drum, oricum s-au chinuit toata viata cu ceva ce nu li se potriveste. Si asa scopul celor care ar ramane in sinagogi s-ar schimba din pastrarea unei imagini impecabile in omorarea celor care au parasit sinagoga si L-au urmat pe Isus. Nimic nou sub soare.


Programul bisericesc

Vorbeam cu un prieten despre felul cum noi pocaitii ne mintim si avem impresia ca totul e ok si mi-a marturisit ca duminica la biserica s-a gandit cum Dumnezeu sta si se uita la cei din biserica, la programul robotizat si se gandeste ca suntem niste fraieri care trec pe langa lucrurile care conteaza intr-adevar, confectionandu-ne programe care nu Ii incalzesc inima cu nimic. Din vorba in vorba am inceput sa ne imaginam cum aratau intalnirile dintre ucenici si Isus.

Iti poti imagina cum Isus conduce adunarea ucenicilor, si dupa rugaciunea de inceput, se ridica si spune prima parte a programului:  „fratele Ioan ne va canta o cantare, si apoi fratele Petru va lauda numele Tatalui printr-o alta cantare dar intre aceste doua cantari fratele Toma ne va recita o poezie. Si acum sa reluam locurile frati ucenici, si sa ne bucuram de jertfa adusa de cei trei frati” .

Imagineazati-l pe Petru care era emotionat gandindu-se ca o sa falseze si pe tot parcursul cantarii fratelui Ioan si poeziei fratelui Toma, isi repeta versurile ca nu cumva sa se faca de ras. Ba mai mult iti poti imagina cum ucenicii in decursul saptamanii au facut repetitii dupa repetitii la care s-au certat ca la usa cortului pentru un vers care nu le-a iesit bine, pentru o intonatie care suna aiurea, pentru ca Ioan dorea sa cante primul sau pentru ca Petru vroia sa cante in grup cu Andrei, Iacov si Filip, dar pentru ca Filip stie ca Petru mai falseaza nu e de acord cu asta, asa ca Petru mocneste zile intregi si pana la urma le demonstreaza ca poate canta si singur.

Imagineazati-l pe Isus ridicandu-se in picioare si continuand cu programul: „acum fratele Andrei ne va da un indemn dupa care un grup de trei frati ucenici va lauda numele Tatalui timp in care ne vom inchina si cu darurile de buna voie. Iti imaginezi grupul de trei mentionat mai sus, (Filip bucuros ca a scapat de Petru) cantand perfect, etalandu-si talentele si toata lumea  este emotionata, sau cercetata, la auzul perfect al sunetelor cantate de cei trei?

Iti vine cumva sa razi? Eu am ras cand mi-am imaginat scenele astea, e absurd, si totusi noi traim intr-o absurditate de nota zece. O sa imi spui ca altfel nu se poate, ca trebuie sa existe un program cat de cat, insa cred totusi ca atunci cand Duhul Sfant e lasat sa conduca biserica (ceea ce la noi nu se intampla, poti numara bisericile pe degete in tara asta unde Duhul Sfant e lasat sa conduca) rigiditatea din program va disparea, nimeni nu va mai avea chef sa isi etaleze talentele muzicale sau oratorice, nimeni nu va mai simti nevoia sa iasa in evidenta cu o jertfa care doar teoretic e jertfa.

Duminica urmatoare stai si gandeste-te ca Dumnezeu e undeva pe tavanul bisericii si se uita la ce se intampla in biserica si fi atent si tu la ce se intampla in biserica. Cred ca te va bufni rasul cand iti vei da seama de comicul situatiei, cand vei vedea niste omuleti care se agita ca sa iasa un program cat de cat, sa fie umplut cu cantari si tot felul de indemnuri pe care nu ai cum sa le pui in practica pentru ca sunt spuse doar sa fie spuse, iar intr-un final imagineaza-ti ce simte Dumnezeu cand vede atata falsitate, promovare de sine, mandrie, si prostie (cu putine exceptii)

Povestea conform careia Duhul  Sfant calauzeste totul e doar o poveste, daca ar fi asa rezultatele ar fi total diferite. Cineva spunea ca daca Duhul Sfant ar fi luat din biserica in prea putine locuri s-ar simti lipsa Lui, pentru ca de fapt Duhul Sfant nu conteaza, la urma urmei e programul nostru si voia noastra, nimic mai mult.


Aprecierea – sursa mandriei?

Unul din lucrurile pe care romanii nu stiu sa le faca este sa-i aprecieze pe cei care fac lucruri bune, care se lupta corect in viata asta si au rezultate. Din pacate aceasta e o boala, care a ajuns atat de evoluata incat in biserica s-a ajuns la ideea conform careia nu trebuie sa ne laudam unii pe altii, nu trebuie sa ne exprimam aprecierea pentru ca am putea sa il facem pe om sa se mandreasca.

Oo, daca ar face Dumnezeu asa cu noi, cred ca nu ne-ar placea, El stie foarte bine din ce suntem facuti, care sunt tendintele firii noastre, dar cu toate astea in Cuvantul lui ne promoveaza in fel si chip, spune lucruri incredibile despre noi, ne numeste preoti, copii de Dumnezeu, mostenitori ai cerului, sfinti si neprihaniti. Daca teoria conform careia nu trebuie sa ne laudam unii pe altii pentru ca se poate isca mandria, ar fi corecta, atunci Dumnezeu ar fi eronat in atitudinea fata de noi.

Cred ca unul din motivele acestui comportament este invidia, o alta boala nationala sau planetara prezenta mai peste tot.  Nu ai cum sa apreciezi, nu ai cum sa iti exprimi aprecierea fata de anumite lucruri pe care omul le face bine, daca tu mocnesti inlauntru de invidie.

O alta cauza este prostia si lenea launtrica, da prostia, pentru ca desi fiecare din noi ne simtim bine cand suntem apreciati, nu suntem in stare sa facem un exercitiu de logica elementar, si anume daca mie imi place sa fiu apreciat, si asta imi poate da avant in a continua lupta in anumite domenii, atunci si celui de langa mine ii fac bine aprecierile. Daca bine ma gandesc prostia si egoismul se impletesc bine de tot atunci cand omul nu realizeaza ca o vorba de apreciere poate face mult bine. Si nu vorbesc neaparat de lipsa de desteptaciune, ci lipsa de intelepciune.

Ma crucesc cand vad cum am deteriorat tot ce Dumnezeu a creat, am distrus puritatea sentimentelor, am inversat multe lucruri, si stati linistiti ca nu ma refer la lume ci la biserica, atatea teorii care nu vin din Dumnezeu dar care sunt perpetuate ca si cum Biblia ar vorbi despre ele pe fiecare pagina. Crestinismul dupa ureche este cel care domina in tara asta iar una din filosofiile crestinismului dupa ureche este aceasta pe care am tratat-o mai sus.


Cultul indiferentei

Propun ca la fiecare biserica din Romania sa se ridice o statuie in fata bisericii careia sa i se puna numele INDIFERENTA si cei care sunt inchinatorii ei ferventi sa ii faca plecaciuni de fiecare data cand trec pe langa ea.  Nu de alta, dar fatarnicia e un alt pacat, si macar ar fi totul pe faţa.

Pastori, diaconi, si membri simpli sa stea in contemplatie cateva minute in fata statuii si eventual sa se inventeze un semn (salut) ceva gen „Heil Hitler” pentru cei care isi aduc ofranda acetui idol.  Si in functie de confesiune sa i se puna si batic, nu de alta dar „indiferenta” este un substantiv la genul feminin.

Inchinatorii indiferentei sunt fara numar, eu am obosit, mi-am pierdut toti nervii la acest capitol, m-am consolat oarecum, dar nu m-am conformat acestei mode diavolesti care domneste in biserici. Inchinarea la indiferenta este o regula de aur, o regula care nu este incalcata decat de putini care pur si simplu chinuie vazand ca traiesc intr-un spatiu ciudat, insipid, incolor si straniu, nicidecum dupa voia lui Dumnezeu asa cum se pretinde a fi.

Indiferenta fata de aproape, indiferenta fata de lucrarea lui Dumnezeu (lucrarea lui Dumnezeu e ceva diferit de programele bisericesti, sa nu confundam lucrurile), indiferenta este printre primii idoli, daca nu cel dintai in bisericile de la noi, e bagat in sangele oamenilor, numai o minune mai poate schimba asta. Si consider despartirea Marii Rosii un fleac pe langa minunea asta daca ar avea loc.

Ti se pare ca bat campii? Daca da, probabil ca esti si tu unul din inchinatorii ferventi ai acestui idol.


Daca nu ne-am mai minti….

Am vazut pe youtube si nu numai mai multe marturii a unor oameni care au vazut iadul si s-au intors sa ne povesteasca cum e acolo si am auzit de mai multe ori ca multi din cei care pareau pocaiti pe pamant au ajuns in iad, si odata am auzit pe cineva spunand ca a vazut biserici intregi impreuna cu pastorii lor in iad.

Recent am ascultat marturia unui crestin care a fost dus in cer si Dumnezeu i-a aratat cum va arata lumea dupa rapire si omul acesta povestea cum a vazut biserici intregi care au ramas pe pamant, si cum enoriasii isi bateau pastorii pentru ca nu le-a predicat adevarul si in felul acesta din nestiinta ei au ramas pe pamant, ba mai mult a vazut cum curgea sange din biserica din cauza batailor care aveau loc acolo, pastorii erau pur si simplu linsati pentru ca nu au spus adevarul despre voia lui Dumnezeu si au predicat ceva, care a avut ca rezultat  ramanerea pe pamant.

Daca cineva ne povesteste asa ceva o sa fim tentati sa spunem ceva de genul: Nasol, dar nu cred ca biserica mea, ca biserica din orasul meu ar putea fi una dintre aceste biserici, la noi e ok, se canta frumos, se predica frumos, avem repetitii dupa repetitii, avem studii dupa studii, avem chiar si evanghelizare, noi purtam batic, nu ne fardam, femeile la noi nu predica in biserica, probabil ca acele biserici erau din America, nu are cum sa fie de la noi, leaganul crestinatatii, doar noi suntem mai pocaiti ca americanii.

Daca am inceta sa ne mai mintim, am putea evita un asfel de scenariu, dar a ne minti a devenit preocuparea noastra principala.


Depresia lui Ilie (judecata)

Cum ar fi judecat oamenii din afara, depresia lui Ilie… „Da, acuma i-a venit randul, se credea mare si sfant, s-a ingamfat, l-a pedepsit Dumnezeu, Dumnezeu nu lasa sa ii fie luata slava. Ooo dar cat de grozav s-a simtit omul asta, el era marele sfant, bine a facut, asa, bravo, sa zaca, sa sufere, se credea mare si destept. Vedem acuma cu totii unde l-a dus prea multa sfintenie. Si noi suntem oamenii lui Dumnezeu, Ilie putea sa o lase mai moale cu macelul proorocilor lui Baal, bineinteles ca nu suntem de acord cu inchinarea la idoli, dar nici chiar asa, sa omori pana nu mai poti. Acuma Ilie plateste, sa plateasca, ca are ce plati, noi i-am spus sa o lase mai moale dar el nu si nu, cica Dumnezeu i-a cerut sa fie atat de revolutionar, acuma sa il vedem, a venit randul lui”

Cam asa ar fi judecat fratii si surorile lui Ilie, depresia acestuia, daca Ilie ar fi in aproape orice biserica din jur la care te-ai putea uita, o judecata care nu are nici o legatura cu realitatea, dar o judecata pe care o poti auzi de fiecare data cand un om a lui Dumnezeu trece printr-o situatie mai grea.

Ceva asemanator au facut si ar face multi cu Isus ajuns pe cruce intr-o suferinta fara margini: „da-te jos de pe cruce daca poti, ai zis multe ai facut multe, hai da-te jos daca te crezi atat de puternic, ai zis ca recladesti templul in trei zile, smulge cuiele si da-te jos”

Gura lumii, de fapt gura pocaitilor mari prostii graieste uneori, prostii venite din lipsa de dragoste si intelepciune. Ilie nu a fost pedepsit de Dumnezeu cand a avut acea cadere, a fost atacat de cel rau, si avea nevoie de ajutor. Oamenii lui Dumnezeu nu sunt pedepsiti de Dumnezeu si din cauza asta ajung in depresie si  deznadejde, ci sunt atacati de diavolul care ii uraste din toata inima,  pentru ca ii strica planurile, si cei din jur daca au intelepciune, vad lucrurile asa cum sunt si sar in ajutorul omului lui Dumnezeu pentru a-l ajuta, pentru a-l sprijini si tine in brate pana ii trece criza existentiala.

Din pacate asa e la noi, una doua, orice necaz e pus pe seama lui Dumnezeu, Dumnezeu a pedepsit, Dumnezeu a dat ce merita omul, Dumnezeu pana la urma a adus blestemul desi toti stim ca El este sursa binecuvantarilor si diavolul este cel care fura, distruge si omoara.

Ilie a fost ajutat de Dumnezeu, nu a fost pedepsit de Dumnezeu, diavolul a fost cel care l-a atacat si i-a indus gandul ca moartea e singura solutie, si atat de mult a fost apasat de diavol de acest gand incat Ilie a uitat de toate minunile pe care le-am insirat in articolul precedent, pe care Dumnezeu le-a facut prin el.
Asa ca atentie la judecata pe care suntem tentati sa o aruncam asupra altora in binecunoscutul spirit romanesc.


‘Tot felul de instrumente’

Rog seriozitate la citirea acestui articol!
Exista o teorie printre unii frati si surori din bisericile pocaitilor de la noi, cum ca bateria si alte instrumente mai moderne sunt instrumente ale celui rau, si ca nu este bine si nici sanatos sa fie folosite in biserica pentru ca ele sunt folosite in muzica lumeasca si in unele practici oculte. Am citit un verset care m-a pus pe ganduri.

Nebucadnetar o ia razna, face un chip de aur si porunceste tuturor sa se inchine in fata lui iar in Daniel 3:5 spune asa : In clipa cand veti auzi sunetul trambitei, cavalului, chitarei, alautei, psaltirii, cimpoiului si a tot felul de instrumente de muzica, sa va aruncati cu fata la pamant, si sa va inchinati chipului de aur pe care l-a inaltat imparatul Nebucadnetar

Aici era vorba de inchinare la idoli, si citind relaxata capitolul 3, cand am ajuns la versetul acesta, am tresarit pentru ca am dat de trambita, am dat de chitara si alauta si am dat de ‘tot felul de instrumente’. Deci daca trambita care face parte din categoria instrumentelor de fanfara, ruda apropiata cu celelalte instrumente de suflat, daca chitara si alauta care fac parte din categoria instrumentelor de orchestra, rude apropiata cu mandolina, mandola etc, au fost instrumente folosite in inchinarea la idoli……. ce mai cauta in biserica?

Docila fiind si ascultand de fratii si surorile care urasc bateria si alte instrumente care le provoaca tulburare spirituala, le-as propune sa fie mai severi. Din moment ce acest verset vorbeste de ‘tot felul de instrumente’, indraznesc sa ma gandesc la acordeon, chiar daca acesta a aparut mai recent, probabil sa fi fost ceva instrument care sa ii semene, si prin alianta, sa putem pune si acest instrument pe lista ‘tot felul de instumente’. Apoi pot furniza dovezi ca acordeonul e folosit in muzica pe care oamenii se imbata si de la atata adrenalina provocata de acordeon si bautura ajung sa isi dea in cap.

Acest verset ma face sa ma gandesc impreuna cu ‘fratii si surorile anti baterie’ la o biserica acapella, in care nici un instrument sa nu fie acceptat, pentru ca ‘tot felul de instrumente’ au fost folosite in inchinarea la idoli.

Sper ca articolul a fost citit cu maxima seriozitate 😉

Ps: Oare cat de departe poate ajunge absurditatea la pocait? Sunt tare curioasa daca exista vreo limita…


Demonul BÂRFĂ !

Cunosc familii intregi a caror preocupare zi de zi este barfa, si anume ce a mai facut cutare si cutare, daca te intereseaza vreun detaliu cu privire la viata cuiva, mergi la ei si afli sigur ce te intereseaza si multe altele pe deasupra. Am vazut cu ochii mei cum demonul acesta al barfei se transmite generational, parintii s-au ocupat cu asa ceva, copiii au preluat si au toate sansele sa transmita si generatiilor urmatoare.

Pare un obicei normal, dar pe langa faptul ca Biblia ne spune ca barfa e de fapt ucidere, putem vedea cu totii ce efecte are barfa. Biblia ne mai spune sa stam departe de oamenii care se ocupa cu asa ceva, si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat putere sa ma separ de astfel de oameni, ca m-a despartit El la un moment dat de astfel de oameni, atunci cand pe mine nu ma ducea capul sa inteleg cum stau lucrurile.

Nu vorbesc aici despre ispita pe care o simtim fiecare dintre noi de a vorbi despre unul altul, despre lupta asta continua de a ne controla vorbirea, ci vorbesc despre demonul barfei, un demon in toata regula, care este bine primit de prea multa lume. Si atunci cand omul ajunge sa fie controlat de acest demon, nu va recunoaste in veac ca el barfeste, desi e barfitorul satului, cartierului, al strazii, al bisericii, sau al grupului de prieteni. Diavolul odata ce preia controlul, anuleaza constiinta si te face sa te simti confortabil cu acel obicei. Am auzit cu urechile mele persoane care au o problema grava cu barfa, spunand: eu nu barfesc.

La fel ca si orice alt demon, si demonul barfei poate fi alungat, cu conditia ca acel om sa isi doreasca asta, sa constientizeze problema pe care o are si sa nu mai cada de buna voie la invoiala cu diavolul.

Destui din cei care urca la amvoane au boala asta, destui fac parte din familii care din generatie in generatie au hranit la ei in casa demonul acesta al barfei, destule biserici au fost divizate, si ani de zile au alimentat vrajba, pentru ca au permis demonilor de barfa sa isi faca loc confortabil in viata lor. E o realitate mult mai des intalnita decat ne imaginam noi, nimeni nu a facut un studiu la noi in Romania, dar cred ca rezultatul ar fi naucitor, cat de mult rau au facut cei care barfesc. Si sa nu care cumva sa crezi ca vorbesc la figurat cand spun demon al barfei, nu, nu, chair asa e.

Demonul barfei este unul dintre cei mai des intalniti demoni care se simt foarte bine in biserica, nici macar nu este identificat ca demon, i se mai spune fire, dar asta e altceva, se incepe in fire si se ajunge la demonizare. Cred ca demonul barfei este unul dintre cele mai puternice legaturi diavolesti de peste tara noastra, un pacat care a ajuns sa ne distreze, a barfi e ceva haios la urma urmei. Daca s-ar manifesta violent, multa lume ar face spume si s-ar tavali pe jos.

Departeaza-te de oamenii care barfesc, fugi de ei, te faci complice ascultandu-le barfele, nu e ceva cu care sa te joci.


Predica „heavy metal”

omgwtfbbq~pastorComentariile de la articolul precedent, mi-au dat ideea continuarii seriei de articole „heavy metal”. Intr-adevar, un supliciu mai mare in biserica decat sa stai sa asculti o predica intreaga, care poate tine juma de ora sau mai mult, spusa cu volumul dat la maxim, cu urlete si pe alocuri spume la gura, nu prea ai cum sa gasesti. E greu, e foarte greu, pentru ca urechile noastre sunt create sa suporte un anumit volum, iar unii frati ignora asta si ne pun in pericol timpanele.

Cu ceva vreme in urma o familie de canadieni, mi-a marturisit ca asa ceva nu au mai trait in viata lor, intr-o vizita la o biserica penticostala din vestul Romaniei, sora canadiana a stat toata predica cu degetele in urechi, pentru ca nu mai putea, fratele a rezistat un pic mai bine, dar oricum li s-a parut o experienta extrema, pe care cu siguranta ca au povestit-o multora, poate si asa preventiv, daca cumva unii mai dau prin biserici romanesti sa isi duca cu ei casti de protectie, pentru ca nu e bine sa ai timpanul fisurat.

Oare ce urmareste un frate care urla, striga si tipa de la primul cuvant pana la ultimul cuvant atunci cand predica? Probabil ca asa crede el ca starneste prezenta lui Dumnezeu, prin urlete. Si macar sa te alegi cu ceva, dar de obicei in marea majoritate a cazurilor singurul lucru pe care poti sa ti-l amintesti din predicile de felul asta, sunt urletele, nimic mai mult, mesaj ioc, putere ioc, doar tipete.

Predicile spuse sub puterea Duhului Sfant chiar daca sunt spuse la volum maxim, se deosebesc foarte clar de predicile „heavy metal”, nu cred ca cineva ar putea sa confunde lucrurile. In orice caz fratii „heavy metal” te baga intr-o stare ca iti vine sa fugi, sa te izolezi pe varful muntelui pana le trec crizele de spiritualitate. Simt ca oricat de ironica as fi nu gresesc cu nimic, pentru ca asa cum au remarcat si altii, oamenii acestia in marea lor majoritate nu cred ca au o relatie vie cu Dumnezeu, probabil ca nu Il cunosc, tinand cont de mesajul pe are il transmit, condamnari, insulte si judecati de doi lei spuse in asa fel incat sa iti blocheze sistemul auditiv.

Ma indoiesc ca vreun predicator „heavy metal” va citi randurile astea, dar daca cumva le va citi, tare m-as bucura sa inteleaga ca urletele lui nu fac decat sa enerveze audienta, doar ca nimeni nu va avea curaj sa ii spuna, din bun simt sau pentru ca unii au impresia si ei ca urletele sunt mare branza, la urma urmei, daca mesaj nu e, daca putere nu e, macar urlete sa fie.


Rugaciunea „heavy metal”

too-loud-2Cei mai inversunati critici ai muzicii moderne, implicit ai muzicii rock sunt practicantii rugaciunii heavy metal. Ce inteleg eu prin rugaciune heavy metal? Cunosti si tu banuiesc macar o sora sau un frate care indiferent de starea lui sufleteasca, cand se roaga in biserica urla, tipa, striga atat de tare de la inceputul rugaciunii pana la capatul ei, incat ciocanelul, scăriţa si nicovala urechii tale mai mai sa cedeze.

Cand te rogi in biserica (vorbesc de biserica penticostala) alaturi de cineva care se roaga in felul acesta nu iti mai auzi gandurile, nu mai sti cum sa te rogi, nu te mai poti concentra, ba chiar poti sa bufnesti in ras cum mi s-a intamplat mie odata, dar hilarul situatiei a fost prea de tot. Nu am inteles niciodata de ce unii se roaga asa, au impresia ca Dumnezeu e surd si trebuie sa Ii desfunde cumva urechile, au impresia ca sunt mai spirituali, au impresia ca doar asa le sunt ascultate rugaciunile? Chiar nu inteleg.

Dumnezeu este prietenul nostru! Oare cum v-ati simti ca atunci cand prietenii vostri cei mai buni in loc sa vorbeasca cu voi urla, striga si tipa cat pot la voi de fiecare data cand va intalniti?

Nu spun ca rugaciunea trebuie sa fie spusa totdeauna pe un ton bland, am si eu momente in care strig catre Domnul cat ma tine gura, dar nu fac asta tot timpul. Chiar Isus s-a rugat cu strigate Tatalui, dar El a practicat si rugaciunea linistita, rugaciunea duhului, apoi o putem intalni pe Ana in paginile Bibliei care abia isi misca buzele in timp ce se ruga. Ar trebui cumva sa avem puterea de a le spune fratilor si surorilor, unii dintre ei sinceri in umblarea lor cu Dumnezeu, dar care nu stiu sa se roage decat cu volumul la maxim, ca rugaciunea poate avea forme diverse iar una dintre ele poate fi intr-adevar si urlatul din toate puterile.

Exista biserici in care asa e traditia, toti sunt practicanti ai rugaciunii heavy metal de iti vine sa fugi, un prieten al meu a avut nu demult o astfel de experienta care l-a ingrozit, pentru ca nu era vorba de cercetarea Duhului neaparat, ci oridecate ori se roaga, fratii urla cat pot, care mai de care mai tare.

Daca ai pune rugaciunea respectiva pe muzica ar iesi o melodie heavy metal in toata regula, doar datul din cap lipseste.


Aparatorii mediocritatii!

DefenceUnul dintre cele mai numeroase grupuri din biserica romaneasca este cel al aparatorilor mediocritatii, o mediocritate care alaturi de zidul chinezesc, este un alt lucru care poate fi vazut din spatiu. Aparatorii mediocritatii sunt atat de inversunati incat ar fi gata sa devina martiri pentru aceasta cauza. Aparatorii mediocritatii isi apara propria mediocritate si mediocritatea colectiva cu Biblia intr-o mana si cu piatra in cealalta mana, gata gata sa fie aruncata in capul bietului Stefan care propovaduie iesirea din mediocritate.

E bine asa cum e, din totdeauna a fost asa, cine te crezi tu, crezi ca esti mai destept decat toate generatiile de pocaiti de pana acum din Romania, te crezi mai destept decat baba si mosu care au fost primii pocaiti din zona, vezi-ti de treaba,  la noi e bine, noi nu purtam inele, noi nu ne fardam, noi nu dansam, e bine mai, tu nu intelegi, avem un crestinism avansat, in comparatie cu desfranatii din strainatate. La noi s-a pastrat credinta de odineaori, e credinta stramosilor.

Daca mediocritatea spirituala din bisericile romanesti ar durea, o buna parte din pocaiti s-ar tavali pe jos de durere. Si banuiesc ca si atunci ar fi bine, ar imbraca acea durere in bine cunoscuta smerenie romaneasca, smerenie care nu are nimic de a face cu smerenia in sine. Aparatorii mediocritatii sufera de o boala pe care as putea sa o numesc mandrie in smerenie, asta ca sa puteti sa ii reperati cat mai repede. Oamenii astia se inflameaza la fiecare incercare de schimbare, pentru ei totul e batut in cuie, Dumnezeu nu are voie sa iasa din tiparul lor, toti ceilalti sunt cu diavolul, orice lucru care nu a fost probat de generatiile de baptisti, penticostali din Romania, evident vine de la diavol.

Nu are rost ce spune Biblia, e nesemnificativ faptul ca viata crestina in Biblie arata intr-un fel si cea in biserica romaneasca in alt fel. E bine asa cum e, nu inteleg de ce restul pocaitilor de pe planeta nu vin in Romania ca sa invete de la noi, chiar nu inteleg. Daca la noi a ramas credinta data odata sfintilor si la ei, la straini este o credinta diavoleasca, ar trebui din mila fata de ei sa organizam conferinte pe stadioane in care sa ii invatam cum se practica crestinismul, ar trebui sa ne organizam cete, cete si sa napadim pamantul cu pocainta romaneasca.

Cand a fost ultima trezire in Romania, sau prima, sau a fost vreodata o trezire in masa? Din cate stiu eu, nu. Ori Dumnezeu e limitat, neputincios, incapabil sa schimbe lucrurie, ori noi nu Il lasam sa lucreze asa cum vrea, din doua una. Dar e bine cum e acum, la noi e bine, ne place asa cum e, noi nu avem erezii, nu avem nici puterea Duhului Sfant dar nu avem nici erezii, nu putem risca, e bine asa, si trebuie sa aparam cu orice pret starea aceasta de fapt. La noi sa se intoarca oamenii la Dumnezeu prin argumente, ce atatea minuni, nu ne place stilul lui Isus care atragea oamenii la El prin manifestarea puterii dragostei Lui, prin semne si minuni, noi avem alt stil, mult mai intelept, lipsit de riscuri si echilibrat.

Daca nu se pocaiesc oamenii prin arguente, atunci sa se duca in iad. Noi ne aparam mediocritatea, ne simtim bine asa, suntem morti dar ne place, mirosul de mortaciune a devenit un parfum scump.


Cine este de vina?

saracieDaca exista saraci printre noi, printre fratii si surorile noastre in Hristos, nu este nici vina statului, guvernului, si in multe cazuri nici vina celor in cauza. Pentru ca daca tu sau eu ne-am fi nascut in familia in care s-au nascut ei, daca am fi mostenit blestemele si legaturile demonice pe care le-au mostenit ei, daca am fi avut parte de circumstantele din viata lor, nu ne-am fi descurcat cu nimic mai bine, sau poate nici nu am mai fi in viata, pentru ca am fi clacat. Daca ne-ar fi fost ucisa vointa de  a mai face ceva cu viata asta, daca nimeni nu s-ar fi ocupat de sufletul nostru, daca ne-ar fi lovit depresia aia crancena, daca ne-ar fi lovit boala tot crancena, cu nimic nu ne-am fi descurcat mai bine.

Asa de pe margine, asa fara sa fi purtat bagajul de probleme pe care l-au purtat ei, e usor sa dam sfaturi, e usor sa spunem ca noi am face altfel, ca noi am schimba asta , asta si asta, dar daca pentru 5 minute am ajunge in locul lor cred ca ne-ar pieri cheful de sfaturi, profesia de „prieten a lui Iov” este una foarte raspandita si lejera, nu costa nimic. Si concluzia la care am ajuns este ca daca in randul poporului lui Dumnezeu sunt saraci, de vina e comunitatea aceea de crestini din care acestia fac parte.

Ca de obicei stiu ca exista exceptii despre care nu voi vorbi acum, dar in mare masura nepasarea crestinilor duce la adancirea si mai mult in saracie si disperare a celor saraci si disperati. Nu guvernul e de vina, nu situatia economica e de vina, din cate stiu nu suntem in Africa, nu suntem chiar lipiti pamantului de saracie, vad ca bisericile (cladirile) sunt bine dotate, au de toate, arata bine, si se fac investitii foarte mari in ziduri.

Ciudat este ca in Matei 25:34-46 nu ni se spune ca Dumnezeu o sa ne intrebe cate biserici (cladiri) am zidit, ci daca am fost sau nu sa vizitam puscariasii (la propriu si la figurat), daca am fost la bolnav sa il intrebam daca mai poate, daca am imbracat si hranit pe cel sarac, pe Dumnezeu il intereseaza oamenii. Stiu ca multor saraci daca le dai bani ii risipesc aiurea, nestiinta de a administra banii i-a adus pe unii in situatia in care sunt, dar s-a inventat mersul la cumparaturi, asa nu o sa poti sa ii acuzi ca au baut painea si ca au fumat carnea, te duci si cumperi ce crezi ca e de trebuinta pentru om si gata, problema s-a incheiat. Omul mananca si se satura, nu mai umbla jegos si te bucuri si tu, si el si Dumnezeu. Ii condamnam pe ei ca nu stiu sa isi administreze banii, dar daca am avea un pic de intelepciune si inventivitate am putea evita nestiinta lor sau prostia de a risipi ceea ce le este daruit.

Mi s-a intamplat de cateva ori ca judecata mea sa fie una eronata iar voia lui Dumnezeu de fapt sa fie alta. Am judecat furata fiind de aparente si am crezut ca nu trebuie sa ajut o anumita persoana, iar Dumnezeu m-a facut sa inteleg ca inima Lui simte altfel pentru acea persoana, si nu am putut decat sa imi fie rusine ca am actionat orbita fiind de legea dreptatii omenesti cand de fapt trebuia sa actionez bazandu-ma pe legea dragostei. De prea multe ori ne credem destepti si venim cu o multime de argumente pentru a ne justifica lipsa de dragoste, lenea de a sluji si ajuta, iar pe Dumnezeu nu Il intereseaza scuzele noastre.