ROSE

Posts tagged “copii

CEEA CE FACE FARMECUL UNUI OM ESTE BUNATATEA LUI

Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui (Prov.19:22)

What?

Nu cosmeticele?

Nu hainele de firma? Nu e valabil proverbul: Haina il face pe om???

Nu averea?

Nu functia?

Nu fitzele si figurile din cap?

Vai dar cum….Nu e bine…. Nu e corect….

Acum vreo 10 ani poate mai mult am cunoscut o batrana de vreo 80 ani, care statea intr-o casuta mica, poate cea mai mica casuta pe care am vazut-o, trebuia sa ai grija sa nu dai cu capul in tavan atat de joasa era. Si batrana asta traia singura de multi ani, si nu avea nici un leu venit, traia prin credinta, pe peretele exterior al casei avea scris cu vopsea: „Domnul e pastorul Meu, nu voi duce lipsa de nimic”. Ea a scris cum a putut cand a varuit casa, era unguroaica si era foarte amuzanta in exprimare. Si femeia asta, batrana, fara un leu venit, pe deasupra bolnava, avea artrita destul de avansata, isi tara cu greu picioarele, facea niste lucruri extraordinare. De exemplu a descoperit in cimitirul din cartierul in care statea, ca exista copii care dorm acolo si a inceput sa le duca mancare si sa le spele hainele. Cum facea: avea o oala mare in care le facea ciorba de cartofi, punea oala pe bicicleta, o ancora cum putea, se ducea cu bicicleta la cimitir si ii hranea pe copii, le lua hainele, le ducea acasa si le spala, nu cu sapun nici cu dero ca nu avea bani pt asa ceva ci cu soda. Am vrut odata sa o ajut sa le spele si mi-a zis: „nu ca soda iti strica palmele”, avea palmele crapate de numa de la soda. Iar daca vreun copil era bolnav il ducea la ea in casuta unde il tinea pana se facea bine. Si de fiecare data cand veneam de la batrana asta plangeam, plangeam si cand stateam la ea, iti venea doar sa plangi si sa o imbratisezi, nimic altceva. Sora Iuliana a fost unul dintre cei mai fermecatori oameni pe care i-am vazut in viata mea si nu a avut absolut nimic din tot ceea ce unii oameni au senzatia ca inseamna „farmecul unui om”.

Reclame

Avantajele celibatului

ARTICOLUL ACESTA NU SE ADRESEAZA CELOR CASATORITI

Poate nu am vazut eu sau poate nu am auzit, dar nimeni nu trateaza subiectul asta inca in biserica, e o tacere de mormant, teama de sinceritate de care am vorbit intr-un articol precedent. Pastorii si liderii sunt incantati de invataturile lui Pavel dar nu dau doi lei pe ceea ce spune el despre posibilitatea de a trai singur, adica necasatorit, sa nu mai spun ca nici ceea ce a spus Isus cu privire la subiectul asta nu e luat in seama (un articol pe aceeasi tema AICI). Parca subiectul asta ar fi legat de cesationism, adica era valabil pana s-a scris Biblia si dupa aia la revedere. O sa va suparati unii cand o sa cititi articolul dar n-am ce face, scriu ce scriu pentru ca sunt sigura de lucrurile astea, nu pentru ca am citit in ceva carte, ca oricum nu exista asa ceva, ci pentru ca am experimentat si pentru ca vad in jur, nu e nevoie de analize profunde, se pot trage concluzii la o simpla privire in jur. Cred ca unii trebuie sa se casatoreasca, asta e menirea lor, iar altii nu, asa ca cine scoate din vorbele astea ca sunt impotriva casatoriei inseamna ca e cel putin obosit.

Prin celibat inteleg ca omul dupa ce a inteles cum e viata asta si care sunt avantajele si dezavantajele casatoriei a hotarat ca e mult mai bine sa ramana singur, desi i s-au oferit ocazii, pentru ca peste tot sunt ocazii, celibatarul a spus nu si si-a vazut de viata lui. Nu vorbesc in acest articol despre cei care cauta sa se casatoreasca si nu isi gasesc partener, ei sunt o categie aparte, vorbesc despre cei care dupa ce au cantarit lucrurile au ajuns sa fie celibatari si in fapta si in gandire si in traire, cum era Pavel de ex.

Avantajele celibatarului nu sunt deloc putine. Nu mai stiu de cate ori mi s-a spus ca eu nu stiu ce inseamna sa fi ingrijorat. Si adevarul asta e, am avut putine griji. Sunt o celibatara multumita de alegerea pe care am facut-o pentru ca alegerea asta mi-a adus enorm de multe beneficii pentru care ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi. Celibatarul e liber sa fie cum vrea si sa faca ce vrea, nu e constrans sa faca lucruri pe care nu le vrea doar sa faca pe plac cuiva, celibatarul nu depinde emotional de un om, de toanele unui om sau de programul lui, si e ferit de colaborarea pe alocuri sau permanent tensionata cu familia largita a acestuia.

Celibatarul nu trebuie sa munceasca pana ii sar capacele ca sa hraneasca alti doi, trei, cinci, sau zece persoane, celibatarul are timp sa isi dezvolte pasiunile, si sa investeasca in exact ce isi doreste fara sa primeasca reprosuri care sa il faca la urma urmei pentru binele conjugal sa renunte la ele, sa nu mai vorbesc despre certuri, hartuiala emotionala pe care o vad la absolut toate cuplurile. Celibatarul nu trebuie sa fie stresat ca partenerul il inseala, nu trebuie sa fie ingrijorat cand partenerul are perioade de raceala, nu trebuie sa indure defectele cuiva de care nu mai scapa toata viata, daca nu luam in calcul divortul, nu trebuie sa se streseze ca daca cumva o sa aiba o perioada mai nasoala dpdv financiar, o sa fie in pericol copiii, nu trebuie sa se streseze pentru sanatatea, siguranta si viitorul copiilor. Celibatarul nu are stresuri de genul: vai ma ingras, partenerul se va uita dupa altele, partenera se va uita dupa altii. Pavel spune asa despre cei care nu sunt casatoriti:Dar eu as vrea ca voi sa fiti fara griji. Cine nu este insurat se ingrijeste de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului. Dar cine este insurat se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa nevestei. Tot asa, intre femeia maritata si fecioara este o deosebire: cea nemaritata se ingrijeste de lucrurile Domnului, ca sa fie sfanta, si cu trupul, si cu duhul; iar cea maritata se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa barbatului ei. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa va prind intr-un lat, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedici. (1 Cor 7:32-35)

I-am auzit de nenumarate ori pe cei casatoriti spunand: „Impreuna o sa trecem peste toate obstacolele, daca esti singur e greu, dar impreuna o sa trecem cu bine peste obstacole”. Faza e ca celibatarul nu are parte de obstacolele de care e vorba in zicala asta. Motivul principal pentru care celibatarul nu s-a casatorit sunt tocmai acele obstacole pe care nu le-a dorit, deci celibatarul nu va trebui sa sara singur peste obstacolele evocate mai sus pentru ca el nu le are, el are obstacolele care sunt comune si inerente existentei pe pamant si cam atat. Tocmai despre obstacolele astea vorbeste Pavel cand spune: „Insa, daca te insori, nu pacatuiesti. Daca fecioara se marita, nu pacatuieste. Dar fiintele acestea vor avea necazuri pamantesti, si eu as vrea sa vi le crut.” ( 1 Cor 7:28). Am auzit si ineptia urmatoare: „vai dar e o dovada de egoism sa ramai singur”. Serios? De cand e o dovada de egoism ca nu vrei sa ai griji, ca nu iti trebuie obstacole suplimentare pe care sa le depasesti, de cand e dovada de egoism sa alegi ce ti se pare mai bine pentru tine fara sa faci rau nimanui prin aceasta alegere? Nu toti oamenii incearca sa isi faca viata mai usoara? As spune mai multe despre egoismul asta si ce e de fapt egoismul dar mai bine tac deocamdata.

Multi din jurul meu gandesc asa despre cei care nu sunt casatoriti: „degeaba are ce are, ca nu are cu cine imparti, degeaba a lucrat toata viata ca nu are cui lasa mostenirea, nu are copii, degeaba a muncit, degeaba. What? Pentru ca sunt foarte sincera in ceea ce spun in articolul asta, cred ca afirmatiile astea sunt generate de invidie. De ce cred asta? Oamenii nu se simt confortabili sa vada pe cineva care nu duce lipsa pe plan financiar si nu are griji. Daca vrei sa fi singur si iti place singur, nu faci altceva decat sa iti indeplinesti dorinta inimii si iti e bine, de fapt asta te intereseaza sa iti fie bine, si iti e bine ca ai ce vrei, adica sa fi singur, ai ajuns la performanta sa poti trai asa cum vrei. Daca vroiai copii te casatoreai, dar tocmai asta e faza ca nu ai vrut din diverse motive sau din toate motivele, nu vrei si gata, si esti bucuros ca nu ai, de fapt ai exact ce iti doresti. Ce se intampla cu averea dupa ce mori? Imi vine sa rad. Cui ii mai pasa de niste caramizi, metale si alte lucruri dupa ce ai ajuns in prezenta lui Dumnezeu unde te vei bucura vesnic de binele maxim. A, daca ai inima legata de posesiunile astea pamantesti, si asta apropo e pacat, atunci te poti gandi cu groaza ca niste caramizi sau metale vor fi alterate de vreme si vai nu vor avea stapan, sau vai cine stie pe mana cui vor ajunge.

Apoi celibatarul nu lucreaza aiurea si degeaba, lucreaza sa isi faca lui bine, sa isi construiasca un spatiu in care sa se simta bine dpdv material, asa ca nu trebuie nimeni sa ii planga de mila ca nu are cu cine imparti, celibatarul nu simte nevoia asta, de fapt a luptat sa isi creeze un spatiu a lui, asa ca no problem. Apropo celibatarul o duce bine din punct de vedere material, si vorbesc de cei care nu s-au casatorit niciodata, nu de cei care s-au casatorit si divortat ulterior, acolo e discutabil, dar cei care nu s-au casatorit niciodata observ ca au bani, cel putin pe cei pe care ii cunosc eu, fie tineri fie batrani si chiar f batrani au suficient, ba majoritatea au din belsug pentru ca dintr-un salariu sau pensie trebuie sa traiasca doar o persoana, si nu ii vad frustrati ca nu au cu cine sa isi imparta averea, s-a inventat filantropia asa ca daca celibatarul simte nevoia sa fie filantrop, poate avea satisfactia darniciei fara probleme si e o darnicie pura, care nu cere nimic in schimb.

Oh dar la batranete vai de el, ramane singur nu are cine avea grija de el. Intotdeauna am fost „fascinata” de motivatiile oamenilor vizavi de facerea de copii. Nu spun ca nu sunt exceptii, dar perceptia generala e ca iti faci copii ca sa ai cu cine sa te joci cand sunt mici ca sunt draguti, si apoi sa aiba cine avea grija de tine la batranete. Stiti cum suna asta? E ca si cum ai concepe o sluga care sa iti faca tie pe plac, si nu conteaza ca fiinta aia are multe sanse sa ajunga in iad, tu vrei sa ai o jucarie si apoi sa fi sigur la batranete ca iti da cineva sa mananci. Stiu ca acum v-am suparat pe unii, dar asta e purul adevar. Un copil nu il faci din motivele astea, pentru ca sunt motive de doi lei, stiu ca aproape toti am aparut din motivele astea, nici eu nu fac exceptie de la regula, dar ele sunt motive de doi lei. Un crestin ar trebui sa faca copii daca chiar vrea din alte motive si sa stie ca e responsabil pentru sufletul ala.

Vai dar celibatarul nu are parte de dragoste. Adica vreti sa spuneti de sex. Da, aveti dreptate celibatarul nu are parte de asa ceva, dar nu are parte nici de problemele generate de sex. Celibatarul a renuntat la asta pentru ca poate si-a dat seama ca desi aproape toata lumea e activa dpdv sexual, in mare parte oamenii sunt la pamant la capitolul fericire, implinire si echilibru launtric, asa ca celibatarul poate trage o concluzie extrem de simpla si anume ca nu se merita sa isi genereze o gramada de probleme pentru ceva ce nu e esential pentru echilibrul omului, asa ca daca reuseste sa isi puna in ordine gandurile si pornirile firii, celibatarul va fi linistit, credeti-ma chiar foarte linistit. Apropo omul are capacitatea de a se infrana si chiar daca esti casatorit nu ai voie nici macar in gand sa poftesti la altcineva, asa ca va trebui sa rezolvi problema asta a firii, oricum ar fi omul trebuie sa lupte cu partea asta. Pofta e pacat, fie ca esti casatorit fie ca nu, iar casatoria nu te izbaveste de pacatul asta, doar credinta, nasterea din nou si umblarea in Hristos te poate salva de pofta firii.

Daca vrei sa plangi de mila cuiva, poti sa plangi de mila fiecarei persoane din lumea asta, poti sa ii iei pe rand si sa gasesti o gramada de motive pentru care sa ii plangi de mila, dar macar sa fie reale. Observ ca celibatarului i se plange de mila exact pentru motivele pentru care el se simte bine, cei casatoriti privesc viata celibatarului prin prisma lor de oameni casatoriti si scapa din vedere ca celibatarul asa vrea el sa fie. De casatorit poti sa te casatoresti cand vrei, la orice varsta, nu cred ca e o problema pentru majoritatea oamenilor, dar cei care vor sa ramana singuri asta vor, de ce sa le plangi de mila pentru ca ei se simt bine asa?

Celibatarul are si el frustrarile lui, dar nu cele de care e acuzat, alea se prea poate sa fie tocmai fericirile lui. Sa zicem ca celibatarul are o problema de sanatate si nu e nimeni sa ii duca aspirina la pat, sau ceaiul, poate are nevoie de sprijin sufletesc uneori si nu il are, dar s-au inventat prietenii, chiar daca celibatarul nu a dat de un prieten adevarat, are cel putin prieteni care pentru anumite avantaje il vor ajuta pe moment, daca celibatarul sta bine dpdv material, vor veni unii sa ii duca aspirina la pat si chiar sa se prefaca pentru un moment ca le pasa.

Celibatarul crestin ca de fapt orice alt crestin isi va lua dragostea din Dumnezeu, el e complet in Dumnezeu si nu marseaza la ideea ca un om te poate completa cand de fapt nu poate, din moment ce tu esti deja complet in Dumnezeu.

Celibatarul poate avea perioade mai bune si perioade mai putin bune, poate avea chiar o cadere nervoasa cand se gandeste pe ce planeta traieste, care sunt motivatiile oamenilor, etc. Celibatarul poate avea perioade cu lupte launtrice, spirituale, perioade in care sa planga, sa aiba senzatia ca e pierdut in spatiu, sau perioade fara lupte, dar asta nu tine de a fi casatorit sau nu, tine de conditia de om, pentru ca in momentul in care ai aparut pe lume intri automat in ceea ce a spus Isus: „In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan.16:33)

Isus cand a trait pe pamant in conditia de om, a trait singur, nu s-a casatorit niciodata, Pavel la fel, alti apostoli la fel, atat barbati cat si femei, e o optiune de viata profitabila dar pentru ca societatea, biserica si familia in general sufera de teama de sinceritate, putina lume adopta celibatul si din cauza asta se petrec atatea tragedii ca nu mai vreau sa ma gandesc. E inoculat in mintea omului ca iti poti gasi fericirea si echilibrul in alt om, si asta e pacaleala suprema pe care diavolul o serveste omenirii. Omul isi poate gasi echilibrul doar in Dumnezeu iar casatoria si facerea de copii au cu totul alte motivatii in ochii lui Dumnezeu decat le prezinta societatea si din pacate si biserica.


De ce pocaitii nu adopta copii?

De ce pocaitii nu adopta copii? Sunt multe cupluri care s-au dat peste cap, au facut tratamente peste tratamente doar doar reusesc sa aiba copii, si intr-un final nu au reusit dar nici nu au adoptat. De cand eram mica mi-am tot pus intrebarea asta. Oare ce ii impiedica pe oameni sa adopte copii daca tot vor copii? Daca nu vrei copii asta e, nu vrei si gata, dar daca vrei, sunt suficienti care isi blastama zilele prin orfelinate pentru ca multi inconstienti nu au nici macar instinctul ala care ai zice ca tre sa existe.

Stiu doar un caz de adoptie printre pocaitii pe care ii cunosc, si asta dupa ce s-a ajuns la concluzia ca nici un tratament nu functioneaza. Si cum blogul asta e destinat pocaitilor, ma refer la ei. Si dupa ce m-am tot intrebat am ajuns la concluzia urmatoare. Oamenii nu stiu sa iubeasca, nu stiu ce e dragostea adevarata, daca vine din instinct bine, daca nu iar bine, daca nu vine din instinct ea nu exista. Oamenii isi fac copii din motive total egoiste, pentru implinirea lor si nu pentru altceva iar daca adopta un copil neexistand instinctul, trebuie sa faca un efort pe care mai nimeni nu e dispus sa il faca. Pentru a iubi pe cineva pentru care nu mai functioneaza instinctul, trebuie sa sti sa iubesti, sa cunosti ce e dragostea neconditionata, compasiunea, lucruri care se pare ca sunt extrem de rare.

Apoi lumea se gandeste ca probabil copilul ala cine stie ce parinti o fi avut, cine stie ce apucaturi are si poate fi nasol. Trag concluzia ca oamenii au o parere atat de buna despre ei incat orice alta combinatie intre alti oameni poate duce doar la aparitia unui copil inferior fata de ceea ce pot produce ei si nu se merita.

Si se prefera facerea pe banda rulanta a copiilor desi mii zac prin orfelinate, aia sa crape doar ce conteaza, si sa se duca in iad, ca doar nici asta nu conteaza. Si mai avem curajul sa vorbim despre dragoste. Cum nu am auzit nici o predica in biserica despre faptul ca a trai necasatorit e varianta descrisa de Biblie ca fiind cea mai buna, asa nu am auzit niciodata o predica despre adoptia copiilor. Sunt biserici penticostale in care cuplurile sunt trase la raspundere daca nu au copii macar unu la doi ani, dar nimeni nu promoveaza adoptia de copii. Stiu ca pentru asta trebuie dragoste, si nu din aia instinctuala pe care o ai fara sa vrei, ci una constienta, care se sacrifica.

Daca tot vreti copii de ce nu va uitati si la aia care exista deja?????? Zic asta pentru ca peste tot aud vorbindu-se despre dragoste. Atata love n-am mai vazut, doar ca e un love egoist suta la suta. Acuma stiu ca pe unii v-am enervat, stiu ca o sa imi spuneti ca nu inteleg anumite lucruri, si intr-adevar nu inteleg multe lucruri dar o sa va raspund ca dragostea despre care vorbeste Biblia, in biserica e doar la nivel de vorba, concept, si nimic mai mult. Si sunt sigura ca procentul de adoptie printre nepocaiti e mai mare decat cel printre pocaiti, asta ca sa fie si mai clar cum stau lucrurile. Daca oamenii care isi doresc copii ar cunoaste ce inseamna a iubi, ar adopta copii si ar fi o moda, oamenii s-ar lua la intrecere cum sa faca mai mult bine, cum sa scoata din nenorocire suflete care majoritatea vor merge in iad, dar nu se intampla deloc asta. Sorry asta e adevarul.


Dragoste sau jegmaneala reciproca?

Cea mai incredibila chestie pe care o putem invata pe lumea asta este sa iubim. Si cand spun asta, banuiesc ca multi/multe o sa cadeti asa intr-o stare de melancolie si incepeti sa visati cai verzi pe pereti, dar nu despre asta e vorba.

Dragostea asa cum o percepe lumea este o chestie pervertita, o imitatie jalnica, o cale spre autodistrugere si distrugere a celor din jur, o cale pe care daca mergi ajungi evident sa fi un profitor de pe urma sufletelor altora si bineinteles altii devin profitori de pe urma inimii tale, si nu neaparat pentru ca asta intentionezi, asa e firea, asta e roada firii. Dragostea asa cum o percepe lumea nu e dragoste adevarata, pentru ca nu vine din Dumnezeu, nu e produsul Duhul Sfant, e generata de fire si de pretentiile firii si ca atare duce la neimplinire, tulburare, instabilitate, si tragedii, toate astea pigmentate cu momente de aparent bine.

Cand pacatul a distrus omul la inceput, a distorsionat tot ceea ce trebuia sa se numeasca dragoste chiar si dragostea din instinct, cum ar fi cea dintre parinte si copil.  Parintii sunt disperati sa isi gaseasca implinirea in copil, sa profite de pe urma existentei lui la maxim, de aia il concep, sa se simta impliniti, numai ca Dumnezeu cand a creat omul, l-a creat ca sa isi gaseasca rostul vietii si implinirea doar in El, sa fie complet in El. Conceperea unui copil ma gandesc ca ar trebui sa aiba alta motivatie, decat aceea de a crea o persoana care sa iti umple golul (pe care credeai ca ti-l va umple partenerul), un fel de sluga care la inceput sa te distreze, apoi sa te dai mare cu el in dreapta si in stanga ca sa complexezi si tu pe cine poti, desi de fapt esti nemultumit de el si apoi spre batranete sa aiba grija de tine.

Dragostea e altfel, dragostea din Dumnezeu nu profita, nu cauta folosul sau, e incredibil, nu? Am ajuns la concluzii si mai radicale dar ma abtin sa le scriu deocamdata, chiar nu vreau sa bag in depresie pe nimeni, pentru ca aproape toti oamenii si-au cladit viata pe motive absolut egoiste, sa isi implineasca firea si cu toate astea nu au gasit implinirea, ca doar nu ai cum sa o gasesti din moment ce nu ai fost conceput sa fi implinit in felul asta. Si nu e nici o diferenta intre pocaiti si nepocaiti, se gandeste la fel, desi ar trebui sa fie o diferenta ca de la cer la pamant, dragostea celor care se pretind a fi crestini ar trebui sa fie complet diferita de cea a celor care il au ca dumnezeu pe diavolul, si cu toate astea nu vad nici o diferenta, motivatiile sunt aceleasi.

Oamenii de regula nu se iubesc intre ei, de fapt se storc reciproc de energie, de atentie, de tot felul de sentimente, dar nu se iubesc, profita unii de pe altii, se agata cu disperare unii de altii, isi bazeaza supravietuirea pe orice altceva decat pe Dumnezeu desi din gura e simplu de zis: “Dumnezeu e totul pentru mine”. Suntem invatati de mici sa facem asta, de cand dam fata in fata cu viata, totul din jur, familia, scoala, biserica, ne invata si perpetueaza chestia asta pe care nu stiu cum sa o numesc decat: jegmaneala reciproca. Si pun pariu ca multi oameni pocaiti sau nepocaiti nici nu inteleg ce scriu eu aici, au senzatia ca bat campii, pentru ca ceea ce traiesc ei de cand se stiu, adica jegmaneala reciproca li se pare singura cale, habar nu au ca exista o alta cale.

Omul a fost creat sa isi gaseasca implinirea in Dumnezeu, sa gaseasca dragostea in Dumnezeu si cu dragostea care vine din Dumnezeu, implinit in Dumnezeu, fara sa mai caute implinire in oameni, poate sa iubeasca la randul lui cu dragostea care vine din Dumnezeu. Punct.

In cartea Mananca trupul Meu si bea sangele Meu, de Ana Mendez, (fragmente din carte puteti citi pe blogul Gradina Eden la categoria Cina Domnului), am citit un pasaj extraordinar despre dragoste, cam asta e dragostea adevarata din Dumnezeu:

Dragostea nu respinge, dragostea rascumpara. Dragostea are intentii bune indreptate spre om. Se concentreaza nu asupra defectelor ci asupra calitatilor. Nu considera faptele noastre ca fiind importante ci mai degraba cine suntem in El. El a suferit si s-a expus reprosului in fiecare zi, ca sa poata fi un stindard neschimbat al dragostei pentru noi. 

Dragostea nu isi inchide inima in fata tradarii, indiferentei si dispretului. Apare in fiecare dimineata, dulce si delicata, intotdeauna incercand sa faca ce e mai bun. Este blanda. Cauta intotdeauna o cale sa faca bine, sa multumeasca, sa creeze un moment placut. Cu delicatese incearca sa slefuiasca locurile zglonturoase.

Dragostea are o rezistenta de lunga durata. Este rabdatoare si buna. Niciodata nu demonstreaza invidie si niciodata nu clocoteste cu gelozie (invidie). Nu se lauda, nu se faleste. Nu isi manifesta aroganta. Nu este mandra sau aroganta. Nu este nepoliticoasa si niciodata nu se comporta nemanierat.

Dragostea nu este egoista. Nu isi cere drepturile, nu cauta sa isi sustina propriul mod de a face lucrurile pentru ca dragostea nu isi vede de propriile cai.

Dragostea nu este iritabila. Nu se simte amenintata si nu tine pica. Nu se bucura de nedreptate si nu doreste sa faca rau. Se bucura cand adevarul si dreptatea prevaleaza. Nu se simte jignita. Nu tine socoteala greselilor.

Dragostea indura totul. Este intotdeauna gata sa creada ce e mai bun despre fiecare persoana. Este plina de speranta si credinta tot timpul. Intotdeauna ramane puternica in orice situatie.  Se sacrifica la infinit si da fara limite. Este brava, luptatoare, si nu este intimidata in fata niciunui dusman. Nu da inapoi, castiga. In ea nu exista frica. Poate face totul, si nimic nu o poate opri. Dragostea rupe in bucati inamicii fiorosi, si cucereste raurile salbatice in dorinta sa de a-l salva pe cel care se ineaca. Dragostea este contagioasa. Demoleaza pereti de nedemolat. Schimba inimi de piatra in inimi de carne. Are mii de cai inaccesibile si unde nu exista o cale, o creaza.

Dragostea niciodata nu esueaza. Niciodata nu decade, niciodata nu devine demodata (invechita), niciodata nu abandoneaza o cauza, si niciodata nu inceteaza sa existe. Dragostea nu poate fi invinsa de nimeni si de nimic. Dragostea este forta cea mai puternica din univers. Este cea mai pura manifestare a fiintei Sale. Este ceea ce Il face pe Dumnezeu vizibil si palpabil pe pamant.”

Dar daca nu ai fost implinit cu dragostea din Dumnezeu, si cauti sa fi implinit cu „dragostea” care vine de la oameni, niciodata nu o sa poti sa iubesti in felul descris mai sus.

Ps: pentru cei care stiti engleza, cautati pe net si ascultati tot ce gasiti cu Dan Mohler si Todd White, oamenii astia traiesc din dragostea lui Dumnezeu si iubesc cu dragostea lui Dumnezeu si stiu sa explice bine cum sa ajungem si noi la stadiul asta.


Credinta unui copil

Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 18:3)

Ieri seara am trait o faza de zile mari. Nu stiu nici eu cum m-am trezit in mijlocul unor chestii pe care nu le-am programat, la care nici macar nu m-am gandit dar pe care Dumnezeu le-a organizat minunat. Eram la strada, jos pe iarba, cu 5 copii de pe strada mea, cu care vad ca mai nou ne intalnim seara si le spun in mare cam ce am scris pe blogul acesta. De fapt asta a fost a doua intalnire in grup largit, prima data le-am spus cam tot ce trebuie sa stie despre mantuire, si ceea ce sunt ei in Hristos daca se nasc din nou, le-am vorbit si putin despre partea supranaturala, asta a durat cam o ora si jumatate.

Aseara mare valva, cica urmeaza sa se vada planeta Marte si trebuie sa stam pana la 3 noaptea afara sa o vedem. Io stiam de pe net ca se poate sa fie o stire falsa, dar n-am avut nici o sansa sa ii lamuresc ca s-ar putea sa nu fie adevarat. Le-am tot repetat ca nu putem sa vedem Marte, erau nori peste tot, nu se vedea nici o stea. Si una dintre fetite care nu putea concepe ca rateaza un asemenea eveniment care are loc odata la 200 ani ne spune: hai sa ne rugam sa plece norii. In prima faza nici nu am bagat-o in seama, chiar nu aveam nici un chef sa ma concentrez la asa ceva, dar pentru ca a insistat, mi-am  dat seama ca poate fi un moment in care Dumnezeu sa le demonstreze ca Biblia chiar functioneaza.

Le-am aratat vs din Ioan 14:12-13, care spune ca acei care cred in Isus vor face si ei lucrarile pe care Isus le-a facut, apoi intamplarea in care Isus a poruncit furtunii sa se opreasca si s-a oprit, si am trecut la actiune. Pur si simplu am inceput toti sa poruncim norilor sa plece in Numele lui Isus. Sincera sa fiu cred ca am fost necredincioasa grupului, cu ocazia asta am inteles mai bine de ce Dumnezeu e incantat de atitudinea unui copil, si de ce doar prin atitudinea unui copil putem vedea Imparatia lui Dumnezeu manifestata.

Eu mi-am vazut de „predica” pe cand ei erau cu capul pe sus si analizau norii, si cand ma gandeam cum sa le explic mai bine esecul rugaciunii noastre, au inceput sa se miste norii ciudat, sa se formeze mai multe spatii intre nori, spatiile astea sa se extinda si sa se uneasca. Inainte sa ne rugam nu se vadea nici o stea, dar treptat au inceput sa apara si a inceput si show-ul copiilor. Nu stiu de cate ori am zis ca nu-mi vine sa cred ce vad. A fost circ, copiii au inceput sa urle, sa sara, sa Il laude pe Domnul, sa ii multumesca, ba o fata s-a dus acasa sa spuna parintilor, bineinteles ca maturii nu cred povesti de astea, deci a revenit frustrata ca tatal nu a crezut-o.

Ma gandesc ca daca nu eram acolo, poate luam si eu cu usurinta povestea lor, dar norii chiar au plecat de tot, adica daca la inceput nu puteai sa vezi o stea din cauza norilor, erau densi, peste tot, o masa de nori, ulterior nu mai erau nori deloc.

Si mi-am dat seama ca desi eu le-am adus invatatura si le-am spus ce sa faca copiii astia au inteles mai bine ca mine cum stau lucrurile.

Ps: nu incarcati sa ma lamuriti ca mi s-a parut, ca a fost o coincidenta, etc. Am fost 6 persoane care am vazut ce s-a intamplat. Stiu ca e mai lejer sa crezi ca a fost o coincidenta decat sa crezi ca Dumnezeu chiar vorbeste serios in Biblie.


Parinti crestini, treziti-va!! (2)


Acum cateva randuri pentru parintii a caror copii ajunsi la varsta adolescentei sau mai tarziu, manifesta foame si sete dupa mai mult din Dumnezeu, a caror inima striga dupa Dumnezeu in intregime, care par nebuni dupa cer si manifestarea lui Dumnezeu

Din pacate destui parinti nascuti din nou, crestini de o viata, in loc sa isi incurajeze copiii in cautarile spirituale, de fapt se lupta impotriva lor. Daca cumva sesizeaza ca ai lor copii se roaga mai mult sau citesc Biblia mai mult, intra in panica si in loc sa ingenuncheze si ei impreuna cu ai lor copii, se revolta si le pun tot felul de piedici.

Da, e ceva foarte greu de inteles, dar multi adolescenti isi petrec serile plangand in ascuns in camerele lor pentru ca mama si tata si ei crestini la randul lor, le-au interzis sa mai mearga la grupul de rugaciune pentru ca prea multa rugaciune poate dauna, pentru ca prea multa preocupare cu cele spirituale strica imaginea, strica reputatia. Este mult mai bine pentru acesti parinti sa aiba urmasi de nadejde in mediocritatea spirituala pe care o traiesc de o viata. Ceva nou si neobisnuit sperie si streseaza, schimba obiceiurile si destabilizeaza rutina mediocra a familiei din punct de vedere spiritual si nu numai.

Daca esti unul din acei parinti care au pus si pun bete in roate cautarilor spirituale ale copiilor tai, TREZESTE-TE !!!!!!!!

Daca ti-ai considerat copilul nebun si ti-a fost rusine de el pentru ca se roaga prea mult, pentru ca este disperat zi de zi dupa Dumnezeu si intimitatea cu El, atunci draga mama si tata care citesti aceste randuri : TREZESTE-TE !!!!!!!!

E dur, ce o sa spun acum, dar daca ai impiedicat cautarea dupa Dumnezeu a copilului tau, de fapt te-ai impotrivit lui Dumnezeu. Oricum nu vei putea stavilii acea foame si sete pe care o vezi exagerat in viata fetei sau a baiatului tau. Vei reusi in schimb sa provoci o stare de nervozitate si rebeliune, pentru ca al tau copil va incerca sa se apere in vreun fel de nedreptatea pe care i-o faci.

Daca iti consideri copilul prea mic, prea neexperimentat, prea marunt si slab, prea neinsemna sa fie folosit de Dumnezeu pentru mantuirea celorlalti, pentru schimbarea celor din jur, am un cuvant pentru tine 1 Corinteni 1 :27-28 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca sa faca de rusine pe cele tari.

Draga mama sau tata, s-ar putea sa urasti si sa dispretuiesti situatii, comportamente sau actiuni pe care Dumnezeu le adora. S-ar putea sa iti fie rusine de persoane de care Dumnezeu e mandru, s-ar putea ca in timp ce tu te rusinezi de copilul tau prea spiritual, cerul sa se bucure si sa sarbatoreasca trezirea din viata lui.

Si apoi daca te vei uita bine in Biblie in Ieremia 1 :6-8 sau 1 Samuel 16 chiar si numai la cazul lui David care in ciuda imaturitatii sale, a imaginii sale de copil neinsemnat a fost ales de Dumnezeu pentru un loc de cinste, vei vedea cum gandeste Dumnezeu si care sunt criteriile Sale. Dumnezeu a surprins prin alegerea Sa toate mintile prezente la acel eveniment, a ales pe cel pe care oamenii nu au dat doi bani. Stii de ce ? Pentru ca Domnul nu se uita la ce se uita omul, omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima.


Parinti crestini, treziti-va!! (1)


Aceste randuri s-au nascut in urma multor situatii de care m-am izbit, care au un numitor comun si anume atitudinea parintilor crestini fata de trezirile spirituale din viata copiilor lor, panica care ii cuprinde pe unii dintre ei cand copiii lor sunt cercetati de Dumnezeu.

Daca esti parinte si vrei ca relatia cu copiii tai sa fie dupa voia lui Dumnezeu, va trebui sa meditezi la comportamentul tau, la reactiile tale atunci cand copilul tau manifesta un interes deosebit fata de relatia lui cu Dumnezeu.

Draga parinte, imagineaza-ti urmatoarea situatie, gandeste urmatoarele randuri, filtreaza-le prin constiinta ta de crestin :El si ea, ca majoritatea cuplurilor isi doresc un copil, Dumnezeu le daruieste acest dar mult dorit, iar datoria lor vizavi de acest copil este sa il creasca dupa voia deplina a lui Dumnezeu. Cei mai multi dintre parinti isi vor duce copiii la biserica, ii vor integra in acest mediu, un obicei care insa niciodata nu garanteaza ca relatia cu Dumnezeu e in ordine. Desi de multe ori relatia parintilor cu Dumnezeu e confuza si sunt inca la nivelul de copii in credinta dupa ani si ani de pocainta, au totusi constiinta sa iti traga copiii in acest mediu bisericesc.

Totul bine si frumos pana cand copilul ajunge la adolescenta sau mai tarziu si mintea lui descopera o lume plina de ispite. Pt ca a fost educat de mic intr-un cadru cat de cat moral, si i-a fost impregnata in minte invatatura Bibliei, va trai lupta aceea teribila dintre viata aparent palpitanta a lumii cu tot felul de placeri si viata aparent plina de restrictii, ingradiri pe care o stie de mic.

Unii vor asculta vocea lumii si nu vor mai sta pe ganduri la vederea frumusetii false a pacatului. Altii isi vor trai viata impartita intre cele doua lumi. In fata parintilor vor poza in cei mai buni si mai ascultatori copii, insa mintea si inima lor va trai scufundata in practici pacatoase. Apoi mai exista o categorie de adolescenti care brusc se trezesc ca desi nu stiu prea multe pe lumea asta, singura lor tanjire launtrica e D-zeu si cunoasterea a tot ce are El pregatit pt ei.

Cum ai reactiona ca si parinte la cele trei ipostaze, la cele trei presupuse atitudini ale copilului tau

1 Foame dupa lume si pacat

2 Comportament duplicitar

3 Foame si sete dupa D-zeu si voia Lui

Care dintre aceste trei comportamente te sperie cel mai tare, pe tine parinte crestin cu o relatie inca superficiala cu D-zeu, pe tine mama si tata care te multumesti cu mersul la biserica si cu un coportament moral

Cum reactionezi cand copilul tau o ia pe una din aceste trei cai? Ce anume te aduce intr-o stare de panica in ce priveste viata fiului sau fiicei tale? Ce iti doresti ?

1. Sa aiba un anturaj normal pt cei care nu il cunosc pe D-zeu, sa isi petreaca timpul la fel ca toata lumea, infruptandu-se din placerile de o clipa ale pacatului care sunt o otrava cu efect intarziat. Sa nu iasa in evidenta cu nimic fata de cei de varsta lui, sa aiba vise pt viitor trase la indigo cu cei din lume

2. Sa mearga in continuare la biserica, sa cante in cor, sa aiba o imagine buna in fata oamenilor, sa fie laudat, apreciat de cei din biserica, sa pozeze in cel mai spiritual copil posibil….. dar totusi sufletul sa-i fie mort sau pe moarte. Sa dea impresia ca e un crestin normal dar inlauntrul sau sa predomine pacatul, sa fie un mar frumos dar care e ros pe dinlauntru de viermi.

SAU….

3. Sa il vezi disperat dupa voia lui D-zeu, dupa Cuvantul Sau, sa aiba ca prioritate dezvoltarea intimitatii cu El. Sa nu se multumeasca cu putin si sa tanjeasca dupa mai mult in fiecare zi. Sa isi faca grup de rugaciune, sa mearga in misiune, sa se implice in evanghelizarea celor din lume,sa vezi ca ii clocoteste sangele in vine de foame si sete dupa cunoasterea cerului.

Nimeni nu-ti poate citi gandurile in acest moment, doar D-zeu, asa ca poti fi sincer fata de tine insuti. Daca ar trebui sa alegi dintre aceste trei comportamente pt copilul tau pe care l-ai alege ? Probabil ca unii se vor intreba de ce pun intrebari la care raspunsul este evident, pun aceste intrebari pentru ca am vazut destui parinti care prefera duplicitatea si mediocritatea spirituala a copiilor lor in detrimentul disperarii dupa Dumnezeu si voia Lui.