ROSE

Posts tagged “depresie

Depresia lui Ilie (judecata)

Cum ar fi judecat oamenii din afara, depresia lui Ilie… „Da, acuma i-a venit randul, se credea mare si sfant, s-a ingamfat, l-a pedepsit Dumnezeu, Dumnezeu nu lasa sa ii fie luata slava. Ooo dar cat de grozav s-a simtit omul asta, el era marele sfant, bine a facut, asa, bravo, sa zaca, sa sufere, se credea mare si destept. Vedem acuma cu totii unde l-a dus prea multa sfintenie. Si noi suntem oamenii lui Dumnezeu, Ilie putea sa o lase mai moale cu macelul proorocilor lui Baal, bineinteles ca nu suntem de acord cu inchinarea la idoli, dar nici chiar asa, sa omori pana nu mai poti. Acuma Ilie plateste, sa plateasca, ca are ce plati, noi i-am spus sa o lase mai moale dar el nu si nu, cica Dumnezeu i-a cerut sa fie atat de revolutionar, acuma sa il vedem, a venit randul lui”

Cam asa ar fi judecat fratii si surorile lui Ilie, depresia acestuia, daca Ilie ar fi in aproape orice biserica din jur la care te-ai putea uita, o judecata care nu are nici o legatura cu realitatea, dar o judecata pe care o poti auzi de fiecare data cand un om a lui Dumnezeu trece printr-o situatie mai grea.

Ceva asemanator au facut si ar face multi cu Isus ajuns pe cruce intr-o suferinta fara margini: „da-te jos de pe cruce daca poti, ai zis multe ai facut multe, hai da-te jos daca te crezi atat de puternic, ai zis ca recladesti templul in trei zile, smulge cuiele si da-te jos”

Gura lumii, de fapt gura pocaitilor mari prostii graieste uneori, prostii venite din lipsa de dragoste si intelepciune. Ilie nu a fost pedepsit de Dumnezeu cand a avut acea cadere, a fost atacat de cel rau, si avea nevoie de ajutor. Oamenii lui Dumnezeu nu sunt pedepsiti de Dumnezeu si din cauza asta ajung in depresie si  deznadejde, ci sunt atacati de diavolul care ii uraste din toata inima,  pentru ca ii strica planurile, si cei din jur daca au intelepciune, vad lucrurile asa cum sunt si sar in ajutorul omului lui Dumnezeu pentru a-l ajuta, pentru a-l sprijini si tine in brate pana ii trece criza existentiala.

Din pacate asa e la noi, una doua, orice necaz e pus pe seama lui Dumnezeu, Dumnezeu a pedepsit, Dumnezeu a dat ce merita omul, Dumnezeu pana la urma a adus blestemul desi toti stim ca El este sursa binecuvantarilor si diavolul este cel care fura, distruge si omoara.

Ilie a fost ajutat de Dumnezeu, nu a fost pedepsit de Dumnezeu, diavolul a fost cel care l-a atacat si i-a indus gandul ca moartea e singura solutie, si atat de mult a fost apasat de diavol de acest gand incat Ilie a uitat de toate minunile pe care le-am insirat in articolul precedent, pe care Dumnezeu le-a facut prin el.
Asa ca atentie la judecata pe care suntem tentati sa o aruncam asupra altora in binecunoscutul spirit romanesc.


Depresia lui Ilie

In 1 Imparati 19:1-8, marele Ilie, care a chemat seceta ( 1 Imparati 17:1), apoi a chemat ploaia (1 Imparati 18:41-46), marele om a lui Dumnezeu la a carui cuvant a venit foc din cer sa mistuie arderea de tot pentru a demonstra participantilor cine e adevaratul Dumnezeu ( 1 Imparati 18), Ilie care il invie pe fiul vaduvei (1 Imparati 19:17-24), care desparte apele Iordanului in doua (2 Imparati 2:8), acest Ilie cade intr-o depresie sora cu moartea. Versetul 4 „El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

Ilie cel puternic, care a jungheat pe toti proorocii lui Baal, cel care aducea ploaia, seceta, focul din cer, cel care este hranit de corbi, cel care invie morti, ajunge cu nervii la pamant, isi doreste moartea, si cade intr-o autocompatimire de toata frumusetea: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”(1 Imparati 19:10).

Dumnezeu ca de obicei la astfel de faze, ii spune ceva de genul: „hai hai sus, avem treaba, mananca turta asta coapta, bea apa din ulcior si sus, ce stai aici si te complaci in autocompatimire, avem de uns un imparat, la treaba Ilie, nu e timp pentru ati plange de mila”. Cred ca Ilie ar mai fi avut chef sa se planga, dar Dumnezeu il ia cumva pe sus si desi ii intelege depresia, isi trimite ingerul care il impinge de la spate sa o ia din loc.

Adevarul este ca traim intr-o lume in care se prea poate ca la un moment dat sa te lase nervii, si daca esti un om a lui Dumnezeu nu vei fi scutit de asta, ba mai mult diavolul va face tot ce e posibil, va folosi pe cine poate din preajma ta, prieteni, familie, va folosi boala, singuratatea ca sa te stranga la colt incat sa clachezi.

Dumnezeu niciodata nu a incurajat depresia cuiva, a inteles-o dar nu a incurajat-o. Depresia este o minciuna a diavolului, o minciuna foarte sireata, pe care mai toti o credem in momentul in care vine, si trebuie multa putere sa reusesti sa o demasti si sa ii spui pe nume, sa o respingi, sa iti revii mai ales daca nu esti sustinut de nimeni. De obicei oamenii care cad in depresie sunt lasati balta de prieteni, pentru ca prieteni adevarati foarte rar gasesti, si atunci si cu singuratatea si cu depresia este foarte greu a te repune pe picioare, dar pentru omul care se increde in Dumnezeu, chiar Dumnezeu este Cel care il va scoate din deznadejde, va trimite un inger, daca nu va gasi un om care sa il ajute, va muta muntii , va intoarce universul pe dos pentru a-si ajuta copilulul.

Cat a fost Ilie de mare om a lui Dumnezeu la fel ca si altii in Biblie, s-a comportat ca si cum nu a vazut in viata lui nici o minune a lui Dumnezeu, ca si cum nu mai exista nici o sansa pentru el, asta ne arata ca nimeni nu e scutit de astfel de episoade in viata, in care deznadejdea te face sa te prabusesti, dar cum spuneam mai sus cei care se incred din toata inima in Dumnezeu vor fi ajutati si ridicati in vremuri de deznadejde, vor fi ridicati si readusi la viata chiar de Datatorul vietii.


‘…nimanui nu-i pasa de sufletul meu’

Am citit azi un Psalm in care marele David se lăfăie intr-o autocompatimire de toate frumusetea. Priviti ce spune David in Psalmul 142:4 ‘…..nimanui nu-i pasa de sufletul meu’ . Am vrut sa vad cand a fost scris acest Psalm, si vad ca titlul lui este: ‘ O cantare a lui David. O rugaciune facuta cand era in pestera’. Ma uit in 1 Samuel 22 si intr-adevar David se ascunde in pestera, fugarit fiind de Saul care vrea sa il omoare.

Insa nu cu foarte mult timp inainte de asta prietenul lui, Ionatan isi pune viata in pericol pentru ca David sa fie avertizat de planurile tatalui sau, nu cu mult inainte Ionatan face un legamant cu David si cu casa lui, ‘ Ionatan a intarit si mai mult fata de David dragostea pe care o avea pentru el, caci il iubea ca pe sufletul lui’ (1 Samuel 20:17)

David desi avea un prieten cum foarte putini dintre oameni au sansa sa aiba, cineva care l-a iubit din tot sufletul, caruia i-a pasat din toata inima de el, cineva care si-a pus viata in primejdie din dragoste pentru el, cineva care atunci cand a fost cazul s-a dus in pustie sa il incurajeze si sa il sprijine (am scris aici un articol pe tema aceasta), tot cu riscuri enorme, cineva care s-a gandit la el zi si noapte si care nu a avut liniste pentru ca prietenul lui era in pericol, cu toate astea, David spune ceva fara logica, ceva generat de disperare, o disperare care anuleaza realitatea, care impaienjeneste mintea si sufletul:  ‘nimanui nu-i pasa de sufletul meu’. Cu un prieten ca Ionatan, nu ai voie sa spui asa ceva.

Cred ca Ionatan s-ar fi simtit ofensat, s-ar fi suparat, s-ar fi intristat sa il auda pe David văicărindu-se in felul asta, lui ii pasa de sufletul lui David, iubea sufletul lui David ca pe propriul suflet, dar cu toate astea lui David i s-a intunecat ratiunea, strans in menghina a spus lucruri care nu sunt adevarate. Cel putin Ionatan il iubea si era alaturi de el, ii pasa de el si sunt sigura ca i-a marturisit aceste lucruri.

Eu nu stiu cum sunteti voi, dar eu am facut ce a facut David, nu odata, am spus ce a spus David, de mai multe ori, uneori justificat, alteori nu. Unii dintre voi ati facut si faceti la fel ca mine, ne vaicarim si stransi in menghina de anumite situatii nu mai vedem realitatea, uitam de Ionatan. Stiu ca putini aveti un Ionatan langa voi, e o lume in care Ionatanii sunt pe cale de disparitie, dar poate aveti jumatati de Ionatani sau Ionatani in devenire (unii au nevoie de timp sa se formeze, sa inteleaga valorile, care sunt lucrurile de pret).

Si apoi suprema greseala a lui David a fost ca Dumnezeul caruia i se adresa, in fata caruia striga, plangea, si se văicărea, era Cel care avea o grija desavarsita de sufletul lui, Dumnezeu nu cunoaste nepasarea fata de cei in probleme, Ii pasa. Daca chiar iti lipseste Ionatan, si te cred, se prea poate sa nu fi intalnit niciodata si sa nu intalnesti niciodata un Ionatan, Isus e prezent, desi nu Il putem percepe cu ochii fizici, dezvoltarea relatiei cu El il va face din ce in ce mai real. Lui Isus ii pasa de sufletul tau si de sufletul meu

Nu vreau sa luam acest episod din viata lui David ca pe o scuza, si sa ne simtim indreptatiti in a ne autocompatimi; daca marele David a facut asta, nu e nici un bai daca ii tragem si noi o autocompatimire de nota 10, ci ar fi bine sa constientizam ca nici macar oamenii mari ai lui Dumnezeu pe care noi ii vedem ca niste super oameni, nu sunt scutiti de depresie si deznadejde.

David a fost un om care s-a văitat mult, dar intotdeauna si-a revenit din depresie, a spus destule lucruri aiurea ca cel pe care l-am discutat in acest articol, dar intotdeauna a ajuns la o concluzie finala care ar putea suna asa: Nu conteaza cum arata circumstantele, nu conteaza ca totul pare intors pe dos, nu conteaza ca vrajmasii imi stau pe cap, eu ma incred in Tine Doamne, Tu esti locul meu de adapost, locul meu de scapare, nu conteaza cat de aiurea pare totul eu ma incred in Tine, ma bazez pe Tine, cred promisiunile Tale, chiar daca acum imi este foarte rau, stiu ca Tu ai grija de mine si ma izbavesti’


Intunecat de propriul egoism

sadEgoismul, boala care se vede foarte bine in fiecare fiinta umana, unii au tratat-o, au ucis o parte semnificativa, altii o lasa sa ii stranga de gat, o boala care isi are desavarsirea in multe persoane atunci cand ele sunt deprimate, triste, atunci nu mai conteaza nimeni, decat eu si propria persoana, atunci uit de toate problemele si nevoile celor din jur, nu mai imi pasa, mi se pare drept si corect sa ma cocolosesc si sa ma uit cu admiratie la propriile rani, sa nu mai dau doi lei pe ranile altora, sa mi se para justificat ca eu si numai eu sa fiu in centrul atentiei universului si cand o sa imi fie mai bine sa mi se para drept si corect sa cer ajutor celor care poate la randul lor sunt deprimati cu probleme si sa ma astept sa mi se raspunda promt, sa mi se dea atentie neconditioanta, chair daca eu la randul meu mi-am dat numai mie atentie desi Dumnezeu mi-a dat suficient potential ca si atunci cand sunt daramat sa ajut si sa incurajez pe altii.

Toanele si mofturile fiintei umane sunt nelimitate, si foarte greu de strivit, totul din noi striga pentru a implini mofturile firii, pervertita de pacat pana in cele mai adanci aspecte.

Uita-te la Isus, cand era in agonie in Gradina Ghetimani, s-a gandit si la El, a cerut Domnului daca se poate sa ia paharul acela de la El, dar pentru ca stia finalitatea mortii si invierii Sale, a acceptat de dragul nostru, a pus binele nostru mai presus de binele Lui de moment. Desi era la pamant, ii curgeau sudori de sange, era o durere profunda, nu mofturi cum avem noi de multe ori, mofturi pe care le etichetam in tot felul ca sa fim credibili, El avea sudori de sange dar in ciuda tristetii fara margini, gandul Lui a fost la noi; s-a gandit si la El, dar a pus folosul nostru mai presus de folosul Lui.

Daca crezi ca crizele tale existentiale sunt un motiv sa fi egoist, te inseli. Nu conteaza cum te simti, chiar daca o sa ai expereinta sudorilor de sange, trebuie sa slujesti, cu picatura aia de energie pe care o mai ai. Stiu ca ti se pare exagerat, dar nu vad alta invatatura in Biblie, decat sacrificiul de sine, a inceput cu Isus si trebuie sa continue cu tine si cu mine.


Crestin deprimat?

depresion1Este normal pentru un crestin sa fie deprimat ? Sunt normale crizele existentiale pentru un copil al lui Dumnezeu? Teoretic nu, practic da. Teoretic vom sari toti si vom spune, un copil al lui Dumnezeu nu trebuie sa fie niciodata deprimat, pentru ca Dumnezeu e la carma tuturor lucrurilor si nimic nu a scapat de sub control. Suna corect si biblic si teologic (pentru ca intre biblic si teologic s-au infiltrat unele neintelegeri, de aceea le diferentiez), dar practic nu se intampla asa. Aratati-mi in Biblie vreun personaj marcant care a scapat de depresie, crize existentiale, de intrebarea : »Doamneeeee, ai uitat de mine ? Where are you ? »

Nu, nu este normal pentru un crestin sa fie deprimat dar Biblia mea e plina cu perioadele de disperare a oamenilor lui Dumnezeu. Si-atunci ? De la teorie la realitate e o distanta mare de tot.

Cred ca nu ai cum sa urci la un nou nivel in relatia cu Dumnezeu daca nu dai de o criza majora, in care capul sa iti fie facut varza, sa simti ca explodezi si sa incepi sa strigi la Dumnezeu. Nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne chinuie ci pentru ca noi suntem grei de cap, pacatul ne-a adus in stadiul in care nu putem evolua decat dand cu capul, decat facand cunostinta cu valea umbrei mortii. Cand ii aud pe unii crestini ca ei sunt fericiti, ca nu au avut in viata lor probleme de felul acesta incep sa ma intreb daca chiar l-au cautat pe Dumnezeu din toata inima, daca si-au pus intrebari serioase cu privire la viata si la tot ce exista.

Cand tu ca om te izbesti de realitatea lui Dumnezeu se intampla ceva, un soc. Al cauta pe Dumnezeu din toata inima te va expune multor socuri existentiale. Schimbarea caracterului este un lucru extrem de greu, de buna voie nu suntem dispusi sa ne schimbam profund, doar cunostinta cu menghina diferitelor circumstante ne deschide ochii.

Stiu ca multi nu sunt de acord cu teoria aceasta, nici eu nu eram de acord cu asa ceva, visam cum Dumnezeu ma v-a folosi si va face lucruri mari prin mine dar nu mi-am imaginat nici o clipa ca drumul spre asa ceva trece prin valea umbrei mortii. Se pare ca fericirea este o iluzie aici pe pamant, puteti sa ma contraziceti dar cred ca nu exista fericire aici pe planeta noastra speciala si deosebita pe care noi oamenii am transformat-o intr-un mini iad, exista momente de fericire si atat. Momente de fericire cand ne intalnim cu El, si momente de deznadejde cand ne intalnim cu noi.