ROSE

Posts tagged “dragostea lui Dumnezeu

Cunoasterea frumusetii lui Dumnezeu prin post si rugaciune – Rodica Volintiru

rodica-carte

Am inceput sa citesc cartea scrisa de Rodica Volintiru, Cunoasterea frumusetii lui Dumnezeu prin post si rugaciune si desi am citit doar o parte din ea (abia astept sa continui maine), v-o recomand, e una din cele mai fain carti pe care le stiu in romana., Cartea se poate comanda la adresa de email roda4jesus@yahoo.ca sau nr de tel 0748303230  sau de la editura Kerigma AICI

Reclame

Mai mult decat o experienta

Toti vrem sa avem experiente cu Domnul, iar unii dintre noi chiar staruim in directia asta si tanjim sa avem experiente despre care citim in carti sau pe internet. Si nu e rau asta, dar exista ceva mai bun de atat. Acum cativa ani ii ceream insistent lui Dumnezeu sa ma faca sa simt dragostea Lui intr-un mod palpabil, nu sentimente pe care uneori le numim „cercetare” ci dragostea Lui care nu se compara cu nimic. Cam 9 luni doar asta m-am rugat, oriunde eram, ca eram acasa, ca mergeam cu masina asta era strigatul din mine. Si in timp ce Ii ceream asta, mi-am dat seama ca daca o sa am doar o experienta singulara o sa ma enervez cumplit. Poate unii nu intelegeti ce spun aici, dar am realizat ca daca Domnul o sa vina si o sa am o experienta singulara pe care sa o tot evoc toata viata de acum inainte, care sa ma faca sa traiesc din amintiri, asta nu imi convine deloc. Vreau si experiente din astea, dar vreau mai mult decat atat.

Asa ca I-am cerut Domnului sa ma invete traselul spre inima Lui, sa imi arate drumul clar spre intimitatea cu El, si in fiecare zi Ii repetam ca nu vreau o experienta, sa nu imi dea o experienta ca nu vreau doar atat, vreau sa descopar drumul, sa ma invete calea pe care sa o pot parcurge in fiecare zi, de cate ori vreau si cand vreau. Si exact asta s-a intamplat. Nu avem pentru ca nu stim sa cerem, cerem cu jumatate de inima si atunci nu stim sa fim radicali, nu cerem cu disperare pentru ca unora in inima, pe ascuns, ne mai place lumea si ne balacim in pacaleala pe care ne-o serveste diavolul, avem senzatia ca Dumnezeu vrea sa ne mentina intr-un soi de echilibru asa cum il intelegem noi prin prisma a ceea ce vedem in jur, cand colo nici vorba de asa ceva. Dumnezeu vrea sa ne copleseasca, sa ne tina asa non stop.


Dragoste sau jegmaneala reciproca?

Cea mai incredibila chestie pe care o putem invata pe lumea asta este sa iubim. Si cand spun asta, banuiesc ca multi/multe o sa cadeti asa intr-o stare de melancolie si incepeti sa visati cai verzi pe pereti, dar nu despre asta e vorba.

Dragostea asa cum o percepe lumea este o chestie pervertita, o imitatie jalnica, o cale spre autodistrugere si distrugere a celor din jur, o cale pe care daca mergi ajungi evident sa fi un profitor de pe urma sufletelor altora si bineinteles altii devin profitori de pe urma inimii tale, si nu neaparat pentru ca asta intentionezi, asa e firea, asta e roada firii. Dragostea asa cum o percepe lumea nu e dragoste adevarata, pentru ca nu vine din Dumnezeu, nu e produsul Duhul Sfant, e generata de fire si de pretentiile firii si ca atare duce la neimplinire, tulburare, instabilitate, si tragedii, toate astea pigmentate cu momente de aparent bine.

Cand pacatul a distrus omul la inceput, a distorsionat tot ceea ce trebuia sa se numeasca dragoste chiar si dragostea din instinct, cum ar fi cea dintre parinte si copil.  Parintii sunt disperati sa isi gaseasca implinirea in copil, sa profite de pe urma existentei lui la maxim, de aia il concep, sa se simta impliniti, numai ca Dumnezeu cand a creat omul, l-a creat ca sa isi gaseasca rostul vietii si implinirea doar in El, sa fie complet in El. Conceperea unui copil ma gandesc ca ar trebui sa aiba alta motivatie, decat aceea de a crea o persoana care sa iti umple golul (pe care credeai ca ti-l va umple partenerul), un fel de sluga care la inceput sa te distreze, apoi sa te dai mare cu el in dreapta si in stanga ca sa complexezi si tu pe cine poti, desi de fapt esti nemultumit de el si apoi spre batranete sa aiba grija de tine.

Dragostea e altfel, dragostea din Dumnezeu nu profita, nu cauta folosul sau, e incredibil, nu? Am ajuns la concluzii si mai radicale dar ma abtin sa le scriu deocamdata, chiar nu vreau sa bag in depresie pe nimeni, pentru ca aproape toti oamenii si-au cladit viata pe motive absolut egoiste, sa isi implineasca firea si cu toate astea nu au gasit implinirea, ca doar nu ai cum sa o gasesti din moment ce nu ai fost conceput sa fi implinit in felul asta. Si nu e nici o diferenta intre pocaiti si nepocaiti, se gandeste la fel, desi ar trebui sa fie o diferenta ca de la cer la pamant, dragostea celor care se pretind a fi crestini ar trebui sa fie complet diferita de cea a celor care il au ca dumnezeu pe diavolul, si cu toate astea nu vad nici o diferenta, motivatiile sunt aceleasi.

Oamenii de regula nu se iubesc intre ei, de fapt se storc reciproc de energie, de atentie, de tot felul de sentimente, dar nu se iubesc, profita unii de pe altii, se agata cu disperare unii de altii, isi bazeaza supravietuirea pe orice altceva decat pe Dumnezeu desi din gura e simplu de zis: “Dumnezeu e totul pentru mine”. Suntem invatati de mici sa facem asta, de cand dam fata in fata cu viata, totul din jur, familia, scoala, biserica, ne invata si perpetueaza chestia asta pe care nu stiu cum sa o numesc decat: jegmaneala reciproca. Si pun pariu ca multi oameni pocaiti sau nepocaiti nici nu inteleg ce scriu eu aici, au senzatia ca bat campii, pentru ca ceea ce traiesc ei de cand se stiu, adica jegmaneala reciproca li se pare singura cale, habar nu au ca exista o alta cale.

Omul a fost creat sa isi gaseasca implinirea in Dumnezeu, sa gaseasca dragostea in Dumnezeu si cu dragostea care vine din Dumnezeu, implinit in Dumnezeu, fara sa mai caute implinire in oameni, poate sa iubeasca la randul lui cu dragostea care vine din Dumnezeu. Punct.

In cartea Mananca trupul Meu si bea sangele Meu, de Ana Mendez, (fragmente din carte puteti citi pe blogul Gradina Eden la categoria Cina Domnului), am citit un pasaj extraordinar despre dragoste, cam asta e dragostea adevarata din Dumnezeu:

Dragostea nu respinge, dragostea rascumpara. Dragostea are intentii bune indreptate spre om. Se concentreaza nu asupra defectelor ci asupra calitatilor. Nu considera faptele noastre ca fiind importante ci mai degraba cine suntem in El. El a suferit si s-a expus reprosului in fiecare zi, ca sa poata fi un stindard neschimbat al dragostei pentru noi. 

Dragostea nu isi inchide inima in fata tradarii, indiferentei si dispretului. Apare in fiecare dimineata, dulce si delicata, intotdeauna incercand sa faca ce e mai bun. Este blanda. Cauta intotdeauna o cale sa faca bine, sa multumeasca, sa creeze un moment placut. Cu delicatese incearca sa slefuiasca locurile zglonturoase.

Dragostea are o rezistenta de lunga durata. Este rabdatoare si buna. Niciodata nu demonstreaza invidie si niciodata nu clocoteste cu gelozie (invidie). Nu se lauda, nu se faleste. Nu isi manifesta aroganta. Nu este mandra sau aroganta. Nu este nepoliticoasa si niciodata nu se comporta nemanierat.

Dragostea nu este egoista. Nu isi cere drepturile, nu cauta sa isi sustina propriul mod de a face lucrurile pentru ca dragostea nu isi vede de propriile cai.

Dragostea nu este iritabila. Nu se simte amenintata si nu tine pica. Nu se bucura de nedreptate si nu doreste sa faca rau. Se bucura cand adevarul si dreptatea prevaleaza. Nu se simte jignita. Nu tine socoteala greselilor.

Dragostea indura totul. Este intotdeauna gata sa creada ce e mai bun despre fiecare persoana. Este plina de speranta si credinta tot timpul. Intotdeauna ramane puternica in orice situatie.  Se sacrifica la infinit si da fara limite. Este brava, luptatoare, si nu este intimidata in fata niciunui dusman. Nu da inapoi, castiga. In ea nu exista frica. Poate face totul, si nimic nu o poate opri. Dragostea rupe in bucati inamicii fiorosi, si cucereste raurile salbatice in dorinta sa de a-l salva pe cel care se ineaca. Dragostea este contagioasa. Demoleaza pereti de nedemolat. Schimba inimi de piatra in inimi de carne. Are mii de cai inaccesibile si unde nu exista o cale, o creaza.

Dragostea niciodata nu esueaza. Niciodata nu decade, niciodata nu devine demodata (invechita), niciodata nu abandoneaza o cauza, si niciodata nu inceteaza sa existe. Dragostea nu poate fi invinsa de nimeni si de nimic. Dragostea este forta cea mai puternica din univers. Este cea mai pura manifestare a fiintei Sale. Este ceea ce Il face pe Dumnezeu vizibil si palpabil pe pamant.”

Dar daca nu ai fost implinit cu dragostea din Dumnezeu, si cauti sa fi implinit cu „dragostea” care vine de la oameni, niciodata nu o sa poti sa iubesti in felul descris mai sus.

Ps: pentru cei care stiti engleza, cautati pe net si ascultati tot ce gasiti cu Dan Mohler si Todd White, oamenii astia traiesc din dragostea lui Dumnezeu si iubesc cu dragostea lui Dumnezeu si stiu sa explice bine cum sa ajungem si noi la stadiul asta.


Laudarosia vietii

1 Ioan 15. Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. 16. Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume.

Laudarosia vietii este de fapt mandrie, aroganta, fala, lauda de sine, lucruri facute cu intentia de a impresiona si injosi, de a provoca, de a demonstra cine e cel mai tare, cine e cel mai plin de calitati, cine arata cel mai bine, cine are mai multe posesiuni si realizari, cam cat de superior e el sau ea celorlalti, cine e cel mai cu motz si daca vezi ca nu ai nici o sansa sa iei locul intai, incepi sa ii urasti pe cei care iti sunt superiori, sa ii invidiezi si sa visezi cum intr-o zi printr-o minune o sa ajungi tu in fata si atunci ei o sa crape de ciuda. Oamenii care se complac intr-o astfel de atitudine, carora li se pare normal sa fie asa, cei care isi gasesc placerea si isi iau hrana pentru suflet din asa ceva, Biblia ne spune ca dragostea lui Dumnezeu nu locuieste in ei, si cum Dumnezeu e dragoste, putem trage usor concluzia ca oamenii astia nu Il cunosc pe Dumnezeu.

M-a blocat versetul asta, nu pentru ca nu l-as fi citit pana acum, nu pentru ca ar fi ceva greu de inteles si acuma am avut o revelatie, ci pentru ca poate pentru prima data m-am gandit practic la cati oameni din biserica isi gasesc placerea in asa ceva, e absolut devastator. De cand ma stiu pe lume, laudarosia vietii a fost o componenta absolut normala in bisericile pe care le-am frecventat, atat bapti cat si penti, e ceva general acceptat.  Ma deprima realitatea asta.