ROSE

Posts tagged “implinire

Avantajele celibatului

ARTICOLUL ACESTA NU SE ADRESEAZA CELOR CASATORITI

Poate nu am vazut eu sau poate nu am auzit, dar nimeni nu trateaza subiectul asta inca in biserica, e o tacere de mormant, teama de sinceritate de care am vorbit intr-un articol precedent. Pastorii si liderii sunt incantati de invataturile lui Pavel dar nu dau doi lei pe ceea ce spune el despre posibilitatea de a trai singur, adica necasatorit, sa nu mai spun ca nici ceea ce a spus Isus cu privire la subiectul asta nu e luat in seama (un articol pe aceeasi tema AICI). Parca subiectul asta ar fi legat de cesationism, adica era valabil pana s-a scris Biblia si dupa aia la revedere. O sa va suparati unii cand o sa cititi articolul dar n-am ce face, scriu ce scriu pentru ca sunt sigura de lucrurile astea, nu pentru ca am citit in ceva carte, ca oricum nu exista asa ceva, ci pentru ca am experimentat si pentru ca vad in jur, nu e nevoie de analize profunde, se pot trage concluzii la o simpla privire in jur. Cred ca unii trebuie sa se casatoreasca, asta e menirea lor, iar altii nu, asa ca cine scoate din vorbele astea ca sunt impotriva casatoriei inseamna ca e cel putin obosit.

Prin celibat inteleg ca omul dupa ce a inteles cum e viata asta si care sunt avantajele si dezavantajele casatoriei a hotarat ca e mult mai bine sa ramana singur, desi i s-au oferit ocazii, pentru ca peste tot sunt ocazii, celibatarul a spus nu si si-a vazut de viata lui. Nu vorbesc in acest articol despre cei care cauta sa se casatoreasca si nu isi gasesc partener, ei sunt o categie aparte, vorbesc despre cei care dupa ce au cantarit lucrurile au ajuns sa fie celibatari si in fapta si in gandire si in traire, cum era Pavel de ex.

Avantajele celibatarului nu sunt deloc putine. Nu mai stiu de cate ori mi s-a spus ca eu nu stiu ce inseamna sa fi ingrijorat. Si adevarul asta e, am avut putine griji. Sunt o celibatara multumita de alegerea pe care am facut-o pentru ca alegerea asta mi-a adus enorm de multe beneficii pentru care ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi. Celibatarul e liber sa fie cum vrea si sa faca ce vrea, nu e constrans sa faca lucruri pe care nu le vrea doar sa faca pe plac cuiva, celibatarul nu depinde emotional de un om, de toanele unui om sau de programul lui, si e ferit de colaborarea pe alocuri sau permanent tensionata cu familia largita a acestuia.

Celibatarul nu trebuie sa munceasca pana ii sar capacele ca sa hraneasca alti doi, trei, cinci, sau zece persoane, celibatarul are timp sa isi dezvolte pasiunile, si sa investeasca in exact ce isi doreste fara sa primeasca reprosuri care sa il faca la urma urmei pentru binele conjugal sa renunte la ele, sa nu mai vorbesc despre certuri, hartuiala emotionala pe care o vad la absolut toate cuplurile. Celibatarul nu trebuie sa fie stresat ca partenerul il inseala, nu trebuie sa fie ingrijorat cand partenerul are perioade de raceala, nu trebuie sa indure defectele cuiva de care nu mai scapa toata viata, daca nu luam in calcul divortul, nu trebuie sa se streseze ca daca cumva o sa aiba o perioada mai nasoala dpdv financiar, o sa fie in pericol copiii, nu trebuie sa se streseze pentru sanatatea, siguranta si viitorul copiilor. Celibatarul nu are stresuri de genul: vai ma ingras, partenerul se va uita dupa altele, partenera se va uita dupa altii. Pavel spune asa despre cei care nu sunt casatoriti:Dar eu as vrea ca voi sa fiti fara griji. Cine nu este insurat se ingrijeste de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului. Dar cine este insurat se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa nevestei. Tot asa, intre femeia maritata si fecioara este o deosebire: cea nemaritata se ingrijeste de lucrurile Domnului, ca sa fie sfanta, si cu trupul, si cu duhul; iar cea maritata se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa barbatului ei. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa va prind intr-un lat, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedici. (1 Cor 7:32-35)

I-am auzit de nenumarate ori pe cei casatoriti spunand: „Impreuna o sa trecem peste toate obstacolele, daca esti singur e greu, dar impreuna o sa trecem cu bine peste obstacole”. Faza e ca celibatarul nu are parte de obstacolele de care e vorba in zicala asta. Motivul principal pentru care celibatarul nu s-a casatorit sunt tocmai acele obstacole pe care nu le-a dorit, deci celibatarul nu va trebui sa sara singur peste obstacolele evocate mai sus pentru ca el nu le are, el are obstacolele care sunt comune si inerente existentei pe pamant si cam atat. Tocmai despre obstacolele astea vorbeste Pavel cand spune: „Insa, daca te insori, nu pacatuiesti. Daca fecioara se marita, nu pacatuieste. Dar fiintele acestea vor avea necazuri pamantesti, si eu as vrea sa vi le crut.” ( 1 Cor 7:28). Am auzit si ineptia urmatoare: „vai dar e o dovada de egoism sa ramai singur”. Serios? De cand e o dovada de egoism ca nu vrei sa ai griji, ca nu iti trebuie obstacole suplimentare pe care sa le depasesti, de cand e dovada de egoism sa alegi ce ti se pare mai bine pentru tine fara sa faci rau nimanui prin aceasta alegere? Nu toti oamenii incearca sa isi faca viata mai usoara? As spune mai multe despre egoismul asta si ce e de fapt egoismul dar mai bine tac deocamdata.

Multi din jurul meu gandesc asa despre cei care nu sunt casatoriti: „degeaba are ce are, ca nu are cu cine imparti, degeaba a lucrat toata viata ca nu are cui lasa mostenirea, nu are copii, degeaba a muncit, degeaba. What? Pentru ca sunt foarte sincera in ceea ce spun in articolul asta, cred ca afirmatiile astea sunt generate de invidie. De ce cred asta? Oamenii nu se simt confortabili sa vada pe cineva care nu duce lipsa pe plan financiar si nu are griji. Daca vrei sa fi singur si iti place singur, nu faci altceva decat sa iti indeplinesti dorinta inimii si iti e bine, de fapt asta te intereseaza sa iti fie bine, si iti e bine ca ai ce vrei, adica sa fi singur, ai ajuns la performanta sa poti trai asa cum vrei. Daca vroiai copii te casatoreai, dar tocmai asta e faza ca nu ai vrut din diverse motive sau din toate motivele, nu vrei si gata, si esti bucuros ca nu ai, de fapt ai exact ce iti doresti. Ce se intampla cu averea dupa ce mori? Imi vine sa rad. Cui ii mai pasa de niste caramizi, metale si alte lucruri dupa ce ai ajuns in prezenta lui Dumnezeu unde te vei bucura vesnic de binele maxim. A, daca ai inima legata de posesiunile astea pamantesti, si asta apropo e pacat, atunci te poti gandi cu groaza ca niste caramizi sau metale vor fi alterate de vreme si vai nu vor avea stapan, sau vai cine stie pe mana cui vor ajunge.

Apoi celibatarul nu lucreaza aiurea si degeaba, lucreaza sa isi faca lui bine, sa isi construiasca un spatiu in care sa se simta bine dpdv material, asa ca nu trebuie nimeni sa ii planga de mila ca nu are cu cine imparti, celibatarul nu simte nevoia asta, de fapt a luptat sa isi creeze un spatiu a lui, asa ca no problem. Apropo celibatarul o duce bine din punct de vedere material, si vorbesc de cei care nu s-au casatorit niciodata, nu de cei care s-au casatorit si divortat ulterior, acolo e discutabil, dar cei care nu s-au casatorit niciodata observ ca au bani, cel putin pe cei pe care ii cunosc eu, fie tineri fie batrani si chiar f batrani au suficient, ba majoritatea au din belsug pentru ca dintr-un salariu sau pensie trebuie sa traiasca doar o persoana, si nu ii vad frustrati ca nu au cu cine sa isi imparta averea, s-a inventat filantropia asa ca daca celibatarul simte nevoia sa fie filantrop, poate avea satisfactia darniciei fara probleme si e o darnicie pura, care nu cere nimic in schimb.

Oh dar la batranete vai de el, ramane singur nu are cine avea grija de el. Intotdeauna am fost „fascinata” de motivatiile oamenilor vizavi de facerea de copii. Nu spun ca nu sunt exceptii, dar perceptia generala e ca iti faci copii ca sa ai cu cine sa te joci cand sunt mici ca sunt draguti, si apoi sa aiba cine avea grija de tine la batranete. Stiti cum suna asta? E ca si cum ai concepe o sluga care sa iti faca tie pe plac, si nu conteaza ca fiinta aia are multe sanse sa ajunga in iad, tu vrei sa ai o jucarie si apoi sa fi sigur la batranete ca iti da cineva sa mananci. Stiu ca acum v-am suparat pe unii, dar asta e purul adevar. Un copil nu il faci din motivele astea, pentru ca sunt motive de doi lei, stiu ca aproape toti am aparut din motivele astea, nici eu nu fac exceptie de la regula, dar ele sunt motive de doi lei. Un crestin ar trebui sa faca copii daca chiar vrea din alte motive si sa stie ca e responsabil pentru sufletul ala.

Vai dar celibatarul nu are parte de dragoste. Adica vreti sa spuneti de sex. Da, aveti dreptate celibatarul nu are parte de asa ceva, dar nu are parte nici de problemele generate de sex. Celibatarul a renuntat la asta pentru ca poate si-a dat seama ca desi aproape toata lumea e activa dpdv sexual, in mare parte oamenii sunt la pamant la capitolul fericire, implinire si echilibru launtric, asa ca celibatarul poate trage o concluzie extrem de simpla si anume ca nu se merita sa isi genereze o gramada de probleme pentru ceva ce nu e esential pentru echilibrul omului, asa ca daca reuseste sa isi puna in ordine gandurile si pornirile firii, celibatarul va fi linistit, credeti-ma chiar foarte linistit. Apropo omul are capacitatea de a se infrana si chiar daca esti casatorit nu ai voie nici macar in gand sa poftesti la altcineva, asa ca va trebui sa rezolvi problema asta a firii, oricum ar fi omul trebuie sa lupte cu partea asta. Pofta e pacat, fie ca esti casatorit fie ca nu, iar casatoria nu te izbaveste de pacatul asta, doar credinta, nasterea din nou si umblarea in Hristos te poate salva de pofta firii.

Daca vrei sa plangi de mila cuiva, poti sa plangi de mila fiecarei persoane din lumea asta, poti sa ii iei pe rand si sa gasesti o gramada de motive pentru care sa ii plangi de mila, dar macar sa fie reale. Observ ca celibatarului i se plange de mila exact pentru motivele pentru care el se simte bine, cei casatoriti privesc viata celibatarului prin prisma lor de oameni casatoriti si scapa din vedere ca celibatarul asa vrea el sa fie. De casatorit poti sa te casatoresti cand vrei, la orice varsta, nu cred ca e o problema pentru majoritatea oamenilor, dar cei care vor sa ramana singuri asta vor, de ce sa le plangi de mila pentru ca ei se simt bine asa?

Celibatarul are si el frustrarile lui, dar nu cele de care e acuzat, alea se prea poate sa fie tocmai fericirile lui. Sa zicem ca celibatarul are o problema de sanatate si nu e nimeni sa ii duca aspirina la pat, sau ceaiul, poate are nevoie de sprijin sufletesc uneori si nu il are, dar s-au inventat prietenii, chiar daca celibatarul nu a dat de un prieten adevarat, are cel putin prieteni care pentru anumite avantaje il vor ajuta pe moment, daca celibatarul sta bine dpdv material, vor veni unii sa ii duca aspirina la pat si chiar sa se prefaca pentru un moment ca le pasa.

Celibatarul crestin ca de fapt orice alt crestin isi va lua dragostea din Dumnezeu, el e complet in Dumnezeu si nu marseaza la ideea ca un om te poate completa cand de fapt nu poate, din moment ce tu esti deja complet in Dumnezeu.

Celibatarul poate avea perioade mai bune si perioade mai putin bune, poate avea chiar o cadere nervoasa cand se gandeste pe ce planeta traieste, care sunt motivatiile oamenilor, etc. Celibatarul poate avea perioade cu lupte launtrice, spirituale, perioade in care sa planga, sa aiba senzatia ca e pierdut in spatiu, sau perioade fara lupte, dar asta nu tine de a fi casatorit sau nu, tine de conditia de om, pentru ca in momentul in care ai aparut pe lume intri automat in ceea ce a spus Isus: „In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan.16:33)

Isus cand a trait pe pamant in conditia de om, a trait singur, nu s-a casatorit niciodata, Pavel la fel, alti apostoli la fel, atat barbati cat si femei, e o optiune de viata profitabila dar pentru ca societatea, biserica si familia in general sufera de teama de sinceritate, putina lume adopta celibatul si din cauza asta se petrec atatea tragedii ca nu mai vreau sa ma gandesc. E inoculat in mintea omului ca iti poti gasi fericirea si echilibrul in alt om, si asta e pacaleala suprema pe care diavolul o serveste omenirii. Omul isi poate gasi echilibrul doar in Dumnezeu iar casatoria si facerea de copii au cu totul alte motivatii in ochii lui Dumnezeu decat le prezinta societatea si din pacate si biserica.

Reclame

Singuratatea

f0da6677204f3bf768eba96d5691129eDaca nu te simti bine cu tine singur, nu te vei simti bine nici daca esti inconjurat de cine vrei tu. Daca nu iti gasesti linistea si echilibrul in Dumnezeu si ca urmare singuratatea nu reprezinta o problema pentru ca esti doar tu cu El, si asta nu inseamna nici pe departe un chin ci dimpotriva, ai o problema. Majoritatea oamenilor incearca din rasputeri sa nu fie singuri, sa nu trebuiasca sa stea singuri intre patru pereti, si asta pentru ca trebuie sa se confrunte cu prapastia dinlauntrul lor, trebuie sa dea fata in fata cu demonii care ii haituie, si atunci incearca sa isi umple timpul cu orice, doar sa nu trebuiasca sa se gandeasca la launtrul lor, isi fac o gramada de prieteni despre care Biblia ne spune ca sunt spre nenorocire (Proverbe 18:24), isi leaga echilibrul de oameni in fel si chip, iar a-ti lega echilibrul de oameni mi se pare cea mai paguboasa afacere pe care cineva o poate face, si daca esti sincer si ai o anumita varsta si ai incercat asta, poti spune foarte bine ca in mare parte asta a fost un lung sir de oscilatii intre binele de moment si frustrarile si suferinta ulterioara, sau senzatia ca esti blestemat.

Asa ca singuratatea nu e nici pe departe ceva rau, e chiar o stare pe care noi ca si crestini trebuie sa o cautam frecvent. Daca ii vei lua la rand pe oamenii mari ai Domnului, din Biblie, din istorie sau chiar pe cei contemporani, marea lor majoritatea daca nu cumva toti, au fost oameni carora le-a placut singuratatea. Oamenii mari au fost niste singuratici. Ma indoiesc ca tinerii care cauta distractia, anturajele, si forfota continua pot sa ajunga la un nivel spiritual inalt. E importanta socializarea, e important sa comunicam unii cu altii, dar daca vrei sa ajungi la performante dpdv spiritual, adica sa ai parte de revelatia lui Dumnezeu, sa patrunzi tainele Imparatiei lui Dumnezeu te asigur ca astea nu o sa le experimentezi in anturaje zgomotoase pline de distractii ieftine pocaiesti sau nu, ci singur, cat mai departe de programele de divertisment care abunda in grupurile de tineri.

Extrem de rar poti intalni oameni care chiar sa iti inteleaga launtrul si foarte important sa il si respecte, fara sa intre cu picioarele in ceea ce ai tu mai sfant si curat. Si din pacate fuga de singuratate duce de cele mai multe ori la intalniri din astea dupa care ai ce trage ani de zile, traume peste traume. Te amagesti crezand ca ai multi prieteni, daca crezi asta, te amagesti profund, viata iti va dovedi ca nu e chiar asa, uita-te la Isus, El a stiut ce e in inima oamenilor si nu si-a bazat echilibrul pe laudele lor, pe aparenta ca L-ar iubi, cand de fapt au vrut doar sa profite de pe urma Lui si ca dovada la final au strigat: rastigneste-L. Isus si-a bazat echilibrul pe retragerea in singuratate cu Tatal. Prietenia e floare extrem de rara si se poate sa traiesti o viata intreaga si sa nu o intalnesti, poti sa te iluzionezi ca ai intalnit-o si de fapt sa fie o capcana de moment, care sa te ruineze la un moment dat. Multi nu sunteti de acord cu ce scriu pe blog, vi se pare ca exagerez, dar poate ca daca ati lua o sita mai marunta si ati refuza sa va supuneti mediocritatii care domneste in lumea asta, ati intelege ceea ce scriu.

Singuratatea nu e ceva de care trebuie fugit, in societatea noastra e mult mai dureroasa izbirea cu realitatile pe care ti le ofera relatiile de toate felurile in care iti pui speranta ca te-ar scoate din hau, decat singuratatea cu Dumnezeu care este dragostea perfecta, e desavarsit, care nu te va dezamagi niciodata, care nu te va calca niciodata in picioare, care nu te va trada niciodata, care nu te va parasi, care nu te va plesni peste fatza cand tu ceri dragoste. Si asta facem toti oamenii pana unii dintre noi ne lecuim, fugim de singuratate, de momentele in care nu mai suntem decat noi si El, fugim si ii cautam pe ei oamenii, care in imensa lor majoritate fac exact opusul a ceea ce face Dumnezeu. Si chiar daca ai sansa sa intalnesti un prieten adevarat, momentele de singuratate nu sunt deloc de lepadat, sunt momente in care poti descoperii comori pe care nu ai cum sa le descoperi in alte circumstante. Dumnezeu e gelos, si nu isi va arata anumite parti decat cand esti tu cu El, si cand dezvolti relatia asta ca pe ceva unic, fara concurenta in viata ta.

Mie singuratatea cu Dumnezeu mi-a adus cele mai mari beneficii, si nu vreau sa imi amintesc ce mi-a adus intr-o anumita parte a vietii fuga de singuratate si refugierea in preajma oamenilor. Daca ai curajul sa infrunti demonii care vor sa te sperie cu ideea ca singuratatea e ceva nasol, singuratatea cu Dumnezeu e locul in care iti vei descoperi destinul, rostul in viata asta, vei primi viziunea, Il vei cunoaste pe Isus, locul in care vei intalni dragostea adevarata. E exact pe dos fata de ceea ce predica lumea. As vrea cumva sa pot sa filmez viata mea si sa va demonstrez ca asa e. Garantez ca asa e. M-am uitat in jur si am vazut ca asa e, m-am uitat in mine si am vazut ca asa e. Isus mergea singur pe munte sa stea cu Tatal, pentru ca singuratatea cu El era cel mai minunat timp care putea exista pentru Isus, acolo se simtea complet si putea sa slujeasca ulterior multimilor. Lumea, si tot ce e in jur ne baga in cap o teorie complet pe dos, o teorie paguboasa rau de tot. Li se plange de mila celor singuratici cand de fapt nu lor ar trebui sa li se planga de mila, ci celor care sunt inconjurati de o gramada de oameni, cica prieteni si niciunul nu reuseste sa umple golul dinlauntru. Astia trebuie plansi. Aparenta e aparenta, nu trebuie luata in serios.


Dragoste sau jegmaneala reciproca?

Cea mai incredibila chestie pe care o putem invata pe lumea asta este sa iubim. Si cand spun asta, banuiesc ca multi/multe o sa cadeti asa intr-o stare de melancolie si incepeti sa visati cai verzi pe pereti, dar nu despre asta e vorba.

Dragostea asa cum o percepe lumea este o chestie pervertita, o imitatie jalnica, o cale spre autodistrugere si distrugere a celor din jur, o cale pe care daca mergi ajungi evident sa fi un profitor de pe urma sufletelor altora si bineinteles altii devin profitori de pe urma inimii tale, si nu neaparat pentru ca asta intentionezi, asa e firea, asta e roada firii. Dragostea asa cum o percepe lumea nu e dragoste adevarata, pentru ca nu vine din Dumnezeu, nu e produsul Duhul Sfant, e generata de fire si de pretentiile firii si ca atare duce la neimplinire, tulburare, instabilitate, si tragedii, toate astea pigmentate cu momente de aparent bine.

Cand pacatul a distrus omul la inceput, a distorsionat tot ceea ce trebuia sa se numeasca dragoste chiar si dragostea din instinct, cum ar fi cea dintre parinte si copil.  Parintii sunt disperati sa isi gaseasca implinirea in copil, sa profite de pe urma existentei lui la maxim, de aia il concep, sa se simta impliniti, numai ca Dumnezeu cand a creat omul, l-a creat ca sa isi gaseasca rostul vietii si implinirea doar in El, sa fie complet in El. Conceperea unui copil ma gandesc ca ar trebui sa aiba alta motivatie, decat aceea de a crea o persoana care sa iti umple golul (pe care credeai ca ti-l va umple partenerul), un fel de sluga care la inceput sa te distreze, apoi sa te dai mare cu el in dreapta si in stanga ca sa complexezi si tu pe cine poti, desi de fapt esti nemultumit de el si apoi spre batranete sa aiba grija de tine.

Dragostea e altfel, dragostea din Dumnezeu nu profita, nu cauta folosul sau, e incredibil, nu? Am ajuns la concluzii si mai radicale dar ma abtin sa le scriu deocamdata, chiar nu vreau sa bag in depresie pe nimeni, pentru ca aproape toti oamenii si-au cladit viata pe motive absolut egoiste, sa isi implineasca firea si cu toate astea nu au gasit implinirea, ca doar nu ai cum sa o gasesti din moment ce nu ai fost conceput sa fi implinit in felul asta. Si nu e nici o diferenta intre pocaiti si nepocaiti, se gandeste la fel, desi ar trebui sa fie o diferenta ca de la cer la pamant, dragostea celor care se pretind a fi crestini ar trebui sa fie complet diferita de cea a celor care il au ca dumnezeu pe diavolul, si cu toate astea nu vad nici o diferenta, motivatiile sunt aceleasi.

Oamenii de regula nu se iubesc intre ei, de fapt se storc reciproc de energie, de atentie, de tot felul de sentimente, dar nu se iubesc, profita unii de pe altii, se agata cu disperare unii de altii, isi bazeaza supravietuirea pe orice altceva decat pe Dumnezeu desi din gura e simplu de zis: “Dumnezeu e totul pentru mine”. Suntem invatati de mici sa facem asta, de cand dam fata in fata cu viata, totul din jur, familia, scoala, biserica, ne invata si perpetueaza chestia asta pe care nu stiu cum sa o numesc decat: jegmaneala reciproca. Si pun pariu ca multi oameni pocaiti sau nepocaiti nici nu inteleg ce scriu eu aici, au senzatia ca bat campii, pentru ca ceea ce traiesc ei de cand se stiu, adica jegmaneala reciproca li se pare singura cale, habar nu au ca exista o alta cale.

Omul a fost creat sa isi gaseasca implinirea in Dumnezeu, sa gaseasca dragostea in Dumnezeu si cu dragostea care vine din Dumnezeu, implinit in Dumnezeu, fara sa mai caute implinire in oameni, poate sa iubeasca la randul lui cu dragostea care vine din Dumnezeu. Punct.

In cartea Mananca trupul Meu si bea sangele Meu, de Ana Mendez, (fragmente din carte puteti citi pe blogul Gradina Eden la categoria Cina Domnului), am citit un pasaj extraordinar despre dragoste, cam asta e dragostea adevarata din Dumnezeu:

Dragostea nu respinge, dragostea rascumpara. Dragostea are intentii bune indreptate spre om. Se concentreaza nu asupra defectelor ci asupra calitatilor. Nu considera faptele noastre ca fiind importante ci mai degraba cine suntem in El. El a suferit si s-a expus reprosului in fiecare zi, ca sa poata fi un stindard neschimbat al dragostei pentru noi. 

Dragostea nu isi inchide inima in fata tradarii, indiferentei si dispretului. Apare in fiecare dimineata, dulce si delicata, intotdeauna incercand sa faca ce e mai bun. Este blanda. Cauta intotdeauna o cale sa faca bine, sa multumeasca, sa creeze un moment placut. Cu delicatese incearca sa slefuiasca locurile zglonturoase.

Dragostea are o rezistenta de lunga durata. Este rabdatoare si buna. Niciodata nu demonstreaza invidie si niciodata nu clocoteste cu gelozie (invidie). Nu se lauda, nu se faleste. Nu isi manifesta aroganta. Nu este mandra sau aroganta. Nu este nepoliticoasa si niciodata nu se comporta nemanierat.

Dragostea nu este egoista. Nu isi cere drepturile, nu cauta sa isi sustina propriul mod de a face lucrurile pentru ca dragostea nu isi vede de propriile cai.

Dragostea nu este iritabila. Nu se simte amenintata si nu tine pica. Nu se bucura de nedreptate si nu doreste sa faca rau. Se bucura cand adevarul si dreptatea prevaleaza. Nu se simte jignita. Nu tine socoteala greselilor.

Dragostea indura totul. Este intotdeauna gata sa creada ce e mai bun despre fiecare persoana. Este plina de speranta si credinta tot timpul. Intotdeauna ramane puternica in orice situatie.  Se sacrifica la infinit si da fara limite. Este brava, luptatoare, si nu este intimidata in fata niciunui dusman. Nu da inapoi, castiga. In ea nu exista frica. Poate face totul, si nimic nu o poate opri. Dragostea rupe in bucati inamicii fiorosi, si cucereste raurile salbatice in dorinta sa de a-l salva pe cel care se ineaca. Dragostea este contagioasa. Demoleaza pereti de nedemolat. Schimba inimi de piatra in inimi de carne. Are mii de cai inaccesibile si unde nu exista o cale, o creaza.

Dragostea niciodata nu esueaza. Niciodata nu decade, niciodata nu devine demodata (invechita), niciodata nu abandoneaza o cauza, si niciodata nu inceteaza sa existe. Dragostea nu poate fi invinsa de nimeni si de nimic. Dragostea este forta cea mai puternica din univers. Este cea mai pura manifestare a fiintei Sale. Este ceea ce Il face pe Dumnezeu vizibil si palpabil pe pamant.”

Dar daca nu ai fost implinit cu dragostea din Dumnezeu, si cauti sa fi implinit cu „dragostea” care vine de la oameni, niciodata nu o sa poti sa iubesti in felul descris mai sus.

Ps: pentru cei care stiti engleza, cautati pe net si ascultati tot ce gasiti cu Dan Mohler si Todd White, oamenii astia traiesc din dragostea lui Dumnezeu si iubesc cu dragostea lui Dumnezeu si stiu sa explice bine cum sa ajungem si noi la stadiul asta.


TOTUL DEPLIN IN EL!!!

Domnul sa-ti fie desfatarea, si El iti va da TOT ce-ti doreste inima. (Ps.37:4)

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Mat.6:33)

Voi aveti TOTUL deplin in El, care este Capul oricarei domnii si stapaniri. (Col.2:10) (Cornilescu)

şi în El, Care este capul oricărei stăpâniri şi autorităţi, sunteţi şi voi compleţi  (NTR)

and you are complete in Him, who is the head of all principality and power (NKJV)

Garantat nu iti vei gasi implinirea si libertatea decat daca traiesti realitatea acestor versete. Nimic altceva, absolut nimic altceva nu va putea sa iti aduca echilibrul pe care fiecare om si-l doreste, absolut nimic altceva decat cunoasterea Lui, cunoasterea si experimentarea dragostei Lui, nimic altceva decat desfatarea in prezenta Lui, nimic altceva decat contopirea cu El. In rest totul e desertaciune a desertaciunilor si goana dupa vant. Dependenta launtrica de orice altceva sau altcineva decat de Dumnezeu e calea perfecta spre autodistrugere. Wake up!!!


De ce nu se implinesc unele proorocii, revelatii….

Cred ca una din principalele cauze pentru care proorociile nu se implinesc este prostia omului. Exista multe proorocii false, prooroci care abereaza in ultimul hal, dar multe proorocii de la Dumnezeu nu mai ajung sa se implineasca pentru ca omul zadarniceste planul lui Dumnezeu. Si nu poti sa spui ca proorocul a mintit, sau ca vedenia a fost falsa, sau ca visul a fost eronat, si s-a intamplat exact pe dos, poti sa spui ca nu ai fost atent, ca ai facut exact ce nu trebuia. Voia lui Dumnezeu nu intra in functiune automat, voia lui Dumnezeu exprimata printr-o proorocie sau descoperire, nu intra automat in functiune, daca omul lasa totul la voia intamplarii fara sa se incadreze pe traseul care sa duca la implinirea profetiei.