ROSE

Posts tagged “indemn

Predica cu sinonime

Predica cu sinonime este stilul de predica cel mai raspandit in bisericile din Romania. Sa nu imi spuneti ca nu stiti despre ce e vorba, in fiecare saptamana auziti la biserica macar un frate care predica cu sinonime. Inteleg ca nu v-ati prins asa ca o sa explic despre ce e vorba.

Asa arata predica cu sinonime: se citeste un text, iar predica va consta in repetarea aproape identica a celor citite cu mici exceptii, folosindu-se sinonime ale cuvintelor folosite in acel text.

Exista o moda conform careia toata lumea tre sa dea un indemn, nu conteaza daca stie, nu conteaza daca are chemarea pentru asa ceva, nu conteaza daca e insuflat de Duhul Sfant, toti barbatii trebuie sa treaca pe la amvon la un moment dat, sa citeasca un pasaj si sa il comenteze. Unii imbina predica cu sinonime cu cea „heavy metal” si atunci mi se pare ca se atinge apogeul a tot ce inseamna „crestinism” pe meleagurile romanesti.

Am tot discutat pe tema asta cu un prieten, si ne gandeam noi ca logic si conform Bibliei ar fi ca doar cei care sunt insuflati de Duhul Sfant sa predice, in rest ceilalti sa mearga prin munti, sa stea singuri, sa se roage, pana prind legatura cu Duhul Sfant si apoi sa vina si sa urce la amvon, daca chiar vor sa predice.