Din inima omului…
De obicei oamenii dau vina pe diavol pentru lucrurile pe care le fac, de vina este cel rau, nu ei ci cel rau. Isus ne spune insa ca roadele firii vin din inima omului.
Marcu 7:21,23 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile, furturile, crimele, adulterele, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, depravarea, ochiul rău (invidia, zgarcenia), blasfemia, mândria şi prostia! Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l spurcă pe om! NTR
In marea majoritate a cazurilor nu este nevoie de eliberare de demoni, nu e nevoie de rupere de legaturi, nici de consiliere, ci e nevoie de sinceritate, sa vi in fata lui Dumnezeu si sa recunosti cum esti si sa Ii ceri sa te schimbe, sa te invete ce trebuie sa faci sa te schimbi, sa iti arate cum sa cladesti o inima aleasa, cum sa te transformi prin cunoasterea lui Hristos. Desi lumea pare posedata demonic de mandrie si prostie, de invidie si depravare, de fapt inima lor neschimbata, inima lor fireasca genereaza in majoritatea cazurilor astfel de apucaturi si doar o intalnire reala cu Isus poate sa realizeze acel transplant de inima de care este nevoie ca inima sa functioneze cum trebuie. Nu rezolvam nimic daca dam vina pe diavol cand de fapt buba e la noi. Diavolul are partea lui de implicare, dar noi suntem dusmanul nostru numarul unu.
Lepadati de la voi toate faradelegile prin care ati pacatuit, faceti-va rost de o inima noua si un duh nou. Pentru ce vreti sa muriti, casa a lui Israel? (Ezec.18:31)
Saul si David – scuze ieftine – praf in ochi
De unde a pornit ura lui Saul fata de David? Saul avea o problema spirituala, iar David pentru ca era unsul Domnului a incercat sa il ajute, totul a fost bine si frumos, atata timp cat David a fost sluga lui, atata timp cat i-a slujit, cat Saul a putut profita de pe urma lui, dar intr-o zi David l-a invins pe Goliat si Saul nu a suportat ca era apreciat mai mult decat el. Atata timp cat relatia lui David cu Dumnezeu era in beneficiul lui Saul, asta nu l-a deranjat, ba dimpotriva, i-a placut sa profite de ungerea de eliberare prin cantare a lui David, dar in momentul in care aceeasi ungere a lui Dumnezeu l-a propulsat pe David, a intervenit invidia, invidia care a dus la idea fixa din mintea lui Saul de a-l omora cu orice prêt pe David.
Prima data incearca sa il omoare chiar in timp ce David era cu el, cantandu-i, ulterior avand si alte tentative, dar sa urmarim atitudinea lui Saul si a lui David in acesta hartuiala. Saul il urmareste pe David, aproape ca il prinde dar sa nu iti vina sa crezi inainte de asta, intra si doarme in aceeasi pestera cu David. Desi il are la mana, David il cruta, isi spune parerea si…
1Sam 24:16-22. Cand a sfarsit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tau este, fiule David?” Si Saul a ridicat glasul si a plans. Si a zis lui David: „Tu esti mai bun decat mine; caci tu mi-ai facut bine, iar eu ti-am facut rau. Tu iti arati azi bunatatea cu care te porti fata de mine, caci Domnul ma daduse in mainile tale, si nu m-ai omorat. Daca intalneste cineva pe vrajmasul lui, il lasa oare sa-si urmeze drumul in liniste? Domnul sa-ti rasplateasca pentru ce mi-ai facut in ziua aceasta! Acum iata, stiu ca tu vei domni si ca imparatia lui Israel va ramane in mainile tale. Jura-mi, dar, pe Domnul ca nu-mi vei nimici samanta mea dupa mine si ca nu-mi vei sterge numele din casa tatalui meu.” David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasa, iar David si oamenii lui s-au suit in locul intarit.
Uneori sau de cele mai multe ori e bine sa nu crezi scuzele oamenilor. De iertat trebuie sa iertam indiferent de situatie, si noi am fost iertati de Dumnezeu, dar trebuie avut grija cu credulitatea si naivitatea, o spun asta din cruda mea experienta de viata in ce priveste inghitirea scuzelor care au fost urmate de recidive parca mai dureroase decat prima lovitura. Saul pus la zid de atitudinea generoasa a lui David, pe moment are inima induiosata, chiar plange, tine o cuvantare dupa care ai zice ca Saul a devenit un sfant.
Dar omul care nu are inima schimbata de Duhul Sfant, probabil ca in majoritatea cazurilor va face exact ce a facut Saul. Dupa cum bine stim, cuvintele lui Saul prin care si-a cerut iertare, au fost praf in ochi, pentru ca dupa ce a trecut sentimentul acelui moment, Saul a revenit la dorinta de razbunare, la dorinta de a-l omora pe David. Cine te loveste odata, te va lovi si a doua oara, si a treia oara pana cand, nu stiu, dar e o regula interesanta, care functioneaza aproape intotdeauna, daca pe parcurs nu are loc cumva vreo transformare generata de Duhul Sfant in viata acelei persoane.
Scuzele sunt bune, cerutul de iertare iar e bun, dar la urma urmei nu valoreaza doi lei daca este urmat de o recidiva. Asa ca atentie la astfel de scuze, care te pot face sa lasi jos garda si sa te duci singur in gura lupului cand acesta va vrea sa muste din nou.
David a avut intelepciune, nu cred ca l-a crezut o secunda pe Saul, ar fi fost fatal pentru el sa fie influentat de pocainta de moment a lui Saul, stilul lui Saul era clar acela de a recidiva, daca a fost odata in stare sa il atace pe David cu intentia de a-l omora, a fost in stare si a doua oara, si a treia oara, asta era natura lui Saul indiferent de scuzele si cererile de iertare, de injosirile in momente cheie. Pentru ca in viata sa nu a intervenit o schimbare radicala prin Duhul Sfant, pentru ca omul acesta a trait pana la capat fara de Dumnezeu, era inutil sa te astepti ca cererile de iertare sa fie insotite de o schimbare adevarata.
David si-a dat seama ca atunci cand Saul a venit dupa el, nu a facut-o de dorul lui sau cu intentii bune ci urma sa aiba loc recidiva 1Sam 26 3. A tabarat pe dealul Hachila, in fata pustiului, langa drum. David era in pustiu; si, intelegand ca Saul merge in urmarirea lui in pustiu…
Reactia lui David este una superba. De iertat il iarta, dar incredere nu mai poate sa aiba in el, in momentul in care e provocat la sah, David ii da mat de doua ori, nu pentru ca ar fi vrut, ci pentru ca nu a avut alta solutie. David a inteles ca nu mai este dorit si a disparut din preajma lui Saul, si-a vazut de viata, a incercat sa stea departe de cel care odata il vrea mort, odata se caieste, iar il ataca, iar se caiestei.
Are loc al doilea episod aproape tras la indigoo cu primul, Saul il vrea mort din nou pe David, si iar doarme pe unde nu trebuie. David il are la mana dar il cruta. Reactia lui Saul este ca si prima data: foloseste cuvinte prin care sa impresioneze, dulcegarii, linguseli, doar doar se va vedea cat de bun este el, cat e de plin de intentii bune, si cum de fapt a facut si el o greseala doar e om, de fapt nu asta e natura lui, a fost o gafa de moment. 1 Sam 26:17. Saul a cunoscut glasul lui David si a zis: „Glasul tau este, fiul meu David?” Saul isi continua smiorcaiala, scuzele si teatrul vs 21. Saul a zis: „Am pacatuit; intoarce-te, fiul meu David, caci nu-ti voi mai face rau, fiindca in ziua aceasta viata mea a fost scumpa inaintea ta. Am lucrat ca un nebun si am facut o mare greseala.” 25. Saul a zis lui David: „Fii binecuvantat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari si vei birui.” David si-a vazut de drum, si Saul s-a intors acasa.”
Sa ti se inmoaie inima, nu alta. Dar David a inteles cum stau lucrurile, drac pocait nu exista (vorba cuiva), . Sti ce a facut David dupa tot spectacolul lui Saul? A plecat cat mai departe de el, undeva unde sa se simta la adapost, undeva unde sa nu mai fie nici o conexiune intre el si Saul, undeva unde totul sa se rupa intre ei. 1 Sam 27:1. David si-a zis in sine: „Voi pieri intr-o zi ucis de mana lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decat sa fug in tara filistenilor, pentru ca Saul sa inceteze sa ma mai caute in tot tinutul lui Israel; asa voi scapa de mana lui.”
Vi se pare familiara aceasta poveste? Stati linistiti nu va suspectez ca fiind toti persoane care se incadreaza in categoria lui David:), cred ca procentul celor ca Saul e net superior, dar daca se intampla sa fi un David, poti sa inveti enorm de multe din povestea asta, eu am facut un sumar, dar citirea intregii carti 1 Samuel iti va da o imagine mai completa.
Aprecierea – sursa mandriei?
Unul din lucrurile pe care romanii nu stiu sa le faca este sa-i aprecieze pe cei care fac lucruri bune, care se lupta corect in viata asta si au rezultate. Din pacate aceasta e o boala, care a ajuns atat de evoluata incat in biserica s-a ajuns la ideea conform careia nu trebuie sa ne laudam unii pe altii, nu trebuie sa ne exprimam aprecierea pentru ca am putea sa il facem pe om sa se mandreasca.
Oo, daca ar face Dumnezeu asa cu noi, cred ca nu ne-ar placea, El stie foarte bine din ce suntem facuti, care sunt tendintele firii noastre, dar cu toate astea in Cuvantul lui ne promoveaza in fel si chip, spune lucruri incredibile despre noi, ne numeste preoti, copii de Dumnezeu, mostenitori ai cerului, sfinti si neprihaniti. Daca teoria conform careia nu trebuie sa ne laudam unii pe altii pentru ca se poate isca mandria, ar fi corecta, atunci Dumnezeu ar fi eronat in atitudinea fata de noi.
Cred ca unul din motivele acestui comportament este invidia, o alta boala nationala sau planetara prezenta mai peste tot. Nu ai cum sa apreciezi, nu ai cum sa iti exprimi aprecierea fata de anumite lucruri pe care omul le face bine, daca tu mocnesti inlauntru de invidie.
O alta cauza este prostia si lenea launtrica, da prostia, pentru ca desi fiecare din noi ne simtim bine cand suntem apreciati, nu suntem in stare sa facem un exercitiu de logica elementar, si anume daca mie imi place sa fiu apreciat, si asta imi poate da avant in a continua lupta in anumite domenii, atunci si celui de langa mine ii fac bine aprecierile. Daca bine ma gandesc prostia si egoismul se impletesc bine de tot atunci cand omul nu realizeaza ca o vorba de apreciere poate face mult bine. Si nu vorbesc neaparat de lipsa de desteptaciune, ci lipsa de intelepciune.
Ma crucesc cand vad cum am deteriorat tot ce Dumnezeu a creat, am distrus puritatea sentimentelor, am inversat multe lucruri, si stati linistiti ca nu ma refer la lume ci la biserica, atatea teorii care nu vin din Dumnezeu dar care sunt perpetuate ca si cum Biblia ar vorbi despre ele pe fiecare pagina. Crestinismul dupa ureche este cel care domina in tara asta iar una din filosofiile crestinismului dupa ureche este aceasta pe care am tratat-o mai sus.
„Aparenţa să traiască”
Cultura si traditia romaneasca au o componenta deosebit de importanta si anume pastrarea aparentelor. Romanul stie una si buna, el nu trebuie sa se faca de ras, nu conteaza cum stau lucrurile in realitate, el vrea sa aiba o prestatie si imagine de nota zece, chiar daca totul este varza in viata lui de zi cu zi. Si folosim in confectionarea acestei imagini foarte multe artificii, lucruri materiale, cele care se vad cu ochiul si multe minciuni.
Ne impopoţonam cat mai de firma posibil, ne cumparam cea mai tare masina si daca cumva nu dispunem de bani foarte multi, gasim noi ceva pe care sa o punem ca si cortina, poate chiar o „super smerenie” ca oamenii sa vada ce destepti, bogati, talentati, grozavi, echilibrati, smeriti, oameni asezati din toate punctele de vedere suntem. Si asa incercam sa urcam cat mai mult in clasamentul celui mai grozav personaj de pe strada, din biserica, din cartier, s.a.m.d.
Bineinteles ca nu generalizez, nu toata lumea e asa, si in tot ce am spus pana acum pe blog, stiu ca sunt exceptii, cu siguranta ca sunt exceptii, in unele cazuri multe exceptii, in altele foarte putine. O parte din spectrul bisericesc de la noi duce cu sine o intreaga filosofie despre cum sa arati ok, cand de fapt esti varza. Si sunt destui naivi, care cred ce vad, care sunt impresionati de ce vad, si care culmea ii iau ca exemple pe cei care isi flutura aparentele pe unde pot. Si uite asa acestia sunt trasi intr-o capcana, cu metodele celor pe care ii iau ca exemplu vor ajunge si ei la randul lor niste oameni fara continut dar cu o aparenta de invidiat, si in felul acesta se ajunge la perpetuarea, cred ca de la Burebista si Decebal, a acestei mandrii prostesti de a-ti face o imagine care nu are legatura cu realitatea, dar daca nu lucrezi la propria imagine te faci de ras si nu e bine.
A te face de ras, este „pacatul” cel mai groaznic posibil, rusinea maxima la roman. Decat sa te faci de ras mai bine iti inventezi o identitate falsa, iti ornamentezi goliciunea din viata cu lucruri materiale, cu pervertirea talentelor cu care ai fost inzestrat, cu fluturarea bagajului de cunostinte, vorbe, filosofi, teologii, care la urma urmei nu folosesc la mare lucru, eventual asa vei fi privit ca marele atotcunoscator.
Vorbesc in acest articol de ceva ce ma derajeaza foarte tare, dar din pacate nu stiu sa pun punctul pe i cum trebuie. Prostia si fudulia sunt doua notiuni atat de raspandite incat daca esti alergic la asa ceva, poti intra in coma. Costumul impecabil, impresioneaza. „Haina il face pe om”, spune o vorba romaneasca, si chiar asa e, ne impresioneaza ce de fapt pe Dumnezeu nu Il impresioneaza deloc, ba mai mult suntem impresionati de ceea ce Dumnezeu este dezgustat.
Imaginea impecabila se pastreaza cu multe minciuni, asa se poarta, trebuie sa minti ca oamenii sa nu iti afle slabiciunile, aproape ca minciuna aceasta pare justificata si parca parca nu ar fi pacat, decat sa fi terfelit, mai bine ii minti si le induci impresia ca esti perfect, si ei ca fraierii te invidiaza, dar de fapt habar nu au ce invidiaza. Ma crucesc cum a ajuns lumea asta, si macar sa fie doar lumea, dar cand spun asta ii includ si pe cei care teoretic sunt crestini.
In fine, inchei acest articol de fapt neterminandu-l, il las asa in aer……….. vroiam sa imi exprim dezgustul fata de tendinta aceasta generalizata de a te da mare si grozav si de a-ti apara imaginea cu orice pret, de a te lupta cu toate fortele pentru ca lumea sa creada ca tu esti perfect, desi numai tu si Dumnezeu stiti care este adevarul. Si culmea lupta aceasta poate fi imbracata si intr-o smerenie excesiva, nesanatoasa, care pe mine cel putin ma scoate din sarite de fiecare data cand o vad.
Cam atat….
SA OTRAVIM INVIDIA!!!
O boala pe care oamenii o lasa sa evolueze in voie fara sa o trateze, care roade inima si nici macar nu aduce vreo satisfactie cum fac celelalte pacate.
Poate un invidios din fire sa devina un om care sa se bucure sincer de realizarile celor din jur in special de realizarile prietenilor lui ? Cam tot ce am scris pe acest blog vine din experienta personala si tot din experienta personala am sa scriu si acest articol. Invidia este o caracteristica a firii cu care se pare ca ne nastem aproape toti, probabil ca exista exceptii.
De-a lungul vietii daca hranim aceast moft al firii poate deveni un monstru ; care sa ne distruga, sa ne rapeasca harul de a ne bucura cu cei care se bucura. Cu siguranta ca un invidios nu numai ca nu se bucura cu cine se bucura, dar nu va avea resursele sa planga cu cei ce plang, va fi tentat sa se bucure de necazurile celor din jur, chiar daca aparent isi exprima regretul. De unde stiu ? Pt ca am experimentat lucrurile acestea.
In timpul adolescentei eram macinata de invidie din te miri ce motive si culmea eram invidioasa chiar pe cei de care eram apropiata sufleteste si la care tineam cel mai mult. La un moment dat m-am ingrozit de aspectul acesta pentru ca stiam ca Dumnezeu e intristat din cauza mea si am incercat din rasputeri sa scap de acest sentiment chinuitor. Si nimic nu a functionat pana cand am inceput sa ii dau firii exact ce nu ii place, am otravit invidia de fiecare data cand a indraznit sa isi ridice capul si sa isi ceara drepturile. Atunci cand prietena X avea o reusita si eu fara sa ma gandesc, fara sa vreau, fara sa imi propun eram lovita ca de un fulger de sentimentul acela rautacios, ma retrageam undeva sa pot fi singura si ma rugam. Nu era o rugaciune tocmai relaxata ci pot spune ca era o rugaciune cu scrajneli de dinti pentru ca firea nu suporta sa auda aceasta rugaciune, era ca un cutit infipt direct in inima invidiei. « Doamne iti multumesc ca tu ai binecuvantat-o pe prietena X cu realizarea aceasta, te rog sa ii dai si mai mult decat atat, sa ii dai din abundenta tot ce ai Tu mai bun, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o » Si ma rugam asa pana cand simteam ca am omorat invidia, de multe ori a trebuit sa repet lucrurile acestea minute in sir ca sa simt treptat cum invidia e strangulata pur si simplu de acele cuvinte. Am dus lupta aceasta de foarte multe ori pana am simtit ca invidia si-a pierdut din putere si ca nu mai are curajul sa isi ridice capul. Nu spun ca sunt imuna la invidie, dar am invins un monstru care imi facea mult rau.
« Invidia este ceva omenesc », vei auzi din gura multora aceasta vorba fie ei pocaiti sau nu, de fapt invidia este ceva diavolesc, nu omenesc. Urmareste reactia celor din jurul tau cand tu ai vreo realizare sau iti cumperi ceva deosebit, vei fi surprins cati oameni se complac in acest pacat fara sa ia nici o masura. Sa ucidem invidia !! Se poate, nu este usor dar se poate. Daca te vei lupta pana la sange impotriva ei o sa vezi rezultate, invidia nu se lasa usor, nu e usor de ucis dar daca ii dai in cap de fiecare data cand isi cere drepturile o vei distruge, o sa ramana doar o amintire.
Daca invidia este un mod de viata pentru tine iti propun acest tratament de otravire a ei, da-i firii ce nu ii place si o sa o omori. Invidia este un venin cu care te poti auto-otravi daca nu te ridici impotriva ei si nu o strivesti.
roseinthedesert.wordpress.com 
Comentarii recente