ROSE

Posts tagged “jertfa lui Isus

Liber de pacat, rob al neprihanirii!!!

Adevarul e ca odata nascut din nou, chiar esti facut neprihanit, desavarsit, perfect, sfant, esti transformat in asemanare cu Isus, ai preluat identitatea lui Isus. In duhul tau esti una cu El, Duhul Sfant locuieste in tine.

Pavel ne spune clar

Romani 6:2,6,18 Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat? Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului;  Si, prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii.

Romani 8:1,2,12. Acum, dar, nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii. Asadar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei.

Dupa ce prezinta realitatea omului nascut din nou, Pavel ne spune cum sa pastram si sa traim aceasta realitate.

Romani 6: 11. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat, si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru.

Cu alte cuvinte: considerati-va morti fata de pacat, daca tot sunteti nascuti din nou, credeti-Ma pe cuvant, sunteti morti fata de pacat, ganditi in felul asta despre voi, incetati sa va mai considerati robi ai pacatului, nu mai sunteti robi ai pacatului, fara credinta e cu neputinta sa Imi fiti placuti, credeti ce V-am spus, luati in considerare noua voastra identitate, sunteti morti fata de pacat, sunteti liberi de pacat, pacatul nu mai are putere asupra voastra, daca trebuie sa faceti ceva asta e ceea ce trebuie sa faceti: considerati-va, socotiti-va afara de sub influenta pacatului.

Romani 6:13,14. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har.

Cand Isus a murit pe cruce a purtat asupra lui de fapt omul nostru pervertit de pacat, a purtat pacatul, boala, blestemul, exact ceea ce inseamna omul nascut in fire, continutul omului stricat de pacat. Prin jertfa lui Isus, si credinta in jertfa Sa, Dumnezeu a adus omul in aceeasi pozitie pe care o aveau Adam si Eva inainte de cadere.

Cum erau ei atunci? Perfecti din toate punctele de vedere, nu cunosteau decat binele, nu aveau constiinta raului, dar aveau vointa libera, Dumnezeu le-a permis sa aleaga, le-a spus ce nu trebuie sa faca, dar le-a dat voie sa aleaga. Desi ei erau perfecti au putut sa faca alegerea de a-si da madularele pacatului, desi erau perfecti, au putut alege sa cada in necredinta, sa creada minciuna diavolului.

La fel si noi, am fost nascuti din nou, dusi in pozitia de neprihanire a lui Dumnezeu in Hristos dusi in pozitia de dinainte de caderea in pacat, insa cu vointa libera. Putem foarte bine sa ne dam madularele pacatului, avem libertatea de a alege, putem sa mintim, sa traim in desfrau, sa fim nemernici, sa ne batem joc de altii, sa barfim, sa ucidem cu vorba, etc.

Avem libertatea de a face tot ce e rau pe lumea asta, si Pavel ne spune: nu mai dati madularele voastre pacatului, sunteti liberi de pacat, gata, s-a terminat cu pacatul, nu va mai dati singuri de buna voie pacatului, aveti toata puterea sa va impotriviti pacatului, aveti toate armele prin care sa faceti fata pacatului, nu aveti nici o scuza, nici o ispita nu e prea mare ca sa nu o puteti invinge, nu va mai supuneti de buna voie pacatului, pacatul nu va mai poate forta sa va domine, voi insa puteti sa va dati lui, de fapt voi sunteti liberi, nu mai intrati iar sub jugul robiei de buna voie, ramaneti liberi, considerati-va morti fata de pacat si ramaneti in starea asta, credeti si constientizati noua voastra identitate si traiti ca atare.

E extraordinar! Credinta in faptul ca suntem neprihaniti va activa automat puterea in noi de a ramane neprihaniti, nu straduintele, ci credinta. Credinta in faptul ca suntem liberi de pacat, va activa automat puterea de a ramane liberi si de a nu ne mai da madularele pacatului, nu straduinta ci credinta. Credinta in faptul ca pacatul nu mai are putere asupra noastra, ca pacatului i s-a frant puterea si nu mai poate exercita putere asupra noastra, ne va duce in pozitia in care chiar sa simtim ca nu mai avem treaba cu pacatul, sa simtim ca pacatul e o chestie straina de care nu mai suntem constienti, credinta in acest adevar va activa aceasta realitate, nu straduintele ci credinta.

De fapt lupta, sau „straduinta”noastra ar trebui sa se rezume la a ne indopa cu Cuvantul si a ne schimba gandirea, mintea, pentru ca odata ce vom gandi exact ce spune Dumnezeu despre noi, vom umbla in aceste adevaruri.

Lupta cu pacatul a fost dusa pe cont propriu de multa lume, generatiile Vechiului Testament ar putea sa ne arate ca nimeni nu a putut sa fie neprihanit prin straduinta proprie, apoi generatiile de pocaiti actuale iar pot sa ne demonstreze acelasi lucru, pentru ca desi teoretic oamenii se cred Nou Testamentali, ei de fapt urmeaza conceptele Vechiului Testament. Lupta cu pacatul a fost un capitol ratat pentru toti, de aia a venit Isus care a fost singurul care a putut sa tina legea intr-u totul, Isus care apoi a purtat neputinta noastra pe cruce. Prin credinta in El, in ceea ce a realizat El pe cruce, si anume eliberarea noastra totala de pacat, avem acces la neprihanire.

Asa ca incetati cu ideea ca noi suntem incapabili sa scapam de pacat. Deja am fost scapati de pacat. Incetati cu ideea ca orice pocait e supus pacatului, noi deja am fost izbaviti de pacat prin credinta in Isus. A fi neprihanit, asta e ceva clar, nu e o chestie in ceata, ceva ambiguu, gri, neprihanit e neprihanit.

Vorbeam cu cineva recent despre faptul ca nu poti sa devi pastor decat daca esti casatorit. Din start se ia in considerare ca nimeni nu poate sa ramana pur, pentru ca pacatul are stapanire asupra omului si asta e, nu ai ce face. Dupa ce ani de zile ii tin in institute teologice care mai de care, cei mai grozavi teologi ai tarii ii invata, nu au putut sa ii invete o chestie simpla pe care Pavel o prezinta, si anume ca omul nascut din nou nu mai e supus pacatului, nu mai e supus curviei, e capabil o mie de ani sa traiasca fara nici o problema din punctul asta de vedere. Iti dai seama ca daca la nivel de pastori, de conducere de culte, se gandeste in felul asta, nu mai e de mirare nimic. De la cel mai inalt nivel se crede ca omul e rob pacatului, si daca nu se insoara gata e posedat de duhul poftei toata viata si asta e, o sa cada in pacat. E atat de ciudat felul in care se gandesc lucrurile, complet nebiblic, atat de nebiblic incat deja mi-am consolidat convingerea ca biserica cel putin de la noi, nu e una biblica, e una dupa ureche, una folclorica.

Desi nu va vine sa credeti omul nascut din nou e liber de pacat, e sfant, e scos de sub influenta pacatului, e capabil sa faca fata tuturor ispitelor, daca isi consientizeaza noua identitate in mod automat, va trai ca atare, pentru ca desi iar o sa iti vina greu sa crezi, credinta atrage automat dupa ea trairea practica a adevarului crezut.

Romani 6:22. Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit viata vesnica.

Aveti ca rod sfintirea. Cum marul nu se chinuie, nu se lupta cu sine ca sa dea mere ci are ca rod mere pentru ca e mar, la fel omul nascut din nou, mort fata de pacat, are ca rod sfintirea, e o chestie care vine de la sine daca crestinul intelege ca e mort fata de pacat. Marul a inteles de mult ca e mar de aia din instinct da mere, crestinul trebuie sa inteleaga ca e rob al neprihanirii si va avea un singur instinct, si anume sfintirea.

Adam si Eva inainte de cadere aveau un singur instinct – binele, abia dupa ce au mancat din pomul cunostintei binelui si raului a aparut instinctul raului, iar prin credinta in Isus si ceea ce s-a intamplat la cruce suntem readusi in pozitia pe care o aveau Adam si Eva inainte de cadere.

Reclame

Adevarul Bibliei despre CINĂ (2)

Din pasajul pe care l-am scris in partea 1 AICI, se poate intelege gresit ca oamenii erau bolnavi, neputinciosi si nu putini dormeau din cauza ca luau cina intr-un mod gresit, si asta vad ca e perceptia in biserica, doar ca ceva nu e logic, adica nimic nu e logic.

Ce inseamna cina? Jertfa lui Isus! Ce a facut Isus pe cruce? A luat pacatul, boala si blestemul, nu? Si atunci de unde pana unde cineva poate lua cina si se poate trezi cu boala, neputinta, si adormire, din moment ce cina, care reprezinta jertfa lui Isus tocmai lucrurile astea le-a rezolvat.

Oamenii astia erau bolnavi, neputinciosi si nu putin dormeau, tocmai pentru ca nu intelegeau semnificatia cinei, ei erau deja bolnavi inainte sa ia cina, si luarea cinei nu schimba cu nimic starea lor pentru ca de fapt ei nu deosebeau acest act de o mancare obisnuita, sau nu intelegeau ce e in spatele acestui act. Fie ca erau neglijenti sau nu stiau, ei nu beneficiau de esenta cinei, si anume eliberarea de lege, de blestem, de boala, de pacat, si ramaneau tot bolnavi, neputinciosi si adormiti.

Ce am obtinut prin jertfa lui Isus? Iertare, vindecare, eliberare, aprovizionare in toate aspectele vietii…. exact asta sta in spatele cinei, dar daca nu esti constient de lucrurile astea, si nu sti ca ai dreptul la ele, daca cina ti se pare un act banal strict simbolic, cu atat te alegi cu simbolul, iti astamperi cel mult foamea si setea naturala, dar daca sti ce e in spatele cinei, in spatele jertfei lui Isus, atunci rezultatul e cu totul altul. Deosebesti cina de ceva banal, simbolic, traditie, si intelegi ce inseamna ea de fapt, primesti acele beneficii care in caz contrar nu apar si tu ramai tot bolnav, neputincios si adormit.

Pavel le spune ceva de genul „mai oamenilor, deosebiti odata si voi trupul lui Hristos, intelegeti odata ce inseamna asta, ca sa scapati de boli, de neputinta si sa va treziti, uite pentru ca nu deosebiti trupul lui Hristos, sunteti bolnavi, neputinciosi si dormiti”

De fapt nu ti se poate intampla nimic rau daca iei cina, nu ai cum sa iei jertfa lui Isus si sa te tresesti cu blestemul pe cap, e imposibil. De luarea cinei nu este legat nici un blestem, eventual este legat ramanerea in blestem, dar cu nici un chip nu poti sa te trezesti cu un blestem nou din cauza cinei.

Da, se poate sa ramai in blestemul in care esti, luand cina, dar nedeosebind trupul lui Hristos, neintelegand in ce consta jertfa lui Isus, de fapt rezultatul sa fie zero, sa iti bei osanda proprie, boala, neputinta, te osandesti singur la perpetuarea acestor stari din viata ta. Blestemului care e deja existent poti sa ii prelungesti viata prin faptul ca habar nu ai ce inseamna ca Isus a murit pentru tine. Si in nestiinta asta ne balacim cu totii mai mult sau mai putin, stim cu mintea dar in duhul nostru e un ghiveci, insa slava Duhului Sfant, ca ne lumineaza treptat si ne invata cine e Isus, ce inseamna jertfa Lui si cum trebuie sa traim ca si copii ai lui Dumnezeu, care sunt drepturile si mostenirea noastra in El.

Cei care au impresia ca marturisirea rezolva problema lor in ce priveste cina, in cazul in care au gresit, vreau sa ii intreb daca sunt siguri ca marturisindu-se au enumerat toate pacatele, adica absolut toate, si alea facute din nestiinta? Niciodata nu poti fi sigur ca ai marturisit tot, s-ar putea ca inclusiv atunci cand astepti sa ajunga paharelul cu vin si painea pe rand la tine in biserica, sa iti treaca prin cap ganduri aiurea si in cazul asta ce te faci? Daca teoria asta ar fi adevarata cred ca unul nu am mai scapa cu viata, dar slava Domnului nu e asa.

De ce crestinii din biserica primara luau zilnic cina? Sa fi fost doar o moda, se plictiseau si au mai bagat si acest obicei in program? Sau cumva sa fi fost ceva vital pentru viata lor de crestin? De ce crestinii din ziua de azi iau cina cel mult o data pe luna, si nu in fiecare zi? A scazut in importanta cina? Daca cina este o chestie strict simbolica, ne putem permite sa o luam odata pe luna, daca nu nu.


Isi vor pune mainile peste bolnavi si bolnavii se vor insanatosa! (3)

jesus_heals_.76105750Prima parte Aici

A doua parte Aici

Adica Isus moare pe cruce si se precizeaza clar ca acolo a purtat pacatele si bolile noastre, acolo a purtat blestemul, si dupa aceea doar o perioada de cativa ani sa fi avut efect asta, pe parcurs faza cu bolile a disparut, a ramas doar faza cu pacatele, acum se mai pot ierta doar pacatele iar bolile nu mai pot fi vindecate? Timpul a diluat efectul crucii, acum Isus e altfel, desi Biblia ne spune ca e acelasi, acum culmea El da boala spre desteptatire si crestere spirituala. Haosul a cuprins invatatura crestina, haos total, un haos din care incerc din rasputeri sa ma smulg de tot.

Isus a luat pe cruce pacatul si boala, nu? Daca tot El da boala, atunci logic ar fi sa dea si pacatul, nu? Daca voia Lui e boala, atunci ar trebui ca si pacatul sa fie voia Lui, nu? Iar daca pe parcurs s-a hotarat in cer ca jertfa lui Isus pentru pacat sa mai fie valabila iar cea pentru boala sa nu mai fie valabila, ar fi trebuit macar un versetel sa precizeze asta. Bibia ne spune sa fim ca niste copii, sa gandim simplu si tranşant ca niste copii, Biblia nu ne spune sa gandim ca niste teologi, ci ca niste copii.

O gandire teologica, sofisticata nu va intelege niciodata ce a spus Isus, insa un copil da. Dar, na, nu e confortabil pentru majoritatea sa se coboare la mintea de copil, se vrea intelectualism, iar Isus nu ne-a cerut asa ceva, culmea, poate a uitat, sau cine stie, El ne-a spus ca Duhul Sfant ne va calauzi in tot adevarul si ca secretul patrunderii in tainele Imparatiei cerurilor este sa devenim ca niste copii. Extraordinar nu?

Tot ce spune Biblia si nu functioneaza in viata noastra este pentru simplul fapt ca noi credem ceva fals, nu credem adevarul pur al Bibliei, potem veni cu un milion de argumente ca ar fi altfel, nu credem ce trebuie si gata. Iti spun asta din proprie experienta, acum rugaciunea mea principala este ca Dumnezeu sa imi curateasca mintea de minciunile diavolului care au imbracat haina crestina si de care am fost sufocata toata viata, iar acum incerc una cate una sa o dau la o parte.

Gandeste logic, adica Biblia spune ceva doar asa de fenta? Banuiesc ca daca Biblia spune ceva atunci asa e, poate sa vina Papa de la Roma sa spuna ca e altfel, ceea ce a spus Dumnezeu e singurul adevar. Observam cu totii ca putine lucruri se mai intampla din ce spune Biblia, oare nimeni nu isi pune intrebari? Avem o alta tactica de a lamuri oamenii sa se intoarca la Dumnezeu. Tactica lui Isus este invechita, nu se potriveste cu epoca noastra. Isus era simplu in evanghelizarea Lui, predica Evanghelia, vindeca bolnavi, elibera demonizati, si invia morti, si a avut indreazneala sa ne ceara si noua sa facem la fel. Tactica contemporana de evanghelizare este aceea a argumentelor, teoriei si predicilor care nu sunt urmate de semne si minuni, si culmea culmilor asa e bine, asta e pocainta adevarata. Spune-mi cum poti sa crezi minciuna asta a diavolului ca asa trebuie sa arate crestinismul? Cum se poate una ca asta?

Diavolul e tare fericit ca pocaitii considera predica ca fiind supremul eveniment in mersul lor la biserica, diavolul nu se prea teme de predici. Da, sunt oameni care se pocaiesc in urma argumentelor, dar marea majoritatea nu fac asta, in schimb sunt sigura ca si cel mai mare ateu, budist, musulman, hindus si ce mai vrei tu, daca cineva va merge la el si ii va spune prin darul de cunostinta ca are o problema de exemplu cu ficatul si acel cineva se va si ruga pentru el si va fi vindecat, omul acela isi va pune intrebari cu siguranta, va cauta sa inteleaga cum a fost vindecat si nu va mai putea nega evidenta. Si nici macar nu trebuie sa fie ateu, e suficient sa fie crestin asa cum e crestinismul la noi in Romania, crestin doar cu numele, argumentele nu il vor convinge, el le are pe ale lui, are credinta lui, dar daca are parte de manifestarea puterii lui Dumnezeu, si tu ii vei spune care e calea pe care o prezinta Biblia si cum arata de fapt relatia cu Dumnezeu, te asigur ca dupa ce omul acela va vedea ca boala cu care se lupta dispare, te va asculta cu gura cascata si va vrea sa stie mai mult.

Stim doar de predica si atat, uitam ca lucrarea lui Isus a aratat altfel. Si nu ma intereseaza daca mii de teologi, predicatori si scriitori renumiti cu milioane de carti vandute spun altfel, pur si simplu nu ma intereseaza, Biblia mea spune ceva foarte clar, nu inteleg ce poate fi mai simplu decat sa intelegi ceva ce e scris negru pe alb. Isus a predicat Evanghelia si a vindecat bolnavi, uneori a fost in ordine inversa, dar intotdeauna cuvantul Lui a fost insotit de semne si minuni.