ROSE

Posts tagged “pamant

Fundatia

Cum se construieste o casa? Prima data se face fundatia, cu cat proiectul casei este mai mare cu atat fundatia se face mai adanca si mai solida, ca sa poata tine cladirea care se va ridica ulterior. Pentru asta trebuie timp si nu se vede ca s-a realizat mare lucru in exterior. Ce se face apoi? Se cladesc zidurile, caramida cu caramida, iar apoi i se pune acoperisul si intr-un final are loc decorarea casei. Exact in aceeasi ordine se cladesc toate in viata noastra, mai ales viata spirituala, relatia cu Dumnezeu.

Foarte multi oameni vor sa puna acoperis la casa cand de fapt nici macar fundatie nu au, foarte multi vor deja sa puna decoratiuni prin casa cand nici macar nu au sapat santul pentru fundatie. Vrem doar lucrurile spectaculoase, dar uitam ca pentru ele trebuie o fundatie solida, altfel se vor prabusi in secunda in care vor aparea. Si ce ne facem daca avem o fundatie facuta in graba din paie si vreascuri, ce ne facem daca fundatia e facuta din fire si din roadele firii?

Ce se poate intampla daca teoretic, puterea lui Dumnezeu ajunge pe mana unui om care nu are fundament, sau a carui fundament este firea? Am avut un vis anul acesta cand eram cu nervii la pamant si cand totul din jur imi spunea ca trebuie sa platesc cu aceeasi moneda, ca si pe mine ma duce capul sa fiu ca restul oamenilor, sa faci rau nu e greu, si cand ma luptam cu asta am avut un vis in care am vazut niste demoni care stateau la discutie pe seama mea, erau foarte nervosi, se certau si i-am auzit cand au zis asa: daca ii vom strica caracterul va deveni un vrajitor in mainile noastre. Slava Domnului ca am rezistat presiunii respective, dar aceasta fraza nu o mai uit niciodata.

Un om fara caracter, care intra in posesia puterii Duhului Sfant, la urma urmei se va prabusi in mandrie, premergator mandriei vor fi alte pacate probabil, dar intr-un final va cadea in mrejele mandriei si desi poate nu isi va da seama, nu va mai sluji lui Dumnezeu ci diavolului, pentru ca diavolul este dumnezeul mandriei. Cand cineva traieste in mandrie sti ce face? Are partasie cu diavolul, cu demonii, si cred ca acelasi lucru se intampla cu fiecare pacat, cand omul staruieste in pacatul respective pur si simplu are partasie cu demonii.  Stiu ca suna foarte dur, stiu ca nu e placut la citit ce scriu eu aici, dar asta e adevarul. (1Cor.10:20) Sunt destule exemple de oameni care au facut asta si fac asta.

Pe blog am scris foarte mult despre vindecari, despre semne si minuni, dar in aceeasi masura am scris si despre caracter. Si daca prin absurd, maine dimineata mi s-ar spune ca doar un aspect din astea doua mai poate ramane pe blog, si mi s-ar cere sa decid pe care l-as sterge, nici nu as sta pe ganduri, as sterge partea cu miracolele, pentru ca fara caracter esti terminat in fata lui Dumnezeu. Fara minuni poate esti terminat in fata oamenilor, minuni iti trebuie sa traiesti bine pe pamantul asta, sa ii faci pe oameni sa vina la Hristos, dar caracterul e o chestie personala de viata sau moarte vesnica.

Consider ca fundamentul casei spirituale este caracterul. Daca in fundatie sunt lucrurile firii, casa se va prabusi, garantat, fara nici o indoiala cand ii va fi lumea mai draga, cand se va vedea mai frumos ornamentata, casa se va face praf si pulbere. V0rbeam de mandrie. Asta e buba cea mare care va izbucni intotdeauna, daca nu ti-ai cizelat caracterul, si daca nu ai murit fata de tine, fata de egoismul ala cat muntele cu care mai toti ne nastem, caruia ii place la nebunie sa  i se dea atentie, sa fie laudat si care se hraneste din asta. Daca pornesti in lucrare fara lucrurile astea ucise in tine, imagineaza-ti care va fi reactia ta launtrica cand de exemplu un olog se va ridica din scaunul cu rotile. Chiar daca esti mort fata de mandrie, ea iti va da tarcoale, asa ca daca nu ai omorat-o inainte, acum te va omora ea pe tine. Si esti pierdut. Daca acum te dai mare cu fleacuri, imagineaza-ti cum te vei simti cand o gramada de oameni te vor aclama. Si nu ma intereseaza fraze de genul: “sti soro, eu dau toata slava lui Dumnezeu”. Noi ne putem pacali unii pe altii foarte usor prin vorbe, doar ca de obicei vorbele nu exprima adevarul, asta am observat eu de-a lungul anilor. “Da al vostru sa fie da, si nu al vostru sa fie nu” adica “vorbirea voastra sa fie clara, sincera”, asta poate a fost scris pentru extraterestrii ca oamenii nu prea iau seama la asta.

Luca 6:47-49. Va voi arata cu cine se aseamana orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele si le face. Se aseamana cu un om care, cand a zidit o casa, a sapat adanc inainte si a asezat temelia pe stanca. A venit o varsare de ape si s-a napustit suvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru ca era zidita pe stanca. Dar cine aude, si nu face, se aseamana cu un om care a zidit o casa pe pamant, fara temelie. Si s-a napustit suvoiul asupra ei, ea s-a prabusit indata, si prabusirea acestei case a fost mare.”

Nu e suficient sa vi la Isus, nu e suficient sa te urci pe stanca sa iti ridici zidurile si gata ai casa. Nu. Cu cat esti mai sus pe munte cu atat vanturile vor fi mai puternice si ai nevoie de o fundatie cat mai solida. Odata urcat pe stanca trebuie sa sapi adanc in stanca, pentru a-ti aseza temelia. Asta e faza cea mai grea si care dureaza cel mai mult, si culmea cand trecatorii vin sa vada care sunt progresele nu o sa vada nimic ridicat deasupra pamantului. Lucrarea asta se face in adanc, si nu e spectaculoasa deloc pentru trecatori, dar fara lucrara asta e ca si cum nu ai fi urcat pe stanca, pentru ca fara fundatie te vei duce la vale mai devreme sau mai tarziu si te vei multumi cu casa zidita pe pamant, care una doua e cladita. Casa pe pamant e spectaculoasa intr-un timp scurt, nu cere efort, nu are temelie, e facuta ca sa se vada de afara, oamenii vor avea in timp record ce lauda si aplauda, dar casa zidita pe pamant  nu are valoare, e egala cu zero.

Moise a stat 40 de ani undeva unde si-a cizelat caracterul, a stat la oi, si apoi stim cu totii ce s-a intamplat cu el. David a stat si el o gramada de ani la oi, undeva departe de ochii celor care aplauda, Ioan Botezatorul a stat si el in pustie o viata de om, ca sa fie de folos lucrarii lui Dumnezeu, si am putea continua, Pavel a stat 3 ani in desert, unde a lucrat la fundatie, nimeni nu a vazut ce face omul ala acolo, era vorba de el si Dumnezeu, de transformarea mintii, de moartea fata de sine, de luarea crucii, de inlocuirea mandriei cu smerenia, de inlocuirea egoismului cu altruismul, si abia apoi a continuat constructia cladirii, toata viata lui a continuat cladirea si a ajuns si la decoratiunile spectaculoase. Dar totul s-a facut cu intelepciune, s-au luat lucrurile pe rand, s-a platit pretul.

Umblarea cu Dumnezeu presupune in primu rand caracter, si apoi semne si minuni, umblarea cu Dumnezeu presupune si proorocie, vindecare, vorbire in limbi, semne si minuni, dar in primul rand presupune dragoste, fara dragoste totul e o zanganeala suparatoare pentru urechile lui Dumnezeu.


Cerul

scari_spre_cer_cathalin_wordpress_botosaniO sa ne speriem de cer, de comportamentul de acolo, bine ca avem o vesnicie sa ne obisnuim cu mecanismele cerului, cu dragostea data fara rezerve, cu zambetul, cu altruismul, cu seninatatea fetei, cu lipsa durerii, cu lipsa nervozitatii, cu lipsa veninului, rautatii, minciunii, tradarii, bolii, saraciei. Daca in cer s-ar putea face infarct, am cadea pe capete cand am intelege ca ne era accesibil pe pamant un trai ceresc dar pentru ca ne-am hranit firea, rautatea, egoismul am trait ca niste caini cand eram destinati pentru cu totul altceva. Sansa noastra este harul fara margini a lui Dumnezeu, sangele lui Isus care spala orice pacat, un har nedrept singurul care ne poate salva de la iadul vesnic.


Vie Imparatia Ta!

Black & White WorshipNu inteleg de ce trebuie sa asteptam sa murim ca sa experimentam cerul ! Sistemul nostru religios ne-a invatat sa ne multumim cu putin, ne spune si ne repeta de generatii lucruri care nu au legatura cu adevarul Bibliei, asa am perpetuat o stare de autocompatimire si de traire mediocra crestina. Dumnezeu nu vrea asta pentru noi, se pare ca noi ne multumim cu faramiturile care cad de la masa Stapanului, dar El vrea sa stam la masa cu Stapanul, Stapan care ne este Mantuitor si Prieten, Stapan care ne este Tata. Vad ca noi copiii desi avem dreptul la a experimenta cerul aici pe pamant in relatiile dintre noi si in partasia cu El, ne place sa traim lucruri usoare, generale, care ne duc la epuizare.

Da, trebuie platit un pret pentru ca rugaciunea lui Isus sa se implineasca in viata mea si a ta: « Vie Imparatia Ta precum in cer asa si pe pamant! » Pretul ascultarii, pretul mortii fata de sine, pretul crucii. Oare nu se merita ? Oare nu merita sa platim pretul pentru a experimenta cerul chiar aici pe pamant ? Majoritatea dintre noi avem nevoie ca cineva sa ne ia de umeri, sa ne scuture si sa ne spuna :  « mai, nu te mai multumi cu putin cand poti avea totul ». Nu sunt adepta predicilor cu strigaturi, dar la gradul de adormire si complacere in mediocru, ne trebuie un soc, terapia prin soc este singura solutie pentru multi.

Duhul Sfant ne asteapta in camerele noastre de rugaciune, vrea sa ne reveleze cerul, dar trebuie sa ne facem timp pentru El. Alta scurtatura pentru a ajunge in prezenta Lui nu exista. Un program la biserica in care simti prezenta Lui nu e suficient ca aceasta stare sa se perpetueze, trebuie platit pretul de a petrece timp cu El. Doar ca o persoana unsa de Dumnezeu se roaga pentru tine si simti ca El te atinge, nu este suficient ca tot restul vietii sa fi intr-o stare spirituala buna, trebuie sa dezvolti o relatie personala cu El, acolo unde esti doar tu si El. Acolo poti sa fi ciudat fara sa fi judecat de cei care stiu totul si cunosc totul, acolo poti sa canti, sa sari, sa stai, sa te misti cum vrei, sa fii sincer cu El, sinceritatea uneori te face sa devii ciudat, in camera ta nu trebuie sa iti protejezi imaginea in fata nimanui, te poti dezlantui, acolo nu ai nici o scuza ca X si Y te vor judeca pentru felul in care te inchini sau pentru felul in care te rogi, acolo poti sa te abandonezi cu totul in mana Lui fara sa te temi cum va arata totul, poti sa plangi, sa te tavalesti pe jos de plans.

Avantajul camerei de rugaciune, a singuratatii cu El este ca te poti dezlantui in voie si exersand libertatea de a vorbind deschis cu El, de a te inchina liber Lui, de a fi liber, te vei trezi ca nu o sa mai conteze asa mult la biserica daca X va fi socat ca tu ridici mainile in inchinare, nu te va mai interesa pentru ca deja inlauntrul tau este creata legatura aceea minunata cu El si restul este neimportant, chiar si parerea celor atotstiutori paleste in fata prezentei Lui care te invalue. Cei care va simtiti stanjeniti in public sa fiti liberi in inchinare, aceasta este calea spre descatusare, petreceti timp cu El in camera voastra si apoi va deveni ceva normal sa fiti liberi si in public, fara sa va mai rusinati, El va deveni mult prea real ca sa va mai intereseze ce spune unul sau altul.

Mediteaza la propozitia aceasta « VIE IMPARATIA TA PRECUM IN CER SI PE PAMANT » ! Gandeste-te ce inseamna Imparatia Lui si cere-I sa vina in viata ta, tanjeste dupa ea, fi disperat si o sa primesti raspuns. Cred ca Dumnezeu este disperat cand ne vede ca mancam rogojini cand la masa Lui ne sunt la indemana bucate alese. Nimeni nu te poate forta sa faci un pas, sa iei si sa gusti bucatele alese, doar tu poti face aceasta, nici macar El nu te va forta. Totul este la alegerea noastra.


„Precum in cer asa si pe pamant”

Din fericire nu peste tot in lume este la fel, din fericire in mare parte a lumii de cativa ani se intampla lucruri extraordinare care sunt din ce in ce mai intense. Milioane de oameni se intorc la D-zeu, dar majoritatea pocaitilor romani habar nu au despre lucrurile astea si chiar daca stiu teoretic, foarte putini se intereseaza sa vada ce si cum. Va indemn pe cei care cititi acest articol, intrati pe google, sau youtube si cautati, in Africa, Asia, America de Sud si in ultimul an in Sua, se intampla lucruri cutremuratoare, de fapt lucruri normale pentru un crestin care tanjeste dupa Dumnezeul pur al Bibliei.

Avem impresia ca ceea ce vedem intamplandu-se la noi este de fapt situatia bisericii mondiale si nu e chiar asa, lanurile sunt coapte iar unii dintre pamanteni au inceput sa secere si este un seceris urias. Daca am trece de la faza “gura cascata” cand auzim lucrurile acestea la a cerceta ce se intampla de fapt acolo, am ramane surprinsi ca noi traim pe alta lume, in lumea noastra marunta cu un Dumnezeu marunt, cu reguli rigide pe care macar sa le respectam cu strictete dar ne batem joc de propriile noastre reguli care pentru unii sunt prea greu de dus.

Daca am lua lupa si am invata de la fratii nostri care vad in bisericile lor oameni pocaindu-se cu miile, poate ne-am reveni din lentoarea cu care ne miscam de decenii. Doar un exemplu: anul trecut in Argentina a avut loc intr-o biserica un botez la care s-au botezat 7000 de oameni. O sa revin cu amanunte despre lucrarea Duhului Sfant in lume, pentru ca trebuie sa ne deschidem ochii si sa invatam, sa recunoastem ca in mare parte suntem varza, sa ne smerim si sa acceptam ca altii au o revelatie mai profunda a lui Dumnezeu si sa luam lucrurile bune de la ei sa le punem in practica.

Noi lectii nu prea avem de dat din pacate. Ma trec fiorii cand ii aud pe unii frati spunand ca la noi s-a pastrat o pocainta pura nealterata de lume cum este la cei din strainatate, ca bisericile romanesti din strainatate au un nivel inalt de spiritualitate (exportata din Romania) si ca in Romania pocaitii sunt cu mult mai sfinti si mai grozavi ca cei din alte tari. Nu este adevarat, pur si simplu se vorbeste din necunoastere. La ei se invie mortii, la noi? La ei in biserica nu odata se intampla sa fie vindecati toti cei prezenti, la noi? La ei se pocaiesc cu miile, la noi? Bine….. e adevarat ca femeile la ei merg in pantaloni si fara batic si mai au si cercei si culmea se si fardeaza si isi vopsesc parul, deci incalca toate regulile noastre, dar din intamplare la ei se intampla ce am zis mai sus si la noi…. pauza.

Ar trebui sa ne punem intrebari , fratilor si surorilor. Ceva e putred la mijloc. Ceva nu functioneaza. Cu siguranta ca Dumnezeu e la fel si la ei si la noi, problema suntem noi.

De fiecare data cand spun ca in Romanie e jale dpdv spiritual, se gasesc muuulti care sa imi spuna ca exagerez si ca nu am dreptate, ca ar trebui sa fiu mai calma, sa imi vad lungul nasului si chiar sa tac. Pur si simplu nu pot intelege, poate am eu un retard avansat, dar nu pot intelege cum poti sa te multumesti cu ce vezi in bisericile noastre cand Biblia ne prezinta o alta varianta de biserica, cand Dumnezeu este fara limite si ne spune ca vrea sa ne ofere TOT ce are El.

Nu inteleg cum ca si crestin poti sa te multumesti cu lucruri marunte cand poti avea cerul, Da,da, cerul! Ne tot rugam rugaciunea Tatal nostru, ar trebui sa fi sesizat pana acum ca la un moment dat se spune: „vie imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant “. Isus s-a rugat in felul acesta, daca ar fi fost altcineva am fi putut sa spunem ca exagereaza cu cererile, dar Isus prin rugaciunea aceasta ne arata ca Dumnezeu cu bucurie vrea sa ne dea cerul aici pe pamant.