ROSE

Posts tagged “parinti

Despre scoala

Pe mine scoala m-a facut sa cred ca sunt proasta, ca habar nu am de mai nimic, ca nu ma duce capul, ca n-am idei, ca nu am inventivitate, si altele din acelasi registru. De fapt in afara de faptul ca am invatat sa scriu si sa socotesc, nu stiu de ce m-am dus la scoala, ca mare lucru nu imi amintesc de acolo. Cultura generala mi-am facut-o singura, limbi straine am invatat singura.

Nu-mi aduc aminte de nici un profesor care sa fi descoperit ca valorez macar doi lei, sa ma fi incurajat in vreo directie care sa mi se potriveasca. Nu am fost rebela, am fost un copil relativ cuminte, deci nu rebeliunea a condus la inutilitatea scolii in ce ma priveste. Dupa ce am terminat scoala, minune mare, dupa o vreme am descoperit ca nimic din ceea ce scoala m-a facut sa cred despre mine nu a fost adevarat, sincer nu mi-a venit sa cred.

Mai demult ma gandeam ca sunt eu un caz mai aparte dar am intalnit si alti oameni care au trait experiente asemanatoare cu ale mele. Apoi intamplator sau nu am avut legatura cu sistemul asta de invatamant si am tras o concluzie care cred ca e valabila pentru majoritatea elevilor: trebuie sa termini scoala, sa sti ca ai terminat cu ea de tot, ca sa poti sa te descoperi, sa sti ce esti, ce sti, ce abilitati ai, ce abilitati nu ai, pentru ca intreg sistemul e facut parca special sa iti dea in cap. Nici nu vreau sa ma gandesc cati oameni au facut sa zicem facultatea de drept cand ei au fost destinati sa fie ingineri, sau cati au fost obligati de sistem sa mearga la facultate cand de fapt trebuiau sa fie fermieri.

Dumnezeu a dat fiecarui om anumite daruri, nu ma refer la darurile Duhului Sfant ci la daruri de genul: cineva e talentat la tamplarie, altu e talentat ca inginer, altu e talentat ca tractorist, etc, doar ca scoala iti spune ca trebuie sa fi talentat la niste chestii cu care tu nu ai nici in clin nici in maneca. Si stai si te uiti realmente ca boul la poarta noua pentru ca nu intelegi in ce ai fost bagat de altii, la scoala esti stresat de profesori care pentru asta sunt platiti sa te preseze sa inveti ceva ce nu vrei, nu sti, nu poti, nu intelegi, si la urma urmei nu iti foloseste la nimic, iar acasa esti presat de parinti care uita ca au fost elevi si ei, si la randul lor au jucat rolul boului la poarta noua nu odata, si care acum te apasa pe cap sa treci prin acelasi traseu inutil.

Si atunci ai de ales, in cazul in care nu esti un geniu si iti e usor la toate materiile, ori devi stresat, timid si complexat ori devi rebel si adopti o atitudine de nepasare fata de tot, si daca esti mai neastamparat iti iei lumea in cap. Si cam asta zace in majoritatea elevilor, ori complexe care mai de care, complexe mincinoase cladite probabil incepand de la gradinita, si care se transforma in unelte ale diavolului care se vor perpetua de-a lungul vietii, ori rebeliunea si ea folosita de diavol care te ajuta sa scapi cumva de presiunea de moment.

Bineinteles ca nu ai cum sa scapi de scoala, cel putin 4 clase folosesc tuturor, nu indemn la abandonul scolar, spun doar niste chestii pe care le vad si le-am vazut la o gramada de copii. Si ma refer aici in special la invatamantul de stat, am inteles ca au aparut scoli gen Montessori, care cred ca iti dau o sansa sa descoperi in timpul scolii care sunt aptitudinile cu care Dumnezeu te-a inzestrat. Am citit undeva mai demult si sper ca imi aduc aminte bine si nu vorbesc aiurea, cum ca sistemul de invatamant al evreilor din vechime era unul complet diferit de ce avem acum, si ce avem acum e facut sa te tampeasca mai mult decat sa te ajute sa evoluezi pe traseul pe care de fapt ai fost pus de Dumnezeu tinand cont de suma calitatilor si abilitatilor pe care le ai.

Si pentru ca nu te descurci la scoala, unde esti fortat sa inveti ceva ce nu ti se potriveste, ceva ce ulterior vei uita cu cea mai mare rapiditate, parintii fac un efort financiar uneori destul de mare si te dau la meditatii, daca la scoala nu ti s-au bagat in cap lucruri pentru care tu de fapt nu ai fost creat, vei fi trimis la meditatii pe bani seriosi ca sa se mai faca o incercare, doar doar “incapatanarea” iti va fi distrusa. Si poate ca de frica tuturor sau ca tot auzi repetandu-se acelasi lucru, iti mai intra una alta in cap, dar totul se depoziteaza intr-un dulapior din creier pe care scrie UITARE, pentru ca in momentul in care ai trecut de examen sau ai terminat scoala, uiti tot, si nu o sa iti foloseasca la absolut nimic. Un fel de goana dupa vant.

Ce e de facut? In mare nimic, pentru ca nu prea exista solutii. Scriu doar niste constatari personale, de fapt vorbesc si eu in vant. Poate parintii ar trebui sa inteleaga ca nu trebuie ca al lor copil sa fie de 10 la toate materiile, nu il trimit la scoala sa concureze cu copilul Margaretei, ci ca sa se dezvolte in ritmul lui, poate tot parintele ar trebui sa inteleaga ca daca nu are omu aptitudini de matematica degeaba il trimite la meditatii ca e inutil. Sunt unii copii carora ar trebui sa li se interzica matematica, nu sa fie trimisi la meditatii, altora ar trebui sa li se interzica alte materii. Pentru ce sa il chinui pe copil cu chestii care i se potrivesc ca nuca in perete?

Din pacate nu prea exista alternativa, probabil pana la Armaghedon lucrurile vor continua la fel, copilul va fi fortat sa invete si sa mearga pe un traseu pe care nu era destinat sa mearga, creierul ii va fi tocit si format intr-o directie complet aiurea, parintele va avea constiinta impacata ca isi da copilul la scoala, apoi la meditatii si a facut tot posibilul ca al lui copil sa invete ceva ce nici parintele nu a invatat la vremea lui, iar profesorul isi ia banul din afacerea asta numita scoala din care toti am iesit cam trasi la indigo, desi am fost creati diferiti, (vezi poza de la inceputul articolului), profesor care poate si el a ajuns intr-un loc nepotrivit, el fiind creat probabil pentru o cu totul alta meserie.

Sa zic ca scoala, asa cum e ea acum e inutila? As exagera dar nici departe de adevar nu as fi. Pana intr-un punct e necesara, dar dincolo de punctul ala e inutila sau chiar nociva.

Reclame

Dragoste sau jegmaneala reciproca?

Cea mai incredibila chestie pe care o putem invata pe lumea asta este sa iubim. Si cand spun asta, banuiesc ca multi/multe o sa cadeti asa intr-o stare de melancolie si incepeti sa visati cai verzi pe pereti, dar nu despre asta e vorba.

Dragostea asa cum o percepe lumea este o chestie pervertita, o imitatie jalnica, o cale spre autodistrugere si distrugere a celor din jur, o cale pe care daca mergi ajungi evident sa fi un profitor de pe urma sufletelor altora si bineinteles altii devin profitori de pe urma inimii tale, si nu neaparat pentru ca asta intentionezi, asa e firea, asta e roada firii. Dragostea asa cum o percepe lumea nu e dragoste adevarata, pentru ca nu vine din Dumnezeu, nu e produsul Duhul Sfant, e generata de fire si de pretentiile firii si ca atare duce la neimplinire, tulburare, instabilitate, si tragedii, toate astea pigmentate cu momente de aparent bine.

Cand pacatul a distrus omul la inceput, a distorsionat tot ceea ce trebuia sa se numeasca dragoste chiar si dragostea din instinct, cum ar fi cea dintre parinte si copil.  Parintii sunt disperati sa isi gaseasca implinirea in copil, sa profite de pe urma existentei lui la maxim, de aia il concep, sa se simta impliniti, numai ca Dumnezeu cand a creat omul, l-a creat ca sa isi gaseasca rostul vietii si implinirea doar in El, sa fie complet in El. Conceperea unui copil ma gandesc ca ar trebui sa aiba alta motivatie, decat aceea de a crea o persoana care sa iti umple golul (pe care credeai ca ti-l va umple partenerul), un fel de sluga care la inceput sa te distreze, apoi sa te dai mare cu el in dreapta si in stanga ca sa complexezi si tu pe cine poti, desi de fapt esti nemultumit de el si apoi spre batranete sa aiba grija de tine.

Dragostea e altfel, dragostea din Dumnezeu nu profita, nu cauta folosul sau, e incredibil, nu? Am ajuns la concluzii si mai radicale dar ma abtin sa le scriu deocamdata, chiar nu vreau sa bag in depresie pe nimeni, pentru ca aproape toti oamenii si-au cladit viata pe motive absolut egoiste, sa isi implineasca firea si cu toate astea nu au gasit implinirea, ca doar nu ai cum sa o gasesti din moment ce nu ai fost conceput sa fi implinit in felul asta. Si nu e nici o diferenta intre pocaiti si nepocaiti, se gandeste la fel, desi ar trebui sa fie o diferenta ca de la cer la pamant, dragostea celor care se pretind a fi crestini ar trebui sa fie complet diferita de cea a celor care il au ca dumnezeu pe diavolul, si cu toate astea nu vad nici o diferenta, motivatiile sunt aceleasi.

Oamenii de regula nu se iubesc intre ei, de fapt se storc reciproc de energie, de atentie, de tot felul de sentimente, dar nu se iubesc, profita unii de pe altii, se agata cu disperare unii de altii, isi bazeaza supravietuirea pe orice altceva decat pe Dumnezeu desi din gura e simplu de zis: “Dumnezeu e totul pentru mine”. Suntem invatati de mici sa facem asta, de cand dam fata in fata cu viata, totul din jur, familia, scoala, biserica, ne invata si perpetueaza chestia asta pe care nu stiu cum sa o numesc decat: jegmaneala reciproca. Si pun pariu ca multi oameni pocaiti sau nepocaiti nici nu inteleg ce scriu eu aici, au senzatia ca bat campii, pentru ca ceea ce traiesc ei de cand se stiu, adica jegmaneala reciproca li se pare singura cale, habar nu au ca exista o alta cale.

Omul a fost creat sa isi gaseasca implinirea in Dumnezeu, sa gaseasca dragostea in Dumnezeu si cu dragostea care vine din Dumnezeu, implinit in Dumnezeu, fara sa mai caute implinire in oameni, poate sa iubeasca la randul lui cu dragostea care vine din Dumnezeu. Punct.

In cartea Mananca trupul Meu si bea sangele Meu, de Ana Mendez, (fragmente din carte puteti citi pe blogul Gradina Eden la categoria Cina Domnului), am citit un pasaj extraordinar despre dragoste, cam asta e dragostea adevarata din Dumnezeu:

Dragostea nu respinge, dragostea rascumpara. Dragostea are intentii bune indreptate spre om. Se concentreaza nu asupra defectelor ci asupra calitatilor. Nu considera faptele noastre ca fiind importante ci mai degraba cine suntem in El. El a suferit si s-a expus reprosului in fiecare zi, ca sa poata fi un stindard neschimbat al dragostei pentru noi. 

Dragostea nu isi inchide inima in fata tradarii, indiferentei si dispretului. Apare in fiecare dimineata, dulce si delicata, intotdeauna incercand sa faca ce e mai bun. Este blanda. Cauta intotdeauna o cale sa faca bine, sa multumeasca, sa creeze un moment placut. Cu delicatese incearca sa slefuiasca locurile zglonturoase.

Dragostea are o rezistenta de lunga durata. Este rabdatoare si buna. Niciodata nu demonstreaza invidie si niciodata nu clocoteste cu gelozie (invidie). Nu se lauda, nu se faleste. Nu isi manifesta aroganta. Nu este mandra sau aroganta. Nu este nepoliticoasa si niciodata nu se comporta nemanierat.

Dragostea nu este egoista. Nu isi cere drepturile, nu cauta sa isi sustina propriul mod de a face lucrurile pentru ca dragostea nu isi vede de propriile cai.

Dragostea nu este iritabila. Nu se simte amenintata si nu tine pica. Nu se bucura de nedreptate si nu doreste sa faca rau. Se bucura cand adevarul si dreptatea prevaleaza. Nu se simte jignita. Nu tine socoteala greselilor.

Dragostea indura totul. Este intotdeauna gata sa creada ce e mai bun despre fiecare persoana. Este plina de speranta si credinta tot timpul. Intotdeauna ramane puternica in orice situatie.  Se sacrifica la infinit si da fara limite. Este brava, luptatoare, si nu este intimidata in fata niciunui dusman. Nu da inapoi, castiga. In ea nu exista frica. Poate face totul, si nimic nu o poate opri. Dragostea rupe in bucati inamicii fiorosi, si cucereste raurile salbatice in dorinta sa de a-l salva pe cel care se ineaca. Dragostea este contagioasa. Demoleaza pereti de nedemolat. Schimba inimi de piatra in inimi de carne. Are mii de cai inaccesibile si unde nu exista o cale, o creaza.

Dragostea niciodata nu esueaza. Niciodata nu decade, niciodata nu devine demodata (invechita), niciodata nu abandoneaza o cauza, si niciodata nu inceteaza sa existe. Dragostea nu poate fi invinsa de nimeni si de nimic. Dragostea este forta cea mai puternica din univers. Este cea mai pura manifestare a fiintei Sale. Este ceea ce Il face pe Dumnezeu vizibil si palpabil pe pamant.”

Dar daca nu ai fost implinit cu dragostea din Dumnezeu, si cauti sa fi implinit cu „dragostea” care vine de la oameni, niciodata nu o sa poti sa iubesti in felul descris mai sus.

Ps: pentru cei care stiti engleza, cautati pe net si ascultati tot ce gasiti cu Dan Mohler si Todd White, oamenii astia traiesc din dragostea lui Dumnezeu si iubesc cu dragostea lui Dumnezeu si stiu sa explice bine cum sa ajungem si noi la stadiul asta.


Voia lui Dumnezeu??!! (3)

Daca un parinte ii spune copilului sa nu mearga pe cai gresite, sa nu se inhaiteze cu persoane dubioase, sa nu bea, sa nu se drogheze, si totusi acel copil nu asculta, si face exact ce parintele lui i-a spus sa nu faca, iar urmarea fireasca este ca de exemplu ajunge dependent de droguri, isi distruge sanatatea, si ajunge intr-o stare deplorabila, am putea oare sa spunem ca acel parinte a permis sa se intample copilului acele nenorociri?

Tinand cont ca acel parinte are capacitatea de a-i lasa copilului decizia sa aleaga, sa mearga pe calea pe care vrea, nu il inchide cu forta in casa, nu il sechestereaza, ci il lasa sa aleaga, spunandu-i in schimb de nenumarate ori  si in detaliu despre toate riscurile pe care le implica neasultarea.

Am putea vreo clipa sa spunem ca starea jalnica in care a ajuns copilul este de fapt voia tatalui sau a mamei lui, ca ei au permis aceasta, cand de fapt inima lor e franta, sunt distrusi din cauza ca al lor copil a ajuns in starea in care a ajuns. Parintii nu au vrut nici o clipa ca al lor copil sa fie asa cum e, nu e vorba ca au permis pentru simplul motiv ca nu i-au dat in cap copilului sa il opreasca de la a se mai droga, cel mult au putut sa ii explice la infinit cum stau lucrurile.

Ce parere ai fi avut de acel parinte care pentru a-l opri pe copil sa se mai drogheze, iar fi rupt mainile si picioarele ca sa nu se mai poata deplasa in cercul de prieteni care l-au dus la dezastru? Sa presupunem ca acel parinte ar fi avut puterea de a-i da un cancer copilului, doar pentru a-l tintui la pat, sa nu mai poata sa mearga printre drogati. Ce impresie ti-ar lasa acel parinte, care i-a dat copilului sau un cancer, sau poate ar fi umblat la franele masinii cu care urma sa merga cu intentia ca odata ajuns pe sosea, sa intre intr-un stalp sau intr-un tir si sa ramana mutilat pe viata, doar doar ii vine mintea la cap.

Pun doar cateva intrebari care sper sa provoace la meditatie.

Ii punem in carca lui Dumnezeu lucruri pe care nici macar un parinte pamantesc nu le-ar face, si asta ma cutremura.

Evrei 12:6  „Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.”

Cum pedepseste un parinte pe copilul lui cand acesta greseste? Vorbesc de parintii normali la cap si care isi iubesc copiii, nu la psihopati si nebuni de legat. „Aha, ai gresit cutare lucru, hai sa iti frang mana dreapta… aha, nu te-ai invatat minte, hai sa iti scot un ochi…. aha, deci e a treia incalcare de regula, hai sa iti rup picioarele… ooo, nicicum nu intelegi, acuma te voi calca cu masina si cred ca vei intelege in sfarsit sa termini cu prostiile” Asa??? Sau cum??

Cum intelegi tu pedeapsa din partea unui parinte intreg la cap? Poate tu ai o imaginatie mai violenta, dar dupa cat ma duce capul un parinte normal la cap, nu isi va bate bestial copilul, nu il va umple de sange, un parinte care isi iubeste copilul va gandi pedepse care chiar sa ii macine copilului constiinta, ceva de genul „azi nu mai iesi la strada cu copiii, azi nu te mai uiti la televizor, doua zile nu mai ai voie sa deschizi calculatorul, etc, si cel mult o palma peste fund. Stiu ca la noi romanii este normala si o bataia din aia sora cu moartea, din care copilul nu intelege nimic decat ca parintele lui a innebunit, bataie care cu nici un chip nu va trezi in el dragoste pentru parintele sau, ci dimpotriva frica si o trauma pe viata.

Gandeste de doua ori inainte sa socotesti ca Dumnezeu l-a pedepsit pe X sau Y cu nu stiu ce boli cumplite….ia-ti timp si gandeste.

Voia lui Dumnezeu (1) AICI

Fiul risipitor – voia lui Dumnezeu?? AICI


Parinti crestini, treziti-va!! (2)


Acum cateva randuri pentru parintii a caror copii ajunsi la varsta adolescentei sau mai tarziu, manifesta foame si sete dupa mai mult din Dumnezeu, a caror inima striga dupa Dumnezeu in intregime, care par nebuni dupa cer si manifestarea lui Dumnezeu

Din pacate destui parinti nascuti din nou, crestini de o viata, in loc sa isi incurajeze copiii in cautarile spirituale, de fapt se lupta impotriva lor. Daca cumva sesizeaza ca ai lor copii se roaga mai mult sau citesc Biblia mai mult, intra in panica si in loc sa ingenuncheze si ei impreuna cu ai lor copii, se revolta si le pun tot felul de piedici.

Da, e ceva foarte greu de inteles, dar multi adolescenti isi petrec serile plangand in ascuns in camerele lor pentru ca mama si tata si ei crestini la randul lor, le-au interzis sa mai mearga la grupul de rugaciune pentru ca prea multa rugaciune poate dauna, pentru ca prea multa preocupare cu cele spirituale strica imaginea, strica reputatia. Este mult mai bine pentru acesti parinti sa aiba urmasi de nadejde in mediocritatea spirituala pe care o traiesc de o viata. Ceva nou si neobisnuit sperie si streseaza, schimba obiceiurile si destabilizeaza rutina mediocra a familiei din punct de vedere spiritual si nu numai.

Daca esti unul din acei parinti care au pus si pun bete in roate cautarilor spirituale ale copiilor tai, TREZESTE-TE !!!!!!!!

Daca ti-ai considerat copilul nebun si ti-a fost rusine de el pentru ca se roaga prea mult, pentru ca este disperat zi de zi dupa Dumnezeu si intimitatea cu El, atunci draga mama si tata care citesti aceste randuri : TREZESTE-TE !!!!!!!!

E dur, ce o sa spun acum, dar daca ai impiedicat cautarea dupa Dumnezeu a copilului tau, de fapt te-ai impotrivit lui Dumnezeu. Oricum nu vei putea stavilii acea foame si sete pe care o vezi exagerat in viata fetei sau a baiatului tau. Vei reusi in schimb sa provoci o stare de nervozitate si rebeliune, pentru ca al tau copil va incerca sa se apere in vreun fel de nedreptatea pe care i-o faci.

Daca iti consideri copilul prea mic, prea neexperimentat, prea marunt si slab, prea neinsemna sa fie folosit de Dumnezeu pentru mantuirea celorlalti, pentru schimbarea celor din jur, am un cuvant pentru tine 1 Corinteni 1 :27-28 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca sa faca de rusine pe cele tari.

Draga mama sau tata, s-ar putea sa urasti si sa dispretuiesti situatii, comportamente sau actiuni pe care Dumnezeu le adora. S-ar putea sa iti fie rusine de persoane de care Dumnezeu e mandru, s-ar putea ca in timp ce tu te rusinezi de copilul tau prea spiritual, cerul sa se bucure si sa sarbatoreasca trezirea din viata lui.

Si apoi daca te vei uita bine in Biblie in Ieremia 1 :6-8 sau 1 Samuel 16 chiar si numai la cazul lui David care in ciuda imaturitatii sale, a imaginii sale de copil neinsemnat a fost ales de Dumnezeu pentru un loc de cinste, vei vedea cum gandeste Dumnezeu si care sunt criteriile Sale. Dumnezeu a surprins prin alegerea Sa toate mintile prezente la acel eveniment, a ales pe cel pe care oamenii nu au dat doi bani. Stii de ce ? Pentru ca Domnul nu se uita la ce se uita omul, omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima.


Parinti crestini, treziti-va!! (1)


Aceste randuri s-au nascut in urma multor situatii de care m-am izbit, care au un numitor comun si anume atitudinea parintilor crestini fata de trezirile spirituale din viata copiilor lor, panica care ii cuprinde pe unii dintre ei cand copiii lor sunt cercetati de Dumnezeu.

Daca esti parinte si vrei ca relatia cu copiii tai sa fie dupa voia lui Dumnezeu, va trebui sa meditezi la comportamentul tau, la reactiile tale atunci cand copilul tau manifesta un interes deosebit fata de relatia lui cu Dumnezeu.

Draga parinte, imagineaza-ti urmatoarea situatie, gandeste urmatoarele randuri, filtreaza-le prin constiinta ta de crestin :El si ea, ca majoritatea cuplurilor isi doresc un copil, Dumnezeu le daruieste acest dar mult dorit, iar datoria lor vizavi de acest copil este sa il creasca dupa voia deplina a lui Dumnezeu. Cei mai multi dintre parinti isi vor duce copiii la biserica, ii vor integra in acest mediu, un obicei care insa niciodata nu garanteaza ca relatia cu Dumnezeu e in ordine. Desi de multe ori relatia parintilor cu Dumnezeu e confuza si sunt inca la nivelul de copii in credinta dupa ani si ani de pocainta, au totusi constiinta sa iti traga copiii in acest mediu bisericesc.

Totul bine si frumos pana cand copilul ajunge la adolescenta sau mai tarziu si mintea lui descopera o lume plina de ispite. Pt ca a fost educat de mic intr-un cadru cat de cat moral, si i-a fost impregnata in minte invatatura Bibliei, va trai lupta aceea teribila dintre viata aparent palpitanta a lumii cu tot felul de placeri si viata aparent plina de restrictii, ingradiri pe care o stie de mic.

Unii vor asculta vocea lumii si nu vor mai sta pe ganduri la vederea frumusetii false a pacatului. Altii isi vor trai viata impartita intre cele doua lumi. In fata parintilor vor poza in cei mai buni si mai ascultatori copii, insa mintea si inima lor va trai scufundata in practici pacatoase. Apoi mai exista o categorie de adolescenti care brusc se trezesc ca desi nu stiu prea multe pe lumea asta, singura lor tanjire launtrica e D-zeu si cunoasterea a tot ce are El pregatit pt ei.

Cum ai reactiona ca si parinte la cele trei ipostaze, la cele trei presupuse atitudini ale copilului tau

1 Foame dupa lume si pacat

2 Comportament duplicitar

3 Foame si sete dupa D-zeu si voia Lui

Care dintre aceste trei comportamente te sperie cel mai tare, pe tine parinte crestin cu o relatie inca superficiala cu D-zeu, pe tine mama si tata care te multumesti cu mersul la biserica si cu un coportament moral

Cum reactionezi cand copilul tau o ia pe una din aceste trei cai? Ce anume te aduce intr-o stare de panica in ce priveste viata fiului sau fiicei tale? Ce iti doresti ?

1. Sa aiba un anturaj normal pt cei care nu il cunosc pe D-zeu, sa isi petreaca timpul la fel ca toata lumea, infruptandu-se din placerile de o clipa ale pacatului care sunt o otrava cu efect intarziat. Sa nu iasa in evidenta cu nimic fata de cei de varsta lui, sa aiba vise pt viitor trase la indigo cu cei din lume

2. Sa mearga in continuare la biserica, sa cante in cor, sa aiba o imagine buna in fata oamenilor, sa fie laudat, apreciat de cei din biserica, sa pozeze in cel mai spiritual copil posibil….. dar totusi sufletul sa-i fie mort sau pe moarte. Sa dea impresia ca e un crestin normal dar inlauntrul sau sa predomine pacatul, sa fie un mar frumos dar care e ros pe dinlauntru de viermi.

SAU….

3. Sa il vezi disperat dupa voia lui D-zeu, dupa Cuvantul Sau, sa aiba ca prioritate dezvoltarea intimitatii cu El. Sa nu se multumeasca cu putin si sa tanjeasca dupa mai mult in fiecare zi. Sa isi faca grup de rugaciune, sa mearga in misiune, sa se implice in evanghelizarea celor din lume,sa vezi ca ii clocoteste sangele in vine de foame si sete dupa cunoasterea cerului.

Nimeni nu-ti poate citi gandurile in acest moment, doar D-zeu, asa ca poti fi sincer fata de tine insuti. Daca ar trebui sa alegi dintre aceste trei comportamente pt copilul tau pe care l-ai alege ? Probabil ca unii se vor intreba de ce pun intrebari la care raspunsul este evident, pun aceste intrebari pentru ca am vazut destui parinti care prefera duplicitatea si mediocritatea spirituala a copiilor lor in detrimentul disperarii dupa Dumnezeu si voia Lui.