ROSE

Posts tagged “tristete

Ce simte Dumnezeu fata de omul zdrobit!

Noi ca oameni avem tendinta de a fi enervati de inima franta, de a fi plictisiti de oamenii care se tarasc de pe o zi pe alta, avem tentatia de a-i abandona, de a ne face viata mai usoara fugind cat mai departe de ei dar uite ce simte Dumnezeu fata de omul zdrobit…..

Isaia 66:2 Iata spre cine Imi voi indrepta privirile: spre cel ce sufera si are duhul mahnit, spre cel ce se teme de cuvantul Meu.

Isaia 57:12 „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie; dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.

Isaia 61: 1. „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, caci Domnul M-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia, si prinsilor de razboi, izbavirea;

Psalm 34:18. Domnul este aproape de cei cu inima infranta si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit

Psalm 51: 17. Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita.

Ps 147: 3. Domnul…tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile.


Depresia lui Ilie

In 1 Imparati 19:1-8, marele Ilie, care a chemat seceta ( 1 Imparati 17:1), apoi a chemat ploaia (1 Imparati 18:41-46), marele om a lui Dumnezeu la a carui cuvant a venit foc din cer sa mistuie arderea de tot pentru a demonstra participantilor cine e adevaratul Dumnezeu ( 1 Imparati 18), Ilie care il invie pe fiul vaduvei (1 Imparati 19:17-24), care desparte apele Iordanului in doua (2 Imparati 2:8), acest Ilie cade intr-o depresie sora cu moartea. Versetul 4 „El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

Ilie cel puternic, care a jungheat pe toti proorocii lui Baal, cel care aducea ploaia, seceta, focul din cer, cel care este hranit de corbi, cel care invie morti, ajunge cu nervii la pamant, isi doreste moartea, si cade intr-o autocompatimire de toata frumusetea: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”(1 Imparati 19:10).

Dumnezeu ca de obicei la astfel de faze, ii spune ceva de genul: „hai hai sus, avem treaba, mananca turta asta coapta, bea apa din ulcior si sus, ce stai aici si te complaci in autocompatimire, avem de uns un imparat, la treaba Ilie, nu e timp pentru ati plange de mila”. Cred ca Ilie ar mai fi avut chef sa se planga, dar Dumnezeu il ia cumva pe sus si desi ii intelege depresia, isi trimite ingerul care il impinge de la spate sa o ia din loc.

Adevarul este ca traim intr-o lume in care se prea poate ca la un moment dat sa te lase nervii, si daca esti un om a lui Dumnezeu nu vei fi scutit de asta, ba mai mult diavolul va face tot ce e posibil, va folosi pe cine poate din preajma ta, prieteni, familie, va folosi boala, singuratatea ca sa te stranga la colt incat sa clachezi.

Dumnezeu niciodata nu a incurajat depresia cuiva, a inteles-o dar nu a incurajat-o. Depresia este o minciuna a diavolului, o minciuna foarte sireata, pe care mai toti o credem in momentul in care vine, si trebuie multa putere sa reusesti sa o demasti si sa ii spui pe nume, sa o respingi, sa iti revii mai ales daca nu esti sustinut de nimeni. De obicei oamenii care cad in depresie sunt lasati balta de prieteni, pentru ca prieteni adevarati foarte rar gasesti, si atunci si cu singuratatea si cu depresia este foarte greu a te repune pe picioare, dar pentru omul care se increde in Dumnezeu, chiar Dumnezeu este Cel care il va scoate din deznadejde, va trimite un inger, daca nu va gasi un om care sa il ajute, va muta muntii , va intoarce universul pe dos pentru a-si ajuta copilulul.

Cat a fost Ilie de mare om a lui Dumnezeu la fel ca si altii in Biblie, s-a comportat ca si cum nu a vazut in viata lui nici o minune a lui Dumnezeu, ca si cum nu mai exista nici o sansa pentru el, asta ne arata ca nimeni nu e scutit de astfel de episoade in viata, in care deznadejdea te face sa te prabusesti, dar cum spuneam mai sus cei care se incred din toata inima in Dumnezeu vor fi ajutati si ridicati in vremuri de deznadejde, vor fi ridicati si readusi la viata chiar de Datatorul vietii.


Cum te bucuri cand te bucuri?

Tu cum te bucuri cand te bucuri? Cum te manifesti atunci cand bucuria e la maxim? (vorbesc de lucrurile pamantesti care iti provoaca  acest sentiment). Cand bucuria e la maxim care sunt lucrurile care se pot vedea pe fata ta, care sunt sunetele pe care le scoti, chiuiesti, strigi de bucurie, râzi, sau esti sobru, si incruntat?

Cum arati cand nu mai poti de bucurie? Incerci sa stai serios, sa iti infranezi orice gest care sa arate ca esti bucuros, sau izbucnesti in bucurie? Cum faci cand echipa ta de fotbal favorita marcheaza gol? Cum esti cand ti se intampla exact lucrul pe care il asteptai de ani de zile? Zambesti, râzi in hohote, aplauzi, sari, strigi de bucurie, sau stai incruntat si rumegi bucuria pe dinlauntru?

Eu cand ma bucur ma bucur, si cand sunt trista sunt trista, bucuria se poate vedea prin zambet, râs, chiuit, chiar sarit in sus, sau anumite lucruri pe care le spun cu entuziasm. Tristetea de asemenea se poate vedea, stau imbufnata si nu zic nimic, imi ies in evidenta ridurile dintre ochi de la atata incruntare, inghit in sec, ma uit in gol ca un om pierdut in spatiu. Mi-ar fi complet imposibil sa ma manifest asa cand sunt bucuroasa, nu as putea sa stau incruntata, sa am fata posomorata, si sa rumeg bucuria doar pe dinlauntru, sa ii pacalesc pe cei din jur ca as fi trista, desi eu sunt super bucuroasa.

Au fost momente in viata mea cand ma rugam si am inceput sa râd, de vreo doua ori am râs foarte tare si nu ma mai puteam opri, fara sa fi avut un motiv anume ca sa râd si fara sa ma fi gandit ca vreau sa râd, pur si simplu am izbucnit. Sper, deci sper din toata inima ca nu o sa vina nimeni sa imi spuna ca sunt o carismatica inraita, si ca am primit nu stiu ce duh rau mergand la carismatici si am preluat acest râs sfant de la ei, si uite asa am devenit o eretica. Sper ca cei care citesc randurile astea sa inteleaga ca nu am fost niciodata la carismatici, si lucrurile pe care le relatez s-au intamplat in camera mea, singura in rugaciune, fara sa ma fi gandit ca vreau sa râd, fara sa fi cautat asta, ci pur si simplu m-am trezit ca râd incontrolabil, si ca ceva curge din mine ca un râu.

In prezenta Domnului sunt bucurii de nedescris. Aha, deci daca ma bucur in Domnul cu bucurii de nedescris cel mult am voie sa zambesc, ce depaseste zambetul e de la diavolul. In prezenta prietenilor, in prezenta televizorului, in prezenta bancurilor, cand baga gol Steaua am voie sa izbucnesc in strigate,  sa râd si nu e exagerat, dar in prezenta lui Dumnezeu facand cunostinta cu bucuria lui Dumnezeu nu am voie sa râd in hohote pentru ca e ciudat. Deci bucuria de origine fireasca nu e exagerat daca se manifesta in hohote de râs, dar bucuria care vine de la Dumnezeu care nu are margini, trebuie sa se limiteze la cel mult schitatul unui zambet?

Crestinul e un om limitat, culmea are un Dumnezeu nelimitat, imens, fara margini, fara limite, dar crestinul e expert in bariere, in limite in idei preconcepute complet ilogice. Oameni mai ilogici ca si crestinii nu ai cum sa gasesti, ceilalti macar nu au cu ce sa isi compare limitele inventate chiar de ei, dar crestinul limitat de propria teologie pus in oglinda cu maretia si imensitatea lui Dumnezeu e de râs, pur si simplu de râs, desi se crede mare intelectual, mare teolog, e de râs, de râsul diavolului care nu mai poate de bucurie cand il prinde pe crestin in inchisoarea propriilor idei care cladesc limitele unui Dumnezeu nelimitat.

Eu am obosit cu teoria carismaticilor care fac numai rău pe unde calca. Eu nu sunt carismatica, punct. Nu sunt, ce e asa greu de inteles. Sunt un om care Il cauta pe Dumnezeu si care m-am trezit in cautarea asta disperata ca am avut parte de anumite manifestari si culmea toate cu exceptia uneia au avut loc la mine in camera singura, repet singura. Asa ca daca cineva ma mai face carismatica o sa trag concluzia ca ori e neintelegator, ori lipsit complet de intelepciune ori mai rău.

Mi s-a intamplat sa râd in hohote de bucurie, nu asa o bucurie generata de ceva vazut, de ceva care s-a intamplat, nu o bucurie fireasca, ci pur si simplu bucuria in Duhul Sfant, care a pornit din adancul meu in timp ce ma rugam. Nu stiu ce interes o fi avut diavolul sa ma faca bucuroasa in timp ce ma rugam, din cate stiu el vine cu ispitele, cu tentatia de a nu ma mai ruga, cu diverse strategii, dar nu imi inunda inima cu bucurie, o bucurie dementa, o bucurie de necontrolat. Sau poate ca la unii asa e, diavolul ii umple de bucurie, le da chef de rugaciune, ii face sa simta legatura cu Dumnezeu. Spun absurditatile astea pentru ca cei din jur ma obliga sa fac asta, cu lucrurile ilogice pe care le spun.

Eu stiu ca noi suntem obisnuiti cu o religie moarta, care are un Dumnezeu imens dar care experimenteaza un Dumnezeu minuscul, dar nu inteleg de ce cei care au dorinta sa il cunoasca si sa Il experimenteze pe Dumnezeul imens si care chiar ajung sa experimenteze lucruri deosebite in prezenta Lui sunt considerati nebuni, eretici, demonizati? Oare nu tot asa l-au catalogat si pe Isus? Oare nu va dati seama voi cei care aruncati cu pietre in lucrarea supranaturala a Duhului Sfant ca de fapt Il acuzati pe Isus ca lucreaza cu Beelzebul?


Intunecat de propriul egoism

sadEgoismul, boala care se vede foarte bine in fiecare fiinta umana, unii au tratat-o, au ucis o parte semnificativa, altii o lasa sa ii stranga de gat, o boala care isi are desavarsirea in multe persoane atunci cand ele sunt deprimate, triste, atunci nu mai conteaza nimeni, decat eu si propria persoana, atunci uit de toate problemele si nevoile celor din jur, nu mai imi pasa, mi se pare drept si corect sa ma cocolosesc si sa ma uit cu admiratie la propriile rani, sa nu mai dau doi lei pe ranile altora, sa mi se para justificat ca eu si numai eu sa fiu in centrul atentiei universului si cand o sa imi fie mai bine sa mi se para drept si corect sa cer ajutor celor care poate la randul lor sunt deprimati cu probleme si sa ma astept sa mi se raspunda promt, sa mi se dea atentie neconditioanta, chair daca eu la randul meu mi-am dat numai mie atentie desi Dumnezeu mi-a dat suficient potential ca si atunci cand sunt daramat sa ajut si sa incurajez pe altii.

Toanele si mofturile fiintei umane sunt nelimitate, si foarte greu de strivit, totul din noi striga pentru a implini mofturile firii, pervertita de pacat pana in cele mai adanci aspecte.

Uita-te la Isus, cand era in agonie in Gradina Ghetimani, s-a gandit si la El, a cerut Domnului daca se poate sa ia paharul acela de la El, dar pentru ca stia finalitatea mortii si invierii Sale, a acceptat de dragul nostru, a pus binele nostru mai presus de binele Lui de moment. Desi era la pamant, ii curgeau sudori de sange, era o durere profunda, nu mofturi cum avem noi de multe ori, mofturi pe care le etichetam in tot felul ca sa fim credibili, El avea sudori de sange dar in ciuda tristetii fara margini, gandul Lui a fost la noi; s-a gandit si la El, dar a pus folosul nostru mai presus de folosul Lui.

Daca crezi ca crizele tale existentiale sunt un motiv sa fi egoist, te inseli. Nu conteaza cum te simti, chiar daca o sa ai expereinta sudorilor de sange, trebuie sa slujesti, cu picatura aia de energie pe care o mai ai. Stiu ca ti se pare exagerat, dar nu vad alta invatatura in Biblie, decat sacrificiul de sine, a inceput cu Isus si trebuie sa continue cu tine si cu mine.