ROSE

David

La un moment dat in viata, David nu a contat pentru familia lui atunci cand a fost vorba de lucruri mari. El era cel marginalizat, considerat nevrednic, scos din ecuatie, trimis la oi. David a avut locul de jos, viata i-a fost pusa in primejdie, pe cand fratii lui au avut o viata decenta, apreciata, promovata, calitatile le-au fost scoase in evidenta. David a fost luat de Dumnezeu din locul acela de jos, din izolarea lui, din marginalizarea de care suferea din partea familiei si pus rege.

Poate ai fost si tu trimis la oi, poate si tu ai fost considerat cel mai slab din familie, din anturaj, poate si tu ai fost marginalizat si trimis undeva sa nu fi prin preajma, sa nu stirbesti imaginea familiei, se pare ca esti pe pozitia ideala de a fi ales de Dumnezeu si promovat. Cei promovati de oameni au ramas la acelasi nivel, insa David, a fost luat de la oi si i s-a pus coroana pe cap.

Complexul de inferioritate nu ar trebui sa existe, daca cineva citeste Biblia, ar trebui sa sara intr-un picior de bucurie, daca cumva nu ai toate calitatile sau daca familia si cei apropiati nu le recunosc nici pe cele pe care le ai, se pare ca pe Dumnezeu nu Il intereseaza asta. Oare ce e greu de inteles? Pe Dumnezeu nu Il intereseaza nici daca esti frumos si inalt, nici daca ai ochi albastrii ca cerul, nici daca ai nasul cârn, nici daca ai urechi clapăuge, nici daca ai talent la cantat, nu il intereseaza daca stii sa vb coerent sau daca te balbai, pentru a te promova in Imparatia Lui, El se va uita doar la inima.

Daca inima iti este curata, vei fi luat de la oi si facut rege, daca inima nu iti este curata, vei fi lasat sa te amagesti cu promovarile facute de oameni.

Un răspuns

  1. Otilia Dascau

    Chiar nu conteaza daca esti marginalizat si desconsiderat de oameni,daca nu esti pe placul lor, oricum n-ai sa-i poti niciodata multumi pe toti; conteaza doar relatia ta cu Dumnezeu, faptul ca esti apreciat si iubit de El asa cum esti, pentru ca iubirea Lui e vesnica si neconditionata, si harul Lui iti este indeajuns.

    februarie 24, 2011 la 4:48 pm

Lasă un comentariu