Isus are nevoie de tine!

Nici nu stiu cum sa pun in cuvinte ceea ce vreau sa spun, dar sper sa reusesc cat de cat. Anul acesta o buna parte din an, in fiecare seara am luat masina si am mers undeva in natura singura ca sa ma rog, am gasit eu cateva locuri in care puteam sa stau linistita si sa petrec timp cu Dumnezeu. Am facut asta pentru ca simteam ca trebuie sa schimb ceva in viata mea de rugaciune, si asa am petrecut in fiecare seara cam o ora, doua, in partasie cu Duhul Sfant, in intimitate cu Dumnezeu.

Am putut sa ma rog cum nu m-am mai rugat niciodata, oriunde esti inconjurat de oameni, ai sansa sa fi deranjat, sau te temi ca tonul prea ridicat sa nu deranjeze pe cineva, dar acolo nu am avut de cine ma feri, asa ca am alternat momentele de tacere si uimire in fata dragostei si maretiei lui Dumnezeu cu cele de strigate din toata inima si din toti plamanii, ceea ce acasa nu imi prea permit.

Timpul asta de rugaciune m-a schimbat mult, si cand spun rugaciune, sa nu te gandesti ca o ora i-am tot cerut lui Dumnezeu una alta, uneori am petrecut timpul acesta necerandu-i mai nimic, ci doar stand de vorba cu El ca si cu Cel mai bun prieten. Am folosit multe servetele pentru ca de multe ori discutia cu Isus a facut sa imi dea lacrimile sau sa plang isteric, prezenta lui Dumnezeu nu ma poate lasa indiferenta, de multe ori am uitat servetelele acasa si nu a fost usor fara ele.

Si in timpul acesta, mai ales in timpul verii, am avut nu odata senzatia, de fapt mai mult decat o senzatie, chiar siguranta ca Isus abia asteapta sa vina seara sa ma duc sa stau de vorba cu El, sau sa stau asa pur si simplu, sa tac in prezenta Lui. M-am si mirat cand am facut descoperirea asta in duhul meu, stiam ca eu sunt cea care are nevoie sa stea cu El, dar pe langa asta am vazut clar ca Isus era nerabdator sa imi fac timp pentru El, ca ma dorea cu disperare sa stau cu El, ca avea nevoie  sa-mi impartaseasca dragostea Lui.

Nu stiu cum sa explic mai bine, dar ma cutremur de fiecare data cand realizez ca Isus are nevoie de partasia cu mine, stiu ca suna nu stiu cum, poate suna aiurea, poate suna a erezie, nu ma intereseaza, asta am simtit, si simt in continuare. Nu stiam asta, credeam ca doar eu am nevoie de partasia cu El, dar acum stiu, simt, sunt convinsa de faptul ca El se bucura poate mai mult ca mine cand petrec timp cu El.

Acum ca ziua e asa de scurta, se intuneca repede si nu mai reusesc sa merg seara cu masina in natura, decat foarte rar, asa ca a trebuit sa imi reorganizez timpul de rugaciune, si tranzitia asta nu a fost usoara, m-am luat cu diverse lucruri si timpul de rugaciune s-a imputinat. De cateva zile simt ca o durere in stomac, dar nu e fizica, e vorba de intristarea duhului, si e ceva care imi produce un disconfort f mare, cunosc senzatia asta foarte bine, Duhul Sfant e intristat, si zilele trecute am simtit ca Isus e gelos, ca e intristat de faptul ca timpul pe care Il petrec cu El e mai scurt, ca mi-am incarcat programul cu altceva. Sunt coplesita de sentimentul asta, m-am cutremurat de ceea ce am simtit, si nu e vorba de imaginatia mea, sau de o impresie, cei care aveti parte de o relatie vie cu Duhul Sfant intelegeti despre ce vorbesc.

Dumnezeu are nevoie sa petreaca timp cu noi, El e dragostea in persoana iar dragostea sufera daca nu e in prezenta persoanei iubite, dragostea vrea sa stea, sa impartaseasca cu persoana iubita. Isus are nevoie de tine, de partasia cu tine, Duhul Sfant are nevoie de timpul tau, pentru a revarsa dragostea Tatalui. Te vrea cu gelozie, e gelos atunci cand faci orice altceva decat sa stai cu El. E incredibil, dar nu doar tu ai nevoie de Isus, ci si Isus are nevoie de tine pentru ca te iubeste. Think about that!!!

I want to be found faithful, by Justin Rizzo

Semne si minuni ?!?!

Biserica lui Hristos pe pamant a inceput cu supranatural si se va sfarsi cu supranatural. La asta trebuie sa ne asteptam, orice crestin ar trebui sa tanjeasca dupa o relatie cu Dumnezeu in care roadele si darurile Duhului Sfant sa nu lipseasca. Din pacate lucrarea supranaturala a Duhului Sfant a lipsit atat de mult in biserica incat acum cand reapare e pusa pe seama diavolului. Ne-am obisnuit cu seceta atat de mult, incat parca nici nu am vrea sa fim deranjati din comoditatea pe care ne-o ofera religia in sine.

Religiozitatea nu este un lucru greu de dobandit, sau greu de mentinut, cu bani, fitze sau smerenie falsa, cu o diploma sau mai multe, religiozitatea e ceva ieftin la urma urmei, insa umblarea cu Dumnezeu presupune un pret total, adica viata, sau moartea mai bine zis, pretul umblarii cu Dumnezeu este crucea, crucificarea firii, iar asta nu a fost ceva usor niciodata.

Vad ca foarte multi pocaiti sar ca arsi cand cineva indrazneste sa spuna ca Isus vindeca si in ziua de azi, ca Isus e acelasi ieri azi si in veci, ca aceleasi lucruri care s-au intamplat in Faptele Apostolilor trebuie sa se intample si in biserica din ziua de azi. Incerc sa fac abstractie de ei, si sa ma bucur ca Biblia e vie, ca nu e o carte cu metafore pe care doar geniile le pot intelege, ci ea este o carte practica, pe care daca o pui in aplicare, da rezultate extraordinare.

Stii la ce visez eu zi de zi, care e motivatia vietii mele, ce imi doresc cel mai mult in viata asta? Sa nu te astepti la un raspuns pompos, sau care sa iti gadile sentimentul, ai citit de multe ori banuiesc in Biblie care e lucrarea la care Isus a chemat FIECARE credincios…. Eu vreau asa: sa predic Evanghelia, sa vindec bolnavi, sa eliberez demonizati, sa invii morti, sa curat leprosi si toata lucrarea aceasta sa fie imbracata in dragoste.

Vai soro, dar ai pretentii cam mari, vai soro, cum sa predici tu, nu se poate, femeile trebuie sa taca. Iar faza cu vindecatul bolnavilor, las-o balta, acum nu mai e cum a fost, asta a fost doar pentru primii ani ai crestinismului, mai precis pentru primii 123 de ani, 4 luni, 3 saptamani si 5 zile, dupa aia, da fix dupa aia, exact la miezul zilei s-a schimbat sistemul. Nu scrie in Biblie dar dupa ce un grup foarte mare de cercetatori crestini, care au fost sponsorizati de nenumarate institute teologice, timp de sute de ani au tot cercetat problema, s-a ajuns la concluzia asta, iar daca tu te rogi si o sa fie vindecat cineva, sa stii clar soro ca diavolul lucreaza prin tine. Si vezi ca mortii mor ca sa moara, nu ca sa invie, asa ca nu mai visa cai verzi pe pereti, asta e o tehnica voodoo. Iar faza cu demonizatii, demonii exista doar in imaginatia ta, au existat pe vremea lui Isus dar tot atunci dupa 123 ani, 4 luni,3 saptamni si 5 zile, cand s-a schimbat sistemul, au disparut si demonii.

Isus le-a spus orbilor spirituali, orbi, nu i-a mangaiat pe crestet si nu le-a apreciat orbirea, asa ca nu am sa fiu mai desteapta ca Isus si am sa spun si eu ca oamenii care gandesc in felul asta sunt orbi, unii citesc chiar acum randurile astea, si tare m-as bucura ca macar unul sa fie socat si sa permita luminii sa ii invie ochii, ochi morti de atata religiozitate.

Toti cei care vor lucra ca si Isus, toti cei care vor iubi, iar dragostea aceasta se va materializa prin fapte naturale sau supranaturale, vor avea parte de acelasi tratament ca si Isus. E clar ca lumina zilei, si daca cumva viziunea ta este de a-L lasa pe Dumnezeu sa te foloseasca cu putere, ar trebui sa incluzi in asteptarile tale si prigoana din partea fratilor tai, familiei, prietenilor, celor cunoscuti si necunoscuti, dar majoritatea acestora vor fi din biserica. Cei din lume nu iti vor face atat rau cat iti vor face cei din biserica, ei nu stiu sa faca atat de mult rau, stiu ca pare un paradox, dar asa e, am vazut eu, si sunt sigura de asta. De altfel am si o explicatie biblica, ni se spune in Biblie ca odata ce relatia cu Dumnezeu se deterioreaza, ai toate sansele sa ajungi mai rau decat erai cand erai in lume.

Ma tot gandesc sa iau o Biblie, sa lipesc ceva pe pasajele in care este vorba de supranatural si sa vad cam cat mai ramane. Si poate scot asa o editie, ca de fapt asta e Biblia care se predica si se traieste in majoritatea bisericilor din Romania, nu stiu de ce cară omul toata Biblia dupa el, cand de fapt cea mai mare parte nu mai e valabila.  Asta de fapt e  materialul de studiu in  bisericile baptiste, crestine dupa evanghelie, adventiste si destule penticostale.

Nu pot sa inteleg cum se poate sa fi atat de orb, chiar nu inteleg, orb cu Biblia in mana, e plin de povatuitori orbi care calauzesc alti orbi. Cum sa poate sa te simti grozav asa orb, cand Biblia prezinta un Isus incredibil, fara margini in dragoste, care nu are limite si care ne cheama pe toti la o lucrare intocmai cum a fost a Lui pe pamant. Ce poate fi asa greu de inteles? Si cei din lume mor in pacat, pentru ca noi pocaitii din Romania nu le-am aratat un Dumnezeu real, care vindeca fizic si spiritual, care invie fizic si spiritual, care ii poate elibera de demonii care ii chinuie, ei nu stiu ca exista un astfel de Dumnezeu pentru ca noi nu le-am aratat asa ceva. Suntem de vina, pentru ca noi trebuie sa le aratam cine e acest Dumnezeu, suntem de vina.

You’re beautiful

thanks Ben

God of this city – Chris Tomlin

Predica “heavy metal”

Comentariile de la articolul precedent, mi-au dat ideea continuarii seriei de articole “heavy metal”. Intr-adevar, un supliciu mai mare in biserica decat sa stai sa asculti o predica intreaga, care poate tine juma de ora sau mai mult, spusa cu volumul dat la maxim, cu urlete si pe alocuri spume la gura, nu prea ai cum sa gasesti. E greu, e foarte greu, pentru ca urechile noastre sunt create sa suporte un anumit volum, iar unii frati ignora asta si ne pun in pericol timpanele.

Cu ceva vreme in urma o familie de canadieni, mi-a marturisit ca asa ceva nu au mai trait in viata lor, intr-o vizita la o biserica penticostala din vestul Romaniei, sora canadiana a stat toata predica cu degetele in urechi, pentru ca nu mai putea, fratele a rezistat un pic mai bine, dar oricum li s-a parut o experienta extrema, pe care cu siguranta ca au povestit-o multora, poate si asa preventiv, daca cumva unii mai dau prin biserici romanesti sa isi duca cu ei casti de protectie, pentru ca nu e bine sa ai timpanul fisurat.

Oare ce urmareste un frate care urla, striga si tipa de la primul cuvant pana la ultimul cuvant atunci cand predica? Probabil ca asa crede el ca starneste prezenta lui Dumnezeu, prin urlete. Si macar sa te alegi cu ceva, dar de obicei in marea majoritate a cazurilor singurul lucru pe care poti sa ti-l amintesti din predicile de felul asta, sunt urletele, nimic mai mult, mesaj ioc, putere ioc, doar tipete.

Predicile spuse sub puterea Duhului Sfant chiar daca sunt spuse la volum maxim, se deosebesc foarte clar de predicile “heavy metal”, nu cred ca cineva ar putea sa confunde lucrurile. In orice caz fratii “heavy metal” te baga intr-o stare ca iti vine sa fugi, sa te izolezi pe varful muntelui pana le trec crizele de spiritualitate. Simt ca oricat de ironica as fi nu gresesc cu nimic, pentru ca asa cum au remarcat si altii, oamenii acestia in marea lor majoritate nu cred ca au o relatie vie cu Dumnezeu, probabil ca nu Il cunosc, tinand cont de mesajul pe are il transmit, condamnari, insulte si judecati de doi lei spuse in asa fel incat sa iti blocheze sistemul auditiv.

Ma indoiesc ca vreun predicator “heavy metal” va citi randurile astea, dar daca cumva le va citi, tare m-as bucura sa inteleaga ca urletele lui nu fac decat sa enerveze audienta, doar ca nimeni nu va avea curaj sa ii spuna, din bun simt sau pentru ca unii au impresia si ei ca urletele sunt mare branza, la urma urmei, daca mesaj nu e, daca putere nu e, macar urlete sa fie.

Rugaciunea “heavy metal”

Cei mai inversunati critici ai muzicii moderne, implicit ai muzicii rock sunt practicantii rugaciunii heavy metal. Ce inteleg eu prin rugaciune heavy metal? Cunosti si tu banuiesc macar o sora sau un frate care indiferent de starea lui sufleteasca, cand se roaga in biserica urla, tipa, striga atat de tare de la inceputul rugaciunii pana la capatul ei, incat ciocanelul, scăriţa si nicovala urechii tale mai mai sa cedeze.

Cand te rogi in biserica (vorbesc de biserica penticostala) alaturi de cineva care se roaga in felul acesta nu iti mai auzi gandurile, nu mai sti cum sa te rogi, nu te mai poti concentra, ba chiar poti sa bufnesti in ras cum mi s-a intamplat mie odata, dar hilarul situatiei a fost prea de tot. Nu am inteles niciodata de ce unii se roaga asa, au impresia ca Dumnezeu e surd si trebuie sa Ii desfunde cumva urechile, au impresia ca sunt mai spirituali, au impresia ca doar asa le sunt ascultate rugaciunile? Chiar nu inteleg.

Dumnezeu este prietenul nostru! Oare cum v-ati simti ca atunci cand prietenii vostri cei mai buni in loc sa vorbeasca cu voi urla, striga si tipa cat pot la voi de fiecare data cand va intalniti?

Nu spun ca rugaciunea trebuie sa fie spusa totdeauna pe un ton bland, am si eu momente in care strig catre Domnul cat ma tine gura, dar nu fac asta tot timpul. Chiar Isus s-a rugat cu strigate Tatalui, dar El a practicat si rugaciunea linistita, rugaciunea duhului, apoi o putem intalni pe Ana in paginile Bibliei care abia isi misca buzele in timp ce se ruga. Ar trebui cumva sa avem puterea de a le spune fratilor si surorilor, unii dintre ei sinceri in umblarea lor cu Dumnezeu, dar care nu stiu sa se roage decat cu volumul la maxim, ca rugaciunea poate avea forme diverse iar una dintre ele poate fi intr-adevar si urlatul din toate puterile.

Exista biserici in care asa e traditia, toti sunt practicanti ai rugaciunii heavy metal de iti vine sa fugi, un prieten al meu a avut nu demult o astfel de experienta care l-a ingrozit, pentru ca nu era vorba de cercetarea Duhului neaparat, ci oridecate ori se roaga, fratii urla cat pot, care mai de care mai tare.

Daca ai pune rugaciunea respectiva pe muzica ar iesi o melodie heavy metal in toata regula, doar datul din cap lipseste.

Din nou despre manifestari!

De la inceput precizez ca nu sunt disperata dupa manifestari, nu ele sunt motivul cautarilor mele spirituale,  Il caut pe Dumnezeu si in rest El hotaraste cum si ce, iar in cazul in care apar si manifestari foarte bine. Vreau sa disec subiectul asta cu manifestarile pentru ca mi se par incredibile argumentele contra acestora.

Voi cum credeti ca a cazut Pavel cand Dumnezeu I s-a revelat. A cazut in genunchi, in fata, in spate, pe partea dreapta, pe partea stanga, dezordonat, ordonat? Oare a cazut in atitudine de inchinare, sau a cazut ca traznit, a avut el chef la ora aia sa se inchine sau nici nu a mai stiut de el, doar s-a trezit ca s-a prabusit. Oare cum arata un om care cade asa surprinzator? Pavel nici nu stia cine ii vorbeste, asa ca nu a avut cum sa cada in semn de reverenta si inchinare, omul a cazut fiind coplesit de situatie. Ma intreb daca a fost pe cal sau magar, cum o fi aterizat la pamant, in ce pozitie, oare a aterizat in cap? Si dupa ce a cazut a ramas nemiscat, sau a dat din picioare , din maini, oare o fi tremurat, oare nu o fi tremurat, oare tremuratul a fost doar la maini sau intreg corpul?

Voi cum credeti ca a aratat Pavel cand a fost rapit in cer, el ne marturiseste ca nu stia exact daca rapirea a fost doar in duhul sau a fost plecat cu trupul. Sa presupunem ca a fost rapit doar in duhul, oare cum a aratat trupul lui atunci, o fi stat in pozitie perfect ordonata, o fi stat intins pe spate, sau pe burta, sau in genunchi, sau o fi fost asa ca si cum ceva l-ar fi traznit, dezordonat, fara putere si vlaga, probabil fara puls.

Oare cum credeti voi ca a aratat Ioan care a cazut ca mort? Cum cade un om cand moare, oare cade asa ordonat, in pozitie de inchinare, sau imprastiat, cum apuca saracul, doar moare? Intreb pentru ca sunt curioasa si eu care cadere e autentica, in fata, in spate, pe margine, in cap, oblic, incovoiat, si daca incovoiat la ce unghi.

Fleacurile, astea ne intereseaza pe noi, ca sa ne dam seama daca rapirea a fost de la Dumnezeu si nu de la diavolul va trebui in prima instanta sa aflam sigur sigur, daca fizic oamenii astia erau cazuti in fata sau pe spate, sau in cine stie ce alta pozitie dezordonata, si in functie de aceasta, calculat cumva matematic, putem spune cu siguranta ca Duhul Sfant sau un duh rau a facut toata lucrarea respectiva.

Daniel in timp ce ii vorbea Dumnezeu a cazut lesinat cu fata la pamant, si nu numai odata, se pare ca Daniel lesina cam des atunci cand ii vorbea Dumnezeu. Aici ni se spune ca a cazut cu fata la pamant, dar atunci cand lesini indiferent daca lesini pe spate, in fata sau in alta directie tot lesin se numeste, sunt sigura ca pt Dumnezeu lesinul in fata nu e diferit de lesinul pe spate si nici de lesinul intr-o parte, noi insa avem impresia ca a lesina in fata e muuult mai cool si spiritual decat lesinul pe spate sau lesinul pe o parte. Oricum omul a lesinat, spune clar, nu s-a inchinat, a lesinat, repet pentru ca unii confunda lesinul cu inchinarea, iar mie mi se par doua chestii diferite, poate gresesc eu. Si culmea dupa ce si-a revenit din lesin, Daniel tremura. Cum arata omul cand tremura, oare? Sta asa nemiscat, fara sa schiteze nici un gest, sau chiar tremura ca bagat la curent? Intreb pentru ca am vazut ca sunt foarte multi experti care explica in fel si chip si lesinul si rapirea in duhul si tremuratul, si sunt curioasa si eu.

Dumnezeu nu vorbeste oamenilor si ei lesina, Dumnezeu e un Dumnezeu al ordinii si disciplinei, a lesina nu se include in ordine, a lesina e haos, El nu face haos. Ups, dar tocmai in Biblie vedem ca unii au lesinat, au cazut in diverse pozitii, ba la Rusalii au aratat ca niste oameni beti. Dumnezeu nu vrea sa aratam ca niste beti, El e ordonat, totul e pace, fara zgomot si asa in pozitie stat pe scaun, picior peste picior. Ori noi nu am inteles Biblia si nu am inteles nimic, ori Biblia a deformat adevarul despre experientele unora dintre personaje, si atunci noi avem dreptate.

Din cate stiu eu Dumnezeu nu se manifesta cu forta acolo unde nu e lasat, nu ii pocaieste cu forta pe cei care nu vor sa creada in El, nu se revarsa cu putere peste cei care nu vor asta, asa ca faptul ca la noi nu se intampla ca oamenii sa cada de pe picioare in prezenta lui Dumnezeu nu inseamna decat ca noi nu Il lasam sa se manifeste asa cum vrea. punct. Pentru ca daca L-am lasa sa faca asta cu siguranta ca nu multi ar fi in stare sa stea in picioiare cand s-ar cobora puterea si prezenta Lui. Probabil ca multi destepti care mai de care mai destepti, de fapt cei mai destepti dintre destepti m-ar contrazice, ei ar putea sta in picioare in fata revelatiei puterii, prezentei si maretiei lui Dumnezeu, un pumn de tarana, un fir de praf,  pe care daca ii loveste o masina nu mai ramane nimic intreg in ei, ar putea cu siguranta sa stea neclintiti in fata imensitatii lui Dumnezeu. Ma gandesc ca in cer nu o sa mai avem trupuri de carne pentru simplul motiv ca trupurile acestea de carne sunt atat de limitate, si neputincioase, nu ar rezista in prezenta lui Dumnezue, ar exploda, si de aceea o sa avem un alt fel de trupuri care sa fie in stare sa faca fata atmosferei din cer.

Imi imaginez putin faza cu umbra lui Petru care vindeca. Oare cum s-a intamplat practic. Imi imaginez ca oamenii dupa ce s-au prins ca umbra lui Petru vindeca, au insirat bolnavii exact pe partea drumului pe care urma sa bata umbra lui Petru. Deci Petru umbla si umbra vindeca. Ce se intampla oare cand umbra aceea atingea oamenii? Banuiesc ca unii erau vindecati fara sa simta nimic, altii banuiesc ca simteau cum puterea lui Dumnezeu trece prin ei mai mult sau mai putin iar cei care simteau ca ii loveste pur si simplu puterea lui Dumnezeu banuiesc eu ca se clatinau pe picioare ba chiar cadeau acolo sub puterea lui Dumnezeu.

Imi permit sa imi imaginez asta pentru simplul motiv ca nu pot sa cred cum cred foarte multi ca a face cunostinta cu revelatia si atingerea lui Dumnezeu e ceva banal la care reactia e cel mult cazutul in genunchi in semn de reverenta. In umblarea mea cu Dumnezeu au fost situatii in care fizic nu m-am putut tine pe picioare, acasa singura in camera de rugaciune, pentru ca am simtit ca sunt coplesita, ca prezenta lui Dumnezeu e ceva imens. Cum poti sa minimalizezi asa ceva, cum poti sa spui ca e o bazaconie asta, cum poti sa crezi ca Dumnezeu e banal, ca e ceva asa minuscul care cel mult te va gadila in rest nimic deosebit? Trebuie sa fi cel putin lipsit de intelepciune sa consideri imensitatea si maretia lui Dumnezeu ca pe ceva la care tu sigur poti rezista fara sa schitezi nici o reactie. Dumnezeu e real si cand te atinge o sa simti.

Manifestarile ciudate de care noi abia acum auzim, ele se intampla de mult la cei care Il lasa pe Dumnezeu sa lucreze asa cum vrea, chiar de la  Rusalii, noi abia acuma am fost izbiti de realitatea lor si din pacate in loc sa gandim logic lucrurile si bineinteles Biblic, le catalogam imediat ca fiind de la diavolul. Si in felul acesta avem pretentia ca Dumnezeu sa lucreze din moment ce noi punem lucrarea Lui pe seama diavolului. Nu am nici o reputatie de aparat, nici o imagine de pastrat, asa ca in continuare o sa spun pe sleau ceea ce cred, nu ma tem ca imi pierd admiratori scriind ce scriu, nu mi-e teama ca voi fi categorisita intr-un fel sau altul, ba chiar mi se pare extraordinar cum cei care vor sa umble intocmai dupa urmele lui Isus, au parte de aceleasi categorisiri ca si Isus.

Sper ca cei care privesc critic acest articol isi dau seama ca stiu si eu ca diavolul la randul lui se manifesta in fel si chip, ca da nastere la manifestari tare ciudate si stranii, dar eu vorbesc aici strict de manifestarea Duhului Sfant.

“Conflictul dintre generatii”

Imi vine sa rad cum am putut sa cred in trecut ca exista intr-adevar un conflict intre generatii in biserica. Fals. Singurele motive pentru care tinerii si batranii s-ar incaiera nu sunt principiile de viata ci felul cum sa ne imbracam si ce muzica ascultam. Daca luam principiile Bibliei acela de slujire si dragoste, tinerii din biserica sunt urmasii fideli ai nepasarii care domneste printre cei mai in varsta. Sa nu mai aud de conflict intre generatii, nu exista, pur si simplu e o exagerare.

Felul in care ne imbracam sau muzica pe care o ascultam sunt niste fleacuri, ele se schimba de la o vreme la alta, dar dragostea, bunatatea, facerea de bine, a fi un om de cuvant, altruismul, acestea nu se schimba, sunt la fel, acestea sunt caracteristicile inimii lui Isus, si Isus este acelasi ieri azi si in veci, atat in ce priveste inima cat si puterea pe care o poate manifesta printre oameni.

Voi tinerilor care nu va interesati de cei din jur, nu va pasa ca exista batrani care o sa moara de frig din cauza ca nu au lemne pentru iarna, care nici nu v-a trecut prin cap sa mergeti sa cercetati pe cei in nevoi din preajma voastra, nu va deosebiti cu nimic de cei din biserica voastra care nu fac nici ei lucrurile astea. Asa că, sa va iasa din cap ideea ca batranii sunt fixisti si voi nu. E aceeasi varza si in capul lor si in al vostru. Daca tu ca tanar vanjos si energic nu ai nici o persoana luata in vizor pe care sa o sprijini, pentru care sa te zbati, asa neconditionat, sa oferi fara sa te astepti la nimic in schimb, sa nu ai nici o obligatie pentru persoana aceea decat obligatia dragostei care teoretic ar trebui sa te insufleteasca, atunci sa nu te mai aud cu ideea de conflict intre generatii.

Am asa o durere in suflet pentru ca oriunde m-as uita in jurul meu cu una, doua exceptii vad o mare de tineri care urmeaza acelasi drum al egoismului dus la cote maxime, al nepasarii fata de aproape. Singurele lucruri care conteaza pentru ei e anturajul, distractia de la biserica, eventual cantatul in biserica si maxim fiorul pe care il simt la programul de lauda si inchinare, si cam atat, asa fac si cei mai in varsta, majoritatea dintre ei, fiecare cu problemele lor, fara sa bage de seama ca cei din jur au nevoie de ei.

Pot sa numar pe degete tinerii care intr-adevar au un conflict real in ce priveste conceptiile de viata ale celor mai in varsta, un conflict bazat pe principii de viata, nu pe ce tricou, blugi poarta sau ce muzica asculta.

Reactia in urma binecuvantarilor.

Dragostea de la inceput, entuziasmul de inceput, senzatia aceea de uimire, de multumire, de satisfactie, de mirare in urma unei binecuvantari este o stare care atunci cand dispare compromite intreaga binecuvantare a lui Dumnezeu. Indiferent cum se numeste binecuvantarea cu pricina cand ajungem sa ne obisnuim cu ea, cand ni se pare ca e ceva banal, cand nu mai tresarim de uimire, drumul pe care am luat-o este unul care duce la seceta spirituala.

Senzatia pe care o ai in prima perioada dupa ce primesti o binecuvantare, trebuie pastrata, pentru ca totul e HAR, un har nemeritat, un har care nu poate fi cumparat cu nimic, un har bazat pe jertfa totala. Cand ajungem sa nu mai fim uimiti de minunile lui Dumnezeu si le tratam cu raceala si nu ne mai miram cum noi o mana de pamant putem avea parte de atata dragoste din partea lui Dumnezeu, cu siguranta ca ceva nu functioneaza cum trebuie in mecanismul inimii noastre.

Un mod prin care Dumnezeu imi vorbeste sunt visele, cred ca daca le-as fi numarat as fi socata si eu de numarul viselor prin care mi-a vorbit Dumnezeu si cate s-au implinit, vorbesc de foarte multe vise si la fiecare vis pe care il vad implinit, desi am mai vazut asta de nenumarate ori, ma mir, ma socheaza cumva, raman marcata. Atitudinea gresita din partea mea ar fi sa ma obisnuiesc cu fenomenul si sa il privesc ca pe ceva banal, ceva ce mi s-ar cuveni, ceva care s-a intamplat de atatea ori incat nu ar mai trebui sa imi starneasca mirarea. Si cu toate astea la fiecare vis care se implineste, spun ceva de genul: incredibil, extraordinar, nu imi vine sa cred, si chiar asta simt.

Am dat doar un exemplu, felul in care poate vorbi Dumnezeu este variat, binecuvantarile Sale sunt diverse, iar cand ajungem sa nu ne mai minunam de felul in care El lucreaza, sa ne obisnuim, sa nu mai tresarim, si sa privim totul ca pe ceva ieftin, cand dragostea dintai a pierit, s-ar putea ca acesta sa fie drumul dintre starea de caldicel spre starea de inghet.